Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 19/2013 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 12187/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 19.11.2013

Instanța constituită din

Președinte – G. L.

Grefier – D. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile de față, formulată de reclamantul N. S. în contradictoriu cu pârâta N. (fostă N.) E., având ca obiect „partaj bunuri comune”.

La apelul făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pricina a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru discutarea perimării cererii de chemare în judecată.

Instanța reține cauza în pronunțarea asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.05.2012, sub nr._, reclamantul N. S. a chemat în judecată pe pârâta N. (fostă N.) E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună partajarea bunurilor comune, în sensul de a se constata faptul că părțile au dobândit în timpul căsătoriei două imobile, respectiv apartamentul cu două camere situat în București, ., ., . și o casă construită în loc. Popești-Leordeni, ., jud. I., urmând a se dispune sistarea stării de devălmășie prin formarea a două loturi și compensarea inegalităților valorice a acestora prin plata unei sulte corespunzătoare.

La termenul din data de 16.10.2012, în temeiul art. 1551 Cod de procedură civilă, instanța a dispus suspendarea cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligației stabilite de instanță în sarcina sa, respectiv de a-și preciza acțiunea, sub aspectul cotelor de contribuție a părților la dobândirea masei bunurilor comune.

Prin sesizarea din oficiu din data de 05.11.2013, cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării cererii de chemare în judecată.

Analizând actele dosarului, prin prisma excepției perimării cererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele:

Perimarea este sancțiunea procedurală care determină stingerea procesului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecata se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă și de 6 luni în materie comercială.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, și care nu a mai fost urmat, din culpa părții, de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii.

În cauză, termenul de un an începe să curgă de la data suspendării cauzei de către instanță, pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligației stabilite de instanță în sarcina sa, respectiv de a-și preciza acțiunea, sub aspectul cotelor de contribuție a părților la dobândirea masei bunurilor comune, respectiv de la 16.10.2012.

Având în vedere această dată, instanța reține că a trecut mai mult de un an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea dosarului și nu au efectuat nici un demers pentru efectuarea unui act de procedură în vederea judecării procesului.

În consecință, în temeiul art. 248 și următoarele Cod procedură civilă și întrucât nu există nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare prevăzută de art. 249-250 Cod procedură civilă instanța va admite sesizarea din oficiu și va constata perimată acțiunea civilă având ca obiect partaj bunuri comune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea din oficiu, privind excepția perimării acțiunii.

Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul N. S. cu domiciliul în București, ., .. 2, ., sector 4, în contradictoriu cu pârâta N. (FOSTĂ N.) E. cu domiciliuil în Popești Leordeni, ., jud. I..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. L. D. C.

Red/dact.: jud. G.L./ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI