Întoarcere executare. Sentința nr. 1019/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1019/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 1019/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1019
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
Președinte – V. S.
Grefier – V. V.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatorul S. M. A. în contradictoriu cu intimata S. S.a.R.L. prin reprezentant S.C. KRUK ROMANIA S.R.L., având ca obiect contestație la executare, suspendarea executării silite și întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus de către executorul judecătoresc o copie de pe dosarul de executare nr. 1812/2015. Mai arată că s-a depus de către contestator dovada achitării cheltuielilor ocazionate de fotocopierea dosarului de executare.
Față de lipsa părților, pentru a le da acestora posibilitatea să se prezinte, având în vedere dispozițiile art. 121 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hot. C.S.M. nr. 1375/2015, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.10.2015 contestatorul S. M. A. a formulat în contradictoriu cu intimata S. S.a.R.L. prin reprezentant S.C. KRUK ROMANIA S.R.L., contestație la executare, solicitând anularea executării silite începute în dosarul de executare 1812/2015 al B.E.J. O. D. C. și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, alături de întoarcerea executării. Acesta a solicitat, de asemenea, repunerea în termenul de formulare a contestației la executare.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 581 lei (fila 59).
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Ca urmare a dispoziției instanței, executorul judecătoresc a depus dosarul de executare sus-menționat (fila 68 și urm.).
Analizând lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Pe cale de consecință, instanța va analiza mai întâi excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.
În acest sens, instanța face trimitere la dispozițiile art. 651 alin. 1 și alin. 2 C.p.c., în forma în vigoare la momentul începerii executării silite, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 și ulterior republicat la data de 10.04.2015, conform cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.
Având în vedere că în prezentul dosar se contestă executarea silită începută într-un dosar de executare înregistrat în 2015, instanța care are competența de a soluționa prezenta cauză este Judecătoria Sectorului 6 București, respectiv aceea în raza căreia își avea domiciliul debitorul la momentul înregistrării cererii de executare silită la executorul judecătoresc.
Față de cele ce preced, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale exclusive și să decline competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, căreia i se va trimite de îndată dosarul, conform art. 132 alin. 3 C.p.c.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul S. M. A., cu domiciliul în București, Sector 6, ., ., . cu intimata S. S.a.R.L. prin reprezentant S.C. KRUK ROMANIA S.R.L., cu sediul în București, Sector 4, ., subsol, parter, . favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, căreia i se va trimite de îndată dosarul.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. S. V. V.
Red. Tehnored. 15.02.2016/V.S./V.V./4 Ex./2 Ex. .>
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1103/2016. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|