Întoarcere executare. Sentința nr. 9339/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9339/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 9339/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

Sentintă civila nr. 9339

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. D. P.

GREFIER: R. C. U.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul B. GH. G., având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta, prin avocat, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Reclamanta, prin avocat, arată că suma a fost restituită.

Instanța reține cauza în pronunțare privind rămânerea fără obiect a cauzei

INSTANȚA

Deliberind asupra cererii de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea sa . a chemat in judecata pe B. Gh. G. solicitind obligarea acestuia la restituirea sumei de 14.230,30 lei actualizata la data platii efective in raport cu indicele de inflatie, cu cheltuieli de judecata.

In motivare a sustinut ca prin s.c.444/2008 a Tribunalului Arges reclamanta a fost obligata la plata unor sume de bani, iar in dosarul de executare 63/2008 al B. B. a fost pusa in executare hotarirea. Prin d.c.556/2008 a Curtii de Apel P. a fost trimisa cauza spre rejudecare. A fost pronuntata s.c.1259/2010 a Tribunalului Arges. Sentinta a fost pusa in executare in dosarul 2143/2010 B. Casagranda. Prin decizia civila de recurs 732/2011 a fost modificata sentinta de fond. In total a fost executata nelegal suma de 14.230,30 lei.

In drept a invocat dispozitiile art.404/1 C.pr.civ. si dispozitii ale Codului civil vechi si ale Codului civil nou.

La cererea instantei au fost depuse la dosar dosarele executorului in care s-a procedat la executarea silita a carei intoarcere se solicita.

In cursul judecarii cauzei, reclamanta a aratat ca piritul i-a achitat in cursul procesului suma pretinsa prin prezenta actiune, astfel ca cererea a ramas fara obiect.

Constatind ca suma pretinsa in cauza a fost achitata in cursul procesului, instanta va respinge cererea ca ramasa fara obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta ., cu sediul ales la C..av. L. M. I. din București, Calea V. 12A, clădirea B, ., Sector 3, în contradictoriu cu pârâtul B. GH. G., cu domiciliul în Pitești, ., nr. 16, ., ., Județul Argeș, ca ramasa fara obiect.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.10.2014

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. D. P. R. C. U.

Red. Jud. LDP/Dact. RCU/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 9339/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI