Pretenţii. Sentința nr. 6314/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6314/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 6314/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6314
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03.07.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – I. O. P. M.
GREFIER – D. L. E.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantele N. M., I. C. și I. (fostă D.) I., în contradictoriu cu pârâții P. M. BUCUREȘTI P. PRIMARUL G. și C. G. AL M. BUCUREȘTI, având ca obiect revendicare și grănițuire.
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică de la data de 05.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de azi, 03.07.2014.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ la data de 25.01.2013, precizată la datele de 02.12.2013 și 13.01.2014, reclamantele N. M., I. (fostă D.) I. și I. C. au chemat în judecată pe pârâții P. M. BUCUREȘTI, C. G. AL M. BUCUREȘTI, P. SECTORULUI 4 BUCUREȘTI, C. L. AL SECTORULUI 4 BUCUREȘTI, A. D., A. V., C. M., P. F. și P. F. C., pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să stabilească linia de hotar dintre proprietatea pe care o dețin, situată în ., terenul aflat în domeniul public, la intersecția dintre .. Luminoasă, și proprietatea pârâtului A. D., și să oblige pârâții P. M. București, C. G. al M. București, P. Sectorului 4 București și C. L. al Sectorului 4 București să le lase în deplină proprietate și posesie terenul liber situat la intersecția dintre .. Luminoasă.
Au mai cerut obligarea pârâților A. D. și A. V. de a le lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 10 mp, liberă de construcții, ocupată abuziv, precum și obligarea pârâților P. M. București, C. G. al M. București, P. Sectorului 4 București și C. L. al Sectorului 4 București de plată a sumei de 400 lei, reprezentând contravaloarea terenului imposibil de restituit, în suprafață de 4 mp, ocupat de .. Luminoasă.
S-a solicitat obligarea pârâților P. M. București, C. G. al M. București, P. Sectorului 4 București, C. L. al Sectorului 4 București, A. D. și A. V. la plata lipsei de folosință începând cu data introducerii acțiunii, cu privire la suprafețele de teren ocupate abuziv.
Reclamantele au cerut și anularea încheierii nr._ din data de 19.08.2010, pronunțată de OCPI – S. 4, prin care s-a întabulat dreptul de proprietate al pârâților A. D. și A. V., precum și rectificarea cărții funciare_, deschisă pentru imobilul pe care îl dețin în proprietate, în sensul menționării suprafeței reale, corespunzătoare actelor de proprietate.
În motivare, reclamantele au arătat că autorii lor au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren situat în București, ., sector 4, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1945 de Tribunalul I. - Secția notariat. Deși în contract se menționează că terenul are o suprafață de 273,60 mp, în realitatea suprafața înstrăinată a fost de 333 mp, conform laturilor de proprietate.
Au susținut că diferența de peste 50 mp a fost ocupată de pârâții A. D. și A. V., însă în urma demersurilor efectuate la autoritățile competente pârâții au eliberat o parte din suprafață, respectiv, 30 mp. Cu toate acestea, autoritățile locale au refuzat să le restituie suprafața eliberată, în timp ce restul suprafeței a fost întabulată de pârâți.
Au precizat că pârâții persoane fizice că ocupă în fapt suprafețe mai mari față de cele menționate în titlurile de proprietate.
În drept, reclamantele au invocat prevederile art. 480, art. 483, art. 584 și urm. Vechiul Cod civil, art. 555 și art. 563 și urm. Cod civil, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 7/1996.
P. încheierea din data de 23.01.2014, având în vedere și precizările făcute de reclamanți la termenul respectiv, în sensul că nu solicită restituirea vreunei suprafețe de teren aflată în posesia pârâților persoane fizice, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea îndreptată împotriva pârâților P. Sectorului 4 București, C. L. al Sectorului 4 București, A. D., A. V., C. M., P. F. și P. F. C. ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În cauza a fost încuviințată pentru reclamanți proba cu înscrisuri, iar instanța a dispus din oficiu administrarea probei cu expertiză specialitatea topografie.
Pârâții P. M. București și C. G. al M. București nu au formulat întâmpinare și nu au solicitat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Numiții I. F. și I. M., autorii reclamantelor, au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 273,60 mp, situat în București, ., cartierul B., ..n., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1945 de Tribunalul I. - Secția Notariat, încheiat cu Desu R..
Susținerile reclamantelor conform cărora au dobândit în realitate o suprafață de 333 mp, așa cum rezultă din laturile de proprietate, nu vor fi reținute. Aceste laturi au fost cunoscute de autorii lor de la momentul vânzării și nu s-a solicitat rectificarea actului, dimpotrivă, au fost luați în evidență cu suprafața de 276 mp, conform declarației și a procesului verbal de impunere nr. 7760/1952. De asemenea, conform procesului verbal de impunere din 10.02.1975, I. F. a fost luat în evidență cu un teren în suprafață de 276 mp și construcție (fila 150).
Mai mult, aceeași suprafață de 273,60 mp se regăsește și în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1932 de Tribunalul I. - Secția Notariat, prin care numitul Desu R. dobândise terenul respectiv.
Trebuie menționat și faptul că terenul cumpărat de autorii reclamantelor se învecina pe latura de miazăzi cu . Mixandrei. Or, reclamantele pretind că diferența de teren este amplasată pe .. Piața Școalei, fără ca această din urmă stradă să figureze în contractul de vânzare-cumpărare ca latură a imobilului. Istoricul arterelor de circulație este menționat în adresa nr. 2181/16.11.2010, emisă de P. M. București (filele 170-171).
Din moment ce suprafața de 273,60 mp este menționată în două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică se naște prezumția că este în conformitate cu realitatea din teren, prezumție care nu a fost răsturnată de reclamanți.
Trebuie amintit că, din relațiile comunicate de P. M. București (filele 182-183), rezultă că terenul respectiv face parte din domeniul public al municipiului București, fiind aferent . de fapt rezultă cu claritate din examinarea planurilor topografice anexate respectivei adrese (fila 185-186).
Cu privire la acest teren au fost emise Dispozițiile Primarului G. al M. București nr. 1343/13.10.2010 și nr. 1342/13.10.2010, prin care s-a dispus desființarea construcțiilor provizorii executate fără autorizație de construcție.
Potrivit art. III din Anexa la Legea nr. 213/1998, străzile fac parte din domeniul public al municipiului, iar bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
Pentru toate aceste motive, instanța consideră că reclamantele au în proprietate suprafața menționată în titlul de proprietate și că nu s-a dovedit că au dobândit o suprafața mai mare față de cea înscrisă în titlul respectiv, astfel încât acțiunea în revendicare va fi respinsă ca neîntemeiată.
Ca efect al respingerii acțiunii în revendicare, vor fi respinse ca neîntemeiate și celelalte capete de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea precizată formulată de reclamantele N. M., I. (fostă D.) I. și I. C., toate cu domiciliul ales în București, ., sector 4, în contradictoriu cu pârâții P. M. BUCUREȘTI P. PRIMARUL G. și C. G. AL M. BUCUREȘTI, ambii cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.I.P.M./Dact.D.E./7ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 5574/2014. Judecătoria SECTORUL 4... | Întoarcere executare. Sentința nr. 8237/2014. Judecătoria... → |
---|