Partaj judiciar. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 11397/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 23.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - N.-M. C.-S.
GREFIER - E. C. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta M. A. R. și pe pârâtul S. S. C., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au răspuns: reclamanta, prin avocat A. T., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei (fila 5); pârâtul, prin avocat Sapera C., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei (fila 44).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că înainte de strigarea cauzei, prin serviciul Registratură, pârâtul a depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară, în două exemplare, după care,
Reclamanta, având cuvântul prin avocat, arată că nu are obiecțiuni de formulat la raportul de expertiză tehnică judiciară și solicită instanței lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată pentru a lua cunoștință de obiecțiunile formulate de către partea adversă la raportul de expertiză.
Pârâtul, având cuvântul prin avocat, arată că nu se opune.
Instanța comunică reclamantei, prin apărătorul său ales, un exemplar al listei cu obiecțiunile formulate de către pârât la raportul de expertiză și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, față de solicitarea avocatului reclamantei, pentru a-i da posibilitatea să studieze obiecțiunile formulate de către pârât.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au răspuns: reclamanta, prin avocat A. T., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei (fila 5); pârâtul, prin avocat Sapera C., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei (fila 44).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Pârâtul, având cuvântul prin avocat, asupra obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză tehnică judiciară, susține că, în primul rând înțelege să invoce nulitatea expertizei tehnice deoarece, nu a fost citat pentru efectuarea expertizei. În acest sens, indică dovezile de citare de la filele 154-155 dosar, susținând că citația este din data de 28.05.2015, respectiv pentru termenul anterior termenului din data de 9.09.2015. Pe de altă parte, susține că a înțeles să formuleze obiecțiuni cu privire la modul de stabilire a prețului, apreciind că expertul trebuia să ia în considerare anumite condiții care ar fi dus la scăderea prețului apartamentului. De asemenea, susține că deși s-au indicat niște prețuri de la anumite agenții, nu s-a scăzut comisionul și nu s-au scăzut cei 10% care ar trebui scăzuți în mod obligatoriu în momentul în care există un litigiu asupra imobilului.
Reclamanta, având cuvântul prin avocat, asupra obiecțiunilor formulate de către pârât la raportul de expertiză tehnică judiciară, susține că expertul a atașat la raport două pagini fotocopiate cu privire la dovezile de convocare a părților la efectuarea raportului de expertiză, respectiv învederează că prima pagină este aferentă primei convocări la efectuarea expertizei din luna mai 2015, iar următoarea pagină este aferentă convocării efectuate de expert în luna august 2015. De asemenea, învederează că au fost atașate raportului de expertiză și alte pagini din care rezultă faptul că pârâtul a fost citat atât la domiciliul indicat de acesta cât și la celălalt domiciliu de care reclamanta a aflat cu ocazia unui alt litigiu, susținând că în mod clar se poate observa că este vorba de data de 05 august 2015, neexistând nicio îndoială cu privire la îndeplinirea procedurii de convocare a pârâtului la efectuarea expertizei.
Pârâtul, având cuvântul prin avocat, precizează că pe dovada convocării pârâtului la efectuarea expertizei, nu este menționată data poștei.
Reclamanta, având cuvântul prin avocat, în replică, susține că la dosarul cauzei, precum și atașat raportului de expertiză ce a fost comunicat reclamantei, există dovada respectivă cu ștampila poștei din data de 05.08.2015. Mai mult decât atât, învederează că reclamantei i-a fost comunicat raportul de expertiză prin agent procedural și nu știe ce anume i s-a comunicat părții adverse însă, clar există la dosar dovada convocării pârâtului la efectuarea expertizei.
Instanța învederează că înscrisurile la care se referă avocatul reclamantei se află la dosarul cauzei, filele 180 și 181, prezentându-le și pârâtului, prin apărătorul său ales, în ședință.
În continuare, reclamanta, având cuvântul prin avocat, susține că pârâtul a formulat exact aceleași obiecțiuni ca acelea de dinaintea suspendării procesului. Astfel, susține că la acest moment expertul a efectuat o simplă reactualizare a valorii imobilului, în conformitate cu aceleași două principii de evaluare, respectiv abordarea prin comparație directă și abordarea prin capitalizarea venitului. Mai mult decât atât, precizează că aceleași obiecțiuni formulate de către pârât au fost respinse de completul din anul 2012 și pe cale de consecință, la acest moment, consideră că instanța este obligată să le respingă. În primul rând, susține că s-a efectuat o evaluare în funcție de condițiile actuale, condițiile fiind reluate în cadrul raportului de expertiză. Mai mult decât atât, arată că prețul imobilului a fost evaluat în anul 2012 la suma de 57 000 euro, iar în prezent prețul a scăzut la suma de_ euro. De asemenea, susține că expertul tehnic judiciar care a întocmit raportul de expertiză este un expert acreditat, respectiv precizează că nu are de formulat nicio obiecțiune cu privire la acest raport de expertiză, regulile fiind respectate. Pe de altă parte, susține că atâta timp cât expertul a menționat cu exactitate care sunt procedurile folosite la evaluarea imobilului, nu trebuie să indice și normativele folosite.
Pârâtul, având cuvântul prin avocat, consideră că, dacă s-ar fi efectuat comunicarea la data de 05.08.2015, iar efectuarea expertizei a avut loc la data de 11.08.2015, nu este îndeplinit termenul de 5 zile care este prevăzut în mod obligatoriu și prin urmare, consideră că raportul de expertiză tot ar fi nul. De asemenea, cu privire la susținerile apărătorului ales al reclamantei, învederează că într-adevăr expertul a efectuat și în anul 2012 raportul de expertiză, prețul fiind evaluat la suma de 57 000 euro însă, din anul 2012 prețurile apartamentelor au scăzut, în prezent apartamentul în litigiu fiind evaluat la suma de_ euro. Față de acest aspect, susține că nu au fost luați în calcul anumiți indici care ar fi dus la o diminuare a prețului apartamentului, respectiv consideră că nu s-a răspuns cu privire la acest lucru.
Reclamanta, având cuvântul prin avocat, susține că la momentul întocmirii raportului de expertiză, expertul a ținut cont și de gradul de rezistență la seismicitate, și de data la care a fost ridicat imobilul - anul 1965, respectiv de toate aspectele necesare astfel încât, dacă pârâtul se referă la anumiți indici care nu au fost avuți în vedere de către expert, consideră că pârâtul trebuie să precizeze cu exactitate care sunt acei indici.
Pârâtul, având cuvântul prin avocat, invocă împrejurarea că în îndreptarul experților, se indică faptul că în momentul în care există un litigiu cu privire la imobil, ar trebui să se aplice o diminuare de 10% din prețul imobilului, indice care din punctul său de vedere nu mai trebuie discutat. De asemenea, precizează că a mai indicat încă un indice pe care expertul ar trebui să îl aibă în vedere, în total fiind menționați în lista cu obiecțiunile depuse la dosar doi indici.
Instanța respinge ca neîntemeiate obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de către pârât, considerând că nu se justifică aplicarea sancțiunii nulității pentru pretinsa neconvocare legală a pârâtului în vederea efectuării expertizei, față de dispozițiile art. 208 alin 1 și 2 din codul de procedură civilă de la 1865 și împrejurarea că expertul a încercat în nenumărate rânduri, în acest dosar, să convoace părțile în vederea efectuării expertizei, existând la dosar confirmarea primirii primei cărți poștale pentru prima convocare din data de 08.06.2015 semnată de către pârât. Conform alineatului 2, pârâtul avea obligația de a da expertului explicațiile necesare, respectiv de a învedera expertului data când s-ar putea prezenta pentru efectuarea expertizei însă, pârâtul nu a făcut acest lucru și a fost chiar amendat de către instanță pentru că nu a permis expertului accesul în imobil. Ulterior, expertul a încercat reconvocarea pârâtului pentru efectuarea expertizei iar Codul de procedură civilă anterior Legii nr. 134/2010 nu prevedea un termen de cinci zile de înmânare a convocării înaintea datei stabilite pentru efectuarea expertizei astfel încât, în cauza de față fiind incidente dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, nu se pot aplica dispozițiile cu privire la termenul de cinci zile prevăzute de Noul Cod de procedură civilă.
Mai mult decât atât, instanța constată că, potrivit ștampilei poștei, în data de 06.08.2015 pârâtul a primit înștiințarea din partea expertului astfel încât, de la acea dată până la data de 11.08.2015, pârâtul a avut timp suficient să ia legătura cu expertul în vederea efectuării expertizei.
Prin urmare, față de dispozițiile art. 208 alin 1 și 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, instanța consideră că expertiza a fost legal efectuată, convocarea părților fiind efectuată conform legii.
De asemenea, în ceea ce privește celelalte obiecțiuni formulate de către pârât, instanța consideră că expertul a descris în cuprinsul raportului de expertiză criteriile avute în vedere pentru efectuarea expertizei, precum și indicii în raport de care s-a stabilit valoarea imobilului, iar din actele atașate nu reiese faptul că acele anunțuri are fi vechi de un an de zile astfel cum a menționat pârâtul.
Totodată, în ceea ce privește ultima obiecțiune referitoare la faptul că nu a fost avută în vedere starea efectivă a imobilului, instanța respinge această obiecțiune pe considerentul că niciuna dintre părți nu a pus la dispoziția expertului imobilul pentru a fi vizionat astfel încât expertul nu avea cum să aibă în vedere o altă stare a imobilului decât cea care rezultă din actele de la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța pune în discuția părților cererea de suplimentare a onorariului de expertiză formulată de către expert, respectiv de stabilire a unui onorariu definitiv, cu 1000 lei mai mult decât onorariul stabilit inițial.
Reclamanta, având cuvântul prin avocat, arată că față de lucrările existente la dosarul cauzei, în ceea ce privește cererea de suplimentare a onorariului de expertiză, înțelege să lase la aprecierea instanței însă, de principiu, nu se opune acestei cereri.
Pârâtul, având cuvântul prin avocat, susține că teoretic s-ar fi opus însă, consideră că onorariul ce a fost achitat este suficient pentru munca depusă de expert.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei, urmând ca instanța să se pronunțe prin hotărâre asupra cererii formulate de către expert.
Reclamanta, având cuvântul prin avocat, asupra fondului cauzei, solicită instanței să admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și să dispună sistarea stării de indiviziune asupra apartamentului nr. 54 din .. 27, atribuind în integralitate imobilul reclamantei, cu obligația reclamantei de a achita o sultă reprezentând ½ din valoarea stabilită prin expertiză. În acest sens, apărătorul ales al reclamantei învederează faptul că, în niciun moment pe parcursul desfășurării acestui proces, pârâtul nu a solicitat atribuirea imobilului în proprietatea sa. De asemenea, învederează faptul că reclamanta este dispusă să achite într-o singură tranșă suma de_ euro. În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariul expertului și taxa judiciară de timbru arată că înțelege să le solicite în prezenta cauză, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată privind onorariul de avocat, arată că își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.
Pârâtul, având cuvântul prin avocat, asupra fondului cauzei, arată că este de acord cu ieșirea din indiviziune însă, în obiecțiunile depuse la dosar a indicat faptul că pârâtul ar trebui să beneficieze de acest apartament deoarece, din momentul plecării reclamanta nu s-a mai interesat de apartament, iar pârâtul a renovat apartamentul, l-a întreținut, l-a stăpânit astfel încât, consideră că apartamentul ar trebui să îi fie atribuit pârâtului, cu obligația de a plăti acea sultă stabilită conform raportului de expertiză. Mai mult decât atât, învederează că la dosar există un act prin care părțile s-au înțeles prima oară ca pârâtul să plătească o sultă reclamantei, respectiv actul întocmit de către părți cu privire la un antecontract pentru a se achita acea diferență. Prin urmare, pentru toate aceste motive, solicită instanței să admită cererea de chemare în judecată și să dispună ieșirea din indiviziune, atribuind apartamentul către pârât, cu obligația de a plăti o sultă reclamantei. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reclamanta, având cuvântul prin avocat, în replică, arată că înțelege să se folosească în dovedirea cererii sale exact de acel antecontract indicat de către pârât, prin apărătorul său ales. Așadar, învederează că în anul 2008, reclamanta a încercat să se înțeleagă cu pârâtul și au încheiat în acest sens un antecontract, reclamanta fiind dispusă să îi cedeze acestuia cota de ½ din apartament însă, pârâtul nu s-a prezentat la notariat cu banii. Pe de altă parte, susține că reclamanta are un copil în vârstă de cinci ani, de a cărui îngrijire se ocupă, având așadar nevoie de o locuință, iar pe de altă parte nu știe dacă pârâtul este solvabil, iar reclamanta este dispusă să achite imediat contravaloarea apartamentului. De asemenea, precizează faptul că pârâtul nu a făcut în niciun moment dovada că a renovat apartamentul sau că îl stăpânește, susținând că nu locuiește nimeni în acel apartament și nici nu a locuit cineva în apartament de la momentul la care cei doi au divorțat.
Pârâtul, având cuvântul prin avocat, în replică, susține că și pârâtul are la rândul său un copil de un an de zile, respectiv susține că a înțeles să invoce acel antecontract pentru că pârâtul a pierdut suma de 4000 euro, iar reclamanta a câștigat cei 4000 de euro.
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.04.2012, sub nr._, formulată de reclamanta M. A. R. în contradictoriu cu pârâtul S. Ș. C., s-a solicitat sistarea stării de coproprietate dintre aceștia cu privire la apartamentul nr. 54 din București, .. 27 . ., cu nr. cadastral 1044/54, împreună cu partea aferentă din dependințele comune și cota indiviză de teren cu o suprafață de 9,66 mp, sub forma atribuirii acestuia către reclamantă cu stabilirea unei sulte în sarcina sa.
În motivare reclamanta a învederat că imobilul a fost dobândit de părți în indiviziune, în cote egale, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 687 din 4.07.2002 de BNP P. M. T. iar cu privire la acesta a fost încheiat un antecontract la data de 22.02.2008 prin care s-a convenit vânzarea cotei de ½ deținută de reclamantă, către pârât, la prețul de 39.000 Euro, antecontract ce nu a fost urmat de încheierea unui act autentic de vânzare-cumpărare. Reclamanta a mai precizat că are în îngrijire un copil minor în vârstă de 5 ani.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1143 Cod Civil, art. 82, art. 112, art. 673 ind. 1 și urm. C..c.
În dovedire reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar copia contractului de vânzare-cumpărare și copia antecontractului.
Cererea a fost timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 6000 lei și cu timbre judiciare de 5 lei în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/1997 în prezent abrogate, dar în vigoare la data sesizării instanței.
La dosar a mai fost depus un extras de carte funciară cu privire la imobil iar la termenul din 18.09.2012, constatând că nu s-a depus întâmpinare, nu s-au invocat excepții și nici nu s-au formulat cereri prealabile, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu expertiză imobiliară. La data de 25.10.2012 a fost depus la dosar raportul de expertiză dar cererea de chemare în judecată nu a putut fi soluționată atunci deoarece pârâtul a depus la data de 26.10.2012 o cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că imobilul supus partajului este bunul său propriu, cerere ce a fost disjunsă la termenul din 27.11.2012 ca urmare a admiterii excepției tardivității invocată de reclamantă, cererea reconvențională fiind înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr._/4/2012. La solicitarea instanței, reclamanta a completat timbrajul cererii de chemare în judecată cu suma de 1472,7 lei. Ulterior, la 8.01.2013, judecata a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.p.c. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/4/2012, cauza fiind repusă pe rol la data de 8.04.2015, la cererea reclamantei.
După reluarea judecății, constatând că raportul de expertiză a fost întocmit cu mult timp în urmă, fără verificarea de către expert a stării imobilului, instanța a dispus completarea raportului în sensul de a proceda la identificarea apartamentului și la stabilirea valorii de circulație actuale a acestuia precum și de a se indica modalitățile de partajare, dacă este comod partajabil în natură. Pentru efectuarea expertizei, niciuna dintre părți nu a permis expertului vizualizarea apartamentului, astfel încât s-a stabilit numai o valoare ipotetică, în raport de actele existente în dosar, starea blocului în care este situat apartamentul și prețurile practicate pe piața imobiliară. Pentru împiedicarea expertului în efectuarea lucrării instanța a amendat ambele părți considerând că, pretinzându-se coproprietari, ambii au posibilitatea de a face demersurile necesare astfel încât expertul să poată analiza starea apartamentului dar prin încheierea din 1.09.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr._ /a1 s-a admis cererea de reexaminare formulată de reclamantă reținându-se că aceasta nu ar fi vinovată pentru întârzierea în efectuarea expertizei în condițiile în care a învederat că nu deține cheile apartamentului. În ceea ce îl privește pe pârât, acesta nu a negat deținerea cheilor apartamentului dar nici nu a luat măsuri pentru a se efectua expertiza pe baza constatărilor personale ale expertului deși a primit sub semnătură la 29.05.2015 prima convocare transmisă de expert și avea obligația, conform art. 129 alin. 1 C.p.c, de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului (…) și de a-și exercita drepturile procedurale conform art. 723 alin. 1 C.p.c. Potrivit art. 723 alin. 1 C.p.c. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Faptul că în cazul celei de-a doua convocări, pentru termenul la care a amânat expertul efectuarea expertizei, nu există semnătura pârâtului care să confirme primirea acesteia nu poate fi considerată o nesocotire a obligației expertului de a convoca părțile în condițiile în care aceasta a fost expediată la aceeași adresă la care inițial pârâtul a semnat de primire iar potrivit art. 98 C.p.c, sub sancțiunea neluării în seamă, schimbarea domiciliului uneia dintre părți în timpul judecății trebuie să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța. Mai mult, conform art. 208 alin. 1 C.p.c, citarea părților de către expert este necesară numai dacă se efectuează o lucrare la fața locului or, în cauza de față, din vina părților care nu au asigurat expertului accesul la imobil, valoarea imobilului a fost stabilită doar ipotetic, așadar, fără a se face o lucrare la fața locului.
La data de 24.06.2015 expertul a depus la dosar o cerere de majorare a onorariului pentru cea de-a doua expertiză la suma de 1000 lei.
Analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține că apartamentul supus partajului, nr. 54 din București, .. 27 ., a fost cumpărat de reclamanta M. A. R. și de pârâtul S. Ș. C., la data de 4.07.2002, în cote egale, împreună cu cota indiviză aferentă din părțile și dependințele comune, care prin natura și destinația lor sunt în folosința comună a tuturor coproprietarilor precum și cota indiviză de teren aferent în suprafață de 9,66 mp, prin contractul autentificat sub nr. 687 de Biroul Notarului Public P. M. T., are numărul cadastral nr._-C1-U21, nu figurează cu sarcini în cartea funciară, are o suprafață utilă de 44,34 mp și este compus din 2 camere și dependințe, după cum rezultă din extrasul emis de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 4 București ca urmare a unei cereri din 5.09.2012. Prin sentința nr. 4466/23.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr._/4/2012, definitivă și irevocabilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului de a se constata caracterul de bun propriu pentru imobilul respectiv, reținându-se în motivare că imobilul a fost cumpărat de părți în coproprietate, înainte de căsătorie.
Prin primul raport de expertiză depus la dosar de expertul judiciar F. S. în data de 25.10.2012 s-a stabilit o valoare de 57.000 Euro pentru imobilul supus partajului, apreciindu-se că acesta nu poate fi partajat în natură deoarece este format numai din 2 camere, are o singură baie și o singură bucătărie și este semidecomandat iar prin al doilea raport de expertiză întocmit în cauză la solicitarea instanței, după repunerea cauzei pe rol, depus la dosar în data de 1.09.2015, s-a stabilit o valoare mai mică de 52.000 Euro.
Din înscrisurile depuse la dosar de părți reiese că acestea au încercat să pună capăt stării de coproprietate asupra imobilului în litigiu încheind un antecontract la data de 22.02.2008, autentificat sub nr. 732/2008 de Biroul Notarului Public M. P., prin care au convenit asupra vânzării de către reclamantă către pârât a cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv la prețul de 39.000 Euro. Conform clauzelor acelui antecontract, la acea dată reclamanta a primit de la pârât suma de 4000 Euro, cu titlul de avans. Niciuna dintre părți nu a dovedit însă încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru cota de ½ și nici modificarea termenului stabilit pentru încheierea acestuia, deși data limită prevăzută în antecontract pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare era 25.03.2008.
Având în vedere faptul că litigiul de față a început la data de 26.04.2012, așadar, după data de 1.10.2011 când a intrat în vigoare Codul Civil reglementat de Legea nr. 287/2009, conform art. 220 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, instanța reține că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 669 și urm. din Legea nr. 287/2009 referitoare la partaj, față de dispozițiile art. 66 alin. 2 din Legea nr. 71/2011, conform cărora, „dispozițiile art. 669-686 din Codul civil se aplică și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă după . Codului civil”. C. din dreptul de proprietate și felul proprietății comune sunt guvernate însă de legea în vigoare la data la care a luat naștere starea de coproprietate, respectiv de dispozițiile Vechiului Cod Civil, față de dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 287/2009 conform cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Cât privește procedura partajului, întrucât Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, în conformitate cu art. 81 din Legea nr. 76/2012 iar litigiul de față a început în anul 2012, față de dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 conform cărora dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865.
Coroborând contractul de vânzare-cumpărare din 4.07.2002 cu sentința civilă nr. 4466/23.04.2013, instanța reține că reclamanta și pârâtul dețin în coproprietate imobilul supus partajului, în cote egale. Pe de altă parte, dat fiind că acesta nu poate fi partajat în natură, după cum s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul S. F., nu sunt aplicabile dispozițiile art. 676 alin. 1 cod civil conform cărora partajul bunurilor comune se face în natură, proporțional cu cota-parte a fiecărui coproprietar ci dispozițiile art. 676 alin. 2 C.p.c. potrivit cărora, dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul din următoarele moduri: lit. a) atribuirea întregului bun,în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora; lit. b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei. Potrivit art. 673 ind. 10 alin. 1 C.p.c, „În cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia sau i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulți coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanța va ține seama de criteriile prevăzute de art. 673 ind. 9 C.p.c. prin încheiere, ea va stabili și termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să depună sumele ce reprezintă cotele-părți cuvenite celorlalți coproprietari” iar potrivit art. 673 ind. 10 alin. 4 C.p.c „la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind, totodată, sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să se plătească”. Conform art. 673 ind. 9 C.p.c, „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea”.
În cauza de față numai reclamanta a depus o cerere scrisă prin care a solicitat atribuirea bunului, pârâtul formulând numai verbal, prin mandatar, o astfel de cerere la ultimul termen de judecată. În aceste condiții, constatând că părțile au încercat sistarea stării de coproprietate prin bună învoială sub forma încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare prin care s-au înțeles să încheie ulterior un contract în baza căruia imobilul să devină proprietatea exclusivă a pârâtului, demers ce nu s-a finalizat, iar din probele administrate nu a rezultat că pârâtul ar fi fost pregătit la data stipulată în antecontract pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare să plătească prețul convenit, preț ce echivalează cu valoarea estimată de părți la acel moment pentru cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului deținută de reclamantă, instanța reține că atribuirea definitivă a bunului către pârât nu ar fi justificată în cauza de față. Mai mult, din rapoartele de expertiză efectuate în cauză reiese că valoarea imobilului a scăzut din 2012, când a inițiat reclamanta demersul judiciar de sistare a stării de coproprietate, până în prezent, valoarea indicată de expert, de 52.000 Euro fiind, oricum, mult mai mică decât valoarea estimată de părți la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, în considerarea căreia stabiliseră un preț de 39.000 Euro pentru cota de ½ din dreptul de proprietate (corespunzător unei valori de 78.000 Euro) iar prelungirea duratei de soluționare a cererii de partaj a fost determinată, printre altele, de formularea de către pârât a unei cereri reconvenționale prin care a contestat caracterul de bun comun al imobilului, cerere respinsă de instanță în mod irevocabil, dar și de nepunerea apartamentului la dispoziția expertului pentru efectuarea lucrărilor necesare în vederea efectuării expertizei dispuse în cauză, astfel încât ar fi total injustă atribuirea imobilului către pârât și obligarea sa la plata unei sulte într-un cuantum mult mai mic, de 26.000 Euro, decât suma pe care reclamanta ar fi încasat-o dacă s-ar fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare (39.000 Euro) sau dacă procesul s-ar fi soluționat imediat după depunerea la dosar a primului raport de expertiză (28.500 Euro). În condițiile date, instanța apreciază că se impune atribuirea imobilului către reclamantă și obligarea acesteia, în temeiul art. 673 ind. 10 C.p.c, la plata unei sulte egale cu valoarea cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului, respectiv suma de 26.000 Euro, plata urmând să se efectueze la cursul BNR din data plății. Întrucât este vorba despre o sumă destul de mare iar evoluția pieței imobiliare este imprevizibilă, instanța va stabili un termen de plată de 30 de zile, pentru a da posibilitatea reclamantei să își procure fondurile necesare iar pârâtului să primească suma corespunzătoare cotei sale din dreptul de proprietate cât mai repede pentru a-și procura o altă locuință.
Cât privește existența unor copii minori în întreținerea părților și efectuarea unor pretinse îmbunătățiri la imobil, instanța reține că niciuna dintre părți nu și-a dovedit susținerile cu niciun mijloc de probă. La dosar nu au fost depuse înscrisuri care să ateste efectuarea unor astfel de lucrări iar expertul nu a putut viziona apartamentul pentru a constata starea acestuia. Pe de altă parte, niciuna dintre părți nu a depus copia certificatului de naștere a vreunui copil și nici înscrisuri doveditoare privind unitățile de învățământ la care aceștia ar fi înscriși sau locurile de muncă ale părinților, pentru a se putea aprecia care dintre coproprietari ar avea nevoie mai mare de locuința supusă partajului.
În consecință, în temeiul art. 673 ind. 1 și urm. C.p.c. instanța va admite cererea astfel cum a fost formulată și va dispune sistarea stării de coproprietate prin atribuirea apartamentului către reclamantă și obligarea acesteia la plata unei sulte în cuantum de 26.000 Euro în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății.
În ceea ce privește cererea expertului de stabilire a unui onorariu definitiv în cuantum de 1000 lei pentru cea de-a doua expertiză, instanța reține că aceasta nu este întemeiată în condițiile în care expertul nu a efectuat măsurători, nu a făcut verificări cu privire la starea tehnică a imobilului, nefiindu-i permis accesul în acest sens, ci a evaluat imobilul doar ipotetic. Mai mult, expertul mai efectuase o expertiză de evaluare ipotetică a aceluiași apartament, astfel încât, pentru identificarea apartamentului, stabilirea împrejurării că nu poate fi partajat în natură și stabilirea valorii de circulație la două momente diferite (2012 și 2015), acesta a primit un onorariu total de 1700 lei (900 lei pentru prima expertiză și 800 lei pentru cea de-a doua). Este adevărat că expertul a fost nevoit să efectueze mai multe convocări dar această împrejurare, prin ea însăși, nu justifică stabilirea unui onorariu definitiv mai mare, expertul având posibilitatea să solicite valoarea cheltuielilor suplimentare cu prezentarea dovezilor aferente. În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea expertului S. F. de stabilire a unui onorariu definitiv în cuantum de 1000 lei pentru cea de-a doua expertiză.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând din taxa de timbru și onorariul pentru expertiză, instanța reține că, pentru acest proces, reclamanta a achitat o taxă de timbru în cuantum de 6000 lei, inițial, apoi o taxă de timbru, de 1472,71 lei, la care se adaugă taxele aferente, în total 1491,42 lei, un onorariu de expert în cuantum de 900 lei, inițial, apoi un onorariu suplimentar de 600 lei și încă unul de 200 lei, pentru efectuarea celei de-a doua expertize, după repunerea cauzei pe rol. În aceste condiții, ținând cont de faptul că hotărârea de față profită ambelor părți și de prevederile art. 274 alin. 1 C.p.c. conform cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța îl va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 4995,71 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, sumă ce se compune din 4195,71 lei reprezentând ½ din taxa totală de timbru achitată de reclamantă și din onorariul plătit de aceasta pentru prima expertiză și suma de 800 lei, onorariul total plătit pentru a doua expertiză. În ceea ce privește suma de 800 lei, instanța reține că efectuarea acestor cheltuieli se datorează exclusiv conduitei procesuale a pârâtului astfel încât, ar fi inechitabil ca reclamanta să suporte integral sau parțial aceste cheltuieli, având în vedere dispozițiile art. 723 alin. 1 și 2 C.p.c.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. A. R., cu domiciliul procesual ales la S.C.A. A., D. și Asociații, în București, .. 4, sectorul 5, în contradictoriu cu pârâtul S. S. C., cu domiciliul în satul Ciofliceni, comuna Snagov, . nr. 102, județul I., fiind citat și la adresa din București, sectorul 2, . nr. 35, ., .>având ca obiect partaj judiciar.
Dispune sistarea stării de coproprietate cu privire la apartamentul nr. 54 situat în București, .. 27 . . prin atribuirea acestuia către reclamantă.
Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 26.000 Euro cu titlul de sultă în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4995,71 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Respinge ca neîntemeiată cererea expertului de stabilire a unui onorariu definitiv în cuantum de 1000 lei pentru efectuarea celei de-a doua expertize.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.09.2015.
Președinte, Grefier,
N.-M. C.-S.E. C. B.
Red./Dact. Jud. N.M.C.S., Gref. E.C.B./2015/4 ex.
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 6742/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9861/2015. Judecătoria... → |
|---|
