Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 908/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 908/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 908/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 908/2015

Ședința publică de la 03 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I. D.

Grefier: M. D. I.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta . și pe pârâta ., având ca obiect acțiune in răspundere delictuala.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 29.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării la data de 03.02.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.12.2013, sub nr._, reclamanta . a solicitat in contradictoriu cu pârâta ., obligarea acesteia la plata sumei de 9.222,057 lei reprezentând contravaloarea materiale de hidroizolare, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că a luat legătura cu pârâta in vederea încheierii unui contract de execuție lucrări de hidroizolare exterioară pentru o suprafață de 240 mp.

A mai arătat reclamanta că la data de 17.09.2013, pârâta i-a comunicat o factură proforma in valoare de 9.222,057 lei reprezentând contravaloarea materialelor de hidroizolare ce urmau a fi efectuate.

. a achitat suma indicată de pârâtă conform facturilor și extraselor de cont depuse la dosar, însă ulterior, când s-a încercat încheierea unui contract in formă scrisă, pârâta s-a sustras in mod nejustificat.

Deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate, in sensul că a achitat contravaloarea facturilor emise de pârâtă, aceasta nu a executat lucrarea, ci doar a aplicat de probă materiale de termoizolare de o calitate inferioară, care după prima intemperie meteorologică s-au exfoliat.

In drept, au fost invocate disp. art. 1349 Cod civil.

La data de 23.04.2014, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând preliminar excepția inadmisibilității cererii de chemare in judecată.

Pe cale de excepție, pârâta a arătat faptul că reclamanta nu a procedat la convocarea . la mediere, nesocotind dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod proc.civ. rap. la art. 2 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 192/2006.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând, in esență, că toate lucrările facturate au fost executate la termenele și in condițiile negociate cu reclamanta.

A mai arătat pârâta că factura emisă cuprindea atât contravaloarea manoperei cât și a produselor folosite.

Prin achitarea facturii anterior menționate, practic reclamanta a recunoscut că . a efectuat lucrările, îndeplinindu-și astfel obligațiile asumate.

Totodată, pârâta a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei in introducerea prezentei cereri de chemare in judecată, având in vedere că obiectul contractului l-a reprezentat executarea de lucrări de hidroizolație, iar nu livrarea materialelor corespunzătoare prestării acestor servicii.

In drept, au fost invocate disp. art. 205 și urm. Cod proc.civ., art. 1240, art. 1270 și urm. Cod civil.

La data de 17.06.2014, prin compartimentul BIRP al Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.

Au fost depuse la dosar, in fotocopie, înscrisuri reprezentând: facturi fiscale, contract de prestări servicii nr. 11/27.09.2013, planșe foto, contract de prestări servicii nr. 05/05.06.2013, extrase de cont.

Instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriile reciproce și proba testimonială cu câte doi martori. Totodată, a încuviințat pentru pârâtă proba cu expertiza tehnică de specialitate.

La termenul din 29.01.2015, instanța a luat act de cerere de renunțare la proba cu expertiza tehnică de specialitate, formulată prin serviciul registratură, de societatea pârâtă, la data de 09.12.2014.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Instanța reține că între petenta . (fostă . SRL) și pârâta . s-a încheiat o convenție – contract de prestări servicii - prin care s-a urmărit efectuarea unei lucrări de hidroizolație prin aplicarea unei membrane poliuretanice hidroizolantă a unor terase în suprafață de aprox. 240 mp la imobil situat în Corbeanca-București.

Pentru această lucrare s-a convenit plata unei sume de 2682,5 euro fără TVA, la curs BNR din ziua facturii. Valoarea acestui preț apare în contractul nr. 11/27.09.2013 care deși este semant doar de pârâtă nu a fost contestat de reclamantă ci a făcut referire la acesta, inclusiv cu ocazia administrării interogatoriului sau la răspunsul la întâmpinare.

Din această sumă petenta a plătit, în două tranșe suma de 9222,06 lei conform facturii proforme, facturii 58/27.09.2013 și extraselor de cont.

După achitarea acestei tranșe pârâta a derulat lucrările de aplicare a membranei la terasele mai sus menționate.

Acest lucru s-a efectuat în perioada septembrie 2013-octombrie 2013.

Din probele administrate a rezultat că deși s-a aplicat membrană pe terasă aceasta s-a exfoliat în unele zone. Faptul că a fost aplicată membrana rezultă din declarațiile martorilor dar și din fotografiile atașate.

Tot din declarațiile matrorilor si fotografii rezultă că s-a exfoliat în unele zone.

Instanța, din coroborarea declarațiilor matorilor rezultă că exfolierea s-a produs datorită faptului că membrana a fost aplicată pe o șapă umedă.

Pentru a remedia această deficiență reclamanta a fost obligată să achiziționeze suplimentar materiale și să le aplice pe suprafețele exfoliate.

Instanța are în reclamanta a suferit un prejudiciu în valoare de 4552,31 (reprezentând contravaloarea materialelor achiziționata de la C&A Construct SRL conform facturii . CA nr. 48 /30.10.2013 și achitanței din 30/10.2013 (f. 156-157)

Deși factura este în valoare de 4828,21 lei instanța are în vedere că nisipul achiziționat de la firma C&A Construct SRL nu a fost folosit pentru executarea lucrărilor de reparație al membranei.

Fapta culpabilă a pârâtei a constat în aceea că nu a aplicat membrana în mod corespunzător astfel încât după o scurtă perioadă s-a exfoliat.

Datorită culpei pârâtului reclamantul a fost nevoit să achiziționeze suplimentar alte materiale.

Față de aceste aspecte, instanța va admite în parte acțiunea reclamantei și o va obliga pe pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4552,31 lei reprezentând despăgubiri materiale.

Având în vedere culpa pârâtei în promovarea acestei acțini, dar și faptul că acțiunea a fost admisă doar în parte, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 435,18 lei reprezentând cheltuieli de judecată (375,18 lei taxă de timbru și 60 lei cheltuieli de mediere).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte cererea formulată de reclamanta ., înregistrată in Registrul Comerțului sub nr. J_, C. RO_, cu sediul procesual ales la cab. av. la Budei V., cu sediul profesional in București, .-110, ., . in contradictoriu cu pârâta ., înregistrată in Registrul Comerțului sub nr.J_ , C. RO_, cu sediul procesual ales la cab. av. D. G., cu sediul profesional in București, sector 6, Cetatea de B., nr. 125.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4552,31 lei reprezentând despăgubiri materiale.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 435,18 lei reprezentând cheltuieli de judecată (375,18 lei taxă de timbru și 60 lei cheltuieli de mediere).

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată in ședință publică azi, 03.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M.I. 13 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 908/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI