Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3009/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3009/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 3009/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI-SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentinta civilă nr. 3009

Ședința din Camera de Consiliu de la 22.04.2015

Instanta constituită din:

PREȘEDINTE: R. C.

GREFIER: R. C.

Pe rol se află soluționarea cererii de valoare redusă formulată în condițiile art.1025 și urm. C. privind pe reclamanta O. R. SA si pe pârâtul S. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Instanta, fata de faptul ca actiunea, impreuna cu formularul de raspuns, a fost legal comunicata la data de 09.03.2015, apreciaza ca s-a implinit termenul de 30 de zile prev.de art.1029 alin.4 C..

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 255 N.C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei solicitată de către părți, apreciind că aceasta este admisibilă, legală și poate duce la soluționarea cauzei după care, rămâne in pronuntare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2015 sub nr._ creditoarea O. România SA a solicitat în contradictoriu cu debitorul S. E. ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1407,69 lei, din care 1235,93 lei – contravaloare facturi neachitate, 115,37 lei – despagubiri calculate pentru nerespectarea termenului contractual, 56,39 lei – penalitati de intarziere. Totodată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În motivarea acțiunii, reclamanta a aratat că în baza contractului semnat de părți a furnizat pârâtului servicii de comunicații electronice, în baza cătora a emis facturi pe care este menționată și data scadentă, corelativ născându-se în sarcina pârâtului obligația de plată a acestor servicii, obligația nerespectată însă de acesta. A precizat reclamanta că în speță sunt îndeplinite condițiile prev. de art.1025 C.Pr.Civ, creanța dedusă judecății fiind certă, lichidă și exigibilă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.154 alin.7-8, art.223 alin.3, art.272-273, art.277, art.453, art.662, art.1025-1032 C.Pr.Civ, art.1270, art.1516 C.Civ.; art.969 și urm, art.1073, art.1084 C.Civ. din 1886.

Reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar, în copie, un set de acte (filele 8-82).

Debitorul nu a depus formular de raspuns.

Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 10.06.2012, intre parti s-a incheiat contractul avand ca obiect prestarea de servicii O. de telefonie mobila de catre O. R. SA in favoarea paratului, aceasta din urma obligandu-se a plati facturile reprezentand contravaloarea serviciilor furnizate, contractul avand putere de lege intre parti, conform art.1270 C.civ..

In temeiul prevederilor contractuale mentionate anterior, O. R. SA a emis facturile depuse la dosar, suma de 1235,93 lei nefiind achitata de catre parat.

F. de considerentele expuse anterior, instanta urmeaza a admite actiunea si a obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 1235,93 lei – contravaloare facturi neachitate.

Referitor la penalitatile de intarziere solicitate de catre reclamanta, instanta constata ca acestea au fost calculate conform clauzelor contractuale, acoperind prejudiciul din patrimoniul furnizorului de servicii, fiind in suma de 56,39 lei.

Cu privire la despagubirile pentru nerespctarea termenului contractuale, instanta apreciaza ca temeiul solicitarii reclamantei este dat de disp.art.1.16 din contractul incheiat intre parti, cuantumul acestora fiind in suma de 115,37 lei, putand fi cumulate cu penalitatile de intarziere, intrucat au functia de a acoperi un alt tip de prejudiciu, repsectiv cel pentru nerespectarea termenului minim contractual fixat de parti.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta va face aplicarea dispozitiilor art.453 alin.1 rap.la art.451 alin.1 – C.proc.civ., retinand culpa procesuala a paratului, si il va obliga pe acesta la plata catre reclamanta a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in taxa de timbru.

Hotararea este executorie, in conditiile art.1030 alin.3 C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulată de creditoarea O. România SA, CUI_, cu sediul în București, sector 1, ..47-53, cu sediul ales în București, ..10A, Cladirea C3, ., în contradictoriu cu debitorul S. E., domiciliat în sector 5, București, Spl. M. Cuntan, nr. 3, ., ap. 24, CNP_.

Obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 1407,69 lei, din care 1235,93 lei – contravaloare facturi neachitate, 115,37 lei – despagubiri calculate pentru nerespectarea termenului contractual, 56,39 lei – penalitati de intarziere.

Obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Executorie.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecatoria sectorului 5 Bucuresti.

Data in Camera de Consiliu si pronunțată în ședința publica azi, 22.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3009/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI