Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7861/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7861/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 7861/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
Secția a II a civila
Dosar nr._
Sentința civilă nr.7861
Ședința din camera de consiliu de la 30.10.2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE A. S.
GREFIER M. M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I.I.L. P. și pe pârâții T. G. și C. S., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.07.2015, sub nr._, reclamanta I I L. P., în contradictoriu cu pârâții T. G. și C. S., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 3960 lei, reprezentând contravaloare mărfuri, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 5740 lei, reprezentând 0,29% din debitul principal. Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 448 lei, din care suma de 200 lei reprezintă taxă judiciară de timbru, iar suma de 248 lei reprezintă onorariu avocat.
În motivarea acțiunii s-a arătat faptul că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 9 din 21.11.2013, prin care reclamanta s-a convenit ca reclamanta să furnizeze pârâților bunuri a căror contravaloare urma a fi achitată în rate, însă, cu toate că aceasta și-a îndeplinit propriile obligații, punând la dispoziția pârâților bunurile vândute, pârâții nu și-au îndeplinit obligația de plată a prețului aferent. Astfel, pârâții datorează daune moratorii de 0,29% pentru fiecare zi de întârziere, calculate conform clauzelor contractuale.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 - 1032 Cod procedură civilă, art. 1270, 1164, 1538 cod civil.
În susținerea cererii au fost depuse în copie înscrisuri (filele 4-11).
Reclamanta a arătat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei (f.9).
Pârâților li s-au comunicat în mod legal formularul de cerere, înscrisurile anexate acestuia și formularul de răspuns, însă aceștia nu au transmis formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu s-au apărat împotriva pretențiilor reclamantei prin al mijloc adecvat.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantă și pârâți s-au derulat raporturi juridice în baza contractul de vânzare cu plata în rate nr. 9 /21.11.2013, reclamanta vânzând pârâților un laptop și un televizor, în valoare totală de 3.960 de lei. Părțile au convenit ca prețul să fie plătit în 2 rate lunare, a câte 1980 de lei fiecare, prima rată urmând a fi achitată la data de 18.12.2013 iar cea de-a doua la 18.01.2014(f.3-5).
În art. III. 1 din convenție s-a stabilit că, în cazul neplății ratelor la termenele convenite, cumpărătorii vor plăti penalități de întârziere de 0,29% pe zi de întârziere, penalitățile putând depăși debitul restant.
Totodată, se constată că, prin contractul încheiat, părțile au stabilit că obligația asumată de cumpărători privind plata prețului și a eventualelor daune moratorii este o obligație solidară –art. III. 6.
Potrivit susținerilor reclamantei, pârâții nu și-au îndeplinit obligația de plată a celor două rate, astfel că la debitul restant reprezentat de contravaloarea integrală a produselor achiziționate reclamanta a calculat penalități de întârziere în valoare de 0,29 % pe zi.
Instanța reține că potrivit art. 1270 Cod civil, contractul are putere de lege între părți. De asemenea, conform art. 1719 litera b din Codul civil, cumpărătorului îi revine obligația de plată a prețului vânzării.
Având în vedere că în materie contractuală sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că revine creditorului să facă proba existența convenție din care a luat ființă obligația de a da, după care se prezumă neexecutarea, revenind debitorului sarcina de a face dovada stingerii creanței prin plată sau prin orice mod admis de lege și reținând că în speță reclamanta a dovedit existența obligației de plată a prețului, se constată că incumba pârâților să facă dovada stingerii acesteia. În condițiile în care pârâții nu a făcut proba stingerii obligației, se concluzionează că aceștia datorează reclamantei suma de 3.960 lei, instanța urmând a îi obliga pe pârâți să plătească reclamantei, în solidar, această sumă.
În privința sumei de 5740 lei solicitată cu titlu de penalități convenționale, instanța constată că acestea reprezintă penalități de întârziere în cuantum de 0,29% pe zi calculate la debitul restant. Instanța reține însă că în privința art. III.1 din contract, care prevede plata unor penalități de întârziere de 0,29% pe zi, sunt incidente dispozițiilor Legii 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Astfel, conform art. 1 alin 3 din Legea 193/2000, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în înțelegerile realizate cu consumatorii.
Este considerată clauză abuzivă, potrivit art. 4 din același act normativ, orice prevedere contractuală care nu a fost negociată direct, nedând posibilitatea consumatorului de a influența natura ei și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorului și încălcând principiul bunei-credințe.
Or, clauza inserată în art. III.1 din contract nu satisface cerințele unei clauze conforme cu dispozițiile legale și principiul bunei credințe. Aceasta, întrucât, pe de o parte, pârâții nu au putut influenta conținutul acesteia, având în vedere că respectiva convenție reprezintă un contract tip, care conține clauze prestabilite în mod unilateral de reclamantă. Pe de altă parte, clauza în discuție prevede obligarea pârâților la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către aceștia, comparativ cu pagubele suferite de reclamantă. În acest sens, instanța consideră că o clauză penală de 0,29% pe zi de întârziere apare ca fiind vădit nejustificată în raport cu prejudiciul efectiv produs, în condițiile în care cuantumul anual al acesteia este de 106% din valoarea debitului, o cotă disproporționat de mare în raport cu dobânda legală, cu dobânzile practicate pe piața bancară.
În plus, deoarece reclamanta este cea care stabilește data la care efectuează demersurile pentru recuperarea de la debitori a sumelor restante, nelimitarea cuantumului penalităților, stabilite la un nivel procentual ridicat, conduce la posibilitatea dezvoltării unei practici abuzive de către creditoare, prin lăsarea trecerii unei perioade îndelungate până la momentul în care sunt întreprinse măsurile legale în vederea recuperării creanței, cu consecința cumulării unor penalități de întârziere de o valoare exorbitantă.
Reținând caracterul abuziv al clauzei prin care se stabilește obligația de plată a unor penalități de întârziere de 0,29% pe zi, constată instanța că această clauză este lipsită de orice efecte, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, interpretat conform art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE. Constatarea nulității absolute și totale a clauzei contractuale abuzivă se impune în lumina jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Banco Español de Crédito SA vs Joaquín Calderón Camino, C- 618/10 - hotărârea din 14 iunie 2012) .
Față de motivele anterior expuse, reținând că prevederea contractuală privitoare la plata penalităților de întârziere nu poate produce efecte, va fi respinsă ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata penalităților de întârziere.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 1032 C.pr.cv rap. la art.453 alin.1, art.451 alin.1 și 455 Cod de procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâților, sens în care îi va obliga pe aceștia la plata către reclamantă, în solidar, a sumei de 448 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru și onorariul avocațial, conform chitanțelor depuse la dosar (f. 9 și 42).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta I I L. P., înregistrată la O.R.C. sub nr. F._/2005, având C.U.I. –_, cu sediul în municipiul Pietroșani, .. 32, județul Teleorman, în contradictoriu cu pârâții T. G., CNP_, cu domiciliat în București, Munții Carpați nr.9 sector 5 și C. STELICĂ, CNP_, domiciliat în București, . nr.3C, sector 6.
Obligă pe pârâții T. G. și C. Stelică, în solidar, să plătească reclamantei suma de 3.960 lei reprezentând contravaloare mărfuri.
Obligă pârâții, în solidar, să ramburseze reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 600 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Executorie de drept.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. 09.12.2015/5 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 7835/2015. Judecătoria... | Evacuare. Sentința nr. 7782/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|
