Contestaţie la executare. Sentința nr. 7351/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7351/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 7351/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7351
Ședința publică din data de 14.10.2015.
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. A. T.
GREFIER – C. S.-M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI și pe intimatul P. V., având ca obiect contestație la executare, suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că au fost depuse la dosarul cauzei relațiile solicitate Biroului Executorilor Judecătorești Asociați „LEX”, la data de 14.09.2015 și contestatorul a depus la dosarul cauzei dovada achitării cheltuielilor ocazionate de fotocopierea dosarului de executare în cuantum de 26,04 lei, la data de 07.10.2015.
Instanța dispune rectificarea citativului în sensul că Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești are calitatea de contestator în prezenta cauză.
Instanța, verificându-și din oficiu competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 N.C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în raport de dispozițiile art. 714 alin. 1 N.C.proc.civ. republicat raportat la art. 651 alin. 1 și 2 N.C.proc.civ. republicat și față de locul situării sediului debitorului-contestator, la data sesizării organului de executare.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 717 alin. 2 N.C.proc.civ. republicat, constată că au fost achitate cheltuielile ocazionate de fotocopierea dosarului de executare de către executorul judecătoresc, potrivit dovezii atașată la dosarul cauzei la fila nr. 64.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 205 și 174 și urm. N.C.proc.civ., instanța anulează întâmpinarea în ceea ce o privește pe G. L., reținând faptul că aceasta nu deține în cauză calitatea de intimat și prin urmare, nici dreptul și obligația de a formula întâmpinare.
În temeiul dispozițiilor art. 22 alin. 4 N.C.proc.civ., califică solicitarea intimatului P. V., din cuprinsul întâmpinării, referitor la lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 4086/22.06.2012, ca fiind cerere reconvențională pe care, prin raportare la dispozițiile art. 209 alin 1 N.C.proc.civ. o respinge ca inadmisibilă, reținând că nu există o strânsă legătură între aceasta și raportul juridic execuțional dedus judecății.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 255 N.C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către ambele părți, apreciind că aceasta este admisibilă, legală și poate duce la soluționarea cauzei.
Instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 N. C.proc.civ., declară încheiată cercetarea procesului și constatând cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.06.2015, sub nr._, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a chemat în judecată pe intimatul P. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea tuturor actelor de executare silită emise de către B. „LEX” în dosarul execuțional nr. 38/2015, respectiv a încheierii de încuviințare a executării silite din data de 25.05.2015, a adresei de înființare a popririi executorii și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 25.05.2015. De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare, conform art. 718 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu prevederile art. 6 alin. 4 și 5 din OG nr. 22/2002.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în fapt, la data de 04.06.2015, a fost comunicată Ministerului Finanțelor Publice, adresa privind înființarea popririi, împreună cu încheierea de încuviințare a executării silite și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, emise în dosarul execuțional nr. 38/2015 al B. „LEX”.
Cu privire la afirmata nelegalitate a încheierii de încuviințare a executării silite, contestatorul a arătat faptul că, în dispozitivul sentinței civile nr. 4086/22.06.2012 pronunțată de către Tribunalul Prahova în cadrul dosarului nr._, care constituie titlu executoriu, nu se menționează faptul că au fost acordate cheltuieli de judecată reclamantului P. V., ci doar reclamantului, iar în cauza respectivă acțiunea a fost promovată și de către reclamanta G. L.. Deși în considerentele respectivei sentințe, Tribunalul Prahova a menționat că „obligă pârâtul doar în parte la acele cheltuieli efectuate de reclamanți”, acest aspect nu se regăsește și în cuprinsul dispozitivului.
De asemenea, contestatorul a susținut că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 117 lit. f) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că intimatul nu a făcut niciun demers în sensul solicitării executării de bună-voie a obligației de către contestator. Față de acest aspect, instituția contestatoare nu a refuzat restituirea sumei pentru a se putea trece la executarea silită.
Solicitarea intimatului privind plata sumei de 1000 lei din titlul executoriu prin intermediul executorului judecătoresc a generat și cheltuieli de executare în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, cheltuieli care nu se impuneau dacă intimatul formula la Ministerul Finanțelor Publice cererea de restituire, în conformitate cu prevederile art. 622 alin. 1 C.proc.civ. Mai mult, dispozițiile OG nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007 au instituit și un termen în care instituția debitoare are obligația de a face demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, fiind reglementată o procedură specială constând în acordarea unui termen de grație de 6 luni debitorului instituție publică, executarea silită conform dreptului comun având un caracter subsidiar. Astfel, numai în situația în care, în termenul de 6 luni, instituția publică debitoare nu-și îndeplinește obligația, creditorul poate să procedeze la executarea silită potrivit dreptului comun.
Contestatorul a invocat considerentele Curții Constituționale din cuprinsul deciziei nr. 213/04.03.2010, în sensul că OG nr. 22/2002 nu contravine dispozițiilor art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De asemenea, a fost invocată jurisprudența Curții E.D.O., respectiv cauza Moroko vs. Rusia, în sensul că „un interval total de 9 luni în care autoritățile au executat o hotărâre judecătorească nu era, prima facie, nerezonabil din punctul de vedere al Convenției. Caracterul rezonabil al unui asemenea interval trebuie determinat în funcție de complexitatea procedurilor de executare, de comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și în funcție de natura și cuantumul creanței stabilite în hotărâre”.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711-716 și art. 718 C.proc.civ., OG nr. 22/2002, precum și celelalte acte normative invocate în cuprinsul acțiunii.
În susținerea cererii au fost depuse următoarele înscrisuri în copie: adresa de înființare a popririi nr._/04.06.2015, încheiere/25.05.2015 emisă în dosarul execuțional nr. 38/2015, încheiere privind cheltuielile de executare/25.05.2015 emisă în dosarul execuțional nr. 38/2015, sentința civilă nr. 4086/22.06.2012 pronunțată de către Tribunalul Prahova – Secția I civilă în cadrul dosarului nr._ și decizia nr. 3872/15.11.2012 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești – Secția I civilă în cadrul dosarului nr._ .
Prin Serviciul Registratură, P. V. și G. L. au depus la dosarul cauzei întâmpinare, la data de 28.07.2015, prin care au solicitat instanței să stabilească că sintagma „obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1000 lei” cu titlu de cheltuieli de judecată, din cuprinsul sentinței civile nr. 4086/22.06.2012 pronunțată de către Tribunalul Prahova, se referă la obligarea pârâtului să plătească suma de 1000 lei reclamanților P. V. și G. L., în părți egale.
Cu privire la susținerile contestatorului referitoare la omisiunea existentă în cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 4086/2012, s-a apreciat că acest fapt constituie un viciu de formă în redactarea dispozitivului respectivei sentințe, care aparține exclusiv instanței de judecată.
De asemenea, s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 622 alin. 1 și 2 și art. 117 lit. f) din OG nr. 92/2003 Cod procedură fiscală.
Instanța a dispus emiterea din oficiu a unei adrese către B. „LEX” pentru a se comunica copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe actele din dosarul de executare nr. 38/2015, acestea fiind atașate la dosarul cauzei la filele nr. 34-61.
La acest termen de judecată, instanța a anulat întâmpinarea în ceea ce o privește pe G. L., a calificat solicitarea intimatului P. V., din cuprinsul întâmpinării, referitor la lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 4086/22.06.2012, ca fiind cerere reconvențională și a respins această cerere ca inadmisibilă.
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 4086/22.06.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă, intimatul P. V. a fost obligat să plătească Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice București suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, soluție ce a fost menținută sub acest aspect prin Decizia nr. 3872/15.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
La data de 25.05.2015, intimatul a introdus pe rolul B. LEX o cerere de punere în executare silită prin poprire a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 4086/2012 și Decizia nr. 3872/15.11.2012 pentru suma de 1.000 lei. Prin încheierile, respectiv adresa din data de 25.05.2015, B. LEX a admis cererea și a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 38/2015, a încuviințat executarea silită, a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 140 lei și a dispus înființarea poprii până la concurența sumei de 1.140 lei.
Astfel cum a fost formulată contestația la executare, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 712 alin.1 C.pr.civ., conform cărora, împotriva executării silite se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare
Instanța reține din dispozitivul Sentinței civile nr. 4086/22.06.2012 a Tribunalului Prahova-Secția I Civilă, care constituie titlul executoriu, că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Bucureșsti a fost obligat la plata către reclamantul P. V. la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind indicat numele acestuia și datele sale de identificare în dispoziția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată. Față de aceste motive, instanța apreciază că în mod întemeiat a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditorul intimat P. V..
Potrivit art. 622 alin. 1 C.pr.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Instanța constată că debitorul contestator nu a executat de bunăvoie obligația de plată a sumei de 1.000 lei către intimat, deși a trecut o perioadă de aproximativ 2 ani și 6 luni de când era obligat să achite, motiv pentru care acesta din urmă a introdus cererea de executare silită pe rolul B. LEX.
Dată fiind calitatea de instituție publică, contestatorul a invocat incidența în cauză a dispozițiilor O.G nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul contestatorului.
Conform art. 2 din O.G nr. 22/2002, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, iar potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Astfel, termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din acest act normativ nu este unul de grație acordat automat debitorului – instituție publică, ci acesta devine aplicabil doar în ipoteza în care debitorul face dovada lipsei de fonduri și a demersurilor necesare îndeplinirii obligației de plată. Având în vedere că debitorul contestator nu a invocat și nici nu a făcut o astfel dovadă nici până în prezent, instanța constată că termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 nu este incident în prezenta cauză. De asemenea, în calitatea sa de instituție publică, debitorul are îndatorirea, ca reprezentant al statului, să execute de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. Instanța constată însă că de la data pronunțării Deciziei civile 3872/15.11.2012 și până la data introducerii cererii de executare silită, 25.05.2015, contestatorul nu a întreprins nici un demers în vederea executării de bună voie a obligației sale. Din această cauză, instanța nu poate reține nici argumentele contestatorului bazate pe prevederile art. 117 lit. f din O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Pe cale de consecință, instanța reține că executorul judecătoresc nu a nesocotit prevederile O.G nr. 22/2002 și O.G nr. 92/2003 prin actele de executare efectuate, astfel cum susține contestatorul.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de intimat, pentru motivele arătate în partea introductivă a hotărârii, instanța urmează să respingă această cerere, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația, formulată de către contestatorul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, CUI_, cu sediul în Ploiești, .. 22, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul P. V., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, ., ., jud. Prahova, ca neîntemeiată.
Respinge cererea reconvențională, ca inadmisibilă.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică azi 14.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7301/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 7835/2015. Judecătoria... → |
|---|
