Contestaţie la executare. Sentința nr. 4287/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4287/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 4287/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4287/2015
Ședința publică de la 04 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. S.
GREFIER: M. – D. I.
Pe rol judecarea cauzei privind pe contestatoarea . pe intimata S. A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea, prin consilier juridic, care depune delegație la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin serviciul registratură, au fost comunicate fotocopii de pe actele de executare efectuate in dosarul nr. 316/2015, după care
La interpelarea instanței, contestatoarea, prin consilier juridic, arată că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 5 București, raportat la disp. art. 713 alin. 1Cpc și ale art. 650 alin. 1Cpc, astfel cum aceste din urmă prevederi au fost modificate prin Legea nr. 138/2014.
Contestatoarea, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției.
Instanța reține dosarul in pronunțare asupra excepție invocate din oficiu.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.03.2015, sub nr._, contestatoarea . solicitat în contradictoriu cu intimata S. A. anularea actelor de executare efectuate in dosarul nr. 316/2015 al B. D. C. și D. A. – C. și suspendarea executării privind cheltuielile de executare silită in cuantum de 779,20 lei stabilite prin încheierea nr. 316/2015 din 17.03.2015.
În susținere, contestatoarea a arătat, în esență, că . executat de bună voie obligația stabilită prin titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. R1984/13.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, astfel încât executarea silită, inclusiv cheltuielile de executare nu se justifică.
In drept, au fost invocate disp. art. 451 alin. 2, art. 667, art. 669 alin. 4, art. 718 Cod proc.civ.
La data de 03.06.2015, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației, având in vedere data comunicării actelor de executare și data înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate disp. art. 669 alin. 3 și art. 714 alin. 3 Cod proc.civ.
La solicitarea instanței au fost comunicate actele de executare efectuate in dosarul nr. 316/2015 al B. D. C. și D. A. – C..
La prezentul termen de judecată instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 5 București, asupra căreia a rămas în pronunțare.
Asupra excepției necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocate din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Astfel, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale absolute - invocată din oficiu.
Instanța reține că în speță executarea silită a început la data de 17.03.2015, odată cu sesizarea organului de executare, așa cum prevede art. 622 alin. 2 Cod procedură civilă (fila 27).
Instanța constată că la data de 19.10.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 138/2014, prin care a fost modificat Codul de procedură civilă, inclusiv art. 650 alin. 1, care, urmare a modificărilor survenite, are următorul conținut „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.(…)”.
Având în vedere cele expuse, în baza art. 24 Cod procedură civilă (care prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .), instanța reține că, în prezenta cauză, întrucât executarea silită a început la data de 17.03.2015, deci după . Legii nr. 138/2014, sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014.
Or, în speță, instanța reține că sediul debitoarei contestatoare, se afla, la data sesizării organului de executare, în București, ., etaj 1, sector 2, motiv pentru care, în temeiul art. 130 alin. 2 raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod Procedură Civilă, va admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 5 București și va declina cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive, excepție invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a prezentei cauze privind pe contestatoarea . in Registrul Comerțului sub nr._, CUI R2351628, cu sediul in București, sector 2, ., . intimata S. A., cu domiciliul in București, sector 2, ., nr. 34, în favoarea JUDECĂTORIEI SECTORULUI 2 BUCUREȘTI.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.I. 12 Iunie 2015
ROMÂNIA
Judecătoria Sectorului 5 București
Secția a II –a Civilă
Splaiul Independenței, nr. 5, Sector 4 București
(Palatul de Justiție)
Fax_
Dosar nr._ /2014
Data emiterii: 12.06.2015
CĂTRE,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
Prin Sentința civilă nr. 4287 pronunțată la data de 04.06.2015 în dosarul cu numărul susmenționat, privind pe contestatoarea . in Registrul Comerțului sub nr._, CUI R2351628, cu sediul in București, sector 2, ., . intimata S. A., cu domiciliul in București, sector 2, ., nr. 34, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și s-a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei către dumneavoastră, motiv pentru care vă înaintăm dosarul nr._ /2014, cusut și numerotat, cuprinzând . file și . volum.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. S. M. - D. I.
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 4285/2015. Judecătoria... | Despăgubire. Sentința nr. 4280/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|








