Contestaţie la executare. Sentința nr. 8456/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8456/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 8456/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința civilă nr. 8456/2015

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - D. C. G.

GREFIER - C. P. U.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea . Tg. M. și pe intimatul M. F. Publice Agentia N. De Administrare Fiscala Directia Generala De Administrare A Marilor Contribuabili, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea, prin consilier juridic F. A. C., care depune delegație la dosar (fila 118), intimatul lipsind.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, fiind primul termen de judecată, în acord cu dispozițiile art. 131 alin.1 C.pr.civ., procedează la verificarea, din oficiu, a competenței sale, invocă excepția necompetenței teritoriale și acordă cuvântul asupra excepției invocate.

Contestatoarea, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției, arătând că intimatul are sediul în circumscripția sectorului 5 București.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 27.07.2015 sub nr._ contestatoarea . Tg. M. a formulat în contradictoriu cu intimatul M. F. Publice Agentia N. de Administrare Fiscala Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili contestație la executare împotriva executării silite pornite în baza somației nr.1948/2015 și a titlului executoriu nr.266/2015, emise în dosarul de executare nr._/61/_ /_, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

-suspendarea provizorie a executării, până la soluționarea cererii de suspendare;

-suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare;

-anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare, respectiv a somației nr.1948/2015 și a titlului executoriu nr.266/2015;

-obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de suspendare contestatoarea a învederat instanței ca o eventuala respingere a cererii sale ar duce la executarea sa pentru o suma ce nu este datorata. Aceasta a mai aratat ca poprirea conturilor sale este iminenta, ceea ce i-ar aduce prejudicii grave intrucat presteaza unul din cele mai importante servicii de utilitate publica. De asemenea, a invocat netemeinicia titlului executoriu aratand ca a efectuat plata a ½ din amenda contraventionala in termen de 48 de ore in contul indicat de agentul constatator, astfel ca nu mai datoreaza suma executata silit.

În motivarea cererii de suspendare a executării până la soluționarea contestației, contestatoarea a solicitat instanței să aibă în vedere disp. art.719 alin.1-2 C.Pr.Civ, reiterând faptul că riscă să fie executată pentru o sumă ce nu este datorată.

În motivarea contestației la executare contestatoarea a arătat în esență că a achitat în 24 de ore ½ din suma stabilită în sarcina sa prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.070/2013 în contul indicat în procesul verbal, nefiind vina sa că acest cont a fost indicat în mod greșit de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, care este emitenta procesului verbal. Totodată contestatoarea a arătat că după ce i s-a adus la cunoștință de către Trezorerie că acest cont nu este corect, a mai achitat odată ½ din amenda contravențională.

În drept au fost invocate disp. art.172-174 din Ordonanța nr.92/2003 rep, art.711 și urm C.Pr.Civ, art.249 alin.6, art.295 alin.1 și art.296 din OUG nr.34/2006 rep.

Intimata a depus la dosar la data de 10.09.2015 întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea cererii ca rămase fără obiect, iar în subsidiar respingerea contestației ca neîntemeiate, actele de executare fiind efectuate în conformitate cu disp. OG nr.92/2003 cu modificările și completările ulterioare.

În drept au fost invocate disp. OG nr.92/2003 și disp. C.Pr.Civ.

Contestatoarea a depus la dosar la data de 18.09.2015 cerere precizatoare, în cuprinsul căreia a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună și restituirea sumei de 30.0000 lei, achitată prin ordinul de plată nr.1532/2015, motivat de faptul că a fost respinsă cererea sa suspendare provizorie a executării silite.

La data de 01.10.2015 contestatoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinare (filele 105-108).

Prin încheierea de la termenul din 07.08.2015 instanța a respins cererea de suspendare provizorie a executării silite ca inadmisibila, pentru motivele expuse pe larg în încheierea de la acel termen.

La dosar au fost depuse, în copie, înscrisuri (filele 5-25, 90-95, 98-99).

Analizând excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu la termenul din 18.11.2015, instanța reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 247 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, conform 172 alin.4 C.proc. fiscală coborborat cu art. 713 alin. 1 C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Conform art. 650 alin.1 C. proc. civ., in forma in vigoare la data începerii executării silite-06.07.2015(fila 6), instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, la data începerii executării silite debitoarea avea sediul în Tg. M., astfel încât instanța de executare competentă în cauză este Judecătoria Tîrgu M..

Față de considerentele anterior arătate, având în vedere și caracterul de ordine publică al normei de competență prevăzută de art. 713 și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 raportat la art. 130 alin. 2 și art. 131 C. proc. civ., în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și a declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Tîrgu M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetentei teritoriale.

Declină soluționarea cauzei privind pe contestatoarea . Tg. M., C. RO_, cu sediul în Tg.M., .. 1, și pe intimatul M. F. Publice Agentia N. De Administrare Fiscala Directia Generala De Administrare A Marilor Contribuabili, CUI_, cu sediul în sector 5, București, Apolodor, nr. 17 (sector 5, București, .. 88), în favoarea Judecătoriei Tîrgu M..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2015.

Președinte,Grefier,

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ

Dosar nr._

Data:

C a t r e

Judecătoria Tîrgu M.

Alaturat va inaintam dosarul civil nr._, privind pe contestatoarea . Tg. M. și pe intimatul M. F. Publice Agentia N. De Administrare Fiscala Directia Generala De Administrare A Marilor Contribuabili, având ca obiect contestație la executare, intrucat prin sentinta civilă nr.8456/18.11.2015 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 București, s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea dvs.

Dosarul conține un nr. de de file.

JUDECĂTOR,GREFIER,

D. G. C. U.

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ

Dosar nr._

Data:

C a t r e

Judecătoria Tîrgu M.

Alaturat va inaintam dosarul civil nr._, privind pe contestatoarea . Tg. M. și pe intimatul M. F. Publice Agentia N. De Administrare Fiscala Directia Generala De Administrare A Marilor Contribuabili, având ca obiect contestație la executare, intrucat prin sentinta civilă nr.8456/18.11.2015 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 București, s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea dvs.

Dosarul conține un nr. de de file.

JUDECĂTOR,GREFIER,

D. G. C. U.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8456/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI