Pretenţii. Sentința nr. 8428/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8428/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 8428/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECTIA a II-a CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8428
Ședința publică de la 18.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. S. D.
GREFIER: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. De P. . pârâtul B. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței atașarea la dosar, prin serviciul registratură, a unui set de înscrisuri depuse de către reclamantă.
Instanța, constatand că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamantă, retine cererea în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.06.2015 sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari . în judecată pe pârâta B. Ș., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 7.148,72 lei reprezentând cote restante la întreținere, aferente perioadei noiembrie 2013 – martie 2015.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâta este proprietar al apartamentului nr. 130, scara C din blocul 71 situat în București, . nr. 4, Sector 5 și a refuzat să achite cotele la întreținere, calculate potrivit dispozițiilor legale. Reclamanta a susținut că pârâta a fost notificată în acest sens, însă până în prezent nu s-a conformat obligației de a plăti cotele de contribuție, înregistrând un debit restant în cuantum de 7.148,72 lei.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 230/2007, Statutul Asociațiilor de P., precum și art. 242 Cod proc. civ.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată în dublu exemplar și copie certificată pentru conformitate cu originalul: proces-verbal din data de 15.06.2014 (f.3-6), certificat OCPI (f.7), tabel centralizator (f.9), somații și confirmări de primire (f.10-11, 17-18, 22), notificări (f.12,19,21), Încheierea din data de 15.09.2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București (f.13), Sentința civilă nr. 1059/07.02.2012 a Judecătoriei Sectorului 5 București (f.15-16), carte identitate (f.23), certificat înregistrare fiscală (f.24), liste de plată a cotelor de contribuție (f.25-40).
La data de 19.06.2015, reclamanta a mai depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: tabel proprietari apartamente (f.46), somație, notificare și dovadă de primire (f.47-49), tabel centralizator (f.50).
De asemenea, la data de 17.11.2015 au fost depuse la dosarul cauzei: chitanța nr. 1174/27.10.2015 (f.59), chitanța nr. 1173/27.10.2015 (f.60), chitanța nr. 792/21.07.2015 (f.61), chitanța nr. 965/10.09.2015 (f.62), chitanța nr. 1068/01.10.2015 (f.63), chitanța nr. 1069/06.10.2015 (f.64), chitanța nr. 1070/06.10.2015 (f.68).
Potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, considerând-o admisibilă potrivit legii, în temeiul art. 258 alin. 1 raportat la art. 255 alin. 1 Cod proc. civ, instanța a încuviințat pentru reclamantă - proba cu înscrisuri, aceasta fiind administrată prin depunerea lor la dosarul cauzei.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâta figurează drept proprietar în evidențele Asociației de P. . rezultă din tabelul depus în acest sens la dosarul cauzei (f.46).
Conform listelor de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației (f.25-40) și centralizatorului cu restanțe la întreținere (f.9), la data introducerii cererii, pârâta figura cu un debit restant în cuantum de 7.148,72 lei compus din 7.005,86 lei - cote de contribuție aferente perioadei noiembrie 2013 – martie 2015 și 142,73 lei – restanță fond rulment din anul 2010.
Instanța constată faptul că astfel cum rezultă din chitanțele depuse la dosarul cauzei, pârâta a achitat parțial debitul restant, plătind suma de 6500 lei cu titlul de cote de contribuție (f.60-65) și suma de 142,73 lei reprezentând restanță fond rulment (f.59).
În drept, instanța reține că toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine, după cum este stipulat în art. 46 din Legea nr. 230/2007. Sub acest aspect, art. 49 alin. 2 din același act normativ prevede faptul că termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice, urmând ca în cazul în care respectivele sume nu sunt plătite în termen de 90 zile, Asociația de Proprietari să fie îndreptățită să introducă acțiune în justiție împotriva proprietarului, pentru recuperarea debitului, conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007.
Astfel, instanța reține că din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză rezultă faptul că în prezent, pârâta înregistrează un debit restant în cuantum de 505,99 lei, diferența până la valoarea indicată de reclamantă, respectiv 7.148,72 lei, fiind achitată în perioada iulie – octombrie 2015. În consecință, instanța constată faptul că cererea reclamantei în privința sumei de 505,99 lei este întemeiată.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte cererea reclamantei și va obliga pârâta să îi plătească suma de 505,99 lei cu titlu de rest rămas neachitat din debitul total aferent perioadei noiembrie 2013 – martie 2015, reprezentând cote de întreținere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către reclamanta A. DE P. . sediul în București, sector 5, ., nr.4 în contradictoriu cu pârâtul B. S., cu domiciliul în București, sector 5, ., nr.4, ., ..
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 505,99 lei rest ramas neachitat din debitul total aferent perioadei noiembrie 2013 - martie 2015 reprezentand cote de intretinere si penalitati.
Cu apel in 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria sector 5 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica azi, data de 18.11..2015.
PREȘEDINTEGREEFIER
A.S. 24 Noiembrie 2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5199/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8456/2015. Judecătoria... → |
|---|








