Contestaţie la executare. Sentința nr. 567/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 567/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 567/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI-SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 567
Ședința publică de la 22 ianuarie 2015
Instanta constituită din:
PREȘEDINTE: R. C.
GREFIER: R. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . SRL și pe intimatele D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE GALATI si D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI-ADMINISTRATIA FISCALA PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns contestatoarea prin avocat cu delegatie la dosarul cauzei,lipsind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Apărătorul contestatoarei solicita emiterea comunicarea tuturor inscrisurilor care au stat la baza emiterii Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii avand in vedere ca intimatele nu au depus nici un inscris aferente intampinarii motiv pentru care apreciaza ca este necesară emiterea unei adrese catre intimate pentru a se depune toate inscrisurile.
Instanta respinge solicitarea facuta de catre apărătorul contestatoarei avand in vedere ca nu poate propune probe pentru partea adversa care, a inteles sa isi formuleze apărarea prin intampinarea depusa la dosarul cauzei.
Avand in vedere ca nu exista motive intemeitae pentru amanarea cauzei, instanta lasa dosarul la ordine.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, a raspuns contestatoarea prin avocat cu delegatie la dosarul cauzei, lipsind intimatele.
Instanța, verificându-și din oficiu competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 N.C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în raport de sediul debitorului care se afla in sectorul 5.
În temeiul art. 238 N.C.proc.civ., instanta pune în discuția părților estimarea duratei cercetării procesului.
Având cuvantul, apărătorul contestatoarei estimeaza un termen de 2 luni pentru solutionarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.
Sub aspectul probatoriului, apărătorul creditorului solicita instantei încuviintarea probei cu inscrisurile de la dosarul cauzei.
Instanta apreciaza ca un termen de 1 luna este suficient pentru solutionarea cauzei in raport obiectul cauzei si probele solicitate.
În temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 255 N.C.proc.civ., instanta încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei solicitată de către părți, apreciind că aceasta este admisibilă, legală și poate duce la soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Apărătorul contestatoarei solicita instantei admiterea suspendarii executarii silite până la solutionarea definitiva a contestatiei la executare. In sustinere depune practica judiciara.
Instanta va respinge cererea de suspendare ca ramasa fără obiect avand in vedere ca la acest termen de judecata instanta va rămâne in pronuntare asupra fonsului cauzei.
Avand cuvantul pe fond, apărătorul contestatoarei solicita admitera contestatiei la executare, anularea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii si anularea procesului-verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri mobile nr._/11.09.2014 emis de DGRFP București ca nelegal si netemeinic. Aceasta invedereaza ca decizia nu este motivata iar imprejurarile retiute de organele de control nu sunt intemeiate pentru a fi mentiunute deciziile pronuntae de organele de control. In sustinerea cererii, apărătorul contestatoarei depune practica judiciara relevanta .
Instanta retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.09.2014, sub nr._, contestatoarea . SRL a fosmulat contestatie la executare in contradictoriu cu intimatele D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE GALATI si D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI-ADMINISTRATIA FISCALA PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispuna anularea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. 4843/01.09.2014 emisă de DGRFP Galati, ca fiind nelegala si netemeinica, anularea procesului-verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri mobile nr._/11.09.2014 emis de DGRFP Bucuresti, ca nelegal si netemeinic precum si anularea tuturor actelor subsecvente, intocmite de organele de executare pentru punerea in executare a deciziei mentionate la pct. i, ca nelegale si netemeinice.
În motivarea acțiunii se arată că decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. 4843/01.09.2014 este nelegala deoarece a fost emisa cu incalcarea disp. art. 9 alin. 1 din Codul de procedura fiscala intrucat executarea silita nu poate incepe decat in cazul in care creditorul detine o hotarare judecatoreasca sau un alt ionscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu ori, in lipsa unui titlu de creanta este exclusa de plano orice masura de executare silita. Mai mult decat atat, decizia de masuri asiguratorii contestata nu este o masura de executare silita ci una asiguratorie.
De asemenea, contestatoarea apreciaza ca decizia susmentionata nu este motivata avand in vedere ca acesta nu contine imprejurarile de fapt din care rezulta pericolul despre care se face vorbire in continutul acesteia. aceasta decizie trebuia sa cuprinda in cuprinsul sau existenta unor împrtejurari concrete din care să reiasa că exista realmente pericolul ca societatea constestatoare”se sustrage, isi ascunde ori isi risipeste patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea” conditie ce nu este indeplinita in prezenta cauza.
Mai arata contestatoarea ca, potrivit prevederilor Codului fiscal nu exista nici o obligatie legala in sarcina unui contribuabil in sensul in care acesta este obligat, in vederea exercitarii dreptului de deducere al TVA, sa aiba relatii doar cu furnizori care sunt inregistrati din punct de vedere al TVA sau sunt activi din punct de vedere fiscal. Astfel, efectuarea de catre furnizorii inactivi a activitatii economice, fara reactivare sau reinregistrare in scopuri de TVA, nu poate pune in discutie exercitarea dreptului de deducere al contestatoarei. Contestatoarea apreciaza ca sunt pe deplin infirmate suspiciunile organului de control al intimatei, precum că posibilitatile reale de plata ale acesteia ar fi depasite prin obligatia fiscala estimata, din moment ce datele inregistrate in evidenta financiar contabila a societatii depasesc cu mult obligatiile ce au fost estimate de organul de control. Toate aceste aspecte denota inexistenta vreunui pericol cu privire la sustragerea sau risipirea patrimoniului, in scopul periclitarii sau ingreunarii in mod considerabil a colectarii. Astfel cum in mod neintemeiat încearca a demonstra intimata.
Avand in vederea tiate aceste aspecte, contestatoarea arata ca decizia de masuri asiguratorii a carei anulare se cere este in primul rand nelegala, fiind emisa cuincalcarea dispozitiilor art. 129 C.proc. fiscală si, in al doilea rand, rupe justul echilibru intre interesul general al statului de a-si asigura exercitarea uei eventuale creante si interesul contestatoarei de a-i fi respectat dreptul de proprietate, avand in vedere masura că dispusă de intimata este in masura sa afecteze insasi existenta contestatoarei.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 129 alin. 11, art. 172-174 C.proc. fiscala, pct. 5.8 si 5.12 din Anexa 1 a OPANAF nr. 2605/2010, art. 711 si urm. din C.proc. fiscala.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (f. 12-117).
Prin Serviciul Registratură, s-a depus întâmpinare la data de 23.10.2014, de către intimata D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE GALATI prin care a solicitat respingerea contestatiei ca nefondata.
Prin întâmpinare se arată că decizia de instituire nr. 4843/01.09.2014 de instituire a masurilor asiguratorii este legala si temeinica. Arata intimata ca la emiterea deciziei, organele fiscale au avut in vedere si faptul ca bunurile mobile proprietate ale societatii contestatoare aproape ca nu au fost utilizate in scopul afacerii, intrucat cheltuiala cu combustibilul in periada 01 ianuarie – 30 iunie 2014 se ridica la 13.839 lei, precum si datorita faptului ca exista un precedent in sensul vanzarii acestora. De asemenea, intimata arata ca nu pot fi retinute sustinerile contestatoarei cu privire la faptul ca decizia contestata nu a fost motivata. In mod evident nu exista nici un motiv de nulitate a formalitatilor de executare, astfel incat încat in nici un caz nu poate fi retinuta vătămarea contestatoarei.
Instanța a dispus emiterea din oficiu a unei adrese către
S-a încuviințat și administrat proba cu inscrisurile de la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
In urma controlului efectuat de catre intimata AFP Galati au fost emise decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr.4843/01.09.2014 si procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/11.09.2014.
Cat priveste temeinicia luarii acestor masuri, instanta constata ca disp.art.129 alin.2 din Codul de procedura fiscala mentioneaza: „Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”. Or, in aprecierea in concret a acestui pericol, intimata se poate ghida dupa criterii care pot naste in mod rezonabil prezumtia existentei respectivului pericol, cum sunt, de altfel, aspectele mentionate in cuprinsul actelor contestate. Prin urmare, cuantumul apreciabil al prejudiciului presupus a fi cauzat bugetului este un criteriu apt a crea o stare de pericol in sustragerea patrimoniului contestatoarei de la plata obligatiilor. In plus, aprecierile referitoare la faptul ca autoturismele firmei nu au fost folosite in scopul desfasurarii activitatii societatii, iar in sensul instrainarii unor astfel de bunuri a existat cel putin un caz similar se circumscriu, la randul lor, conditiilor evocate de art.129 alin.2 din Codul de procedura fiscala.
De asemenea, cat priveste faptul ca nu ar fi fost emis in cauza un titlu executoriu, instanta constata ca a fost emisa decizia de impunere nr.F-GL 393/28.08.2014, aceasta fiind un titlu de creanta ce devine titlu executoriu in conditiile art.141 alin.2 din Codul de procedura fiscala. Asadar, sunt incidente si disp art.9 alin.2 lit.d din acelasi act normativ, in sensul lipsei obligativitatii audierii contribuabilului. De altfel, chiar si hotararile depuse cu titlu de practica judiciara de catre contestatoare se constata ca situatia era diferita, nefiind emise decizia de impunere sau alt titlu executoriu in respectivele situatii.
Asadar, instanta constata ca masura de instituire a masurilor asiguratorii a fost suficient motivata, justificata de suma imputata contestatoarei, precum si de circumstantele folosirii bunurilor respective.
F. de considerentele evocate anterior, instanta va respinge ca neintemeiata contestatia la executare si, avand in vedere ca la acest termen a fost pronuntata si solutia pe fondul cauzei, va respinge ca ramasa fara obiect cererea de suspendare a executarii silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a executarii silite ca ramasa fara obiect.
Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea . SRL, cu sediul in sector 5, București, ., .. Corp 11, . cu intimatele D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE GALATI, cu sediul in Galati, . si D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI-ADMINISTRATIA FISCALA PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII, cu sediul in sector 2, București, .. 13 ca neintemeiata.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecatoria sectorului 5 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 638/2015. Judecătoria... → |
|---|








