Contestaţie la executare. Sentința nr. 7594/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7594/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 7594/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
Secția a II-a civilă
Sentința civilă nr. 7594
Ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D. A.
GREFIER – C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimata C. SA D. REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței ca la dosarul cauzei intimata a depus întâmpinare iar contestatoarea a depus dovada achitării sumei de 63,40 lei reprezentand contravaloarea cheltuielilor ocazionate de copierea actelor contestate din cadrul dosarului de executare nr. 7195/2014.
Instanța ramane in pronuntare asupra exceptiei necompetentei teritoriale invocata de catre intimată prin întampinare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.08.2015 sub nr._, contestatoarea S.C. E.-A. COMPANY S.R.L., înregistrată la O.R.C. sub nr. J._, având C.U.I. –_, cu sediul în București, Drumul Taberei nr. 109, ., ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – D. REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI, cu sediul în București, .. 401 A, sectorul 6, a formulat contestație la executare, solicitând anularea actelor de executare în dosarul de executare nr.7195/2015, întoarcerea executării, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat, în esență, că debitul ce face obiectul executării silite este prescris, că, prin înștiințarea primită nu i-au fost comunicate titlul executoriu și încheierea de încuviințare a executării silite, precum și că cheltuielile de executare sunt disproporționate cu valoarea debitului ce se execută, neexistând un diviz justificativ aferent.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și următoarele Cod procedură civilă.
La dosar a fost atașat, în copie, dosarul de executare silită nr. 7195/2015 al B.E.J. T. B. O..
La data de 23.09.2015, prin serviciul registratură, intimata a formulat întâmpinare, prin care, pe cale de excepție a invocat necompetența teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației la executare ca nelegală și netemeinică.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205-208 C..
În susținerea întâmpinării, intimata a depus înscrisuri, în copie (filele 66, 67).
La termenul de judecată de astăzi, 22 octombrie 2015, a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În baza dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată de intimată.
Potrivit art. 651 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, instanța de executare astfel determinată fiind aceea care soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.
Competența astfel stabilită este de ordine publică, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.
Având în vedere că sediul contestatoarei - debitoare se află în sectorul 5 București, așa cum rezultă din certificatul O.R.N.C. de la filele 75, 76, instanța reține că, din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a contestației la executare revine în cauză Judecătoriei Sectorului 6 București.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale și să dispună declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, căreia i se va înainta dosarul.
Văzând și dispozițiile art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată de intimată.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea S.C. E.-A. COMPANY S.R.L., înregistrată la O.R.C. sub nr. J._, având C.U.I. –_, cu sediul în București, Drumul Taberei nr. 109, ., ., și pe intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – D. REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI, cu sediul în București, .. 401 A, sectorul 6, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER,
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6304/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6317/2015. Judecătoria... → |
|---|








