Contestaţie la executare. Sentința nr. 7820/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7820/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 7820/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
Secția a II-a civilă
Sentința civilă nr. 7820
Ședința publică de la 29 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D. A.
GREFIER – C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA și pe intimatii S. P., DGFT – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. S. (FOSTĂ DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. S.), având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune in discuție excepția de netimbrare si a necompetenței materiale invocate de intimată prin întâmpinare.
În ce privește excepția necompetenței materiale invocată de intimată prin întâmpinare, instanța o respinge, întrucât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare are caracter accesoriu în raport cu cererea privind anularea adresei de înființare a popririi și a celorlalte forme de executare întreprinse de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare, ceea ce înseamnă că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 17 Cod procedură civilă, potrivit cărora competența de judecată a cererilor accesorii aparține instanței competente să judece cererea principală, în cauză, aceasta fiind instanța de executare, respectiv Judecătoria Sectorului 5 București.
În ce privește excepția netimbrării contestației la executare invocate de intimată prin întâmpinare, instanța o respinge, întrucât potrivit art. 7 din O.G. nr. 22/2002, toate cererile formulate de către instituții și autorități publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora, ipoteză incidentă în cauză, sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și a sumelor cu titlul de cauțiune.
Cu privire la excepțiile autoritatii de lucru judecat si a prescripției dreptului de a solicita exeuctarea silita, invocate de contestator si debitor in baza disp,art.137 al.2 C., instanta le califica ca fiind aparari de fond, intrucat analiza lor presupune insasi analizarea conditiilor necesare pentru validarea popririi, adica o statuare asupra fondului cauzei, astfel vor fi avute in vedere la analiza pe fond a cauzei.
In baza disp.art.167 al. C. incuviinteaza partilor proba cu inscrisuri si constata administrat probatoriul.
Instanța ramane in pronuntare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.10.2013 sub nr. _ , contestatoarea Agenția Națională De Administrare Fiscală a formulat, în contradictoriu cu intimatul S. P., contestație la executare împotriva adresei de înființare a popririi, precum și a procesului verbal de cheltuieli de executare silită, emis de Biroul Executorului Judecătoresc „Casagranda S. A.”, acte încheiate in dosarul de executare silita nr. 906/2012 prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea adresei de înființare a popririi precum si anularea executării silite si a formelor de executare întreprinse de către B. „Casagranda S. A." in dosarul execuțional anterior menționat; a solicitat de asemenea contestatorul să se dispună și suspendarea executării silite pornite in dosarul de executare menționat mai sus, pana la soluționarea contestației la executare, in conformitate cu prevederile art.403 alin.1 Cod procedura civila.
În motivarea solicitării subsidiare, contestatoarea a invocat faptul că, există riscul executării silite iminente în ceea ce priveste cheltuielile de executare întrucât s-a trecut la executarea silită prin poprire; astfel, prin poprirea instituită de către executorul judecătoresc, este afectată activitatea Agentiei de Administrare Fiscală.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că la data de 27.09.2012 a fost înregistrata la Agenția Naționala de Administrare Fiscala, Adresa de înființare poprire intocmita in dosarul de executare nr. 906/2012 însoțita de Procesul verbal de cheltuieli de executare silită, ca urmare a cererii formulate de intimata C. I., prin care se solicită executarea silită a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C.-S., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
Din Adresa de înființare poprire, rezultă că intimatul, prin executorul judecătoresc, a apreciat că, raportat la art. 452, art. 453 Cod procedură civilă Agenția Naționala de Administrare Fiscala ar avea calitatea de terț poprit față de debitorul obligat - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C.-S., sens în care în conformitate cu dispozițiile art. 456-457 Cod procedură civilă, se solicită consemnarea sumei de_ lei, indisponibilizate pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc în contul indicat.
Contestatoarea a subliniat faptul că Agenția Naționala de Administrare Fiscala nu are calitatea de terț poprit pentru direcțiile generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, cu atât mai puțin, pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C.-S., atât timp cât există bugete separate pe fiecare ordonator de credite în parte, în acest sens fiind si prevederile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, sumele derulate prin trezorerie sunt venituri bugetare care potrivit art. 139 din Codul de procedura fiscala - Executarea silită împotriva veniturilor bugetului general consolidat - "Impozitele, taxele, contribuțiile și orice alte venituri ale bugetului general consolidat nu pot fi urmărite de niciun creditor pentru nicio categorie de creanțe în cadrul procedurii de executare silită."
În plus, potrivit art. 452 alin.2 lit. a din Codul de procedura civila, nu sunt supuse executării silite prin poprire "sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de Iepe și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție”.
Contestatoarea a mai arătat că intimatul nu a fost și nu este angajata Agenției Naționale de Administrare Fiscala, pentru a i se opune acestei instituții o eventuală nerespectare a drepturilor de natură salarială, ci este angajata exclusiv a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. S., față de care a fost sau se afla într-un raport de serviciu, specific funcției publice.
Totodată, potrivit prevederilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 veniturile si cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioada de un an, care corespunde exercițiului bugetar, iar potrivit prevederilor art. 12 din același act normativ, veniturile si cheltuielile bugetare se înscriu si se aproba in buget pe surse de proveniența si respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate dupa natura lor economica si destinația acestora, potrivit clasificatiei bugetare.
Potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 500/2002, cheltuielile bugetare au destinație precisa si limitata si sunt determinate de autorizările conținute in legi specifice si in legile bugetare anuale, iar alin. 3 prevede ca nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțată si plătită daca nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
Pe de alta parte, la o lecturare sumara a titlului executoriu reprezentat de Sentința civila nr. 1843/2008, se observa faptul ca în sarcina Agenției Naționale de Administrare Fiscala nu este instituită nicio obligație de plată.
Pe cale de excepție, contestatoarea a invocat prescripția dreptului de a cere executarea silită, excepție peremptorie și absolută, raportat la prevederile art. 399 alin.1 și art. 405 alin.1 și alin.2 Cod procedură civilă.
Potrivit prevederilor legale invocate, dreptul de a cere executarea silită se prescrie într-un termen de 3 ani, dacă legea nu prevede astfel. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
În cauza de față, Sentința civilă nr.1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ - titlul executoriu invocat prin adresa de înființare a popririi, a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 519/02.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul cu același număr.
Prin urmare, dreptul de a cere executarea silită a Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008 a început să curgă de la data de 28.10.2008 și s-a împlinit la data de 28.10.2011.
Așadar, la data emiterii Adresei de înființare a popririi, dreptul intimatei de a cere executarea silită, era prescris.
Pe fond, contestatoarea a arătat că, instanța de judecată a reținut în sarcina pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C.-S. obligația de plată către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 22.03._08, corespunzător perioadei lucrate de fiecare funcționar public; de asemenea, instanța nu a stabilit în sarcina Agenției Naționale de Administrare Fiscala nicio obligație și nu a indicat niciun raport juridic obligațional între instituția contestatoare și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C.-S.; mai mult, instanța nu a cuantificat suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Prin urmare executarea silită prin poprire, la care a recurs intimata, a fost declanșată cu încălcarea dispozițiilor art. 379 alin.(1) Cod procedură civilă, potrivit cărora nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, ceea ce nu se regăsește în titlul a cărei executare silită se solicită.
Contestatoarea a apreciat că, în speță, calculul așa-ziselor debite a rezultat din modalitatea proprie de evaluare de la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C.-S., la care s-au adăugat cheltuielile de executare calculate de executorul judecătoresc.
Un aspect deosebit de important este, în opinia contestatoarei, faptul că la data emiterii adresei de înființare a popririi, în vederea valorificării drepturilor salariale pretinse de intimata, literele c) și d) ale art.31 din Legea nr. 188/1999 erau abrogate prin legea unică de salarizare.
In aceste condiții, obligația instituită prin sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. nu este susceptibilă de a fi executată silit, motivat de faptul că această obligație nu constă în plata unei sume de bani, astfel cum prevede art. 3712 Cod procedură civilă, iar modalitatea la care a recurs intimata, prin intermediul executorului judecătoresc este în afara cadrului legal aplicabil în materie, conducând la ipoteza greșită că acolo unde legea nu prevede și instanța de judecată nu dispune, prin intermediul actelor de executare silită se pot institui obligații și genera raporturi juridice care să atragă, în orice condiții, valorificarea unei creanțe care nu răspunde cerințelor legale ale 379 alin.(1) Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, a subliniat contestatoarea, dispozițiile O.U.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă cadrul normativ aplicabil executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
In acest sens, nu au fost respectate dispozițiile O.G. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, dat fiind faptul ca inainte de a formula adresa de infiintare a popririi, executorul judecătoresc nu a comunicat contestatoarei somația prevăzută de art. 2 din O.G.22/2002. Se poate constata ca emiterea adresei de infiintare a popririi nu a fost precedată de emiterea unei somații de plata asa cum prevede textul legal mai sus menționat. Așadar somatia de plata trebuie sa fie comunicata debitorului inainte de a se formula adresa de infiintare a popririi, prin derogare de la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 454 alin. 1 cod procedura civila potrivit căruia poprirea se înființează fara somație.
Mai mult decât atât, în privința recunoașterii drepturilor salariale, reprezentând suplimentul postului, respectiv suplimentul treptei de salarizare, prin hotărârea pronunțată la data de 10.04.2011 în cauza Z. și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins cererea reclamanților ca inadmisibilă.
Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 20/21.09.2009 pronunțată în Dosar nr.9/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 880 din 16 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în soluționarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, referitor la posibilitatea acordării și cuantificării drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
A adăugat contestatoarea că cheltuielile de executare calculate de executorul judecătoresc sunt nelegale și nu se justifică, întrucât nu se face dovada unei atitudini culpabile a instituției contestatoare sau a refuzului de a pune în executare voluntară a acestuia, a unei obligații instituite prin Sentința civilă nr. 1843/28.10.2008.
Nu pot fi luate în considerare nici faptul că sumele exagerate, menționate cu titlu de onorariu de avocat, ar fi generate de faza executării silite, întrucât nu există niciun înscris doveditor din care să reiasă angajarea unui avocat în faza executării silite, iar pe de altă parte, nu este făcută dovada diligentelor și prestației avocatului în această etapă, de natură să justifice un cuantum atât de ridicat al acestor cheltuieli.
Contestatoarea a apreciat că numai în măsura în care se dovedește faptul că debitorul nu s-a conformat procedurii instituită prin O.U.G. nr. 71/2009 și nu a executat creanța devenită exigibilă, în condițiile și la termenele prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, atunci creditorul are deschisă calea executării silite, raportat la prevederile art. 3721 alin.(2) Cod procedură civilă.
Aplicarea acestui act normativ nu neagă existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile și nici nu refuză punerea în executare a acestora, ci doar stabilește o modalitate de executare, justificată de apărarea stabilității economice a statului și care nu poate face obiectul unei executări silite.
În drept, contestatoarea a invocat art. 399-403 alin.1 Cod procedură civilă, art.7 din O.G. nr.22/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.92/2011, precum și toate dispozițiile legale invocate în cuprinsul contestației la executare. În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În susținerea cererii de chemare în judecată nu au fost depuse la dosar înscrisuri.
Prin serviciul registratură intimata a depus la dosar la data de 29.04.2013 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată și a cererii de suspendare a executării silite.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp.art.115-118 C.p.c.
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Prin Sentinta civila nr. 4087/09.05.2013 Judecatoria sector 5 respins ca neintemeiata contestatia la executare .
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs Agenția Națională De Administrare Fiscală.
Prin Decizia civilă nr. 3330R din 6.11.2014, Tribunalul Bucuresti a admis recursul, a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanță.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 5 București sub nr. _ .
Prin Încheierea din 18.06.2015, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat, a debitoarei DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE C. S., cu sediul în municipiul Reșița, Valea Domanului, nr. 2, județul C.-S., care citată legal în acest sens, nu a formulat întâmpinare.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1843 din 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă la data de 2.04.2009 prin respingerea recursului, învestită cu formulă executorie, a fost admisă acțiunea formulată de intimat împreună cu alți reclamanți, având calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției generale a finanțelor publice C.-S., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. fiind obligată la plata către intimat și ceilalți reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 22.03._08, corespunzător perioadei lucrate.
Creditorul intimat a formulat cerere de executare silită a sentinței menționate pe care a depus-o la B.E.J. Casagranda – S. A., prin care a solicitat ca executarea silită să se realizeze prin poprire asupra sumelor de bani datorate debitoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. (în continuare D.G.F.P. – C.-S.) de către Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală (în continuare A.N.A.F.), formându-se, astfel, dosarul de executare nr. 906/2012.
Judecătoria sector 5 București, la solicitarea Biroului Executorului Judecătoresc Casagranda-S. A., a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1843 din 28.10.2008, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .
În baza acestei încheieri, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani, a titlurilor de valoare și a altor bunuri mobile incorporale datorate de A.N.A.F. debitorului D.G.F.P. – C.-S., până la concurența sumei de 35.512 lei. Adresa de înființare a popririi a fost comunicată contestatoarei la data de 8.10.2012.
În ceea ce privește excepția prescripției executării silite invocată de contestatoare, instanța reține că, prin dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, s-a prevăzut o procedură specială, derogatorie de la normele procedurale execuționale de drept comun, prin care executarea silită a creanțelor având ca obiect drepturi de natură salarială se realizează în mod eșalonat, instituindu-se, astfel, termene suspensive legale de executare, care își produc efectul nu numai asupra exigibilității creanței, ci și asupra cursului prescripției dreptului de a cere executarea silită, prelungindu-l în mod corelativ, potrivit dispozițiilor art. 4051 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă („Cursul prescripției se suspendă: … b) pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanță sau de alt organ jurisdicțional competent;”), astfel că, în cauză, termenul acesteia nu s-a împlinit.
Instanța apreciază că, din perspectiva dispozițiilor art. 452 alin. 1 Cod procedură civilă („Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.”), la momentul înființării popririi de către executorul judecătoresc, este necesar ca, între persoana care are calitate de terț poprit și cea care are calitate de debitor urmărit silit, să existe un raport juridic obligațional de natură civilă, generator al unei creanțe exigibile sau care va deveni exigibilă ulterior, raport în cadrul căruia debitorul urmărit silit să aibă calitatea de creditor al terțului poprit.
În cauză, pe de o parte, între A.N.A.F., ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, și D.G.F.P. – C.-S., la rândul ei instituție publică cu personalitate juridică, nu există un astfel de raport juridic obligațional de natură civilă, ci unul de drept administrativ, cea din urmă funcționând în subordinea celei dintâi (art. 2 din H.G. nr. 109/2009, act normativ în vigoare la data înființării popririi menționate).
Pe de altă parte, președintele A.N.A.F. are calitatea de ordonator secundar de credite (art. 12 alin. 4 din H.G. nr. 109/2009), în timp ce directorul executiv al D.G.F.P. – C.-S. pe aceea de ordonator terțiar de credite (art. 20 alin. 4 din Legea nr. 500/2002), or, „raportul ordonator secundar de credite – ordonator terțiar de credite” nu reprezintă o specie a „raportului debitor – creditor”. Astfel, în sistemul nostru legislativ financiar bugetar, ordonatorii secundari de credite repartizează conducătorilor instituțiilor publice subordonate, care au calitatea de ordonatori terțiari de credite, creditele bugetare ce au fost aprobate pentru bugetele acestor instituții (art. 21 alin. 2 din Legea nr. 500/2002), în cadrul operațiunii denumite „deschidere de credite bugetare” (art. 49 din Legea nr. 500/2002). Această operațiune constă, în esență, în aprobarea folosirii creditelor bugetare pe care ordonatorul secundar o dă celui terțiar, la cererea formulată în acest sens de acesta din urmă, în funcție de gradul de încasare a veniturilor bugetare și de posibilitățile de finanțare a deficitului bugetar, precum și de gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziție anterior ordonatorului terțiar de credite, însă, aceste credite aparțin bugetului aprobat prin legile bugetare anuale instituției publice al cărei conducător este ordonatorul terțiar, iar nu bugetului instituției al cărei conducător este ordonatorul secundar. În atare situație, aprobarea de către ordonatorul secundar a folosirii de către cel terțiar a creditelor bugetare din bugetul propriu celui din urmă, în cadrul operațiunii de „deschidere de credite bugetare”, nu învederează existența unui raport juridic obligațional de natură civilă între cei doi ordonatori de credite, din care să rezulte calitatea ordonatorului secundar de debitor al ordonatorului terțiar, ci a unuia de natură administrativă, a cărui esență constă în controlul ierarhic financiar – bugetar exercitat de către ordonatorul secundar asupra celui terțiar și a cărui rațiune decurge din necesitatea asigurării unei angajări și utilizări de credite bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate prin legile bugetare anuale și pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice subordonate ordonatorului secundar (art. 22 alin. 1 din Legea nr. 500/2002).
Prin urmare, creditele bugetare aprobate de A.N.A.F. a fi folosite de către D.G.F.P. – C.-S. în condițiile arătate, nu reprezintă acele creanțe exigibile sau care urmează să devină exigibile și care să fie supuse executării silite prin poprire, conform dispozițiilor art. 452 alin. 1 Cod procedură civilă, ceea ce înseamnă că, în cauză, neavând calitatea de terț poprit, Adresa de înființare poprire din 8.10.2012 a fost emisă împotriva contestatoarei A.N.A.F., în lipsa unui temei legal, motiv pentru care instanța va dispune anularea ei.
În aceste condiții, instanța apreciază că celelalte motive invocate de către contestatoare cu privire la înființarea popririi nu mai prezintă relevanță în cauză și, ca atare, nu vor mai fi analizate.
În ceea ce privește apărarea conform căreia nu există documente justificative pentru cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc, instanța reține că toate cheltuielile solicitate de executorul judecătoresc sunt justificate prin actele pe care acesta le-a efectuat în dosarul de executare silită. În ceea ce privește onorariul avocatului din faza de executare silită, acesta este, de asemenea, justificat prin factură și nu este vorba despre cheltuieli de judecată, așa cum susține contestatoarea, ci chiar despre cheltuieli de executare silită, factura depusă în fotocopie la dosar fiind sugestivă în acest sens. De asemenea, instanța reține că onorariul avocatului nu este deloc excesiv, așa cum apreciază contestatoarea, ci într-un cuantum absolut rezonabil, față de activitățile pe care avocatul trebuie să le desfășoare în faza de executare silită. În plus, deși contestatoarea susține că nu există dovada „angajării” unui avocat, instanța constată că avocatul intimatului a depus delegație la dosarul de executare, prin care justifică în mod legal calitatea sa de avocat al intimatului în faza de executare silită.
Instanța observă că nici onorariul executorului judecătoresc nu este exorbitant sau nejustificat, cum susține contestatoarea. Din contră, acesta este în limitele prevăzute de lege și este perfect justificat prin munca depusă de executor: primire cerere de executare, solicitarea încuviințării silite, emiterea adreselor de înființare a popririi, purtarea corespondenței cu Ministerul Finanțelor Publice etc.
În ceea ce privește necuantificarea, în titlul executoriu menționat, a suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare, instanța reține că aceste drepturi salariale restante sunt ușor determinabile, prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază încasat de intimat. De altfel, debitoarea chiar a cuantificat drepturile intimatului la suma de 47.550 lei, prin „Situația privind calculul suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare”, iar această cuantificare s-a realizat conform legii, fiind menționate în acest sens dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, iar nu conform unei „modalității proprii de evaluare” a debitoarei, cum a menționat contestatoarea. Alte aspecte invocate de contestatoare, legate de legalitatea acordării suplimentelor respective, excedează prezentei cauze și nu pot fi repuse în discuție, de vreme ce ele au fost deja analizate definitiv și irevocabil de către o instanță de judecată.
Aspectele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Z. și alții împotriva României, invocată de contestatoare, sunt irelevante în prezenta cauză, deoarece în cauza Z. și alții a fost analizată cererea unor reclamanți cărora instanțele interne nu le-au recunoscut drepturi salariale restante, situație diametral opusă față de cea din prezentul dosar.
De asemenea, contestatoarea invocă Decizia nr. 20/2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, însă analizarea acestei decizii ar implica o nouă statuare asupra fondului cauzei, în condițiile în care creditorul beneficiază de o hotărâre definitivă și irevocabilă, care nu mai poate fi repusă în discuție. De altfel, Decizia nr. 20/2009 a fost pronunțată ulterior sentinței pe care se întemeiază creditoarea, iar deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii nu pot aduce atingere hotărârilor definitive și irevocabile deja pronunțate.
În plus, faptul că, în concret, calcularea drepturilor salariale restante se realizează în temeiul unor dispoziții legale abrogate nu constituie un viciu al executării, deoarece titlul executoriu pe care se întemeiază creditorul, respectiv hotărârea judecătorească, a statuat în mod definitiv și irevocabil că acele prevederi legale, chiar abrogate la acest moment, îi sunt aplicabile creditorului. O statuare a instanței de executare în sens contrar, ar echivala cu o ignorare a autorității de lucru judecat a titlului executoriu pe care se întemeiază intimata.
În ceea ce privește incidența în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, instanța reține că, potrivit relațiilor furnizate de D.G.F.P. – C.-S., intimatului nu i s-a plătit, până la acest moment, nicio sumă de bani din titlul executoriu pe care aceasta se întemeiază, deși este vorba despre un titlu executoriu care a devenit irevocabil în urmă cu aproximativ 5 ani, iar în baza art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, ar fi trebuit să se realizeze după o procedură de executare eșalonată astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. În această privință, prin Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 4 septembrie 2012 pronunțată în cauza D. și alții c. României, invocată de altfel și de către contestatoare, au fost respinse plângerile formulate de trei reclamanți creditori, prin care invocau plata cu întârziere de către Statul Român a drepturilor lor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești interne, Curtea Europeană apreciind că nu a existat o încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, cât timp a fost păstrat un echilibru între interesele particulare aflate în joc și interesul general, eșalonarea de către Statul Român a plăților nefiind un argument suficient pentru a fi constatată o încălcare a drepturilor amintite, în condițiile în care calendarul plăților a fost respectat și nu au existat indicii cum că nu va fi respectat și pe viitor. Pentru a hotărî în acest sens, Curtea a arătat, pe de o parte, că eșalonarea plăților dispusă de Statul Român, pentru menținerea unui echilibru bugetar între cheltuielile și veniturile publice, în condițiile existenței unei grave crize economice și financiare cu care România începuse să se confrunte începând cu anul 2009, urmărește un scop de utilitate publică. Pe de altă parte, Curtea a observat că, într-adevăr, reclamanții aveau drepturi ferme și intangibile în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate în perioada februarie-aprilie 2008, însă, a observat, totodată, și că reclamanții primiseră, în mod eșalonat și actualizat cu indicele prețurilor de consum din data plății, mai mult de o treime din suma totală acordată de instanțe, restul sumei urmând să fie plătit eșalonat, conform legislației în vigoare, până în 2016. În considerarea, în mod deosebit, a cuantumului acestor plăți ce fuseseră efectuate reclamanților de către Statul Român, Curtea a concluzionat că dreptul acestora nu a fost afectat în substanța sa, astfel că plata eșalonată a sumelor datorate nu a putut fi considerată nerezonabilă.
În cauză, având în vedere că intimatului, așa cum s-a arătat, nu i s-a efectuat nicio plată în baza titlului executoriu, nu se mai poate face vorbire despre necesitatea menținerii unui echilibru între interesele particulare aflate în joc și interesul general, astfel că, este pe deplin justificată executarea silită pentru întreaga sumă reținută prin titlul executoriu în favoarea creditorului.
Pentru toate aceste motive, instanța va menține celelalte acte de executare dispuse în dosarul de executare nr. 906/2012 întocmit de B.E.J. Casagranda – S. A., ca fiind întemeiate.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă și având în vedere principiul disponibilității, instanța urmează a lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Având în vedere că la acest termen de judecată urmează a fi soluționată în fond contestația la executare, în temeiul art. 403 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca rămasă fără obiect cererea privind suspendarea executării silite.
Văzând și dispozițiile art. 402 alin. 2 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, . sectorul 5, în contradictoriu cu intimatul S. P., cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat C. E. și P. A., cu sediul profesional în București, ., ., ., și DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE C. S., cu sediul în municipiul Reșița, Valea Domanului, nr. 2, județul C.-S..
Anulează Adresa de înființare poprire din 8.10.2012 emisă împotriva contestatoarei de B.E.J. Casagranda – S. A. în dosarul de executare nr. 906/2012.
Menține celelalte acte de executare dispuse în dosarul de executare nr. 906/2012 întocmit de B.E.J. Casagranda – S. A..
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7808/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 7769/2015.... → |
|---|
