Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 759/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 759/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 759/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 759
Ședința publică de la 28.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. A. M.
GREFIER: A. N.
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamanții H. V. și H. C. și pe pârâții R. N. și S. I., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspund reclamanții prin avocat cu împuternicire aflată la fila 27 din dosar, lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar a procesului-verbal de avizare a raportului de expertiză la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, precum și relațiile solicitate de la Primăriei Municipiului București – Direcția Patrimoniu, după care:
Reclamanții, prin avocat, depun la dosar interogatoriile formulate pentru a fi a administrate celor doi pârâți.
Instanța constată lipsa nejustificată a pârâților de la acest termen de judecată, deși au fost citați în vederea administrării probei cu interogatoriu.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanții, prin avocat, solicită admiterea acțiunii, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, să constate că au dobândit proprietatea imobilului în temeiul accesiunii, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2013, reclamanții au solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare în privința terenului în suprafață de 200 mp, situat în București, Cartierul Ferentari, . Vii, nr. 23, sector 5, precum și să constate dobândirea dreptului de proprietate al acestora asupra construcției casă de locuit, în suprafață de 40 mp, formată din 3 camere și marchiză, edificată pe acest teren fără autorizație de construire de către părinții acestora, în prezent decedați.
În motivare, reclamanții au arătat că la data de 25.08.1955, părinții acestora, H. P. si H. A., în calitate de soți, în prezent decedați, au încheiat un act de vânzare cu numita S. S., prin care aceasta le-a vândut terenul în suprafață de 200 mp, situat în București, Cartierul Ferentari, . Vii, nr. 23, sector 5. La rândul său, numita S. S. a dobândit terenul în cauză în temeiul actului de partaj voluntar autentificat sub nr._/26.03.1937 la Tribunalul Ilfov, Secția de notariat. Invederează instanței că prețul stabilit a fost achitat integral de H. P. si H. A., care au intrat în posesia terenului de la momentul încheierii actului de vânzare și apoi au edificat pe acesta o casă de 40 mp, formată din 3 camere și marchiză. Susțin că numita S. S. nu și-a executat obligația contractuală de a perfecta vânzarea în formă autentică. Totodată, arată că pârâții au calitatea de moștenitori testamentari ai acesteia, în prezent decedată. Nu în ultimul rând, învederează instanței faptul că numitul H. P. este titular de rol fiscal cu privire la imobilul în cauză.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 948, 1073, 1077, 1179, 1294 C.civ., art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 1150 lei, conform dispozițiilor art. 3 alin. 2 lit. c) raportat la alin. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
La termenul din 25.06.2014, pe baza relațiilor de la DEPAB, s-a constatat că pârâta S. D. este decedată de la 14.01.2012 (fila 80).
La termenul din 29.10.2014, instanța a încuviințat pentru reclamanți următoarele probe, apreciindu-le admisibile și apte de a conduce la soluționarea cauzei: proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie, expertiză în construcții, interogatoriul pârâților, proba testimonială cu martorii M. E. si C. A..
La solicitarea instanței, la dosarul cauzei au fost depuse, prin serviciul Registratură, relații de la Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale la data de 18.11.2014 (filele 129-132), de la Primăria Municipiului București – Direcția Juridic, la 20.11.2014 (fila 134), respectiv 10.12.2014 (fila 157), de la Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu, la 24.11.2014 (fila 137), respectiv la 13.01.2015 (fila 167) și 15.01.2015 (fila 168), precum și de la Consiliul Local Sector 5 – Direcția Impozite și Taxe Locale (filele 139-144), la data de 02.12.2014.
La data de 08.12.2014, a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie (filele 146-154).
Prin încheierea pronunțată la 10.12.2014, instanța a luat act de renunțarea reclamanților la administrarea probei cu expertiză tehnică în construcții (fila 163).
La termenul din 10.12.2014, au fost audiați martorii M. E. si C. A., declarațiile acestora fiind depuse la dosarul cauzei (filele 161, 162).
La data de 21.01.2015, a fost depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, avizul favorabil dat de OCPIB pentru raportul de expertiză (filele 172-174).
La termenul din 28.01.2015, s-a administrat proba cu interogatoriu, constatându-se lipsa nejustificată a pârâților (filele 175-176).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 25.08.1955, H. P. si H. A., în calitate de cumpărători, au încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat „Act de vânzare” (filele 6-7) cu numita S. S., în calitate de vânzător, prin care aceasta din urmă le-a vândut terenul în suprafață de 200 mp, situat în București, Cartierul Ferentari, . Vii, nr. 23, sector 5. La rândul său, numita S. S. a dobândit terenul în cauză în temeiul actului de partaj voluntar autentificat sub nr._/26.03.1937 la Tribunalul Ilfov, Secția de Notariat (filele 19-22). De asemenea, instanța reține că, la momentul încheierii respectivului contract, numiții H. P. si H. A. erau căsătoriți, aspect care reiese din chiar conținutul înscrisului.
Potrivit contractului, prețul vânzării însuma 4500 lei, din care 900 lei au fost achitați la momentul semnării acestuia, diferența urmând a fi achitată de cumpărători în rate lunare egale de 200 lei. Astfel cum reiese din înscrisul anexat la contractul intitulat „Act de vânzare”, ce poartă semnăturile părților, diferența de preț reprezentând 3600 lei a fost achitată în integralitate de către numiții H. P. si H. A. (fila 8). Conform înscrisului, numita S. S. se obliga ca, ulterior achitării în integralitate a prețului de către cumpărători, să încheie un contract de vânzare în formă autentică.
Totodată, coroborând conținutul certificatului nr._/1972 emis de Consiliul Popular al Municipiului București (fila 13) cu cele menționate în adresa nr. R.892/_/20.11.2014 emisă de Consiliul Local al Sectorului 5 – Direcția Impozite și Taxe Locale (fila 139), care atestă calitatea de titular de rol fiscal al numitului H. P. cu privire la imobilul în cauză, precum și cu declarațiile martorilor audiați (filele 161, 162), instanța reține că numiții H. P. si H. A. au intrat în posesia imobilului imediat ulterior semnării înscrisului intitulat „Act de vânzare”, astfel cum se preciza în chiar conținutul acestuia. Analizând și raportul de expertiză tehnică (filele 146-154), prin raportare la ansamblul probelor menționate mai sus, instanța reține că în anul 1955 numiții H. P. si H. A. au edificat pe terenul ce face obiectul litigiului, fără autorizație de construire, o casă din paiantă, acoperită cu carton, cu suprafață construită de 56 mp și suprafață utilă de 45,11 mp, formată din 4 încăperi.
De asemenea, conform certificatelor de moștenitor nr. 43/07.12.2012 (fila 15) și nr. 136/26.09.2013 (fila 158), instanța reține că reclamanții au calitatea de moștenitori legali ai numiților H. A., decedată la 15.09.2008 (certificat de deces – fila 159) și H. P., decedat la 29.05.2013.
Totodată, instanța reține că pârâții R. N., S. D. și S. I. au calitatea de moștenitori ai numitei S. S., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 553/1976 (filele 9-11). În privința pârâtei S. D., în prezent decedată (certificat deces – fila 80), analizând relațiile de la Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale la data de 18.11.2014 (filele 129-132), coroborate cu adresa nr. 2000/20.06.14 (fila 87), emisă de Primăria Comunei Bulbucata – Serviciul Stare Civilă, rezultă că singurul moștenitor al acesteia este S. I., soțul său, aceasta neavând descendenți și succesiunea sa nefiind dezbătută până la acest moment.
În drept, cât privește primul capăt de cerere referitor la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare, instanța reține dispozițiile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Pe cale de consecință, prin raportare la momentul încheierii antecontractului - 25.08.1955, devin aplicabile dispozițiile art. 969 C.civ.C., conform căruia, „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, art. 1073, art. 1075 și art. 1077 C.civ.C., care consacră principiul executării în natură a obligațiilor.
Pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor patru condiții, stabilite de jurisprudență: existența unui antecontract valabil încheiat între părți, care să fie dovedit în condițiile dreptului comun și să respecte condițiile de fond din materia vânzării; calitatea de proprietar a promitentului - vânzator cu privire la bunul promis; îndeplinirea, de către promitentul-cumpărător a propriilor obligații asumate prin antecontractul încheiat; refuzul părții adverse de a încheia contractul în forma prevăzută de lege. În cele ce urmează, instanța va proceda la verificarea fiecăreia dintre aceste condiții, în parte.
Referitor la prima cerință, instanța reține, față de momentul încheierii de către părți a înscrisului intitulat „Act de vânzare”, aplicabilitatea prevederilor art. 4 teza întâi din Decretul nr. 221/1950, potrivit cărora „Împărțelile sau transmisiunile intrând în prevederile decretului de față, făcute prin acte sub semnătură privată sau fără autorizațiunea Sfatului Popular respectiv sunt nule de drept”, raportate la art. 2 din același act normativ, potrivit căruia „Împărțirile sau înstrăinările între vii de orice fel a terenurilor cu sau fără construcțiuni, (...) nu se pot face decât prin acte autentice și cu autorizarea prealabilă a Sfatului Popular respectiv”. Astfel, conform legii în vigoare la data încheierii convenției dintre autorii reclamanților și autorii pârâtei, era instituită ca cerință ad validitatem forma autentică pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin acte juridice între vii, precum și necesitatea autorizației de înstrăinare.
Analizând conținutul înscrisului intitulat „Act de vânzare”, reiese că părțile erau conștiente de rigorile legale aplicabile, menționându-se în chiar cuprinsul acestuia faptul că, ulterior plății integrale a prețului, vânzătoarea se obligă să încheie „actul autentic de vânzare, la data când autoritatea comunală va încuviința această vânzare”. Așadar, având în vedere toate considerentele expuse, rezultă că voința reală a părților, astfel cum rezultă din interpretarea convenției încheiate, a fost aceea de a încheia un antecontract de vânzare cu privire la teren, stabilindu-se că imobilul va fi predat, însă, din chiar momentul încheierii antecontractului.
În subsidiar, însă, chiar în măsura în care intenția părților a fost aceea de a încheia o vânzare, contractul încheiat este lovit de nulitate absolută, conform art. 4 teza întâi din Decretul nr. 221/1950, fiind, însă, valabil ca antecontract, în temeiul conversiunii, de vreme ce acesta respectă condițiile de fond și formă aplicabile unui antecontract, iar voința părților nu este incompatibilă cu operarea conversiunii.
În ambele ipoteze, valabilitatea înscrisului sub semnătură privată ca antecontract nu poate fi tăgăduită, nefiind incidente pentru acesta cerințe de formă ad validitatem speciale. Aceasta deoarece antecontractul încheiat nu are aptitudinea de a constitui sau transfera drepturi reale cu privire la teren, ci generează doar un drept de creanță în patrimoniul promitenților-cumpărători – respectiv acela de a solicita încheierea contractului de vânzare.
De asemenea, în ceea ce privește condițiile de fond din materia vânzării, potrivit Codului civil C., instanța reține că acestea sunt respectate în speță. Astfel, obiectul contractului este un bun imobil, nu au fost invocate eventuale vicii de consimțământ de către succesorii părților contractante sau probleme care să vizeze capacitatea acestora, iar cauza este dată de intenția promitenților-cumpărători de a dobândi bunul în proprietate, respectiv intenția promitentului-vânzător de a obține plata prețului.
Pe cale de consecință, având în vedere toate considerentele expuse, instanța reține că această primă condiție este îndeplinită în speță.
Sub aspectul necesității ca bunul să se afle în patrimoniul promitentei-vânzătoare, instanța reține că numita S. S. a dobândit acest teren prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr._/26.03.1937 la Tribunalul Ilfov, Secția de Notariat (filele 19-22). Totodată, instanța are în vedere faptul că acest imobil nu are în prezent deschisă carte funciară, astfel cum reiese din certificatul emis de OCPI la 10.01.2014 (fila 47).
De asemenea, ulterior decesului numitei S. S., dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză s-a transmis succesorilor acesteia, R. N., S. D. și S. I., aceștia preluând drepturile și obligațiile defunctei, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 553/1976 (filele 9-11). Totodată, în privința pârâtei S. D., în prezent decedată (certificat deces – fila 80), singurul moștenitor al acesteia este S. I., astfel cum reiese din relațiile de la Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale la data de 18.11.2014 (filele 129-132), coroborate cu adresa nr. 2000/20.06.14 (fila 87), emisă de Primăria Comunei Bulbucata – Serviciul Stare Civilă. Pe cale de consecință, la momentul de față, obligația de a transfera dreptul de proprietate cu privire la terenul în cauză s-a transmis în patrimoniul numitei R. N. și S. I., acesta din urmă cumulând două calități – aceea de succesor al numitei S. S. și de moștenitor al numitei S. D., care, de asemenea, avea calitatea de succesor al promitentei-vȃnzătoare.
Așadar, prin raportare la toate argumentele expuse, instanța constată că și aceasta condiție este îndeplinită în speță.
Referitor la cea de-a treia cerință, anume aceea ca promitenții-cumpărători să își fi executat obligațiile, instanța reține că, potrivit contractului încheiat, unica obligație existentă în patrimoniul acestora consta în plata prețului de 4500 lei. Or, astfel cum rezultă din anexa la contractul încheiat, care poartă semnătura ambelor părți ale contractului, fapt necontestat de succesorii promitentei-vânzătoare și confirmat și de martorul M. E. (fila 161), prețul a fost achitat integral de către promitenții-cumpărători, în condițiile stipulate în contract. Așadar, și această cerință se verifică în speță.
Cât privește ultima cerință, instanța constată că și aceasta este îndeplinită în speță. Astfel, refuzul promitentei-vânzătoare de a încheia contractul de vânzare în formă autentică, obligație asumată explicit de aceasta în chiar conținutul înscrisului intitulat „Act de vânzare”, este dedus din însăși ajungere la termen a acestei obligații. Astfel, potrivit înscrisului, scadența obligației de a încheia actul de vânzare în formă autentică survenea imediat ulterior plății prețului de către promitenții-cumpărători. Or, acest moment s-a împlinit, iar obligația de încheiere a contractului în formă autentică nu a fost executată, motiv pentru care instanța reține că și această ultimă cerință este îndeplinită.
Totodată, instanța are în vedere faptul că, astfel cum reiese din expertiza tehnică întocmită în cauză (filele 146-154), există identitate fizică între imobilul de 201 mp ce face obiectul chitanței intitulate „Act de vânzare” și terenul ce face obiectul prezentei cauze, fapt confirmat și de adresa nr._/_/13.01.2015 emisă de Primăria Municipiului București-Direcția Patrimoniu, care atestă că istoricul de stradă și număr poștal al imobilului nu a suferit modificări de-a lungul timpului (fila 167). Nu în ultimul rând, instanța a luat în considerare și răspunsul nr._/10.12.2014 emis de Primăria Sectorului 5 București, din care reiese că nu există cereri formulate de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la imobilul în cauză (fila 157).
Pentru toate aceste considerente, având în vedere că sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele expuse mai sus, instanța urmează a admite primul capăt de cerere și va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamanții H. V. și H. C., în calitate de moștenitori ai promitenților-cumpărători H. P. și H. A. și pârâții R. N. și S. I., în calitate de moștenitori ai promitentei-vânzătoare S. S., în ce privește terenul în suprafață de 201 mp situat în București, sector 5, . Vii nr. 23, pentru prețul de 4500 lei, imobilul având următoarele vecinătăți (conform raportului de expertiza tehnica imobiliara întocmit in cauza):
•la Nord – . Vii, hotarul 9-1 în lungime de 10,24 m, materializat prin gard metal și porți metal;
•la Est - imobilul din . Vii nr. 21, al lui Ciutura D. și Ciutura M., hotarul 1-2-3-4, în lungime de 20,16 m, materializat prin perete constructii si gard beton;
•la Sud – imobilele nr. 38 și nr. 40 de pe .
4-5-6, în lungime de 9,51 m, materializat prin gard lemn și gard metal;
•la Vest – imobilul din . Vii nr. 25, al lui T. F., hotarul 6-7-8-9, în lungime de 20,34 m, materializat prin perete construcții și limită protecție casă.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, privind accesiunea imobiliară artificială, instanța reține aplicabilitatea art. 58 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, potrivit cu care „În toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opțiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării”. Or, în speța de față, în raport de data începerii lucrărilor construite pe teren, devin incidente prevederile C.civ.C. sub aspectul accesiunii imobiliare artificiale, respectiv art. 494 C.civ. C..
În concret, astfel cum rezultă atât din declarațiile martorilor audiați (filele 161,162), din raportul de expertiză tehnică întocmit (filele 145-154), promitenții-cumpărători au edificat în anul 1955 pe terenul în litigiu, fără autorizație de construire, o casă avȃnd suprafață construită de 56 mp și suprafață utilă de 45,11 mp, din paiantă, acoperită cu carton, compusă din 3 camere și bucătărie, construcția fiind edificată cu materiale proprii, fapt necontestat de pârâți. Mai mult, la concluzia edificării construcției prin mijloace proprii conduce și existența calității de titular de rol fiscal a numitului H. P. cu privire la teren și construcție încă din anul 1955, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate adresei nr. R.892/_/20.11.2014, emisă de Consiliul Local Sector 5 – Direcția Impozite și Taxe Local (filele 139-144).
Pe cale de consecință, față de cele expuse, devin incidente regulile accesiunii imobiliare artificiale, instituție privită ca o prelungire legală a dreptului proprietarului bunului considerat principal asupra a ceea ce se unește ca accesoriu cu acest lucru, prelungire justificată de caracterul exclusiv și absolut al dreptului de proprietate.
Din interpretarea dispozițiilor art. 480 și art. 482 C.civ.C., terenul este considerat bun principal și proprietatea asupra acestuia dă dreptul și asupra a ceea ce se unește cu lucrul în mod natural sau artificial. De asemenea, art. 492 C.civ.C. stabilește că orice construcție realizată asupra pământului este prezumată a fi făcută de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că respectiva construcție îi aparține până la proba contrară. Acest text legal, ce constituie principiul accesiunii imobiliare artificiale, stabilește o dublă prezumție – orice construcții făcute pe un fond sunt prezumate că au fost făcute de proprietarul fondului și sunt proprietatea acestuia.
Astfel, pornind de la un fapt cunoscut, vecin și conex, respectiv că promitenții-cumpărători sunt proprietari ai terenului în discuție, ca urmare a admiterii primului capăt de cerere al prezentei acțiuni, legea deduce că aceștia sunt și proprietari ai construcțiilor edificate pe acest teren. Combaterea prezumției legale relative revenea pârâților, însă aceștia nu s-au înfățișat la judecată și nu au formulat întâmpinare.
Cu privire la lipsa autorizației de construire, menționată prin cererea de chemare în judecată, deși autoritatea publică locală poate aplica sancțiuni contravenționale în ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor legale în materie, instanța apreciază că, de principiu, aceasta nu poate avea nicio influenta asupra nașterii dreptului de proprietate asupra construcției. Într-un astfel de litigiu, se constată existenta a două planuri distincte: primul plan îl constituie nașterea dreptului de proprietate asupra imobilului edificat prin efectul accesiunii, iar un altul gravitează în jurul exercitării dreptului.
Referitor la cel din urmă aspect, autorizația de construire este actul administrativ individual prin care se concretizează limitele cuprinse în normele juridice cu privire la exercitarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor. Prin urmare, autorizația are ca scop asigurarea aplicării măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor și urmărește respectarea unor norme de organizare administrativă care cer îndeplinirea anumitor standarde în construcții. Cu alte cuvinte, este o cerință administrativă menită să asigure concordanța dintre activitățile în construcții și conținutul documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Întrucât normele legale incidente – Codul civil, cu privire la nașterea dreptului de proprietate și Legea nr. 50/1991, cu privire la limitele exercitării dreptului – au domenii diferite de aplicare, se va reține că măsura autorizării nu este o condiție a nașterii dreptului de proprietate și nu are nicio înrâurire asupra conținutului acestuia.
Față de cele arătate, instanța urmează să constate, în temeiul art. 488 și 492 C.civil, că reclamanții, în calitate de succesori universali ai promitenților-cumpărători, au dobândit, prin accesiune imobiliară artificială, și dreptul de proprietate asupra construcțiilor arătate mai sus.
Totodată, instanța urmează a lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamanții H. V. și H. C., ambii domiciliați în sector 2, București, .. 6A, . pârâții R. N., domiciliată în sector 6, București, .. 28, . I., domiciliat în sector 5, București, ..
Pronunță o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamanții H. V. și H. C., în calitate de moștenitori ai promitenților-cumpărători H. P. și H. A. și pârâții R. N. și S. I., în calitate de moștenitori ai promitentei-vânzătoare S. S., în ce privește terenul în suprafață de 201 mp situat în București, sector 5, . Vii nr. 23, pentru prețul de 4500 lei, imobilul având următoarele vecinătăți (conform raportului de expertiza tehnica imobiliara întocmit in cauza):
•la Nord – . Vii, hotarul 9-1 în lungime de 10,24 m, materializat prin gard metal și porți metal;
•la Est - imobilul din . Vii nr. 21, al lui Ciutura D. și Ciutura M., hotarul 1-2-3-4, în lungime de 20,16 m, materializat prin perete constructii si gard beton;
•la Sud – imobilele nr. 38 și nr. 40 de pe .
4-5-6, în lungime de 9,51 m, materializat prin gard lemn și gard metal;
•la Vest – imobilul din . Vii nr. 25, al lui T. F., hotarul 6-7-8-9, în lungime de 20,34 m, materializat prin perete construcții și limită protecție casă.
Constată că reclamanții au dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe terenul situat in București, sector 5, . Vii nr. 23, în suprafață construită de 56 mp, compusă din 3 camere și bucătărie, având o suprafață utila de 45,11 mp.
Ia act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5 București, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. M. A. N.
Red. si dact. M.A.M./A.N./6 ex.
| ← Obligaţie de a face. Încheierea nr. 27/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 661/2015. Judecătoria... → |
|---|
