Legea 10/2001. Sentința nr. 4188/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4188/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 4188/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /2015
Sentinta civila nr. 4188/2015
Ședința publica din data de_
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: A. M. S.
Grefier: D. E. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantii C. M., C. C. și pe pârâtul M. F. PUBLICE, chemati în garanție . B. PRIN PRIMAR GENERAL, având ca obiect legea 10/2001.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de_ și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astazi, când, in aceeasi constituire, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei de fata, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rlul Judecatoriei Sector 5 B. la data de 27.03.2014 sub nr._, reclamantii C. M., C. C. au solicitata instanței in contradictoriu cu pârâtul M. F. PUBLICE, ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna obligarea acestuia la plata pretului achitat pentru apartamentul nr. 1 situat in Bcuuresti, .. 10, sector 1, actualizat cu indicele de inflatie aferent perioadei 01.06.2004 si pana la plata efectiva, precum si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, reclamantii au aratat ca prin contractul de vanzare cumparare nr. 29/112/01.06.2004 incheiat cu Primaria Municipiului B. prin ., au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului anterior mentionat, pretul apartamentului fiind de 10.245,28 lei, din care s-a achitat un avans de 1024,53 lei la momentul incheierii contractului, diferenta urmand a fi achitat in termen de 20 de ani, in rate lunare, incepand cu luna iunie 2004 si pana in luna mai 2024.
Reclamantii precizeaza ca pana in prezent au achitat suma de 4692,35 lei.
Se arata in continuare ca prin sentinta civila nr. 2184/06.12.2012 prinuntata de Tribunalul B. Sectia a III-a Civila, ramasa definitiva si irevovabila prin decizia civila nr. 1717R/18.10.2013 pronuntata de Curtea de Apel B., s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului anterior mentionat si nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare nr. 29/112/01.06.2004, reclamantii fiind obligati sa lase in deplina proprietate si linstita posesie imobilul fostilor proprietari.
Conform art. 50 alin. 2 si 3 din Legea 10/2001, chiriasii ale caror contracte de vanzare cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, sunt indreptatiti la restituirea pretului platit actualizat cu indicele de inflatie.
Mai precizeaza reclamantii ca au invitat pârâtul la sedinta de informare cu privire la procedura medierii, insa acesta nu a inteles sa participe.
In drept, reclamantii au invocat disp. art. 50 alin. 2 si 3 din Legea 10/2001.
Ins sustinere, reclamantii au depus la dosar inscrisuri, in copii certificate pentru conformitate cu originalul, f. 4-33.
Cererea de chemare in judecată este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
La data de 20.05.2014, pârâtul a depus la dosar întâmpinare si cererea de chemare in garanție, f. 38.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, aratand ca nu a fost parte la incheierea contractului intre reclamant si S.C. Rom-Vial SA si ca in cauza are calitate de pârât Primaria Municipiului B. prin Primar General. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata afata de disp. art. 1695 cod civil.
Prin cererea de chemare in garanție, pârâtul a solicitat chemarea in garantie a S.C. Rom-Vial SA si a Municipiului B. prin Primar General pentru retituirea comisionului de 1% incasat de societate la incheierea contractului de vanzare cumparare conform art. 41 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995.
In drept, pârâtul a invocat disp. art. 1695 si 1698 CC, Legea 10/2001, art. 72 si urm. C..
La data de 06.06.2014, reclamantii au depus la dosar răspuns la întâmpinare, f. 46.
La data de 02.10.2014, chematul in garantie M. B. prin Primar General, a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, avand in vedere disp. art. 13 alin. 6 pct. a din Legea 112/1995 si ale art. 39 pct. I, lit. a din HG 20/1996, si a solicitat respingerea cererii de chemare in garanție ca neintemeiata.
La termenul de judecată din data de 24.10.2014, instanța a admis in principiu cererea de chemare in garanție.
La acelasi termen de judecată, instanța a dispus unirea cu fondul cauzei a excepției lipsei calității procesuale pasive invocata de pârât si a excepției lipsei calității procesuale pasive invocata de chematul in garantie M. B. prin Primar General.
Sub aspectul probatoriului, instanța a incuviintat si administrat pentru reclamanti si chematii in garantie proba cu inscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei. Totodata, pentru reclamanti, instanța a incuviintat si administrat proba cu expertiza contabila.
La data de 23.04.2015 a fost depus la dosar raportul de expertiza contabila efectuat de dl. expert B. G., f. 96-104.
Analizând cererea formulată în raport de materialul probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
În temeiul art. 248 C.., instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a chematei în garanție M. București prin Primar General, invocate prin întâmpinare și unite cu fondul.
Excepțiile sunt neîntemeiate.
Conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Ministerul Finanțelor Publice este autoritatea competentă să restituie prețul achitat de chiriași în condițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În plan procesual, norma de drept substanțial se transpune prin faptul că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
De asemenea, instanța remarcă faptul că partea chemată în garanție M. București prin Primar General a avut calitatea de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 29/112 din 2004. În acest context, raportat și la obiectul cauzei, instanța reține că partea chemată în garanție are calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanție, urmând ca argumentele expuse să fie eventual valorificate ca apărări de fond, în epoca în care se va analiza cererea formulată de pârâtă în contradictoriu cu chematele în garanție.
Cererea este întemeiată.
În baza contractului cu nr. 29/112 din 2004, pârâții au cumpărat apartamentul situat în București, .. 10, . sector 1 (fila 9 - 10) pentru un preț ce urma să fie achitat în rate.
Prin sentința civilă nr. 2184, din data de 6.12.2012, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2010 (fila 11 - 18), contractul a fost declarat nul. Prin considerentele aceleiași sentințe s-a reținut faptul că reclamanții din prezentul dosar au eludat dispozițiile conținute de Legea nr. 112/1995. Hotărârea primei instanțe a rămas definitivă la data de 18.10.2013, prin respingere recursului de către Curtea de Apel București (fila 19 - 24).
Din chitanțele aflate la dosarul cauzei (fila 25 - 33), rezultă că reclamanții au achitat prețul imobilului achiziționat în baza contractului cu nr. 29/112 din 2004.
În temeiul art. 50 alin. (2) și art. 50 ind. 1 interpretat per a contrario din Legea nr. 10/2001, chiriașii care au cumpărat imobile cu nerespectarea dispozițiilor conținute de Legea nr. 112/1995 și a căror contracte au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului actualizat.
Conform expertizei contabile efectuată în cauză, prețul actualizat achitat efectiv de reclamanți este în cuantum de 7.191,18 lei (fila 100).
Pentru aceste considerente, pârâta va fi obligată la plata sumei de 7.191,18 lei, reprezentând prețul actualizat plătit de reclamanți în executarea contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 29/112 din 2004.
Cererea de chemare în garanție este neîntemeiată.
Instanța reține că, aplicarea Legii nr. 10/2001, și, generalizând, aplicarea tutor legilor de restituire a proprietăților, au generat un regim juridic special, derogatoriu de la dreptul comun. În acest context, instanța reține că nu sunt aplicabile dispozițiile răspunderii pentru evecțiune de drept comun, ci dispozițiile speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001. Astfel, potrivit art. 50 alin. (3) din legea nr. 10/2001 „restituirea prețului se face de M. Finanțelor publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995”.
Pentru aceste argumente, instanța va respinge cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată, în materia restituirii prețului actualizat pentru situația particulară a contractelor de vânzare-cumpărare anulate ca urmare a aplicării dispozițiilor conținute de Legea nr. 10/2001, singura autoritate autoritatea publică debitoare fiind Ministerul Finanțelor Publice.
În temeiul art. 453 alin. (1) C.., pârâta va fi obligată la plata sumei de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu cuvenit expertului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Admite cererea formulata de reclamantii C. M., CNP_, C. C., CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales la avocat E. Tita din sector 4, București, Calea S. Voda, nr. 234, ., . cu pârâtul M. F. PUBLICE, CUI_, cu sediul in sector 5, București, ..
Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 7.191,18 lei, reprezentând prețul actualizat plătit de reclamanți în executarea contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 29/112 din 2004.
Obligă pârâta la plata sumei de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de chemata în garanție PRIMĂRIA MUNCICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în garanție formulata in contradictoriu cu chematii in garantie .>, cu sediul in sector 3, București, .. 15A si M. B. PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul in sector 6, București, Splaiul Independentei, nr. 291-293, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2.06.2015.
P. GREFIER
A. M. S. D. E. M.
D.M. 15 Iunie 2015
A.S. 9.09.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4788/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4760/2015. Judecătoria... → |
|---|








