Ordin de protecţie. Sentința nr. 3150/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3150/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 3150/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3150
Ședința din camera de consiliu de la 24 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. S. L.
GREFIER: A. A.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Sector 5 – a participat procuror C. Z..
Pe rol se află soluționarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta C. M. M. și pe pârâta C. Nicolița, având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au răspuns reclamanta personal, pârâta, personal și asistată de apărător ales, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei fila 34 și martorii I. C. și D. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că în dosarul nr._ a fost admisă excepția litispendenței, dosarul fiind atașat la prezenta cauză în timpul ședinței de judecată.
Reclamanta depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri, pe care le comunică și părții adverse.
Apărătorul pârâtei arată că se opune încuviințării acestor înscrisuri.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune înscrisurilor depuse.
Apărătorul pârâtei arată că aceste înscrisuri sunt deja depuse la dosarul cauzei, carnetul minorului fiind un înscris nou însă nu privește prezenta cauză.
Instanța, cu privire la înscrisurile depuse în ședință publică de către reclamantă, le respinge ca nefiind utile soluționării prezentei cauze față de obiectul acesteia.
În continuare, instanța procedează la audierea separată a martorilor, I. C. și D. L., sub prestare de jurământ religios, declarații consemnate separat și atașate la dosarul cauzei.
Instanța pune în discuție necesitatea administrării probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiată învățătoarea minorului.
Apărătorul pârâtei și reclamanta, având cuvântul pe rând, arată că nu mai insistă în audierea învățătoarei.
Instanța ia act de renunțarea la administrarea probei testimoniale cu învățătoarea copilului, și revine asupra dispoziției de audiere a doamnei director adjunct.
De asemenea, instanța pune în discuție revenirea asupra solicitării adresate Școlii nr. 141 de a relata incidentul din data de 09.12.2014.
Pârâta prin apărător solicită a se reveni asupra acestei măsuri având în vedere că a fost audiat directorul școlii.
Reclamanta nu se opune.
Instanța revine asupra solicitării adresate Școlii nr. 141 de a relata incidentul din data de 09.12.2014 apreciind că nu mai este utilă soluționării cauzei față de declarația martorei D. L..
Nemaifiind alte probe de administrat, în temeiul art. 244 C. instanța constată finalizată cercetarea procesului și în temeiul art. 392 C. deschide dezbaterile pe fondul cauzei, acordând cuvântul părților.
Reclamanta, personal, având cuvântul, solicită instanței admiterea ordinului de protecție întrucât copiii nu doresc ca pârâta să se apropie de ei.
Apărătorul pârâtei solicită instanței respingerea cererii privind emiterea unui ordin de protecție apreciind-o ca fiind neîntemeiată față de probatoriul administrat în cauză. Cu privire la cererea de emitere a unui ordin de protecție se arată că reclamanta nu a bifat ce anume dorește. Mai mult se arată că referitor la incident se află la dosarul cauzei poze din ziua respectivă din care rezultă că între minor și pârâtă există o relație normală. Se mai solicită instanței să aibă în vedere că reclamanta nu a adus nicio probă în susținerea cererii de chemare în judecată. În continuare, se mai arată că incidentul s-a produs între orele 10:30 – 11:00 iar portarul ar fi putut să vadă dacă ar fi fost vorba de o răpire. Mai mult copilul a fost dat afară de la ore iar pârâta nu ar fi avut de unde să știe acest aspect.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că bunica paternă ar fi luat copilul, bunica interesându-se de copii, plătindu-le acestora pensia alimentară întrucât tatăl copiilor se află încarcerat.
Reclamanta, având cuvântul în replică, arată că, copilul său nu minte. Mai mult bunica paternă în ziua incidentului i-a spus că putea să-l mai țină pe copil ca să-și bată joc de ea. Arată că notele minorului au scăzut de la data incidentului.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 02.03.2015, sub nr._, reclamanta C. M. M., in contradictoriu cu pârâta C. Nicolița, a solicitat emiterea unui ordin de protecție în sensul ca aceasta din urmă să nu se mai apropie de minorii C. D. Raris și C. R. M..
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 09.12.2014, pârâta, fosta soacră a reclamantei, l-a răpit pe minorul C. R. M. de la Școala Gimnazială I. I.C. B. luându-l de la ore in jurul orelor 10.30-11.00, anunțând-o pe reclamantă după două ore. Mai mult, pârâta vine in preajma școlii, se uită după minori iar aceștia sunt speriați de prezența bunicii.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 217/2003.
La termenul din data de 03.04.2015, reclamanta a precizat că solicită emiterea ordinului de protecție pentru copiii săi, respectiv ca pârâta să nu se mai apropie de minori.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 21.04.2015 in dosarul nr._, instanța a dispus trimiterea cauzei la completul 4 minori în vederea atașării la dosarul nr._, reținând că in cauză este incidentă litispendența.
Instanța a administrat in cauză, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisuri, in cadrul căreia au fost depuse la dosar adresa nr._/15.12.2014 eliberată de Poliția Sector 5 – Secția 19 Poliție ( f. 5), cartea de identitate a reclamantei ( f. 6), certificatele de naștere ale minorilor C. D. Raris și C. R. M. ( f. 7-8), sentința civilă nr. 5740/25.06.2012 ( f. 9-10), confirmări de primire și chitanțe de plată (f.37-41 proba testimonială, in cadrul căreia au fost audiați martorii I. C., la solicitarea reclamantei ( f. 74) și D. M., propusă de pârâtă ( f. 75). La dosarul cauzei a fost depus referatul de anchetă psihosocială întocmit de DGASPC Sector 5 (f.20-22) și referatul de anchetă socială întocmit de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sector 5 București (f.23-24 ds._ ). Totodată a fost audiat în camera de consiliu minorul C. D. Raris (f.32 ds._ ).
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:
Pârâta este bunica paternă a minorilor C. D. Raris, născut la data de 12.04.2005 (f.7) și C. R. M., născut la data de 19.09.2007 (f.8).
La data de 09.12.2014, minorul C. R. M. a fost dat afară de la orele de curs de către învățătoarea sa, acesta ieșind din incinta școlii, evenimentul petrecându-se în jurul orelor 11, conform declarațiilor martorilor audiați. Potrivit susținerilor părților, reclamanta a fost anunțată de către pârâtă ulterior că minorul se află la locuința sa.
Reclamanta susține că minorul a fost răpit de către bunica sa de la școală.
Din probele administrate în cauză nu rezultă situația de fapt invocată de către reclamantă. De asemenea aceasta susține că minorilor le este frică de bunica lor, aceasta fiind văzută la școala unde învață minorii, uitându-se după aceștia.
În drept, conform dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței, ca în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să dispună, una sau mai multe măsuri cu caracter provizoriu, respectiv obligații sau interdicții astfel cum acestea sunt enumerate la lit. a) – h) din alin. 1 al art. 23.
Legea nr. 217/2003 prevede posibilitatea luării măsurilor respective pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, iar potrivit art. 5 lit. b), în sensul Legii nr. 217/2003, prin membru de familie se înțeleg și „ascendenții și descendenții”.
Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prevede că există violență în familie atunci când un membru de familie exercită împotriva altui membru al aceleiași familii, orice acțiune sau inacțiune intenționată, manifestată fizic sau verbal, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv dacă amenință cu asemenea acte, constrânge, sau privează în mod arbitrar de libertate.
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada existenței din partea pârâtei a unor acte de violență fizică și psihică, în sensul art.3 din Legea nr.217/2003, exercitate asupra minorilor, violențe care să le provoace suferințe psihice. Instanța apreciază că prevederile art.3 trebuie interpretate prin raportare la dispozițiile art.23 din legea nr.217/2003, în sensul că actele de violență generează o stare de pericol pentru victimă, pericol care trebuie să fie actual la momentul formulării cererii de emitere a ordinului de protecție.
În ceea ce privește incidentul din data de 09.12.2014, deși nu s-au lămurit toate împrejurările în care minorul a ajuns la bunica sa, reclamanta nu a făcut dovada că acesta ar fi fost „răpit” de bunica sa. În acest sens martora D. L. (f.75), directorul unității de învățământ a arătat că minorul a fost scos de la ore de către învățătoare în urma unui incident, că acesta a ieșit din incinta școlii prin poarta mare unde copiii din clasele mai mici nu aveau acces iar dacă îl aștepta cineva trebuia să fie în fața porții mici, că minorul a mai avut tendința, după incident să iasă din clădirea școlii. De asemenea, martorul I. C. (f.74), paznicul școlii a arătat că la văzut pe minor când a ieșit din curtea școlii, că a văzut un taxi parcat în fața școlii însă minorul nu s-a îndreptat către acesta ci în direcția opusă, că nu văzut-o pe pârâtă în fața școlii.
Prin urmare este greu de crezut că, față de împrejurările în care minorul a ieșit din incinta școlii, pârâta să fi așteptat în fața porții mari unde elevii din clasele primare nu ar avea acces și să-l fi preluat pe minor. Pe de altă parte, din moment ce pârâta a anunțat-o pe reclamantă că minorul se află la ea, nu se poate vorbi despre o faptă de „răpire”.
Deși minorul a declarat că ar fi fost luat de bunica sa, așa cum a arătat și martora D. L., copiii mai au tendința de fabula cu privire la anumite situații cu atât mai mult cu cât pot fi ușor influențați de persoanele apropiate cu privire la ceea ce să spună. Pe de altă parte nu poate fi omisă situația conflictuală dintre reclamantă și pârâtă care poate explica declarația minorului cum că ar fi fost luat de bunica lui.
Totodată, din probele administrate în cauză nu rezultă existența din partea pârâtei a altor fapte de natură să inspire copiilor frică sau alte sentimente negative. În condițiile în care ar exista un refuz al minorilor de a petrece timpul cu pârâta, în nici un caz nu pot fi luate împotriva acesteia măsuri pe calea specială prevăzută de Legea nr. 217/2003 în lipsa dovedirii violenței psihologice din partea pârâtei care să provoace suferințe psihice copiilor.
În condițiile în care bunica paternă este interesată de soarta nepoților săi, reclamanta ar trebui să dea dovadă de tact și să-i încurajeze pe minori să dezvolte o relație apropiată cu bunica lor și nu să le transmită starea de tensiune pe care o întreține cu pârâta.
Față de aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea ca neîntemeiată.
Reținând culpa procesuală a reclamantei, instanța o va obliga pe aceasta la plata către Stat a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare reprezentând onorariul pentru avocat M. Stelică C. ce a fost numit să asigure asistența juridică a pârâtei și care s-a prezentat la termenul de judecată din data de 03.04.2015.
În baza art. 453 alin.1 C., instanța o va obliga pe reclamantă la plată către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător ales (f.46-47). În privința cuantumului acestuia, instanța a făcut aplicarea disp.art. 451 alin.2 C., reținându-se complexitatea redusă a cauzei, probatoriul administrat în cauză precum și activitatea desfășurată de apărătorul pârâtei
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta C. M. M., CNP_, domiciliată in București, sectorul 5, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta C. NICOLIȚA, CNP_, cu domiciliul in București, sectorul 5, . Z 1, ., ..
Obligă reclamanta la plata către Stat a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2015.
PREȘEDINTE, GRFIER,
R. S. L. A. A.
Red. R.L/Tehnored. AA
4ex/29.04.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3084/2015. Judecătoria... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1133/2015.... → |
|---|
