Partaj judiciar. Sentința nr. 9449/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9449/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 9449/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECTIA a II-a CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.9449

Ședința publică de la 21.12. 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. S. D.

GREFIER: A. M. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. C. și pe pârâtii M. București Prin Primarul G. și C. G. Al Municipiului București-Administrația Fondului Imobiliar, având ca obiect partaj judiciar.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen de judecată, parte integrantă din prezenta cand, instanța, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronunțarea la data de 21.12.2015 cand, în aceeasi compunere, a hotărat următoarele:

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 16.03.2015, sub nr._ reclamanta B. C. a chemat in judecata pe pârâții M. Bucuresti Prin Primar G. și C. G. Al Municipiului Bucuresti-Administratia Fondului Imobiliar solicitand instanței să dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului teren - curte în suprafață de 116,80 mp situat în București, ., nr. 17, sector 5 și atribuirea către reclamantă a imobilului cu obligarea la plata unei sulte corespunzătoare către pârâți.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că, prin contractele de vanzare-cumpărare autentificat sub nr.3856/18.10.2007 respectiv 603/30.04.2014 a dobandit de la numitii I. C. și Gazsi D. imobilul situat în București, ., nr.17, etaj 1, . ..

La constructia mai sus amintită se adaugă și garajul cumpărat în baza contractului de vanzare-cumpărare nr.1395/5/08.10.2010 avand o cota indiviză din părtile de folosință ale imobilului cat și 11,59 mp din terenul situat sub constructie.

A mentionat reclamanta că întregul teren are o suprafă totală de 204,11 din care 87,31 mp teren situat sub constructie, restul reprezentand curtea imobilului pe care o detine în folosință, proprietar fiind M. București.

Reclamanta a solicitat de asemenea să se constate că, din actele depuse reiese că, curtea este comună, face parte din același imobil, terenul pe care il detine în folosință și pentru care plătește, pe langă chirie și impozit formează un tot unitar cu locuitele din imobil.

In drept au fost invocate prev. art. 649 și urm. Cod proc. civ.

În susținerea cererii de chemare în judecată au fost depuse la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr.603/30 aprilie 2014 duplicat, actul aditional nr.1 la contractul de vanzare-cumpărare nr.41063din 1996, încheierea nr._ emisă de către Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară sector 5, extras de carte funciară pentru informare, releveu apartament, contract de vanzare-cumpărare autentificat sub nr.3856/18.10.2007, actul aditional nr.1 la contractul de vanzare-cumpărare nr._/1996, fișa corpului de proprietate, încheierea nr._ emisă de către Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară sector 5, extras de carte funciară pentru informare, releveu apartament, contract de vanzare-cumpărare nr.1395/08.10.2009, actul aditional la acest contract, încheierea nr._ emisă de către Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară sector 5, extras de carte funciară pentru informare, releveu garaj, fișa de calcul pentru stabilirea contravalorii folosință teren curte, proces-verbal, adresa nr._/_/13.091.2015 emisă de către Primăria Municipiului București – Serviciul Instanțe Civile și C. Administrativ, adresa nr,_/18.12.2014 emisă de către Primăria Municipiului București – Serviciul Evidenta, analiză, solutionare și gestiune notificări legea nr.10/2001 și adresa nr._/24.02.2015 emisă de către Directia Impozite și Taxe Locale sector 5.

Pârâților, deși li s-a comunicat cererea de chemare în judecată nu au depus la dosar întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.8911/02.07.2015 Judecătoria sectorului 4 București a admis exceptia necompetentei teritoriale invocată din oficiu și a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei către Judecătoria sectorului 5 București.

Urmare a dispozitiilor acestei sentinte civile cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.10.2015, sub același număr.

S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizand materialul probator administrat în cauză, instanța retine următoarele:

Cu privire la situatia juridica a acestui imobil curte - deci spatiu lber de constructii, reclamanta a invederat in cererea sa cat si in fata instantei, ca nu detine titlu de proprietate, il detine in chirie și a achitat regulat chiria pentru acest spatiu.

Coroborand aceste sustineri cu actele depuse la dosar, se retine următoarele:

Din cuprinsul contractului de vanzare cumparare 3856/18.10.2007, filele 17-20 dosar, ca reclamanta detine o cota indiviza din partile si dependintele comune al imobilului, ce face obiectul unei coproprietati fortate si o cota indiviza din terenul aferent apartamentului, explicit mentionat in act ca este vorba de terenul de sub constructie.

Din cuprinsul contractului de vanzare cumaprare 603/30.04.2014, filele 6-10 dosar, ca reclamanta detine o cota indiviza din partile si dependintele comune al imobilului, ce face obiectul unei coproprietati fortate si o cota indiviza din terenul aferent apartamentului, explicit mentionat in act ca este vorba de terenul de sub constructie.

Din cuprinsul contractului de vanzare cumparare 1395/5/8.10.2010, filele 28 dosar, ca reclamanta detine o cota indiviza din partile si dependintele comune al imobilului, ce face obiectul unei coproprietati fortate si o cota indiviza din terenul aferent, explicit mentionat in act ca este vorba de terenul de sub constructie

Asadar, reclamanta nu detine in proprietate nicio suprafat a de teren liber - curte aferent imobilului apartamant sau garaj. Din toate contractele mentionate si invederate de reclamanta ca reprezentand titluri de proprietate, reiese ca aceasta detine doar terenul de sub constructie, iar nu si teren liber curte, pentru care de altfel achita chirie.

Asadar, reclamanta este chiriasa, nu coproprietara, a imobilului teren curte de 116,80 mp pentru care solicita iesirea din indiviziune si atribuirea sa in deplina proprietate si posesie.

Nu are relevanta ca paratii nu au depus intampinare si nu s-au opus actiunii, caci solutionarea cererii se face in acord cu dispozitiile legale iar nu cu pozitia procesuala a partilor.

Cererea de repunere pe rol urmeaza a fi respinsa, avand in vedere ca insatnta s-a pronuntat pe probatoriu la termenul din 17.12.2015, analizand pertinenta si concludenta probelor solicitate de parte, astfel incat a apreciat ca nu se impune administrarea probei cu expertiza.

In drept, art. 649 CC prevede părțile comune - (1) Sunt considerate părți comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel: a) terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafața construită, cât și din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinației construcției, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafață excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăți obișnuite.

Or, in cauza de fata in actul juridic ce reprezinta titlul de proprietate se prevede expres si distinct ca reclamanta este in coproprietate fortata asupra partilor de folosinta comune ale imobilului, deci ale constructiei, terenul fiind separat individualizat exclusiv ca teren de sub constructie, fara nicio mentiune referitoare la curtea libera, asupra careia reclamanta nu detine decat un drept de folosinta ca si chirias.

Premisa pentru admiterea unei cereri de iesire din indiviziune si implicit atribuire a unui bun in proprietate, este aceea a detinerii in coproprietate a respectivului bun de catre partea reclamanta si paratii chemati in judecata. Or in cauza de fata, reclamanta nu este coproprietara a curtii teren liber aferent casei respective.

Pentru toate aceste motive cf. art. 669 si 676 cod civil instanta va respinge actiunea ca neintemeiata, fara cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de repunere pe rol ca neintemeiata.

Respinge actiunea formulată de către reclamanta B. C., CNP_, cu domiciliul procesual ales la C.. de av. B. C. V., cu sediul în București ..6A, . în contradictroiu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G. cu sediul in sector 6, București, .. 291-293 și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, cu sediul in sector 3, București, .. 16, ca neintemeiata.

Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria sector 5 Bucuresti.

Pronuntata in sedinta publica azi, data de 21.12.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A.S. 21 Decembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 9449/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI