Pretenţii. Sentința nr. 9423/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9423/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 9423/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9423/2015

Ședința publică de la 18.12.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. – I. D.

GREFIER: P. DOBRILA

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantii A. D., B. I. M., B. T., B. G., C. M., D. I., E. C. E., G. C., G. M., G. C., M. C., M. J., M. S. A., N. F., N. C. A., P. G., P. C., P. C., P. I. C., P. C., U. D. C., V. C. N., V. L., Z. R. T., Z. A. M., D. M., S. V., prin reprezentant Sindicatul Finante – Directia Generala Bucuresti, si pe paratii M. F. Publice, M. F. Publice prin reprezentant al Statului R., G. R., C. N. pentru Combaterea Discriminarii, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 14.12.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, in temeiul art.396 Ncpc, a amanat pronuntarea la data de 16.12.2015 si 18.12.2015, când in aceeasi compunere si pentru aceleasi motive a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 10.08.2015, sub nr._, reclamantii A. D., B. I. M., B. T., B. G., C. M., D. I., E. C. E., G. C., G. M., G. C., M. C., M. J., M. S. A., N. F., N. C. A., P. G., P. C., P. C., P. I. C., P. C., U. D. C., V. C. N., V. L., Z. R. T., Z. A. M., D. M., S. V., prin reprezentant Sindicatul Finante – Directia Generala Bucuresti, a chemat in judecata pe paratii M. F. Publice, M. F. Publice prin reprezentant al Statului R., G. R., C. N. pentru Combaterea Discriminarii, solicitand instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta, sa se dispuna obligarea paratiilor la plata de despagubiri pentru prejudiciul produs prin discriminarea acestora, catre fiecare reclamant in parte.

In motivare, reclamantii au aratat, in esenta, ca refuzul paratiilor de a lua masuri pozitive si anume, stabilirea cuantumului suplimentului postului si a suplimentului corespunzator treptei de salarizare, are semnificatia neindeplinirii mai multor obligatii pozitive ale Statului, printre care obligatia de a asigura exercitarea reala a drepturilor prevazute de lege, dar nu in ultimul rand si obligatia de a inlatura si preintampina orice forma de discriminare. Ordonanta Guvernului nr.137/2000, stipuleaza principiul egalitatii intre cetateni si garanteaza excluderea privilegiilor si discriminarii in exercitarea mai multor drepturi, intre care dreptul la un salariu egal pentru munca egala.

In drept, au fost invocate disp.OG nr.137/2000, Constitutia R. si CEDO.

In sustinerea cererii au fost depuse la dosar in copie inscrisuri (fil. 10-128).

Paratii M. F. Publice si G. R. au formulat intampinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.

De asemenea, au invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, exceptia inadmisibilitatii actiunii, exceptia lipsei calitatii procesuale active a succesoarei Manastireanu F. in drepturile lui Manastireanu M. si a succesorului F. D. in drepturile lui F. G., exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului F. Publice si a Guvernului R..

Paratul C. N. pentru Combaterea Discriminarii a formulat cerere precizatoare, prin care a invederat ca, in conformitate cu prevederiile OG nr.137/2000, pentru ca o fapta sa fie calificata ca fiind fapta de discriminare trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui tratament diferentiat manifestat prin deosebire, excludere, restrictie sau preferinta; existenta unui criteriu de descriminare potrivit art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, respectiv rasa, nationalitate, etnie, handicap, etc; tratamentul diferentiat sa aiba drept scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferentiat sa nu fie justificat obiectiv de un scop legitim.

Analizând actele dosarului din perspectiva excepției necompetenței materiale, instanța reține că

In ceea ce priveste exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti, instanta retine ca reclamanții au avut calitatea de funcționari publici în cadrul DGFP Bucureștiiar și prin cerere au invocat existența unei situații de discriminare constând în plata efectivă a drepturilor salariale doar către o parte din colegii reclamanților, nu și către reclamanți.

Cu alte cuvinte despăgubirile solicitate, care corespund matematic drepturilor salariale acordate doar unor funcționari publici aflați în situații similare, au la bază existența unor raporturi de serviciu.

Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența sectiei de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Nu in ultimul rand, sub imperiul noului cod de procedura civila, potrivit art. 95 pct. 1, tribunalele solutioneaza toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante.

Avand in vedere aceste dispozitii legale, instanta apreciaza ca, atat timp cat reclamantii, ce au calitatea de functionari publici, invoca discriminarea cauzata de neplata unor drepturi salariale, instanta „de drept comun” in aceasta materie, la care face referire legea speciala, este tribunalul, sectia de contencios administrativ.

In consecinta, va admite exceptia invocata prin intampinare si va declina competenta in favoarea Tribunalului Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 invocată de intimate prin întâmpinare.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantii A. D., B. I. M., B. T., B. G., C. M., D. I., E. C. E., G. C., G. M., G. C., M. C., M. J., M. S. A., N. F., N. C. A., P. G., P. C., P. C., P. I. C., P. C., U. D. C., V. C. N., V. L., Z. R. T., Z. A. M., D. M., S. V., prin reprezentant Sindicatul Finante – Directia Generala Bucuresti, toti cu sediul ales la SCA M. si Asociatii din Bucuresti, Calea Plevnei, nr.141, ., ., in contradictoriu cu paratii M. F. Publice, M. F. Publice prin reprezentant al Statului R., ambii cu sediul in Bucuresti, ., sector 5, G. R., cu sediul in Bucuresti, Palatul V., Piata V., nr.1, sector 1, C. N. pentru Combaterea Discriminarii, cu sediul in Bucuresti, Piata V. M., nr.1-3, sector 1, în favoarea Tribunalului București, Secția de C. Administrativ și Fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

ROMÂNIA

Judecătoria Sectorului 5 București

Secția a II –a Civilă

Splaiul Independenței, nr. 5, Sector 4 București

Dosar nr._

CĂTRE,

TRIBUNALULUI BUCUREȘTI

SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.9423/18.12.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul cu nr. mai sus menționat, ce are ca obiect pretentii și privește pe reclamantii A. D., B. I. M., B. T., B. G., C. M., D. I., E. C. E., G. C., G. M., G. C., M. C., M. J., M. S. A., N. F., N. C. A., P. G., P. C., P. C., P. I. C., P. C., U. D. C., V. C. N., V. L., Z. R. T., Z. A. M., D. M., S. V., prin reprezentant Sindicatul Finante – Directia Generala Bucuresti, si pe paratii M. F. Publice, M. F. Publice prin reprezentant al Statului R., G. R., C. N. pentru Combaterea Discriminarii, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București si s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția de C. Administrativ și Fiscal, motiv pentru care vă înaintăm alăturat dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 5 București, cusut si numerotat, cuprinzand …… file si 1 volum.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.-I. D. P. DOBRILA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9423/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI