Acţiune în constatare. Sentința nr. 9311/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9311/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 9311/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9311/2015

Ședința publică de la 16.12.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. – I. D.

GREFIER: P. DOBRILA

Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe reclamantul C. G. E. și pe paratul M. A. Nationale, avand ca obiect actiune in constatare.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 14.12.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, in temeiul art.396 Ncpc, a amanat pronuntarea la data de 16.12.2015, când in aceeasi compunere si pentru aceleasi motive a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.08.2015, sub nr._, reclamantul C. G. E. a chemat in judecata pe paratul M. A. Nationale, solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa constate ca functia “ofiter cu evidenta efective” din statele de organizare ale Escadrilei 38 Aviatie Cercetare nr.13.18.01.00.5, valabil in perioada 30.06._81 si nr.13.18.01.00.5, valabil in perioada 30.06._88, a fost in componenta structurii „Comandament” (comanda), precum si sa oblige paratul la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare, reclamantul a aratat ca in perioada 19.08._82 a fost incadrat in functia de “ofiter cu evidenta efective”, comanda la Escadrila 38 Aviatie Cercetare – Unitatea Militara nr._ Fetesti, Judetul I., in prezent desfiintata, insa unele structuri ale Ministerului A. Nationale, respectiv Centrul M. Judetean Buzau si Statul M. al Fortelor Aeriene, refuza sa certifice faptul ca functia “ofiter cu evidenta efective” ar fi fost in compunerea structurii „Comandament” (comanda) in perioada in care a ocupat functia respectiva.

In drept, au fost invocate disp.art.21 din Constitutia Romaniei.

Reclamantul a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

Au fost depuse la dosar, in fotocopii, reprezentarea grafica a structurii „Comandament” din statele de organizare ale Escadrilei 38 Aviatie Cercetare si notarea de serviciu din anul 1981.

Prin cererea precizatoare din data de 09.09.2015, reclamantul aratat ca obiectul cererii de chemare in judecata este in principal constatarea unei situatii de fapt, respectiv constatarea faptului ca functia “ofiter cu evidenta efective”, functie ocupata de reclamant in perioada in care a fost ofiter activ la M.. statele de organizare ale Escadrilei 38 Aviatie Cercetare nr.13.18.01.00.5, valabil in perioada 30.06._81 si nr.13.18.01.00.5, valabil in perioada 30.06._88, a fost in componenta structurii „Comandament” (comanda).

Temeiurile de drept ale cereri de chemare in judecata au fost completate si cu disp.art.34 alin.5, art.40 alin.2, art.279 alin.1 si alin.2 din Codul Muncii si art.35 Ncpc, respectiv constatarea existentei unei situatii de fapt rezultata din raporturile de munca, situatie care naste anumite drepturi.

Paratul a formulat intampinare la data de 29.10.2015, prin care a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, solicitand declinarea cauzei în favoarea Curtii de Apel Bucuresti. De asemenea, a fost invocata exceptia autoritatii de lucru judecat. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata.

Analizând actele dosarului din perspectiva excepției necompetenței materiale a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, invocată de parat prin intampinare, instanța reține că din cererea reclamantului rezultă că pârâta refuză să certifice o situație de fapt respectiv că funcția „Ofițer cu evidența efective” a fost în compunerea structurii „Comandament” în perioada în care acesta a ocupat funcția respectivă, motiv pentru care solicită instanței să constate acest lucru.

Deci obiectul acțiunii în reprezintă acțiune în constatatre formulată în legătură cu acte administrative emise de autoritatea publică centrală pârâtă,

Potrivit art 1 potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.

Art. 2 alin (1) din aceeași lege prevede că „În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;

b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;

c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;”

Față de dispozițiile art. 10 din Legea 554/2004 potrivit cărora „ litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”, instanța consideră excepția necompetenței materiale întemeiată și va declina competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea CURȚII DE APEL BUCUREȘTI, Secția de C. Administrativ și Fiscal.

În temeiul art. 132 C.pr.civ:

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 invocată de intimată prin întâmpinare.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C. G. E., CNP_, cu domiciliul procesual ales în loc. Poenițele nr. 133, ., și pe paratul M. A. Nationale, cu sediul în București, ., sector 1, în favoarea Curții de Apel București, Secția de C. Administrativ și Fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

ROMÂNIA

Judecătoria Sectorului 5 București

Secția a II –a Civilă

Splaiul Independenței, nr. 5, Sector 4 București

Dosar nr._

CĂTRE,

Curtea de Apel București

Secția de C. Administrativ și Fiscal

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 9311/16.12.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul cu nr. mai sus menționat, ce are ca obiect actiune in constatare și privește pe reclamantul C. G. E. și pe paratul M. A. Nationale, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București si s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, motiv pentru care vă înaintăm alăturat dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 5 București, cusut si numerotat, cuprinzand …… file, 1 volum, si avand atasat dosarul nr._ /a1 al Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.-I. D. P. DOBRILA

ROMÂNIA

Judecătoria Sectorului 5 București

Secția a II –a Civilă

Splaiul Independenței, nr. 5, Sector 4 București

Dosar nr._

CĂTRE,

Curtea de Apel București

Secția de C. Administrativ și Fiscal

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 9311/16.12.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul cu nr. mai sus menționat, ce are ca obiect actiune in constatare și privește pe reclamantul C. G. E. și pe paratul M. A. Nationale, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București si s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, motiv pentru care vă înaintăm alăturat dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 5 București, cusut si numerotat, cuprinzand …… file, 1 volum, si avand atasat dosarul nr._ /a1 al Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.-I. D. P. DOBRILA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 9311/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI