Pensie întreţinere. Sentința nr. 2124/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2124/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 2124/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2124

Ședința publică de la 13 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. S. L.

GREFIER: I. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta N. S. C. și pe pârâtul N. I., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul, personal, lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la legitimarea pârâtului, identificat cu CI . nr._, CNP_.

La interpelarea instanței, pârâtul, personal, arată că locuiește pe raza teritorială a sectorului 5.

Instanța, verificându-și competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 C.proc.civ., constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză în raport de dispozițiile art. 94 lit a C.pr.civ. rap. la art. 107 alin 1 C.pr.civ.

Pârâtul, personal, arată că se opune admiterii cererii. Arată că nu mai are alți copii în întreținere. Învederează că venitul net realizat este de 750 lei, minim pe economie.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea probelor.

Pârâtul, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, apreciind proba cu înscrisuri, solicitată de ambele părți, ca fiind admisibilă, legală, putând duce la soluționarea cauzei, in temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 255 C.proc.civ., urmează a o încuviința.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul in dezbateri pe fondul cauzei.

Pârâtul, personal, solicită respingerea acțiunii.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 26.11.2014, sub nr._, reclamanta N. Ș. C., in contradictoriu cu pârâtul N. I., a solicitat majorarea pensiei de întreținere acordată prin sentința civilă nr. 6861/2011, in favoarea minorului N. D. G., născut la data de 29.10.1999.

În motivarea in fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că nevoile minorului au crescut, iar prin sentința civilă nr. 6861/2011, instanța a obligat pârâtul la plata pensiei in cuantum de 140 lei/lunar.

Acțiunea nu a fost motivată in drept.

La data de 24.12.2014, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, solicitând stabilirea pensiei de întreținere in favoarea minorului in cotă procentuală, respectiv ¼ din venitul lunar net realizat de pârât. Totodată, a arătat că realizează venituri nete de 750 lei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 529 C.civ., Legea nr. 272/2004.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri, la solicitarea ambelor părți, în cadrul căreia au fost depuse la dosar, in copie certificată pentru conformitate cu originalul, cartea de identitate a reclamantei ( f. 3), certificatul de naștere al minorului N. D. G. ( f. 4), cartea de identitate a minorului N. D. G. ( f. 5), sentința civilă nr. 6861/08.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București ( f. 6-8), adeverință privind veniturile nete realizate de pârât ( f. 15).

Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:

Pârâtul N. I. este tatăl minorului N. D. G., născut la data de 29.10.1999, astfel cum rezultă din certificatul de naștere de la fila 4.

Prin Sentința civilă nr. 6861/08.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ s-a desfăcut căsătoria dintre părți, minorul a fost încredințat spre creștere și educare către mama sa iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 140 lei lunar, până la majoratul copilului (f.6-8).

Potrivit art. 516 alin. 1 C.civ., obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, iar art. 525 alin.1 din C.civ. prevede că minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. Tototdată, potrivit art. 531 alin. 1 din același act normativ, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, va putea mări sau micșora pensia de întreținere […].

Din textele legale mai sus menționate rezultă că pensia de întreținere poate suferi modificări cât privește cuantumul său atunci când se modifică situația de fapt.

În cauză, instanța reține că situația de fapt avută în vedere la data pronunțării Sentinței civile nr. 6861/08.09.2011 s-a modificat, în sensul că necesitățile minorului în vârstă de 15 ani sunt în continuă creștere, direct proporțional cu vârsta, astfel încât pârâtul, în calitatea de părinte, are îndatorirea legală de a contribui la suportarea acestor cheltuieli.

Pe de altă parte și pârâtul realizează în prezent venituri din muncă în cuantum de 750 lei lunar, astfel cum rezultă din adeverința nr. 23/22.12.2014 emisă de M. Brand SRL (f.15).

De asemenea instanța va da eficiență și prevederilor art. 529 alin. 2 C.civ., ce stabilesc plafonul maxim până la care poate fi acordată pensia de întreținere când aceasta se datorează pentru un copil (o pătrime din venitul lunar net).

Având în vedere aceste considerente și față de disp.art. 530 alin.3 cod civil potrivit căruia pensia de întreținere se poate stabili într-o cotă procentuală, instanța va majora pensia de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin Sentința civilă nr. 6861/08.09.2011, în favoarea minorului N. D. G., născut la data de 29.10.1999, de la suma de 140 lei lunar la o cotă de ¼ din veniturile lunare nete obținute de către pârât dar nu mai puțin decât venitul minim net pe economia națională, începând cu data introducerii cererii, respectiv 26.11.2014 și până la majoratul copilului. În cazul în care veniturile obținute de către pârât vor fi mai mici decât venitul minim pe economia națională, pensia de întreținere va fi achitată raportat la acest nivel al venitului tocmai pentru a se evita situații de inechitate între copiii ai căror părinți nu realizează venituri de muncă și pentru care pensia de întreținere se stabilește în funcție de venitul minim pe economia națională și cei ai căror părinți realizează venituri de muncă inferioare venitului minim pe economia națională. Instanța reține că stabilirea pensiei de întreținere sub forma unei cote procentuale preîntâmpină formularea unor cereri ulterioare de majorare sau reducere a pensiei de întreținere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta N. Ș. C., CNP_, domiciliată in București, sectorul 5, . 263, ., . cu pârâtul N. I., CNP_, domiciliat in București, sectorul 5, . 263, ., .> Majorează pensia de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin Sentința civilă nr. 6861/08.09.2011, în favoarea minorului N. D. G., născut la data de 29.10.1999, de la suma de 140 lei lunar la o cotă de ¼ din veniturile lunare nete obținute de către pârât dar nu mai puțin decât venitul minim net pe economia națională, începând cu data introducerii cererii, respectiv 26.11.2014 și până la majoratul copilului.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. S. L. I. I.

Red. L.R./Tehnored. I.I.

4ex/15.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2124/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI