Pretenţii. Sentința nr. 1538/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1538/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 1538/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1538/2015

Ședința publică de la 23 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. - I. D.

Grefier – A. A.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. . și pe pârâtul P. L., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată pentru a da posibilitatea părților să se prezinte.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu și rămâne în pronunțare asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.07.2012, sub nr._, reclamanta A. DE P. . a chemat în judecată pe pârâtul P. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4025,85 lei reprezentând: cote de întreținere restante în cuantum de 3473,49 lei și întreținere curentă în cuantum de 552,36 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 C.proc.civ., legea 230/2007.

În susținere au fost depuse înscrisuri, filele nr. 3-7.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

Judecata cauzei a fost suspendată prin încheierea de ședință din data de 06.12.2013, în baza art. 155 ind. 1 C.proc.civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a depune dovada achitării debitului de către pârât, listele de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012 – aprilie 2012 și a procesului verbal prin care s-a stabilit fondul de reparații anterior celui din 02.03.2013 precum și de a-i preciza cererea în sensul de a arăta în mod clar care este obiectul acestei acțiuni în sensul de a preciza care este cuantumul total al obligației pârâtului, defalcat pe categorii de obligații, respectiv cote de întreținere și pentru ce perioadă se solicită acestea.

Analizând actele dosarului, cu privire la excepția perimării, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței - vreme îndelungată - în judecată.

Or, în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură în cauză a fost îndeplinit la data de 17.04.2013, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 155 ind. 1 C.pr.civ.

Având în vedere că de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă reclamantei și având în vedere că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 249 – 251 C.pr.civ.), instanța apreciază că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.248 C.pr.civ.

Pe cale de consecință, având în vedere și art. 252 alin.1 teza I C.pr.civ., urmează a se admite excepția de perimare și a se constata intervenită perimarea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. DE P. . cu sediul în sector 5, București, .. 2A, . în contradictoriu cu pârâtul P. L. domiciliat în sector 5, București, .. 2A, ., .> Constată că cererea de chemare în judecată s-a perimat.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.-I. D. A. A.

Red. MID/Tehnored. AA

2 ex/24.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1538/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI