Uzucapiune. Sentința nr. 983/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 983/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 983/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI-SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentinta civilă nr. 983

Ședința publică de la 05 februarie 2015

Instanta constituită din:

PREȘEDINTE: R. C.

GREFIER: R. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. A. și pe pârâtii P. F. si C. E.-decedat, având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamantul, personal si asistat de avocat cu delegatie la dosarul cauzei, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Apărătorul reclamantului depune la dosarul cauzei dovada afisarii somatiei in doua publicatii de larga circulatie precum si procesul-verbal de afisare la sediul imobilului.

Instanta invoca din oficiu exceptia lipsei capacitatii de folosinta a pârâtei P. F..

Avand cuvantul, apărătorul reclamantului solicita respingerea exceptiei avand in vedere ca nu a avut cunostinta de faptul că pârâta era decedata la momentul introducerii actiunii.

Instanta rămâne in pronuntare asupra exceptiei lipsei capacitatii de folosintă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.08.2014, sub nr._, reclamantul M. A. a chemat în judecată pe pârâtii P. F. si C. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate ca reclamantul a dobandit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani cu jonctiunea posesiei sale cu cea a pârâtilor asupra terenului in suprafata de 38 m, situat in București, sector 5, .. 55.

În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a cumpărat la data de 29 aprilie 1996 un imobil compus din casa si teren in baza Contractului de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 2469/29.04.1996 de catre Biroul Notarului Public „M. R.”.

Arata reclamantul ca in momentul in care a mers sa intabuleze imobilul, din masuratori a reiesit ca detine o suprafata totala de 208 mp desi in acte avea doar 170 mp. Pentru aceste motive i s-a refuzat intabularea insa acesta mentioneaza ca nici el si nici autorii sai nu au modificat liniile de hotar.

Reclamantul mentioneaza ca a incheiat o promisiune bilaterală de vanzare-cumpărare pentru o suprata de 150mp din teren.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1837 si urm. din V.C.civ, coroborate cu art. 930 si urm din N.C.civ.

În susținerea cererii au fost depuse inscrisuri f. 3-17.

Pârâtii desi legal citati, nu s-au prezentat si nici nu au formulat intampinare.

La termenul de judecata din data de 27.11.2014, instanța a admis exceptia lipsei capacitatii de folosinta a pârâtului C. E. pentru motivele expuse pe larg in incheierea de la acel termen de judecată.

La termenul de judecata din data de 08.01.2015, instanta a emis somatia in baza art. 1051 C.pr.civ.

La termenul de judecată din data de 05.02.2014, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacitatii de folosinta a pârâtei și analizând cu prioritate excepția invocată, în temeiul art. 248 alin.1 N.C.proc.civ., constată următoarele:

Una din conditiile necesare pentru a fi parte in procesul civil, alaturi de existenta calitatii procesuale, a interesului si a formularii unei pretentii, este existenta capacitatii procesuale de folosinta – art.32 alin.1 lit.a C., aceasta fiind – de altfel – si premisa celorlalte trei cerinte.

Ca si celelalte conditii, capacitatea procesuala de folosinta, inteleasa ca aptitudine a subiectului de drept de a avea drepturi si obligatii in cadrul procesului civil, trebuie sa subziste pe intreg parcursul derularii procesului, dupa cum rezulta si din interpretarea sistematica a art.56 alin.1 din C.proc.civ: “poate fi parte in judecata orice persoana care are folosinta drepturilor civile”.

De asemenea, instanta retine ca potrivit art.35 din Codul civil, “capacitatea de folosinta incepe la nasterea persoanei si inceteaza odata cu moartea acesteia”.

In speta insa, parata a decedat la data de 07.03.2012, dupa cum rezulta din fisa de evidenta extrasa din baza de date DEPABD – fila 69.

De asemenea, in ceea ce-l priveste pe paratul C. E., instant retine ca prin incheierea din 27.11.2014 a fost admisa exceptia lipsei capacitatii de folosinta a acestuia, fata de faptul ca paratul era decedat inca din 22.12.2009 – fila 55.

Avand in vedere toate considerentele evocate anterior, instanta va admite exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratei P. F. (singura ramasa in cauza in aceasta calitate dupa admiterea exceptiei lipsei capacitatii de folosinta a paratului C. E.) si va respinge actiunea formulata de reclamant ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate de folosinta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia lipsei capacitatii de folosinta a pârâtei P. F..

Respinge actiunea formulata de reclamantul M. A., cu domiciliul procesual ales la cab av. S. F., cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr. 2K, ., . cu pârâta P. F., cu ultimul domiciliu cunoscut in sector 1, București, . fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate de folosinta.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecatoria sectorului 5 București. Pronuntata in sedinta publică azi, 05.02.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 983/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI