Pretenţii. Sentința nr. 2716/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2716/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 2716/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

București, Sector 4, Splaiul Independenței nr. 5

SECȚIA CIVILĂ

Dosarul nr. _

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2716

Ședința publică din: 09.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A.-M. P.

Grefier: A.-L. O.

Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect pretenții, iar ca părți reclamantul A. DE P. B. 1 în contradictoriu cu pârâtul A. A. N..

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, răspunde reclamantul prin avocat H. R., lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că au fost depuse relațiile solicitate Direcției Impozite și Taxe Locale Sector 5.

Reclamanta prin avocat depune la dosar cerere modificatoare, arătând că se află atașat la această cerere contractul de vânzare cumpărare privind imobilul pentru care se solicită obligarea la plată, sens în care solicită scoaterea din cauză a numitului D. Ș. T., întrucât acesta a vândut imobilul pârâtului A. A. N..

Instanța ia act de modificarea cererii sub aspectul cadrului procesual pasiv, iar pe cale de consecință, constată că în cauză are calitatea de pârât doar numitul A. A. N..

Constatând că nu există motive de amânare fără discuții, instanța dispune lăsarea dosarului la ordine, pentru a acorda posibilitatea părții adverse să se prezinte.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, răspunde reclamantul prin avocat H. R., lipsă fiind pârâtul.

Constatând că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.

Reclamanta solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 255 raportat la art. 258 Cod de procedură civilă și constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și admisibilă potrivit legii, putând conduce la soluționarea cauzei, o încuviințează ca atare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Pe fondul cauzei, reclamanta solicită admiterea cererii, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 394 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

I. PROCEDURA

A. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.11.2014, sub nr._, reclamanta A. DE P. B. 1 a chemat în judecată pârâtul A. A. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 3.862,56 lei, reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada august 2013 – august 2014, precum și la plata sumei de 684 lei, reprezentând fond de rulment restant. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul nu a achitat contravaloarea cotelor de întreținere ce reveneau imobilului, deși a fost notificat în acest sens, motiv pentru care la debitul restant de 3.413,30 lei, au fost calculate penalități de întârziere.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194, 451 C.pr.civ., art. 46-50 din Legea 230/2007. Totodată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiile art. 411 alin. 2 C.pr.civ.

În susținerea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri (f. 7 - 62).

La data de 26.02.2015, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului D. Ș. T.. Ulterior, la termenul de judecată din data de 09.04.2015, reclamanta a modificat cererea, solicitând scoaterea din cauză a numitului D. Ș. T., arătând că proprietar al imobilului pentru care se solicită obligarea la plată este pârâtul A. A. N..

B. Apărări

Pârâtul nu a depus, potrivit art. 201, 205 C.pr.civ., întâmpinare, actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt și în drept, față de cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 208 C.pr.civ., întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de art. 201 C.pr.civ., atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

C. Probe

În prezenta cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

II. ÎN FAPT

În urma analizării înscrisurilor din dosar, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Pârâtul (A. A. N.) este proprietarul apartamentului nr. 58 din București, Sector 5, ., . de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1286/29.08.2013 (f. 80).

Din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite și afișate lunar de către reclamantul asociație de proprietari, depuse la dosarul cauzei, rezultă că pârâtul (A. A. N.) nu a achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile comune de întreținere pentru perioada august 2013 – august 2014, în cuantum de 3.862,56 lei, înregistrând ca restanță și suma de 684 lei, reprezentând fond de rulment restant.

III. ÎN D.

A. Reglementări incidente

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Prin H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari s-a stabilit potrivit dispozițiilor art. 25 obligația fiecărui proprietar din condominium de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari în termenul maxim de 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.

Potrivit art. 12 litera d) din H.G. nr. 1588/2007, proprietarii membri ai asociației, pe lângă drepturile și îndatoririle prevăzute în statutul asociației de proprietari, au dreptul să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată. Președintele asociației de proprietari este obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.

Potrivit art. 24 din H.G. nr. 1588/2007, în scopul asigurării fondurilor necesare pentru plăți curente, asociația de proprietari stabilește cuantumul și cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment. De regulă, fondul de rulment se dimensionează astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice. Stabilirea cuantumului se face prin echivalare cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare înregistrate de asociația de proprietari în anul expirat, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflației, iar în cazurile asociațiilor de proprietari nou-înființate, prin constatarea și însușirea experienței în domeniu a unor asociații de proprietari echivalente ca mărime. Fondul de rulment se constituie prin plata anticipată a cotei ce revine fiecărui proprietar, potrivit hotărârii adunării generale a asociației de proprietari, iar reîntregirea fondului de rulment se face lunar, prin plata sumelor afișate pe lista de plată. Pentru încasarea fondului de rulment, casierul asociației de proprietari eliberează chitanță personalizată separată.

Potrivit art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice de la data afișării listei de plată.

Potrivit art. 45 alin. 3 din Legea nr. 230/2007, proprietarii membri ai asociației de proprietari au obligația să aprobe și un fond de reparații anual, necesar pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune. Comitetul executiv va pregăti și va prezenta adunării generale suma anuală necesară pentru constituirea sau completarea acestui fond, care se alimentează în avans, în tranșe lunare egale, prevăzute în lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari. Plățile pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune se vor face din fondul de reparații. Proprietarii membri ai asociației de proprietari pot aproba și alte fonduri cu caracter special.

B. Soluția instanței

Raportând prevederile legale de mai sus la situația de fapt reținută, instanța constată că reclamantul și-a respectat obligația statuată în art. 10 C.pr.civ., probând cele afirmate în cererea de chemare în judecată prin înscrisurile atașate cererii, context în care instanța constată temeinicia prezentei acțiuni.

Corelativ, prin prisma mijloacelor de probă administrate în cauză, pe baza situației de fapt reținute în consecință și făcând aplicarea textelor de lege mai sus citate, instanța constată neîntemeiată întârzierea pârâtului în plata cotelor de întreținere restante.

În calitate de proprietar, membru al Asociației reclamante, pârâtul a beneficiat în perioada în discuție de serviciile prestate de furnizorii cu care asociația a contractat, în temeiul art. 28 din Legea nr. 230/2007, fără a-și onora la timp obligația de plată ce îi revenea în temeiul art. 46 din Legea nr. 230/2007, astfel încât datorează Asociației debitul principal și penalitățile de întârziere solicitate prin cererea precizată.

Din analiza înscrisurilor administrate de reclamant a rezultat că pârâtul a întârziat în efectuarea plăților datorate către Asociație în temeiul legii, respectiv a cotelor de întreținere, motiv pentru care au fost calculate penalități de întârziere cu respectarea legii, în acord cu Hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor, fără a depăși cuantumul debitului principal.

Instanța a constatat, de asemenea, că pârâtul nu a contestat listele de întreținere în termenul și condițiile prevăzute de lege, anterior sesizării instanței, neadministrând niciun înscris în acest sens, iar în fața instanței nu a administrat niciun mijloc de probă.

Pentru contestarea modalității de calcul a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, bazată pe dubii privind ținerea contabilității la nivelul asociației (potrivit insinuărilor formulate de pârâți în întâmpinare), proprietarii membri ai asociației au dreptul de a primi explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată, cu urmarea în continuare a procedurii (art. 12 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 230/2007).

Orice critică ulterioară, formulată ulterior de proprietari, după expirarea termenului prevăzut de lege pentru contestare, este neîntemeiată, sumele indicate în listele de plată definitivându-se și devenind astfel certe, lichide și exigibile.

Prin urmare, și proba cu expertiză contabilă - în prezența listelor de plată administrate de reclamantă – devine neutilă cauzei, pretențiile reclamantului putând fi verificate prin confruntarea istelor de plată.

De asemenea, din verificarea tabelului de calcul al penalităților, a rezultat respectarea normelor edictate de legiuitor în acest domeniu, mai sus citate.

În lumina celor de mai sus, instanța a constatat că acțiunea la care asociația de proprietari este îndreptățită în temeiul art. 50 din Legea nr. 230/2007 nu poate fi paralizată în fapt prin administrarea unui probatoriu neconcludent (efectuarea unei expertize contabile), dar cronofag decât cu vătămarea drepturilor celorlalți proprietari membri ai asociației care suportă consecințele întârzierii la plată a unor membri ai asociației care nu și-au exercitat dreptul prevăzut de lege, de a contesta, conform legii, modalitatea de calcul a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.

Or, rolul judecătorului în procesul civil, fiind acela de arbitru imparțial și echidistant al părților, a făcut ca, în prezența înscrisurilor administrate și în temeiul art. 12 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 230/2007, instanța să constate creanța certă, lichidă și exigibilă a asociației reclamante în contra pârâtului.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în fața înscrisurilor administrate de reclamant, se constată temeinicia cererii de chemare în judecată, astfel încât instanța urmează ca, în temeiul textelor legale incidente, să admită acțiunea și să oblige pârâtul (A. A. N.) la plata către reclamant a sumei de 3.862,56 lei, reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada august 2013 – august 2014, și a sumei de 684 lei, reprezentând fond de rulment restant.

Asupra cheltuielilor de judecată

Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, reținând culpa procesuală a pârâtului în promovarea prezentului litigiu, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat achitat conform chitanței nr. 5/06.11.2014), cheltuieli efectuate de reclamant în legătură cu procesul de față, cheltuieli care probează caracterul real, necesar și rezonabil, neimpunându-se reducerea lor în temeiul art. 451 alin. 2 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1. Admite cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenții, astfel cum a fost formulată de reclamantulA. DE P. B. 1, cu sediul în București, .. 1, ., sector 5, cu sediul procesual ales în București, .. 1, ., ., în contradictoriu cu pârâtulA. A. N., domiciliat în București, .. 1, ., ., CNP_0.

2. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.862,56 lei, reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada august 2013 – august 2014, precum și suma de 684 lei, reprezentând fond de rulment restant.

3. Obligă pârâtul să ramburseze reclamantului cheltuielile de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.

4. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii, conform art. 466, 468 C.pr.civ., calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București, conform art. XIV din Legea nr. 2/2013.

5. Prezenta hotărâre se va comunica părților, în copie, conform art. 427 C.pr.civ.

6. Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.04.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A.-M. P.A.-L. O.

Redactat: A.-M. PUIUData: 15.06.2015Număr de exemplare printate: 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2716/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI