Pretenţii. Sentința nr. 2183/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2183/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 2183/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECTIA A II-A CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 2183/2015
Ședința publică de la 17 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. L.
GREFIER: E. G.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantii F. ( fosta Miinea) M., F. T. și pe pârâta D. ( fosta M.) R., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantii, prin avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reclamantii, prin avocat, depun la dosar cerere de renunțare la judecată.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantii, prin avocat, solicită să se ia act de renunțarea la judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 31.05.2013 și sub nr._, reclamantii F. ( fosta Miinea) M. și F. T. au chemat în judecată pe pârâta D. ( fosta M.) R., solicitănd instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligată aceasta la plata contravalorii îmbunătățirilor necesare și utile în valoare de 9900 lei, conform înscrisurilor depuse la dosar.
In motivarea cererii, reclamantii au arătat că în data de 11.08.2009, prin sentința civilă nr.6072/11.08.2009 au fost obligați să îi lase pârâtei în deplină proprietate și liniștită posesie boxa ce a făcut obiectul dosarului, situată la subsolul imobilului din București, ..35, sector 5, iar în perioada cât au avut în posesie boxa, au făcut îmbunătățiri spațiului.
In drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.1345, 1635, 1636, 1640 NC.civ.(art.484,493,494,997,1618,1691 vechiul C.civ.).
În dovedire, au fost depuse înscrisuri, în fotocopie.
În ședința publică din data de 17.03.2015 reclamantii au depus la dosar cerere de renunțare la judecată.
Avand in vedere atitudinea procesuală a reclamantilor, și apreciind că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.406 NCpc, urmează astfel să ia act de renunțarea reclamantilor la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâta D. ( fosta M.) R..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Ia act de renunțarea reclamantilor F. ( fosta Miinea) M. CNP_ și F. T. CNP_, ambii cu domiciliul ales la cab.av.L. de Alvare în București, ., nr.38, sector 1, la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâta D. (fosta M.) R., cu domiciliul în București, ., sector 4, conf.art.406 NCpc.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 Martie 2015.
P.,GREFIER,
C.L./E.G.27 Aprilie 2015/5 ex
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2165/2015. Judecătoria... | Evacuare. Sentința nr. 3155/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|








