Pretenţii. Sentința nr. 4093/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4093/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 4093/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.4093
Ședința publică din data de 28.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-R. P.
GREFIER: F. Ț.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta Asociația de proprietari . pe pârâții Z. M. și Z. M..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a dispus amânarea pronunțării, succesiv, pentru data de 27.05.2015, respectiv pentru astăzi, 28.05.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 02.02.2015, sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari . cu pârâții Z. M. și Z. M., a solicitat instanței obligarea pârâților la plata sumei de 7.901,23 lei, reprezentând cote de întreținere restante, aferent perioadei mai 2013 – decembrie 2014.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâții au calitatea de proprietari ai apartamentului nr.14 din . București, ., sector 5, precum și faptul că aceștia nu au mai plătit cotele de întreținere aferente acestuia apartament din luna mai 2013 până în luna decembrie 2014. Totodată, precizează că asociația nu aplică penalizări pentru restanțe, pe listele de întreținere fiind trecute penalizările aplicate de către furnizori.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.31 anexa 2 din Legea nr. 114/1996, legea locuinței, art. 58 și 67 din H.G. 1275 și art. 34 din H.G. 400/2003.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.29 alin.1 lit.l din O.U.G. nr.80/2013, raportat la art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.
Deși legal citați, pârâții nu a formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.
La termenul din data de 18.05.2015, instanța, în temeiul art.258 alin.1 raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauze și a rămas în pronunțare pe cererea de chemare în judecată, amânând pronunțarea, succesiv, pentru data de 27.05.2015, respectiv pentru data de 28.05.2015.
Analizând ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța reține că pârâții Z. M. și Z. M. au acumulat un debit către reclamanta Asociația de Proprietari . de 7.901,23 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere restante pentru perioada mai 2013 – decembrie 2014, având în vedere înscrisuri existente la dosarul cauzei, precum liste de plată aferente perioadei sus-arătate și centralizator debit.
În schimb, pârâții nu au administrat dovezi în privința motivelor pentru care nu au achitat la scadență contravaloarea debitului și nici nu au probat faptul că obligația de plată s-ar fi stins printr-un alt mod de stingere a obligațiilor admis de lege.
Față de cele reținute, instanța constată că cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Asociația de Proprietari . cu pârâții Z. M. și Z. M. este întemeiată.
Astfel, sunt incidente dispozițiile art.46 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, în conformitate cu care toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de către furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Prin urmare, în temeiul acestor dispoziții legale, obligația de a achita contravaloarea cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere este în sarcina proprietarului, indiferent dacă acesta locuiește sau nu efectiv la respectiva adresă. De altfel, dispozițiile art.50 din Legea nr.230/2007 prevăd expres că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar, în vederea recuperării cotelor de întreținere restante.
Din coroborarea listelor de plată atașate la dosar și a extrasului privind debitul înregistrat, rezultă că pârâții nu și-au îndeplinit în mod corespunzător obligația în cauză, în pofida faptului că au beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru apartamentul .> Pentru aceste motive, instanța va admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . cu pârâții Z. M. și Z. M. și va obliga pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 7.901,23 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere restante pentru perioada mai 2013 – decembrie 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . sediul în București, ., ., sector 5, București, în contradictoriu cu pârâții Z. M. și Z. M., ambii cu domiciliul în București, ., ., ., București.
Obligă pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 7.901,23 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere restante pentru perioada mai 2013 – decembrie 2014.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-R. P. F. Ț.
Jud., red. și tehn. A.R.P. – 5 ex/07.09.2015
Se vor efectua 3 .>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4089/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4163/2015. Judecătoria... → |
|---|








