Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 2859/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2859/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 2859/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

București, Sector 4, Splaiul Independenței nr. 5

SECȚIA CIVILĂ

Dosarul nr. _

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2859

Ședința publică din: 16.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A.-M. P.

Grefier: A.-L. O.

Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect contestație la executare, cerere formulată de contestatorul L. C. în contradictoriu cu intimatul B. R. SA și B. R. I. C..

Cursul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din 09.04.2015 ce face parte integrantă din prezenta. La acea dată, în temeiul art. 394 C.pr.civ., instanța a reținut cauza spre soluționare.

Având nevoie de timp pentru a delibera și a consemna minuta, în temeiul art. 396 C.pr.civ., instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

I. PROCEDURA

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 19.03.2014 sub nr._, contestatorul L. C. a formulat, in contradictoriu cu intimații B. ROMÂNEASCA SA și B. R. I. C., contestație la executare și cerere de suspendare a executării silite împotriva actelor de executare comunicate de B. R. I. C. în data de 10.03.2014 în dosarul de executare nr. 143/2013, respectiv înștiințarea din data de 17.02.2012, somația imobiliara din 17.02.2014 si încheierea nr. 1 din 17.02.2014. Totodată, contestatorul a solicitat suspendarea executării silite, fără plata unei cauțiuni.

In motivarea cererii se arata ca, la data de 07.12.2007, contestatorul a încheiat cu societatea intimate contractul de credit bancar nr_, prin care a obținut un credit de nevoi personale, fără garanții imobiliare, in suma totala de 46.600,00 lei, garantarea creditului făcându-se printr-o garanție mobiliara asupra conturilor.

A precizat contestatorul faptul că suma de 50.845,62 lei, pentru care s-a solicitat executarea silita imobiliara este nereala, întrucât valoarea totala a contractului încheiat cu creditoarea a fost de 46.600,00 lei, din aceasta suma achitând o mare parte, conform desfășurătorului de credit, pana la începutul anului 2012, când a început sa rămână restant cu ratele la banca, datorita unor probleme financiare si de sănătate.

De asemenea, contestatorul considera ca este un abuz atât din partea creditorului cat si din partea executorului judecătoresc, neavând justificare legala menținerea somației imobiliare prin care I s-a comunicat posibilitatea vânzării la licitație publica a cotei părți proprietate din imobilul, apartament situate in București, ., ., sector 5.

In fine, contestatorul a precizat că, contractul de credit a cărui executare silita s-a solicitat, nu poate fi considerat titlu executoriu, atât timp cat creanța cuprinsa in respectivul contract, nu este la acest moment certa, lichida si exigibila.

In drept, au fost invocate art. 711 si următoarele C.pr.civ.

In dovedire, au fost atașate înscrisuri (filele 7 - 18).

La data de 02.07.2014, intimata B. Româneasca a formulat întâmpinare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, sa dispună respingerea contestației la executare formulata de contestator ca fiind netemeinica si nelegala.

În motivare, s-a arătat faptul că partea contestatoare a susținut ca nu exista o creanță certă, lichidă si exigibilă, in condițiile în care graficul de rambursare a creditului este întins pe perioada 17.1._17, si ca aceasta poate deveni certă, lichidă si exigibilă la momentul încheierii graficului de rambursare, însa, susținerile acestea nu pot fi reținute deoarece sunt eronate potrivit art. 14 - Cazuri de culpa, pct. 1 din contractul de credit nr._/07.12.2007.

Ca urmare a nerespectării obligațiilor de plată conform graficului de rambursare semnat și agreat de către contestator, creditoarea, în conformitate cu dispozițiile contractuale prevăzute la art. 14 Cazuri de culpa, a procedat la declararea scadentei anticipate a întregului credit, la data de 30.12.2011, iar astfel, contractul de credit bancar si graficul de rambursare nu mai sunt in derulare, întrucât creditoarea a demarat procedura de executare silita ca urmare a neplății ratelor de credit. Ca atare, intimata deține o creanța certa, lichida si exigibila in temeiul art. 662 C..

Cu privire la modalitățile prin care se realizează executarea silita, menționează ca potrivit art. 622 alin. 3 C., “executarea silita are loc in oricare din formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum si a cheltuielilor de executare.

Referitor la suspendarea executării silite in temeiul art. 718 alin. 4 pct. 1 C., solicita respingerea ca neîntemeiata, întrucât nu pot fi incidente in speța dispozițiile art. 718 alin. 4 pct. 1.

De asemenea, solicită respingerea cererii de suspendare a executării silite ca fiind inadmisibila pentru considerentele si in temeiul textului legal de lege arătat. In cazul in care instanța va recalifica temeiul asupra căruia s-a solicitat suspendarea executării silite, solicita a se pune in vedere contestatorului sa arate care sunt motivele si temeiul pe care se bazează cererea de suspendare.

Totodată, învederează faptul că, potrivit contractului de credit, creanța e purtătoare de dobânzi si penalități astfel, in convenția de credit este stipulata ordinea in care sunt distribuite sumele încasate, respectiv, potrivit art.9 - Alte condiții de plata, pct.2 "orice sume încasate de la împrumutat in baza prezentului contract vor fi utilizate pentru acoperirea datoriilor împrumutatului, in următoarea line, daca B. nu decide altfel: cheltuieli efectuate de B. (incluzând, fara a se limita Ia, cheltuieli de executare, cheltuieli judiciare, cheltuieli pentru asigurarea conservarea si evaluarea garanțiilor), comisioane, dobânzi (penalizatoare, restante, curente), principal.

În fine, intimata a solicitat a se constata ca inadmisibila cererea contestatorului adresata instanței, cu privire la reducerea debitului si obligarea contestatorului debitor la plata debitului real restant in transe lunare, timp de 3 ani întrucât o astfel de cerere excede obiectului cu care a fost investita aceasta instanța.

In drept, au fost invocate art. 205, 662, 622, 718 C., OUG 99/2006.

In temeiul art. 223 alin. 3 C., solicita judecarea cauzei in lipsa.

La solicitarea instanței, a fost atașat dosarul de executare nr. 143/2013 al B. R. I. C. (f. 71 - 109).

Prin sentința civilă nr._/10.09.2014, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale, excepție invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 650 C.pr.civ., în varianta în vigoare la momentul introducerii cererii.

În acest context, la data de 13.01.2015, a fost înregistrat prezentul dosar.

Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată proba cu înscrisuri, contestatorul depunând în cadrul acesteia și înscrisurile existente la filele 8 - 48 din dosar.

II. ÎN FAPT

În urma analizării înscrisurilor din dosar, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Prin cererea de executare silită (f. 73 din dosarul Judecătoriei Sectorului 3 București), B. ROMÂNEASCĂ S.A., Membră a Grupului Național Bank of Greece, s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc R. I.-C., solicitând aducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate de părți prin titlurile executorii reprezentate de contractul de credit nr._ din data de 07.12.2007, cu completările și modificările ulterioare, prin urmărirea bunurilor mobile / imobile / poprire, simultan și succesiv până la realizarea integrală a drepturilor prevăzute în titlurile executorii, până la concurența sumei de 44.912,55 lei, reprezentând credit, dobânzi, penalizări, comisioane și alte speze împotriva debitorului L. C..

În motivarea cererii, creditorul a învederat că la data de 07.12.2007 s-a încheiat contractul de credit nr._, între B. Românească SA și L. C., în calitate de împrumutat, prin care împrumutatului i se acorda un credit cu condiția rambursării creditului în rate lunare conform graficului de rambursare, parte integrantă din contract.

Rambursarea creditului acordat a fost garantată de către împrumutat, prin contractul de credit nr._ din data de 07.12.2007 prin care acesta a renunțat la beneficiul discuțiunii și diviziunii și s-a obligat să achite suma datorată și neachitată de împrumutat.

Ca urmare a neachitării ratelor la termenele menționate în graficul de rambursare și a neonorării de către debitor a notificărilor emise de către bancă de a achita debitul scadent pe cale amiabilă, contractul de credit a devenit scadent anticipat, conform dispozițiilor prevăzute în contractul de credit.

În cerere creditoarea a mai precizat că în cazul în care debitorul deține bunuri imobile, solicită aducerea la îndeplinire a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, cu condiția ca adjudecarea imobilului să nu aibă loc sub 75 % din valoarea imobilului.

S-a mai menționat că debitul de recuperat urmează a se actualiza conform art. 622 alin. 3 C.pr.civ. și a clauzelor prevăzute în titlul executoriu până la momentul realizării dreptului recunoscut prin titlul executoriu.

Creditorul a solicitat ca executarea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu să aibă loc prin urmărirea bunurilor mobile / imobile / poprire, simultan și succesiv până la realizarea integrală a drepturilor prevăzute în contractul de credit, conform art. 622 C.pr.civ.

Potrivit situației creditului la data de 14.12.2012, atașată cererii de executare silită (f. 74), suma datorată de debitor era de 43.621,97 lei, din care credit restant 35.502,14 lei, iar dobânzi, penalizări, comisioane aferente neîncasate, 8.119,83 lei.

Potrivit notei de la fila 81, adresată de către bancă executorului judecătoresc, ultima rambursare în numele debitorului L. C. a fost înregistrată la data de 21.11.2012, în sumă de 250 lei.

Din somația de la fila 80, rezultă că la data de 06.01.2012 banca informase debitorul că, urmare a nerespectării obligațiilor asumate prin contractul de credit nr._ din 07.12.2007, banca a declarat scadența anticipată a creditului, astfel încât creanța băncii este plătibilă imediat. În acest context, debitorului i se solicita ca în termen de 5 zile să achite sumele restante (credit restant la care se adaugă dobânzi și penalități calculate conform contractului, precum și orice alte taxe, costuri, cheltuieli, comisioane ce se vor acumula până la data achitării integrale a obligațiilor), în caz contrar urmând a fi sesizat executorul judecătoresc.

Executorul judecătoresc sesizat a deschis dosarul de executare nr. 143/2013 în cadrul căruia, după obținerea încuviințării executării silite din partea Judecătoriei Sectorului 3 București (f. 95), a fost dată încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare la suma de 5.440,30 lei (f. 99) și a fost emisă somația imobiliară din 17.02.2014 (f. 100). La data de 17.04.2014 a fost obținută încuviințarea executării silite și din partea Judecătoriei Sectorului 5 București (f. 107).

III. ÎN D.

A. Reglementări incidente

În soluționarea prezentei cauze instanța a făcut aplicarea următoarelor dispoziții legale: art. 622, 628, 632, 662, 711, 712, 718, 719 din Codul de procedură civilă.

B. Soluția instanței

Raportând dreptul incident situației de fapt reținute de instanță în temeiul înscrisurilor administrate în cauză, instanța constată netemeinicia contestației la executare. Soluția instanței se întemeiază pe următoarele argumente:

Potrivit art. 711 (Obiectul contestației) C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierii date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Deși i s-a recunoscut contestatorului deschisă procedura contestației la executare, în temeiul art. 711 C.pr.civ., prin raportare la motivul și obiectul contestației formulate, instanța a constatat neîntemeiată contestația debitorului prin care acesta a criticat executarea silită invocând lipsa unui caracter cert, lichid și exigibil al creanței.

Potrivit art. 622 (Îndeplinirea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu) C.pr.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.

Pot fi executate silit, potrivit art. 628 (Obligațiile susceptibile de executare silită) C.pr.civ., obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani.

Articolul 632 (Temeiul executării silite) C.pr.civ. statuează că executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Or, potrivit legii, contractul de credit bancar constituie titlu executoriu cu privire la sumele datorate de către împrumutat, creditul a fost declarat scadent anticipat, iar contestatorul nu a probat să fi rambursat împrumutătorului creditul obținut, dobânzile și comisioanele convenite contractual, context în care instanța constată că executarea silită a fost începută și desfășurată în temeiul unui titlu executoriu, pentru realizarea unei creanțe certe, lichide și exigibile, potrivit art. 662 (Creanța certă, lichidă și exigibilă) C.pr.civ.

Astfel, ca și instanța care a încuviințat executarea silită, și instanța contestației la executare constată caracterul cert al creanței pentru a cărei realizare s-a început executarea silită, creanța fiind menționată într-un înscris acceptat și asumat prin semnătură de către debitorul contestator, contract de credit ce reprezintă titlu executoriu potrivit legii.

Creanța este lichidă, suma datorată de debitor fiind stabilită prin contract. Astfel, din contractul de credit, coroborat cu situația contului la data de 14.12.2012 (f. 74), graficul de rambursare (f. 78), rezultă că suma datorată de contestatorul debitor este 44.912,55 lei și se compune din credit restant la care se adaugă dobânzi, penalizări, comisioane.

De asemenea, instanța a constatat că este îndeplinită și cerința exigibilității creanței, creditul fiind declarat scadent anticipat înainte de 06.01.2012, astfel că întreaga sumă datorată de împrumutat în temeiul contractului a devenit scadentă, potrivit art. 14 din contractul de credit, obligatoriu atât pentru părți, cât și pentru judecătorul cauzei, conform art. 969 C.civ.

Așadar, în temeiul art. 14 din contractul părților, instanța constată că suma pentru care s-a început și derulat executarea silită reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În plus, potrivit art. 1417, 1418 C.civ., în situații precum insolvabilitatea debitorului, insolvența debitorului, diminuarea prin fapta debitorului a garanțiilor constituite în favoarea creditorului sau când acesta nu constituie garanțiile promise, precum și atunci când din culpa sa debitorul ajunge în situația de a nu mai satisface o condiție considerată esențială de creditor la data încheierii contractului, debitorul decade din beneficiul termenului.

Decăderea din beneficiul termenului face ca obligația să devină de îndată exigibilă.

Declararea scadenței anticipate a creditului, are ca efect decăderea debitorului din beneficiul termenului, ceea ce înseamnă că obligația fiind exigibilă, poate fi pusă în executare în măsura în care nu se execută voluntar de către debitor.

Instituția decăderii din beneficiul termenului nu trebuie confundată cu instituția rezilierii contractului. Declararea scadenței anticipate a creditului conduce la decăderea din beneficiul termenului și nu la reziliere. Prin acest mecanism juridic, întreaga creanță devine exigibilă, însă contractul încheiat între părți rămâne în ființă, neproducându-se efectele rezilierii.

O altă interpretare ar presupune sancționarea creditorului pentru culpa debitorului în îndeplinirea propriilor obligații contractuale, echivalentul unei gratificări a debitorului care nu și-a executat obligațiile contractuale, situație contrară principiului, nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Astfel, în temeiul art. 14 din contractul părților, la momentul declarării creditului scadent anticipat, având în vedere că nu intervine rezilierea, debitorul trebuie să restituie creditul împrumutat, dobânzile și comisioanele prevăzute în contract.

În ceea ce privește critica debitorului care a afirmat lipsa caracterului cert și lichid al creanței prin faptul că suma pentru care s-a început executarea silită este de 44.912,55 lei, în vreme ce chiar suma acordată prin contractul de credit a fost de 46.600 lei, iar împrumutatul a achitat ratele până în anul 2012 (ultima rambursare fiind înregistrată la 21.11.2012 – f. 81 din dosarul Judecătoriei Sectorului 3 București, respectiv f. 10 din dosarul prezentei instanțe), instanța o constată neîntemeiată având în vedere că la suma de 46.600 lei acordată cu titlul de credit părțile au convenit prin contractul de credit ca debitorul să adauge la rambursare și dobânzile și comisioanele contractuale (art. 5, 6, 7 din contract), iar ratele achitate s-au imputat potrivit regulilor imputației plății convenite prin art. 9.2 (orice sume încasate de împrumutat în baza contractului vor fi utilizate pentru acoperirea datoriilor împrumutatului, în următoarea ordine, dacă banca nu decide altfel: cheltuieli efectuate de bancă - incluzând, fără a se limita la, cheltuieli de executare, cheltuieli judiciare, cheltuieli pentru asigurarea, conservarea și evaluarea garanțiilor -, comisioane, dobânzi – penalizatoare, restante, curente -, principal.).

În lumina celor de mai sus, instanța constată că nu s-a relevat niciun motiv de nulitate a actelor de executare contestate, motiv pentru care, în temeiul art. 719 C.pr.civ., va respinge în consecință contestația la executare.

Cât privește situația financiară a debitorului și starea sa de sănătate, invocate de contestator în fața instanței contestației la executare, oricât de regretabile ar fi nu constituie obiect legal al contestației la executare (art. 711, 712 C.pr.civ.), astfel încât instanța nu are căderea a se pronunța asupra acestora.

Asupra capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării silite

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, având în vedere cursul soluționării dosarului (soluția pe fondul cauzei impunându-se la același prim termen la care s-a luat în analiză cererea de suspendare), față de soluția ce s-a impus în soluționarea cererii de contestație la executarea silită, observând enunțul art. 718 alin. 1 C.pr.civ., instanța constată încheiat cadrul procesual în care cererea de suspendare a executării silite ar fi putut fi soluționată, astfel încât va respinge și acest capăt al cererii cu care a fost sesizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1. Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de contestatorulL. C., cu domiciliul în sector 5, București, B., nr. 21, ., ., CNP_, în contradictoriu cu intimatulB. R. SA, cu sediul în sector 2, București, . BUILDING, nr. 11, .,7, J40/_/1992, CUI_ și B. R. I. C., cu sediul în sector 3, București, .. 1-3, ., ., ca neîntemeiată.

2. Cu drept de apel in termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 717 raportat la art. 650 alin. 3 C.pr.civ., calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București, conform art. XIV din Legea nr. 2/2013.

3. Prezenta hotărâre se va comunica părților în copie, în temeiul art. 427 C.pr.civ., iar la rămânerea definitivă, va fi comunicată, din oficiu și de îndată și executorului judecătoresc, conform art. 719 alin. 4 C.pr.civ.

4. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.04.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A.-M. P.A.-L. O.

Redactat: A.-M. PUIUData: 29.07.2015Număr de exemplare printate: 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 2859/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI