Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5284/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5284/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 5284/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A CIVILĂ
.....
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5284
Ședința din camera de consiliu din data de 07 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. S.
GREFIER: A. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta E. E. Muntenia SA și pe pârâtul D. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită, cererea soluționându-se fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, prin raportare la art. 1027 alin. 1 și art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă
Instanța, conform art. 258 și art. 255 raportat la art. 1029 alin. 9 Cod procedură civilă, constată că proba cu înscrisuri propusă de reclamantă este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea cauzei, astfel că o încuviințează.
Nemaifiind alte cereri de soluționat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului si rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 10.04.2015, sub nr._, reclamanta S.C. E. E. Muntenia S.A. l-a chemat în judecată pe pârâtul D. I., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.678,81 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform facturilor fiscale emise perioada octombrie 2011 – martie 2013, precum și a sumei de 452,78 lei, reprezentând penalități de întârziere. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că, în temeiul unor raporturi contractuale convenite cu pârâtul, i-a atribuit acestuia codul de client_, în baza căruia i-a livrat energie electrică. Corelativ, pârâtul avea obligația de a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise de E. E. Muntenia SA, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii.
Reclamanta a arătat că, între părți, operează condițiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin decizia A.N.R.E. nr.57/1999 și aplicabil la nivel național, care, în art. 7 c și art. 11 alin. 1 și 2 reglementează aceste aspecte privind obligația consumatorului de plată a facturilor ce cuprind contravaloarea energiei electrice consumate.
Totodată, reclamanta a învederat că această obligația de plată este prevăzută și de Legea energiei electrice, conform art. 54 din Legea nr. 13/2007 și art. 59 și 61 alin.2 din Legea nr.123/2012.
În ceea ce privește suportarea de către consumator a cheltuielilor furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, reclamanta a arătat că aceasta este reglementată de art. 200 alin.5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr.1007/2004.
În dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului de către debitor, reclamanta a învederat că acesta a efectuat o . plăți către societatea creditoare, așa cum rezultă și din situația sa financiară.
A mai arătat reclamanta că facturarea, respectiv emiterea facturilor s-a realizat conform art. 155 alin.28 din Codul fiscal, potrivit căruia semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.
Pentru serviciile prestate și neachitate la termen au fost calculate penalități, conform contractului, respectiv art.11 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice, penalități egale cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, conform reglementărilor legale în vigoare.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 150 alin.1 și 2, art. 223 alin.3, art.277, art.453, art. 628 alin.2, art.662, art. 1025- 1032 noul Cod de procedură civilă; art.1270, art.1516, art.1535 Noul Cod Civil, art.969 si urm. art.1073 vechiul Cod civil, art.120 alin.7 din OG nr.92/2003; art.155 alin.28 Cod fiscal; art.156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, decizia A.N.R.E nr.57/1999 pentru aprobarea contractelor –cadru de furnizare a energiei electrice; Ordinul nr.5/21.02.2003 privind modificarea contractelor – cadru de furnizare a energiei electrice; vechea lege a energiei electrice nr.13/2007; Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012. În temeiul art. 223 alin.3 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului, atașând cererii de chemare în judecată, conform art. 150 Cod procedură civilă, situația centralizată a soldului; somația nr.5966/02.07.2013 și dovada comunicării acesteia către pârât; facturile fiscale emise de reclamantă; solicitare eșalonare debit; cartea de identitate a petentului; convenție de eșalonare a datoriilor.
Conform art. 1029 alin. 3 Cod procedură civilă, pârâtului i-au fost comunicate, în mod legal, cerere de chemare în judecată, înscrisurile doveditoare anexate acesteia și un formular de răspuns, însă acesta nu a depus la dosar un răspuns la pretențiile reclamantei și nici nu s-a apărat în alt mod.
Conform art.1.029 alin. 2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei a avut loc în cameră de consiliu, fără citarea părților. Instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În baza unor raporturi contractuale convenite anterior cu pârâtul D. D., reclamanta E. E. Muntenia SA a emis în sarcina acestuia, în perioada octombrie 2011 – martie 2013, o . facturi fiscale pentru contravaloarea serviciilor de furnizare a energiei electrice la locul de consum situat în București, sector 5, ., . perioadă, pentru codul client_.
Mai exact, reclamanta a emis facturile fiscale nr._/26.10.2011,_/26.11.2011,_/26.12.2011,_/26.02.2012,_/26.03.2012,_/26.04.2012,_/26.05.2012,_/26.06.2012,_/26.07.2012,_/26.08.2012,_/26.10.2012,_/19.03.2013, în valoare totală de 1678,81 lei.
Instanța constată că prima factură, cu nr._/26.10.2011 este aferentă unei perioade de consum din anii 2010 – 2011, respectiv 13.04.2010 – 29.04.2010 și 29.04.2010 – 18.10.2011, de unde rezultă că raporturile contractuale dintre părți au luat naștere înainte de . Legii nr. 287/2009 privind Noul Cod Civil, respectiv 01.10.2011. D. urmare, aceste raporturi contractuale, în temeiul art. 3 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului cod civil, sunt guvernate de dispozițiile Codului civil din 1864, denumit în continuare Cod civil. Conform art. 969-970 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar acestea trebuie executate cu bună credință.
Nerespectarea prevederilor art. 969-970 cod civil angrenează răspunderea civilă contractuală a părții culpabile, în condițiile art. 1073 și următoarele Cod civil, în temeiul cărora creditorul are dreptul de a cere executarea silită a obligației ce incumbă debitorului. Totodată, în cauză sunt aplicabile și prevederile speciale ale Legilor energiei electrice, respectiv ale Legii nr. 13/2007 și ale art. 59 din Legea nr. 123/2012, potrivit cu care În conformitate cu prevederile contractului, clientul final este obligat să plătească contravaloarea energiei electrice consumate la prețul și în condițiile prevăzute în contractul.
În conformitate cu regulile sarcinii probei în materia răspunderii civile contractuale, instanța reține că, în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între debitor și creditor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.
Reclamanta a arătat, prin adresa depusă la dosar la fila 82, faptul că nu mai deține contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu pârâtul, acesta fiind pierdut din cauza unei inundații a arhivei sale.
Cu toate acestea, instanța constată că raporturile contractuale dintre părți au fost dovedite în cauză de către reclamantă prin depunerea la dosar a unei convenții de eșalonare a datoriilor, semnată de pârâtul D. I., prin care acesta recunoaște facturile emise pentru codul de client_ în perioada ianuarie 2008 – mai 2010.
Deși această recunoaștere a pârâtului se referă la facturi fiscale ce nu fac obiectul prezentei acțiuni, ea dovedește existența unor raporturi contractuale între părți, având ca obiect furnizarea de energie electrică pentru codul de client arătat anterior.
De altfel, instanța reține că, potrivit art.33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin HG nr. 1007/2004, prevederi legale ce erau în vigoare la data emiterii facturilor fiscale ce fac obiectul cererii, furnizarea energiei electrice se putea face numai pe baza unui contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumator, de unde se poate naște prezumția că furnizarea de energie electrică de către reclamantă pârâtului a fost efectuată doar în baza unui contract încheiat cu acesta, prezumție ce se întregește prin recunoașterea pârâtului reținută anterior.
Deoarece contractul încheiat între părți este unul de adeziune, conform Deciziei ANRE nr. 57/1999, conținutul său este cel prevăzut de acest act normativ, raporturile dintre părți fiind, de altfel, strict reglementate și prin Legile energiei electrice, respectiv, Legea nr. 123/2012, iar, anterior acesteia, Legea nr. 13/2007.
În temeiul acestor raporturi contractuale dintre părți, în baza facturilor atașate cererii de chemare în judecată, instanța reține că pârâtul datorează reclamantei suma de 1678,81 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor ce i-au fost prestate, iar, în prezentul litigiu, nu a dovedit achitarea acesteia, motiv pentru care pretențiile principale ale reclamantei sunt întemeiate.
Cu privire la majorările de întârziere în cuantum de 452,78 lei, solicitate de către reclamantă, instanța reține că, potrivit art. 56 alin. 2 din Legea nr. 13/2007 și art. 61 alin. 2 lit. a din Legea nr. 123/2012, (2) Nerespectarea contractului de furnizare a energiei electrice de către clientul final poate atrage suportarea următoarelor consecințe, după caz: a) penalizări. În acest sens, prin art. 11 din contractul-cadru, se prevede că neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități pentru fiecare zi de întârziere după cum urmează:a. penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor în vigoare, b. penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței. Conform acestor prevederi legale și contractuale, reclamanta a procedat în mod corect la perceperea acestei sume de bani, cu titlu de penalități de întârziere, conform art. 119- 1201 din Codul de procedură fiscală.
Pe cale de consecință, instanța va admite cererea formulată de reclamanta . SA împotriva pârâtului D. I., care va fi obligat la plata sumelor de bani indicate mai sus.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 1031 alin. 1 și art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâtul urmează a fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, suportate de către reclamantă cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . SA, cu sediul ales în București, sector 2, ..10A, cladirea C3, ./_/2008 și CUI_ împotriva pârâtului D. I., domiciliat în București, sector 5, ., ., ._.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1.678,81 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform facturilor fiscale emise perioada octombrie 2011 – martie 2013, precum și suma de 452,78 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată
Executorie de drept.
Cu apel care se depune la Judecătoria Sector 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. S. A. S.
Red I.S/Th.red.A.S., I.S./4 ex./01.09.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5290/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2881/2015. Judecătoria... → |
|---|
