Suspendare provizorie. Sentința nr. 1553/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1553/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 1553/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1553
Ședința publică din data de 23 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-M. M.-L.
GREFIER: G. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul Ministerul Finanțelor Publice și pe intimata C. P., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea dosarului de executare nr. 1027/2014 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați D. și D., după care:
Instanța, verificându-și din oficiu competența conform dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 713 alin. (1) C. proc. civ., raportate la dispozițiile art. 650 C. proc. civ., forma aplicabilă la data începerii executării silite, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, considerând-o utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 coroborat cu art. 255 C. proc. civ., încuviințează proba cu înscrisuri.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, în data de 20.10.2014, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice a formulat, în contradictoriu cu intimata C. P., contestație la executare împotriva executării silite pornite de către B. D. și D. în dosarul de executare nr. 1027/2014. În temeiul art. 718 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat suspendarea executării silite, până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că în baza sentinței civile nr. 2146/CA/2013 pronunțate de Tribunalul V. în dosarul nr._, B. D. și D., la cererea creditoarei C. P., a comunicat Ministerului Finanțelor Publice somația emisă la data de 29.09.2014, prin care i-a solicitat acestuia și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților plata sumei de 211.694,83 lei, compusă din: 185.973 lei reprezentând suma prevăzută în Hotărârea nr. 59/4.11.2009 emisă de Comisia Județeană V. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, la care au fost obligați Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice, în termenele și condițiile prevăzute de OUG nr. 10/2013; 16.343,31 lei reprezentând actualizarea debitului principal, stabilită de B. D. și D. prin încheierea privind stabilirea sumei datorate în raport cu data de 29.09.2014, emisă în dosarul de executare nr. 1027/2014; 9.378,52 lei cheltuieli de executare silită stabilite de B. D. și D. prin încheierea privind cheltuielile de executare în raport cu data de 29.09.2014, emisă în dosarul de executare nr. 1027/2014.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, a învederat faptul că actele de executare au fost emise de către B. D. și D. în dosarul execuțional nr. 1027/2014 cu nerespectarea prevederilor legale în materie, respectiv au fost încălcate dispozițiile art. 632, art. 622 și art. 665 alin. (7) din Legea nr. 134/2010, Legea nr. 290/2003 și OUG nr. 10/2014, aspecte dezvoltate pe larg în cuprinsul contestației la executare. În esență, executarea silită care face obiectul dosarului execuțional nr. 1027/2014 s-a efectuat împotriva unei persoane care nu este titularul legal al obligației, pentru întreaga sumă urmărită silit (deși obligația nu este solidară) și pentru valorificarea unei creanțe a cărei plată este suspendată de drept.
În acest context, în primul rând admiterea cererii de suspendare a executării silite ar permite ca în urma unei proceduri jurisdicționale și în condiții de contradictorialitate să se statueze asupra unor probleme ridicate în acțiunea introductivă de instanță. Pe cale de consecință, nu este oportun ca executarea silită să fie finalizată înaintea examinării fondului contestației la executare, astfel că este imperativ necesară suspendarea executării silite, în caz contrar putându-se aduce un grav prejudiciu patrimonial debitorului și nejustificat în situația în care s-ar admite contestația la executare, întrucât s-ar executa silit o persoană căreia nu îi incumbă nicio obligație în raport cu intimata, având în vedere totodată și cuantumul semnificativ al creanței și luând în considerare și cuantumul nesustenabil al creanțelor ce se plătesc din bugetul de stat ca urmare a punerii în executare a hotărârilor instanțelor.
Prin urmare, a apreciat contestatorul că verificarea legalității actelor de executare silită primează în fața interesului de a executa o eventuală creanță, arătând că suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare reprezintă calea care ar produce cel mai mic prejudiciu, dar care poate induce un echilibru între varietatea de interese divergente, ținând seama că obiectul acestui litigiu determină judecata cu celeritate, nefiind astfel afectată durata procedurilor, în scopul util, de altfel, tuturor părților implicate, de a fi în prezența unei executări silite conforme cu prevederile legale în vigoare.
În ceea ce privește plata cauțiunii, a solicitat ca instanța să aibă în vedere incidența în cauză a dispozițiilor stabilite prin art. 7 din O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 92/2011 pentru aprobarea OUG 4/2011, privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea A., în conformitate cu care ,,cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.”.
Contestatorul a arătat că încuviințarea executării silite a sentinței civile nr. 2146/CA/2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 665 alin. (7) din Legea nr. 134/2010, context în care a solicitat, în temeiul art. 711 alin. (3) din Legea nr. 134/2010, anularea încheierii pronunțate în data de 22.08.2014 de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2014 și a încheierii pronunțate la data de 22.08.2014 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014. A mai arătat că executarea silită a MFP în baza sentinței civile nr. 2146/CA/2013, astfel cum a fost pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, s-a încuviințat în contextul existenței unor impedimente legale la executare.
Astfel, prin somația emisă la 29.09.2014, B. D. și D. precizează că în dosarul execuțional nr. 1027/2014, executarea silită a fost demarată împotriva Ministerului Finanțelor Publice în baza titlului executoriu - sentința civilă nr. 2146/CA/2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ . Potrivit sentinței civile nr. 2146/CA/2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul V. a obligat ANRP și MFP să plătească reclamantei suma prevăzută în Hotărârea nr. 59/4.11.2009 emisă de Comisia Județeană V. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, actualizată cu indicele de inflație la data plății, în termenele și condițiile prevăzute de OUG nr. 10/2013. Pe cale de consecință, instanța a recunoscut dreptul supus analizei, stabilind totodată și modalitatea în care acesta va putea fi valorificat, respectiv în termenele și condițiile prevăzute de OUG nr. 10/2013 - act normativ în vigoare la momentul introducerii acțiunii, motivat de faptul că „voința legiuitorului este obligatorie pentru autoritatea judecătorească, care este chemată doar să o aplice, fără să o poată anula sau modifica în vreun fel”.
În raport de limitele legale stabilite de instanță, a arătat că Ministerului Finanțelor Publice nu-i incumbă nicio obligație legală. Astfel, OUG nr. 10/2013 reglementa procedura de plată eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Mai mult, prin art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, astfel cum au fost aprobate prin HG nr. 1120/2006, legiuitorul a reglementat procedura de plată a despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 290/2003, dispunând în mod expres prin alin. (4) al art. 18 din HG nr. 1120/2006 că aceasta se face de către ANRP prin Direcția Economică din cadrul său. În ipoteza în care instanța a avut în vedere la soluționarea cauzei organizarea și funcționarea ANRP de la acel moment, contestatorul a menționat că înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a fost reglementată prin H.G. nr. 361/2005, suportând modificările aduse de HG nr. 572/2013.
Astfel, art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 361/2005 prevedea că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor, înființată prin preluarea activității Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, structură fără personalitate juridică din cadrul Cancelariei Primului - Ministru, având ca atribuții, printre altele, acordarea de despăgubiri în numerar beneficiarilor Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor în acest scop și repartizate Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (art. 2 lit. p) din H.G. nr. 361/2005). Prin art. 1 alin. (1) din HG nr. 572/2013 s-a prevăzut că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului - Ministru, reglementându-se expres prin art. 2 lit. o) că aceasta acordă despăgubiri în numerar beneficiarilor Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, din sumele prevăzute, în acest scop, în bugetul Autorității.
În contextul în care prin sentința civilă nr. 2146/CA/2013 s-a statuat că obligația de plată urmează a fi dusă la îndeplinire în raport de dispozițiile legale speciale incidente, iar, potrivit acestora, titularul obligației este ANRP, MFP neavând nicio atribuție în procedura de plată a despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 290/2003, acesta nu are prerogativele legale de a duce la îndeplinire nici obligația de plată a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 59/4.11.2009 emisă de Comisia Județeană V. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Pe de altă parte, încuviințarea executării obligației de plată s-a dat cu eludarea dispozițiilor legale, existând pe lângă impedimentul expus mai sus și un alt impediment. Astfel, OUG nr. 10/2013 reglementa, printre altele, procedura de plată eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și modificarea și completarea acesteia.
Însă, ca urmare a declarării neconstituționalității sale prin Decizia nr. 528/2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 63/24.01.2014, de către Curtea Constituțională, a fost adoptată OUG nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 184/14.03.2014.
Potrivit art. 2 din OUG nr. 10/2014, începând cu data intrării în vigoare a respectivei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014. plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului - Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
În contextul în care legiuitorul a dispus prin act normativ cu caracter special că plata despăgubirilor acordate prin hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 se suspendă, prevederile speciale nu pot fi interpretate și aplicate în mod contrar în cazul executării silite a unei astfel de obligații. Chiar prin sentința civilă nr. 2146/CA/2013 Tribunalul V. a dispus, în considerarea faptului că voința legiuitorului este obligatorie pentru autoritatea judecătorească, care este chemată doar să o aplice, fără să o poată anula sau modifica în vreun fel, plata sumei prevăzută în Hotărârea nr. 59/2009 conform legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii. În considerarea dispozițiilor art. 2 din OUG nr. 10/2014, încuviințarea executării silite în condițiile expuse s-a dat cu încălcarea prevederilor legale cu caracter special, ceea ce impune aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 711 alin. (3) din Legea nr. 134/2010.
Față de toate aspectele expuse și actele normative invocate, a solicitat ca în situația în care soluțiile instanțelor au fost pronunțate cu nerespectarea legii, să fie aplicată sancțiunea prevăzută de art. 711 alin. (3) din Legea nr. 134/2010, respectiv anularea încheierii pronunțate în data de 22.08.2014 de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2014 și încheierea pronunțată la data de 22.08.2014 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014.
Contestatorul a mai arătat că executorul judecătoresc a înțeles să întocmească toate actele de executare pentru recuperarea întregii creanțe pe numele ambelor instituții, nefăcând nicio distincție cu privire la cota parte pentru care urmărește pe fiecare dintre debitori, astfel că execută pe fiecare pentru întreaga creanță, ceea ce denotă că obligația pusă de acesta în executare este solidară. Or, în contextul în care Tribunalul V. nu a statuat caracterul solidar al obligației, executorul judecătoresc nu are o astfel de competență, atribuțiile sale constând în punerea în executare a titlului executoriu întocmai cum acesta a fost pronunțat, și cu respectarea prevederilor legale. Obligația divizibilă nu poate fi transformată într-o obligație solidară prin simpla voință a creditorilor sau a executorului, fără a exista un titlu. În considerarea aspectelor expuse și a actelor normative invocate, urmărirea Ministerului Finanțelor Publice pentru întreaga creanță s-a făcut în lipsa unui titlu executoriu, deci cu încălcarea dispozițiilor art. 622 coroborat cu art. 632 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, astfel că executarea silită efectuată în atare condiții se impune a fi anulată.
Prin încheierea privind stabilirea sumei datorate în raport de data de 29.09.2014 (în raport cu criteriul ratei inflației), executorul judecătoresc a procedat la actualizarea sumei de 185.973 lei astfel: 74.389,2 lei pe perioada august 2010 - august 2014, iar suma de 111.583,8 lei pe perioada decembrie 2011-august 2014. Potrivit art. 628 alin. (3) din Legea nr. 134/2010, temeiul de drept în baza căruia executorul judecătoresc a procedat la actualizarea creanței, astfel cum se reține chiar din încheierea menționată, actualizarea în funcție de rata inflației se calculează de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie și până la data plății efective a obligației cuprinse în titlu. În considerarea faptului că sentința civilă nr. 2146/CA/2013 a fost pronunțată de Tribunalul V. în materia contenciosului administrativ, sunt incidente prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, iar recursul suspendă executarea.
În speță, recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 2146/CA/2013 a fost soluționat de Curtea de Apel Iași la data de 28.03.2014 prin decizia civilă nr. 1264. În contextul expus, aplicarea dispozițiilor art. 628 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 ar fi trebuit să se facă în sensul că actualizarea sumei de 185.973 lei să fie calculată pentru perioada aprilie 2014 - august 2014. În considerarea prevederilor invocate, stabilirea oricăror altor sume calculate după alte coordonate decât cele precizate este lipsită de temei legal, astfel că încheierea privind stabilirea sumei datorate la data de 29.09.2014 (în raport cu criteriul ratei inflației) se impune a fi anulată în parte.
În ceea ce privește încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 29.09.2014, a solicitat cenzurarea onorariului executorului judecătoresc având în vedere următoarele motive: prin anexa 1 punctul 3 la Ordinul nr. 2550/14.11.2006 privind onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, astfel cum a fost modificată prin Ordinul nr. 2561/2012 pentru modificarea anexei 1 la Ordinul ministrului justiției nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, legiuitorul a stabilit cuantumul minim și maxim al onorariului executorului judecătoresc în cazul executării indirecte.
În speță, suma urmărită silită fiind de 187.200,42 lei = 185.973 lei + 1.227,42 lei (actualizarea pe perioada aprilie 2014 - august 2014), potrivit pct. 3, lit. d.1 din anexa 1 la OMJ nr. 2550/2006, onorariul minim este de 3.372 lei, iar cel maxim de 7.172 lei. Or, onorariul de 9.080,71 lei stabilit în speță depășește limita maximă admisă de legiuitor.
Astfel, la stabilirea nivelului maxim al onorariului executorului judecătoresc legiuitorul a avut în vedere întreaga activitate de executare silită. Procesul de executare silită cuprinde o . etape și presupune efectuarea anumitor acte de executare, respectiv emitere somație, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, de actualizare a creanței etc., adresa de înființare a popririi, adresa de înștiințare a debitorului cu privire la înființarea popririi, iar în cazul valorificării bunurilor mobile sau imobile, procesul execuțional este mult mai complex: inventarierea, identificarea și evaluarea bunurilor, vânzarea la licitație publică (emiterea și publicarea anunțurilor privind vânzarea, emiterea proceselor-verbale de vânzare, de licitație, a certificatului de adjudecare etc.). Or, stabilirea unui onorariu maxim este disproporționată, nefiind justificată de efortul intelectual depus, complexitatea și valoarea actelor de executare sau de răspunderea pentru actele îndeplinite.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 711 și următoarele din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În dovedire, contestatorul a depus, în fotocopii, sentința civilă nr. 9356/01.07.2014 pronunțată de Judecătoria sector 3 București în dosarul nr._/301/2013, sentința civilă nr. 8977/25.10.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._, sentința civilă nr. 7748/20.09.2013 pronunțată de Judecătoria sector 5 București în dosarul nr._, somația emisă în data de 29.09.2014 în dosarul de executare nr. 1027/2014 al B. D. și D., încheiere privind cheltuielile de executare silită, încheiere privind stabilirea sumei datorate în raport cu data de 29.09.2014, încheieri de încuviințare a executării silite, sentința civilă nr. 2146/CA/18.11.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, decizia civilă nr. 1264/28.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._ .
La data de 30.12.2014, contestatorul a depus cerere modificatoare, prin care a arătat că solicită și anularea măsurii de înființare a popririi dispuse în același dosar de executare la data de 05.12.2014.
Deși legal citată, intimata C. P. nu s-a prezentat la judecată și nici nu a formulat întâmpinare.
La solicitarea instanței au fost atașate la dosar, în copii conforme cu originalul, toate înscrisurile din dosarul de executare nr. 1027/2014 al B. D. și D..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 59 din 04.11.2009, emisă de Comisia județeană V. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, s-au acordat numitei C. P. despăgubiri în valoare de_ lei pentru un imobil cu destinația de locuință și teren aferent în suprafață de 1300 mp care au fost situate în localitatea Vorticăuți din Republica Ucraina.
Prin sentința civilă nr. 2146/CA din 18.11.2013, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, definitivă prin respingerea recursului, pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați să achite reclamantei C. P. suma prevăzută în Hotărârea nr. 59/04.11.2009, emisă de Comisia Județeană V. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, actualizată cu indicele de inflație la data plății, în termenele și în condițiile prevăzute de OUG nr. 10/2013.
La data de 21.07.2014, creditoarea C. P. a depus cerere de executare silită la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați D. și D., în temeiul sentinței civile menționate, împotriva Ministerului Finanțelor Publice și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, constituindu-se, astfel, dosarul de executare nr. 1027/2014. Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria sector 5, prin încheierea din 22.08.2014 pronunțată în dosarul nr._/302/2014, și de Judecătoria sector 1, prin încheierea din 22.08.2014 pronunțată în dosarul nr._/299/2014.
La data de 29.09.2014, executorul judecătoresc a actualizat creanța cu rata inflației, stabilind că suma actualizată datorată creditoarei este în valoare de_,31 lei. Cheltuielile de executare au fost stabilite la suma de 9378,52 lei. Tot la data de 29.09.2014, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice a fost somat să achite debitul restant în valoare de_ lei, actualizarea cu rata inflației, în valoare de_,31 lei, și cheltuielile de executare. La data de 05.12.2014, a fost înființată poprirea împotriva Ministerului Finanțelor Publice la terțul poprit Trezoreria Municipiului București.
Instanța nu poate reține argumentele contestatorului conform cărora nu ar fi titularul obligației de plată a sumei executate silit, deoarece calitatea de debitor a contestatorului a fost stabilită definitiv de o instanță de judecată, chiar prin titlul pus în executare, iar reluarea de către instanța de executare a discuțiilor despre calitatea de debitor ar echivala cu repunerea în discuție a unor aspecte soluționate deja definitiv.
În ceea ce privește caracterul divizibil al obligației, invocat de contestator, instanța constată că ambii debitorii au fost obligați prin titlul executoriu la plata întregii creanțe, fără a se stabili că unul dintre debitori ar avea obligația de a plăti o parte din sumă, iar celălalt debitor cealaltă parte din sumă. În această situație, dacă instanța ar stabili că contestatorul, în prezenta speță, are de achitat creditoarei o sumă mai mică decât cea indicată în sentința pusă în executare, atunci instanța ar modifica dispozitivul sentinței puse în executare, ceea nu este permis în cadrul unei contestații la executare.
Referitor la prevederile OUG nr. 10/2014, acestea nu sunt aplicabile despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătorești.
În ceea ce privește prevederile OUG nr. 10/2013, acestea nu mai pot fi avute în vedere, deoarece au fost declarate neconstituționale și și-au încetat efectele juridice. În acest context, mențiunea „în termenele și în condițiile prevăzute de OUG nr. 10/2013” inserată în titlul executoriu a devenit caducă.
În ceea ce privește actualizarea creanței, aceasta s-a realizat în mod legal, deoarece, în temeiul art. 18 alin. (5) lit. c) HG nr. 1120/2006, obligația de a plăti despăgubirile stabilite prin hotărârea comisiei județene a devenit scadentă după cum urmează: 40% din sumă în primul an, 60% din sumă în anul următor. Prin urmare, 40% din suma menționată în hotărârea comisiei județene trebuia achitată cel târziu după trecerea unui an de la data stabilirii dreptului la despăgubiri, adică cel târziu la 04.11.2010, iar 60% din suma menționată în hotărârea comisiei județene trebuia achitată cel târziu după trecerea a doi ani de la data stabilirii dreptului la despăgubiri, adică cel târziu la 04.11.2011. Prin urmare, în mod corect 40% din sumă a fost actualizată cu începere din luna decembrie 2010, iar restul de 60% cu începere din luna decembrie 2011. În ceea ce privește prevederile art. 18 alin. (6) din HG nr. 1120/2006, aceasta are ca premisă achitarea în termen a primei tranșe de 40%. Astfel, legiuitorul a avut în vedere că, în condițiile în care achitarea primei tranșe se face în termen de maxim un an de la data emiterii hotărârii comisiei județene, nu se justifică actualizarea sumei aferente acestei tranșe, față de timpul scurt care a trecut de la data emiterii hotărârii până la data plății tranșei. Acesta este motivul pentru care s-a prevăzut posibilitatea actualizării doar a celei de-a doua tranșe. Dacă totuși este incidentă o situație precum cea din speță, în care nu s-a achitat nicio sumă restantă timp de aproximativ 5 ani, nu se mai justifică să se actualizeze doar a doua tranșă.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, în condițiile în care creanța actualizată este în valoare de_,31 lei, onorariul maxim pe care executorul îl putea percepe, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000, este de 7323,16 lei, adică exact cât s-a și solicitat în speță. Instanța nu împărtășește opinia conform căreia cuantumul onorariului nu este justificat de munca depusă de executor, ci, având în vedere suma totală datorată de contestator și actele care au fost efectuate de executor, se justifică pe deplin un asemenea onorariu. În plus, cuantumul onorariului se raportează și la calitatea serviciilor executorului, la pregătirea juridică superioară a acestuia, la faptul că executorul este un specialist în domeniul executării silite, fiind firesc ca toate aceste elemente să se reflecte în valoarea onorariului.
Prin urmare, instanța va respinge contestația la executare, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată. Instanța va respinge cererea contestatorului de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect, în condițiile în care instanța a apreciat deja că executarea silită se derulează cu respectarea prevederilor legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimata C. P., domiciliată în Suceava, .. 1, ., ., astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.
Respinge cererea contestatorului de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. M.-L. G. D.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1557/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria... → |
|---|
