Acţiune în constatare. Sentința nr. 9038/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9038/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 9038/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 9038

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 09.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. D.

GREFIER: M. A.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect acțiune în constatare, privind pe reclamanta S.C. Z. 2002 S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul S. E. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanta, prin apărător V. P., cu împuternicire avocațială aflată la fila 6 din dosar și pârâtul, prin apărător Liria P., cu împuternicire avocațială aflată la fila 43 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța acordă cuvântul părților pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată de către pârât, prin întâmpinare.

Pârâtul, prin apărător, solicită admiterea excepției. Arată că există, din punctul său de vedere, un capăt de cerere principal și un capăt de cerere accesoriu, iar soluționarea capătului de cerere principal este competența judecătoriei în raza căreia are domiciliul pârâtul, respectiv, Judecătoriei Sectorului 3 București.

Reclamanta, prin apărător, consideră că este competentă să soluționeze cererea Judecătoria Sectorului 6 București. Astfel cum a arătat în răspunsul la întâmpinare, sunt aplicabile dispozițiile art. 117 alin. 1 Cod procedură civilă. Este vorba despre modul de dobândire al unui imobil, care este situat în sectorul 6.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.05.2015 reclamanta S.C. Z. 2002 S.R.L. a chemat în judecată pârâtul S. E. D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a intervenit prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune în ceea ce privește suma de 50.000 USD, reprezentând rest de plată, pentru care s-a dispus intabularea dreptului de ipotecă legală în favoarea pârâtului, conform încheierii nr._/28.11.2014, emisă de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară al Sectorului 6; să se constate că s-a stins dreptul de ipotecă legală pentru suma de mai sus și să se dispună radierea acestui drept din cartea funciară_-C1-U5 UAT București Sectorul 6.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, înscrisuri, în copie (filele 7-66).

La data de 08.09.2015, pârâtul a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondată, a acțiunii reclamantei.

Pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 6 București, considerând că este competentă teritorial să soluționeze cererea Judecătoria Sector 3 București, de la domiciliul pârâtului, conform art. 107 alin. 1 C.pr.civ.

Pârâtul a arătat că obiectul principal al cererii de chemare în judecată este cuprins în petitul 1 al acțiunii: constatarea prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al pârâtului în ceea ce privește solicitarea sumei de 50.000 USD, capăt de cerere ce atrage competența teritorială de la domiciliul pârâtului - Judecătoria Sector 3 București, conform art. 107 alin. 1 C.pr.civ.

Petitul doi al acțiunii, care ar atrage competența Judecătoriei sector 6 București, este accesoriu, în înțelesul art. 30 alin. 4 C.pr.civ., soluționarea acestuia depinzând în întregime de soluționarea primului petit (nu se poate constata ca fiind stins dreptul de ipotecă și nici se poate dispune radierea ipotecii în situația respingerii primului capăt de cerere). D. urmare, pârâtul consideră că sunt aplicabile prevederile art. 123 alin. l C.pr.civ., potrivit cărora cererile accesorii se judecă de instanță competentă să soluționeze cererea principală.

La data de 23.09.2015, reclamanta a depus, prin serviciul registratură, răspuns la întâmpinare, prin care a arătat, referitor la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 6, că este aplicabil art. 117 alin. 1 din C. proc . civ. (cererile privitoare la imobile), text de lege ce instituie un caz de competență teritorială exclusivă: „Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul”.

Prin acțiune reclamantul a solicitat „Să constatați că s-a stins dreptul de ipotecă...” ori, se știe că ipoteca este un drept real imobiliar, iar din textul de mai sus rezultă că numai Judecătoria Sector 6 este competentă, întrucât imobilul afectat de ipotecă este situat în București, ., sector 6.

Reclamanta consideră că și primul capăt de cerere este tot de competența Judecătoriei sectorului 6, întrucât a solicitat să se constatate că a intervenit prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune în ceea ce privește suma de 50.000 Euro, reprezentând rest de plată pentru imobilul menționat. Așadar și primul capăt de cerere se referă la modul de dobândire a unui drept real imobiliar.

Art. 117 alin. 1 din C. proc . civ., nu face distincție între cererile privitoare la dobândirea, exercitarea sau stingerea drepturilor reale imobiliare, astfel încât nu poate fi primită o interpretare în sens contrar legii.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6, instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit instanța cu un capăt principal de cerere, având ca obiect o cerere în constatare prescripției unui drept material la acțiune, și cu două capete de cerere accesorii vizând constatarea stingerii unui drept de ipotecă și radierea acestui drept de ipotecă.

Potrivit art. 107 alin. (1) C.p.c., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. De asemenea, în baza art. 123 C.p.c., cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală.

În cauză, acțiunea în constatarea prescripției unui drept material la acțiune este o acțiune personală, care se introduce la sediul pârâtului, cererile accesorii urmând a fi soluționate de aceeași instanță.

Cum sediul pârâtului din cauză se află în Sectorul 3, București, în temeiul art. 132 alin. (3) C.p.c., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și va declina cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. Z. 2002, S.R.L. cu sediul în București, ., . în contradictoriu cu pârâtul S. E. D., cu domiciliul ales pentru comunicare la Cabinet de Avocatură P. & P. în București, .. 22B, sector 4 în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.11.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

RED.DD/Thred.A.M.

4 ex/11.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 9038/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI