Pretenţii. Sentința nr. 9235/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9235/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 9235/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9235

Ședința publică din data de 12.11.2015

Instanța constituită din

P. C. A. E.

GREFIER A. V.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . pe pârâtul I. C..

La apelul nominal făcut in ședință publică, se prezintă reclamanta, prin apărător S. I. G., cu împuternicirea avocațială aflată la fila nr. 4 din dosar, lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învedrează instanței că au fost depuse la dosar relațiile solicitate de la Direcția Impozite și Taxe locale Sector 6.

Instanța, constatând că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, conform art. 131 C.p.c. pune în discuție competența.

Reclamanta, prin apărător, arată că Judecătoria Sector 6 București este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea, raportat la dispozițiile art. 94 lit. k C.p.c. și art. 107 alin. 1 C.p.c.

De asemenea, având în vederea dispozițiile art. 238 alin. 1 C.p.c. pune în discuție durata estimată pentru cercetarea procesului.

Reclamanta, prin apărător, arată că estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 3 luni.

Instanța, în raport de actele dosarului, estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 6 luni, durata medie de soluționare a cauzelor având ca obiect pretenții.

Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.

Reclamanta, prin apărător, având cuvântul pe probe, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.

Instanța în baza art. 255 C.p.c. rap. la art. 258 C.p.c. încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Din oficiu, dispune administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, pe aspectul recunoașterii calității de proprietar și a debitului solicitat de reclamantă, constatând că pârâtul a fost citat pentru termenul de astăzi cu mențiunea de a se prezenta pentru a răspunde la interogatoriu.

Ia act că pârâtul nu a depus întâmpinare, acesta fiind decăzut din dreptul de a propune probe.

Nemaifiind probe de formulat și cereri de soluționat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosar chitanța privind plata onorariului de avocat.

Instanța constată cercetarea judecătorească terminată, cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 3.09.2015, sub numărul_, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . contradictoriu cu pârâtul I. C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului, în calitate de proprietar, la plata sumei de 1860,91 lei, din care: 1022,51 lei reprezintă cote de întreținere pentru perioada iunie 2014 - iunie 2015; 438,4 lei reprezintă penalități de întârziere aferente cotelor de întreținere din perioada aprilie 2014 - aprilie 2015, 400 lei reprezintă fond de reparații pentru perioada iunie 2014-ianuarie 2015. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii în fapt, reclamanta a învederat instanței faptul că pârâtul a refuzat să își îndeplinească obligațiile care îi revin cu privire la achitarea cheltuielilor comune. Pe cale de consecință, a arătat că au fost aplicate penalități de 0,2%, pentru fiecare zi de întârziere, față de faptul că pârâtul a rămas restant la achitarea cotelor de o întreținere pe o perioadă mai mare de un an. Totodată a menționat că în respectivul imobil-. același regim de beneficii din partea furnizorilor de servicii, ca și restanțierii, astfel că, se creează un disconfort permanent între ei.

Față de cele învederate, reclamanta a solicitat instanței să admită acțiunea astfel cum a fost formulată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 din Legea 230/2007.

În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: centralizator apartament 65, mod de calcul penalități de întârziere pentru apartamentul 65, liste de plată perioada iunie 2015 – septembrie 2013, încheiere de cameră de consiliu din 9.06.2006, certificat din data de 06.06.2013, proces verbal de constituire a Asociației de proprietari, anexa nr. 1 la proces verbal de constituire a Asociației de proprietari, proces verbal din 22.03.2014.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici alte cereri.

La termenul de judecată din 12.11.2015 instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar și din oficiu a dispus administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, pe aspectul recunoașterii calității de proprietar și a debitului solicitat de reclamantă, constatând că pârâtul a fost citat pentru termenul din 12.11.2015 cu mențiunea de a se prezenta pentru a răspunde la interogatoriu, dar nu s-a prezentat.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Conform art. 46 din Legea nr.230/2007 fiecărui proprietar îi incumbă obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce îi revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

De asemenea, conform art. 50 din același act normativ asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Din copiile listelor de întreținere și centralizatorul de la fila 5 dosar, coroborate cu lipsa pârâtului la interogatoriu pârâtului, instanța constată că acesta nu și-a respectat obligația pe care o avea în calitatea acesteia de proprietar de a achita la scadență cotele de contribuție pentru cheltuielile comune aferente apartamentului nr.65 pentru perioada iunie 2014 – iunie 2015, suma nefiind contestată de pârât, instanța urmând să îl oblige în acest sens să plătească reclamantei suma de 1022,51 lei cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari pentru perioada menționată.

Mai reține instanța că, în conformitate cu art. 49 din Legea 230/2007 asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. În acest sens instanța va obliga pârâtul și la plata sumei 438,4 lei penalități de întârziere calculate până la data de 28.08.2015 aferente cotelor de contribuție pentru perioada aprilie 2014 – aprilie 2015, conform calculului defalcat de la fila 6 dosar și procesului verbal al adunării generale de constituire a asociației de proprietari-fila 36 verso dosar.

În baza art.45 alin.3 din Legea 230/2007, conform hotărârii Adunării Generale din data de 22.03. 2014 de la fila 44 dosar, instanța va obliga pârâtul și la plata sumei de 400 lei fond de reparații pentru perioada iunie 2014-ianuarie 2015.

În baza art.453 Cod procedură civilă instanța va obliga pârâtul să achite reclamantei 400 lei cheltuieli de judecată, onorariu avocat conform chitanței nr.593/09.11.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . sediul în București, ., . 6, în contradictoriu cu pârâtul I. C., domiciliat în București, ., .. 65, sector 6.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume: 1022,51 lei cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari pentru perioada iunie 2014 – iunie 2015, 438,4 lei penalități de întârziere calculate până la data de 28.08.2015 aferente cotelor de contribuție pentru perioada aprilie 2014 – aprilie 2015 și 400 lei fond de reparații pentru perioada iunie 2014-ianuarie 2015.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 400 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. AEC/ Tehnored. PAS

4 ex/ 27.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9235/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI