Acţiune în constatare. Sentința nr. 3817/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3817/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 3817/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3817
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER O.-L. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare privind pe reclamanții D. G. și D. M. în contradictoriu cu pârâtele C. E. Bank NV prin mandatar C. E. Ipotecar IFN SA și C. E. Ipotecar IFN SA prin mandatar C. E. Bank (Romania) SA.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la termenul de judecată din data de 14.05.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da părților posibilitatea sa depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.05.2015, când a dispus următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.11.2014, reclamanții D. G. și D. M., în contradictoriu cu pârâtele C. E. Ipotecar IFN SA prin mandatar C. E. Bank NV și C. E. Bank NV prin mandatar C. E. Ipotecar IFN SA, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv si, implicit, să se constate nulitatea clauzelor înscrise la art. 5.1 lit. b), c) si d) din Contractul de facilitate de credit și de garanție nr._ din data de 19.03.2008 și a clauzei înscrise la art. 4.1 din Actul adițional din data de 17.09.2010, privind comisionul de acordare, comisionul de administrare și comisionul de rambursare anticipată, precum și obligarea pârâtelor la restituirea către reclamanți a sumei de 2.983,50 euro (compusă din: 270 de euro, reprezentând sumă achitată de către reclamanți cu titlu de comision de acordare și 2.713,50 euro, reprezentând sumă achitată cu titlu de comision de administrare de la acordarea creditului și până la introducerea prezentei acțiuni), precum și a sumelor achitate cu titlu de comision de administrare ulterior datei introducerii prezentei acțiuni până la data pronunțării unei hotărâri definitive, plus dobânda legală de la data plații fiecărei sume și până la achitarea integrală a debitului, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta C. E. Ipotecar IFN S.A, prin mandatar C. E. Bank (Romania) S.A. Contractul de facilitate de credit si de garanție nr._ din data de 19.03.2008, prin care au contractat un credit in temeiul Legii 190/1999, cu o garanție reala imobiliară, cu o perioada de rambursare de 360 de luni si o dobândă fixă de 6,50 % pe an.
In disprețul dobânzii anuale fixe de 6,50%, art. 4.4 din contract consfințește un drept abuziv al pârâtelor, acela de a avea posibilitatea, fără a fi obligate în niciun fel, sa revizuiască nivelul dobânzii după primul an de la prima utilizare a Creditului, în funcție de indicele de referința Euribor 6M+4%p.a. Cotația Euribor 6M este cea de la 31 decembrie din fiecare an și se aplica începând cu 1 ianuarie și până la 30 iunie anul următor, iar cotația de la 30 iunie se aplica începând cu 31 iulie până la 31 decembrie din același an. Creditorul va înștiința împrumutatul asupra noilor nivele de dobândă prin afișare la sediile Mandatarului Creditorului C. E. Bank Romania S.A. sau pe site-ul C. E. Bank, la momentul intrării in vigoare. In cazul în care împrumutatul, în termen de 10 zile de la data modificării dobânzii, nu restituie integral creditul, dobânda și orice alte sume datorate, Creditorul va considera acceptat noul nivel de dobândă.
Dispozițiile menționate anterior reprezintă o clauză abuzivă în sensul prevăzut de art. 4 din Legea 193/_ și în sensul lit. a) și i) din Anexa la această lege. Astfel, clauza privitoare la perceperea dobânzii variabile aplicabile contractului de facilitate de credit dă dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda. Totodată, această clauză nu a fost negociată cu reclamanții și creează un dezechilibru contractual între prestațiile părților, fiind inserată cu rea credință, întrucât în cazul neacceptării modificărilor, banca are posibilitatea să declare creditul scadent și să treacă la executare.
Stabilirea dobânzii în mod unilateral de către pârâte transformă contractul de credit dintr-un contract comutativ, așa cum era menit să fie, într-un contract aleatoriu. Sumele achitate de către reclamanți cu titlu de dobândă au variat de-a lungul timpului, pârâtele percepând uneori o dobânda mai mare decât cea stabilită inițial în cuantum de 6,5%.
De asemenea, în condițiile clauzelor abuzive se încadrează și art. 5.1 lit. b) și c) din contractul de credit, respectiv: ‘Comisioanele și costurile aferente creditului sunt următoarele: b) comision de acordare de 270 de euro, reprezentând 1% din valoarea totală a creditului, plătibil integral la data semnării prezentului contract sau cel mai târziu la data primei trageri din creditul aprobat;
c) comision de administrare lunar: 0,15% plătibil începând cu scadență a 13-a.
Reclamanții au învederat că aceste două comisioane, cel de acordare și cel de administrare, nu au fost niciodată negociate cu debitorii, iar contractul de credit reprezintă un contract standard preformulat în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea 193/2000, contract ale cărui clauze sunt stabilite de către bancă și aprobate de către BNR fără a da posibilitatea consumatorului să le influențeze în vreun fel. Nu se poate negocia un procent mai mic sau mai mare al acestor comisioane, stabilite deja unilateral de către banca, singura posibilitate a consumatorului fiind de a accepta sau nu contractul în integralitatea sa.
In plus, perceperea acestor comisioane creează un nou dezechilibru contractual, în tot cuprinsul contractului nefiind specificate obligațiile corelative ale băncii în schimbul achitării acestor comisioane. Deși numite generic, ’’acordare” și ’administrare", ceea ce ar duce cu gândul la anumite operațiuni juridice, nu se specifica cure sunt operațiunile concrete pe care pârâtele se obligă să le efectueze în schimbul acestor comisioane.
În ceea ce privește comisionul de acordare, au achitat suma de 270 de euro cu acest titlu, în condițiile în care tot reclamanții au suportat costurile cu evaluare a apartamentului și constituirea ipotecii asupra imobilului adus ca garanție. Pârâtele nu justifică niciun cost cu acordarea creditului, altul decât cel inerent activității bancare, serviciu pentru care reclamanții plătesc dobânda.
De asemenea, nu se justifică perceperea comisionului de acordare într-un cuantum de 1% din valoarea creditului. În majoritatea contractelor de credit în care pârâtele sunt semnatare, comisionul de acordare este stabilit în aceleași procent, fară a se diferenția în funcție de suma efectiv împrumutată. Fie că este vorba de 15.000 de euro, fie că este vorba de 150.000 de euro, banca percepe tot 1% din valoarea creditului, ceea ce denotă fără putință de tăgadă, stabilirea acestui comision cu încălcarea cerințelor bunei credințe.
În plus, deși acest comision de acordare a fost retras de către bancă în momentul virării creditului în contul reclamanților, în contul acestora fiind pusă la dispoziție, efectiv, numai suma de 26.760 euro (=27.000 euro-270 euro), pârâtele continuă să perceapă dobânda și comisioane raportate la întreagă suma de 27.000 de euro. Pentru acești 270 de euro, dobânda în 30 ani de credit se ridică la suma de 526,50 euro, iar comisionul de administrare la suma de 145,80 de euro. Repararea acestui prejudiciu nu se poate realiza decât prin restituirea sumei achitate cu titlu de comision de acordare și a dobânzii legale de la dată efectuării acestei plăti până la dată achitării efective a debitului.
Totodată, reclamanții au menționat că acest contract de credit a fost încheiat în temeiul Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare. Din perspectiva art. 15 din Legea 190/1999, comisionul de acordare apare ca strict interzis, respectiv: ‘în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii dosarului și constituirii ipotecii”. Cheltuielile trebuie probate prin documente financiare justificative și nici într-un caz stabilite într-un procent din valoarea totală a creditului.
În ceea ce privește comisionul de administrare, au menționat că, până în prezent, au achitat suma de 2.713,50 euro, suma pentru care pârâtele nu pot justifica contraprestație, încălcând echilibrul contractual. În contractul de credit nu este specificată destinația acestui comision. Din prevederile contractuale rezultă că acest comision de administrare are același rol ca și dobânda, respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului.
Reclamanții au precizat și faptul că acest comision este stabilit ca fiind 0,15% din soldul creditului și, cu toate că pe măsura trecerii timpului, suma de rambursat se diminuează, comisionul de administrare rămâne stabilit în continuare la soldul inițial al creditului.
Aceste două considerente menționate mai sus, împreună cu lipsa negocierii, fac ca și acest comision de administrare să fie o clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea 193/2000.
Referitor la comisionul de rambursare anticipată, reclamanții au menționat că acesta a fost stabilit prin art. 5.1 lit. d) din contractul de credit, respectiv: „comision de rambursare anticipata reprezentând 4% la suma plătită anticipat în primii 5 ani de la data primei trageri din credit, 2% aplicat la suma plătită anticipat între 5 și 10 ani de la data primei trageri din credit și 0% aplicat la suma plătită anticipat după primii 10 ani de la data primei trageri din credit. Comisionul de rambursare anticipate este datorat integral, la data efectuării rambursării”.
Ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, pârâtele au transmis reclamanților un act adițional, prin care s-a stabilit în art. 4.1 care este cuantumul acestui comision: „Comision de rambursare anticipată de 1% aplicat la suma rambursată anticipat, dacă perioada rămasă de la data depunerii sumelor necesare pentru efectuarea rambursării anticipate și a cererii de rambursare anticipate și ultima dată de rambursare a creditului stabilită conform graficului de rambursare mai mare de un an. Comision de rambursare anticipata de 0,5% aplicat la suma rambursată anticipat, dacă perioada rămasă de la dată depunerii sumelor necesare pentru efectuarea rambursării anticipate și a cererii de rambursare anticipate și ultima dată de rambursare a creditului stabilită conform graficului de rambursare mai mare de un an.”
Totodata, reclamanții au învederat faptul că, deși menționează că au transmis actul adițional în virtutea OUG 50/2010, pârâtele ignora prevederile art. 67 si 682 ale acesteia, care menționează imperativ că nu se poate percepe un comision de rambursare anticipată în perioada în care rata dobânzii este variabilă. Având în vedere că dobânda creditului este variabilă, nu se poate percepe niciun comision de rambursare anticipată.
Pentru motivele arătate, reclamanții au solicitat instanței să constate caracterul abuziv și implicit nulitatea clauzelor înscrise la art. 5.1 lit. b), c) si d) și a art. 4.1 din actul adițional privind comisionul de acordare, comisionul de administrare și comisionul de rambursare anticipată.
De asemenea, reclamanții au arătat că pentru recuperarea prejudiciului suferit se impune restituirea către aceștia a sumei de 2.983,50 euro, a comisioanelor achitate de la data introducerii prezentei cereri, până la achitarea efectivă a debitului și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente acestor sume, plățile efectuate de către reclamanți fiind nedatorate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4 si urm. Legea 193/2000, art. 15 Legea 190/1999, art. 67, 68 OUG 50/2010, OG 21/1992.
În susținerea cererii, reclamanții au depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, contractul de facilitate de credit și de garanție nr._ din data de 19.03.2008, acte adiționale din data de 17.09.2010 si fisa de cont perioada 31.03._14.
La data de 26.11.2014, reclamanții au depus la doar precizările solicitate de instanță prin rezoluția din data de 14.11.2014 și cerere modificatoare prin care au arătat că înțeleg să renunțe la petitul referitor la clauza prevăzută în art. 5.1 lit.d referitoare la comisionul de rambursare anticipată din Contractul de facilitate de credit și de garanție nr._ din data de 19.03.2008 și a clauzei înscrise la art. 4.1 din Actul adițional din data de 17.09.2010. Totodată, au arătat că înțeleg să modifice cuantumul sumelor achitate cu titlu de comision de administrare la suma de 2.689,5 euro.
La data de 13.01.2015, pârâtele au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat admiterea excepție lipsei calității procesuale pasive a C. E. Ipotecar IFN SA, față de cesiunea intervenită în cauză, admiterea excepției lipsei de interes a capătului de cerere vizând constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse la art. 5,1 lit.d, astfel cum a fost modificată prin 4.1 din Actul adițional la contractul de credit, iar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamantelor la suportarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 Cod procedură civilă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a C. E. Ipotecar IFN SA, pârâtele au învederat că noțiunea de calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între titularul obligației în cadrul raportului juridic dedus judecății și pârât.
Prin notificarea nr.__965795 din data de 08.04.2009, li s-a adus la cunoștință reclamanților că drepturile C. E. Ipotecar IFN SA decurgând din contractul de credit supus analizei au fost cesionate către C. E. Bank NV.
Mai mult, CEI nu a încasat niciodată comisionul de administrare având în vedere că cesiunea a operat anterior perceperii comisionului contestat, respectiv înaintea cele de-a 13-a scadențe.
Pârâtele au invocat și excepția lipsei de interes acapătului de cerere vizând constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse la art. 5,1 lit.d, astfel cum a fost modificată prin 4.1 din Actul adițional la contractul de credit, arătând că prin actul adițional părțile au agreat modificarea prevederii vizând comisionul de rambursare, care în cazul contractului supus analizei nu a mai fost perceput. Reclamantului nu i s-a perceput comision de rambursare anticipată la momentul rambursării anticipate, care a avut loc în decembrie 2014. Totodată, anterior rambursării, în 2014, reclamantul nu a solicitat rambursarea parțială sau totală a creditului, nefiindu-i perceput niciodată acest tip de comision.
Pentru motivele arătate, pârâtele au solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca lipsit de interes.
Pe fondul cauzei, pârâtele au arătat că prin dispozițiile art. 969 din Codul civil, principiul pacta sunt servanda își găsește justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra într-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contractează și de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.
Cele trei componente ale voinței juridice sunt astfel decizia de a intra într-un contract de credit, decizia referitoare la cocontractant, deci alegerea debitorului și stabilirea conținutului contractului.
În raporturile ce implică un profesionist, ultimele două elemente ale voinței juridice se contopesc, deoarece fiecare profesionist, fiecare cocontractant nu comercializează decât un număr limitat de produse pe care le produce în anumite condiții de . pe care nu le poate modifica substanțial în funcție de dezideratele fiecărui consumator. În cazuri particulare se pot negocia aspecte specifice, cum ar fi prețul, însă de cele mai multe ori, producția de masă, fie că e vorba de produse, fie că e vorba de servicii, pleacă tocmai de la ideea potrivit căreia consumatorul nu va alege decât acel comerciant care oferă exact produsul de care are nevoie.
De fapt, ceea ce numesc reclamanții contract de adeziune nu este altceva decât o ofertă de contract, acceptată de către cealaltă parte fără a formula o contraofertă. Acest mod de a încheia un contract este specific raporturilor ce implică un profesionist, în care profesionistul nu poate răspunde în timp util la cerințele pieței, dacă nu-și formulează în mod clar, oferta.
Formarea contractelor de credit, produse bancare ale pieței financiare, nu este străină de aceste reguli. Specificitatea acestora constă în faptul că produsul în sine (dreptul consumatorului de a primi și utiliza sumele de către Bancă) este greu de diferențiat de contractul prin care acesta este achiziționat (același înscris prevede și obligația consumatorului de a achita prețul folosinței banilor, precum și condițiile în care trebuie să returneze aceste sume).
Contractele de credit, ce înglobează diverse produse bancare, conțin, fără doar și poate, clauze preformulate, însă principalele clauze ale acestora, care delimitează obiectul contractului, specificitatea produsului și prețul acestuia nu pot fi stabilite în mod unilateral de către bancă, implicând negociere.
Odată ce s-a stabilit faptic modul de formare al unei Convenții de C., această modalitate de încheiere a contractelor respectă obligațiile legale instituite de legislația protecției consumatorilor. Din trecerea în revistă a acestor obligații, instanța va constata că legislația protecției consumatorilor nu are ca scop încurajarea unei atitudini pasive a consumatorilor, aceștia având obligația de a-și forma un bagaj minim de cunoștințe referitoare la contractele pe care doresc să le încheie.
Cu privire la obligația de transparență, pârâtele au precizat că această obligație vizează reglementarea de clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Această obligație nu trebuie însă absolutizată. Banca nu devine un reprezentant al consumatorului care încheie un contract cu sine însuși, ci, are rolul de a pune la dispoziție informațiile specifice de bază și de a furniza informații suplimentare în situațiile în care acest lucru este solicitat. Prin urmare, rolul și sarcina educației consumatorilor nu cade exclusiv pe umerii comercianților care nu se pot substitui educatorilor financiari ai întregii populații.
Comprehensibilitatea clauzelor contractuale urmează a fi raportată, la rândul său, la posibilitatea de înțelegere a omului obișnuit, astfel încât comerciantul, în genere, și pârâtele, în cazul particular, să fie, la rândul acestora, la adăpost de abuzuri, de această dată din partea consumatorului oportunist.
Pârâtele au subliniat încă o dată faptul că atât Legea nr.193/2000, cât și Directiva nr.93/13, pe care prima o implementează, nu reprezintă instrumente prin care se interzice încheierea de contracte tip, standard, cu clauze preformulate sau de adeziune. Singura consecință pe care aceste norme o acordă caracterului preformulat al unor clauze este pe tărâm probator, creându-se o prezumție relativă a lipsei negocierii în cazul contractelor preformulate. Rațiunea ambelor acte este aceea de a preveni o atitudine a comercianților care ar putea profita de preformulări contractuale pentru a obține avantaje dezechilibrate, prin oferirea posibilității consumatorilor să conteste modul în care au fost introduse unele clauze în cuprinsul contractelor, și eventualele efecte abuzive ale acestora asupra lor.
Prin urmare, Legea nr.193/2000 nu interzice nicio clauză, ci prevede criteriile pe care trebuie sa le îndeplinească o clauză pentru a nu produce efecte abuzive. Nu se interzice un anumit conținut, ci o anumită modalitate de stabilire a acelui conținut.
În completarea criteriilor, legea cuprinde, după modelul ad litteram al Directivei nr. 93/13 o listă gri conținând clauze care pot fi considerate ca abuzive, dar în aprecierea cazului concret pot să apară și ca nefiind abuzive.
O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual de cele mai multe ori în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator. Or, în situația clauzei cu privire la perceperea comisionului de administrare, pârâtele nu se află într-o astfel de situație, deoarece clauzele fac parte din chiar esența contractului de credit încheiat.
Plecând de la dispozițiile art.4 pct.2 din Directiva nr.93/13, Legea nr.193/2000 a prevăzut că „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Această prevedere reprezintă transpunerea art. 4 a Directivei nr. 93/13 care exclude prin alin.2, clauzele privind obiectul și prețul contractului de la controlul caracterului abuziv.
Prin urmare, clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, fie că acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total al creditului. Acest cost, împreună cu marja de profit (reliefată de o fracțiune din rata dobânzii) a Băncii, formează prețul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esențiala a obiectului contractului de credit de consum.
Netranspunerea acestor prevederi în dreptul intern a fost sancționată de către CJUE în Decizia Comisia c. Regatul Olandei din 10 mai 2001 (C-144/99), prin care CJUE a statuat în sensul în care „neadaptarea legislației naționale, actelor și măsurilor normative și administrative necesare pentru transpunerea integrală a dispozițiilor art. 4 alin. 2 și 5 din Directiva nr.93/13, reprezintă o încălcare a obligațiilor din această Directivă de către Regatul Olandei”- par. 22. Din considerentele acestei decizii reiese faptul că, în opinia CJUE este necesară o aplicare unitară a prevederilor acestui articol, atât la nivelul legislativ - normativ, cât și la cel judiciar.
Prețul contractului format din dobândă și comisioane este elementul cheie despre care Banca își informează Clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci.
În consecință, modalitatea de determinare a prețului nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor-abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare.
Clauza cu privire la perceperea comisionului de administrare nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, dezechilibru contrar bunei-credințe.
În acest sens, au arătat că pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.
În cadrul contractelor, această analiză comparativă ar trebui să ia în calcul nu numai dreptul Băncii de a beneficia de o clauză prin care se restabilește echilibrul contractual, dar și obligația de a pune de îndată la dispoziția consumatorilor o sumă importantă ce urmează a fi achitată într-un termen ce poate ajunge până la 25-30 de ani. De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul consumatorilor de a primi de îndată suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp. Totodată trebuie menționat faptul că banca și-a îndeplinit obligația asumată prin contract prin urmare a acordat împrumutatului suma conform contractului prin urmare are dreptul de a solicita părții adverse îndeplinirea propriei obligații anume aceea de plată a prețului.
Si clauzele referitoare la costul contractului sunt perfect legale fiind negociate și aduse la cunoștința reclamanților.
Astfel, anterior încheierii convenției de credit, reclamanții s-a prezentat în nenumărate rânduri la sediul băncii unde au avut loc discuții cu reprezentanții instituției de credit. Discuțiile au fost purtate atât anterior cât și ulterior depunerii cererii de acordare a creditului.
Foarte important de precizat este și faptul că cererea de acordare a creditului a fost depusă în data de 21.01.2008, iar contractul a fost încheiat ulterior, respectiv la data de 19.03.2014, perioada scursă între cele două momente denotând discuțiile care au fost purtate între părți.
Pârâtele au menționat că banca nu a modificat niciodată cuantumul comisioanelor, acestea rămânând în același procent pe toată perioada desfășurării contractului.
Prevederile contractului, criticate prin prezenta, respectiv dispozițiile cu privire la prețul contractului, comisionul de administrare și cel de acordare au fost menționate în mod clar în cuprinsul ofertei de credit înaintate reclamantului înainte de semnarea convenției.
Această ofertă avea o valabilitate de 30 de zile fiind opțiune reclamantului semnarea contractului în aceeași zi.
Părțile au încheiat și un act adițional însușit prin semnătură, prin care au fost aliniate dispozițiile contractului OUG 50/2010, aspect ce denotă faptul că banca a fost deschisă discuțiilor și ulterior încheierii convenției.
Față de cele precizate, au arătat că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de legiuitor pentru ca dispozițiile criticate să fie considerate clauze abuzive.
Cu privire la clauza contractuală ce reglementează dreptul pârâtelor de a percepe comision de administrare, au învederat că aceasta nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Acest tip de comision este prevăzut și în cuprinsul OUG nr. 50/2010 intenția legiuitorului fiind de menținerea a acestuia ca preț al contractului putându-se cumula cu dobânda atâta timp cât se percepe pentru o finalitate diferită.
Dispozițiile Directivei nr.2008/48/CEE prevăd posibilitatea perceperii de comisioane prin integrarea acestora în definiția costului total al creditului, definiție reglementată la art. 3 lit. g, conform căreia: „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv, dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebui să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de consumator”.
Dispoziția națională corespondentă celor de mai sus cuprinsă în OUG nr.50/2010 prevede:
„Art. 36 Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Prin urmare, atât timp cât legea permite perceperea unui atare comision în schimbul operațiunilor bancare desfășurate de societatea pârâtelor, nu poate fi opusă acestora nicio culpă în reglementarea contractuală a comisionului de administrare credit cu atât mai mult cu cât acest comision a fost perceput de la început în contract în cuantumul de 0,15% aceleași procent fiind menținut pe toată perioada desfășurării contractului.
Nu este acesta cazul în speța de față. Comisionul de administrare credit, este parte a costului creditului, fiind datorat pentru operațiile băncii desfășurate în legătură cu utilizarea creditului, respectiv: 1. notificările privind modificările de dobândă conform frecvenței prevăzute în contractul de credit - opțiunii clientului (SMS sau e-mail). 2. verificarea și menținerea în vigoare a polițelor de asigurare împotriva calamităților și a altor riscuri pentru imobilele în garanție, verificarea plăților periodice. 3. Notificări/somații pentru întârzierea la plata ratelor/polițelor. 4. reevaluări de garanții (Cerința Regulamentul Băncii Naționale a României nr.18/2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit și Regulamentul BNR nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit este reevaluarea continuă a garanțiilor reale (imobilelor), actualizarea manuală a noilor valori în sistemul informatic, efectuarea reevaluărilor anuale pe cheltuiala creditorului). 5. Operațiuni de schimbarea a datelor scadente de plată (la cerere) - implică încheierea de acte adiționale și setări manuale în sistemul informatic. 6. confirmarea scrisă a închiderii creditului și a contului asociat acestuia. 7. Raportări lunare către BNR privind expunerile din credite. 8. Eliberarea pe suport hârtie sau alt suport durabil a graficelor de rambursare ori de câte ori Clientul solicită acest lucru; 9. Eliberarea de adrese privind statusul creditului la zi la cererea clientului; 10. Monitorizarea respectării clauzelor contractuale. 11. Conform Regulamentului nr.5/2013, art. 93 - Creditorul monitorizează îndatorarea totala a entităților cărora le acordă credite, precum și orice factor de risc care poate conduce la stare de nerambursare, inclusiv riscul valutar neacoperit. 12. Informarea clienților în scris sau prin SMS cu privire la raportarea în bazele de date (BC și C.) în caz de neplată a ratelor scadente după 30 de zile de la data scadenței.
Mai mult decât atât, în ceea ce privește solicitarea reclamanților de a li se restitui contravaloarea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare ulterior datei introducerii acțiunii, 13.11.2014, și până la data pronunțării hotărârii definitive, reclamantul D. G. a efectuat rambursarea anticipată totală a sumei împrumutate, în luna decembrie a anului 2014, motiv pentru care solicitarea acestora apare ca fiind rămasă fără obiect. În măsura în care instanța ar pronunța o hotărâre prin care banca ar fi obligată la plata comisionului de administrare ulterior momentului rambursării, s-ar realiza o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților.
Referitor la comisionul de rambursare anticipată, pârâtele au menționat că la momentul încheierii contractului de credit nu exista o listă limitativă cu privire la tipurile de comisioane pe care banca putea să le perceapă, de felul celei introduse prin actul normativ reprezentat de OUG 50/2010 la art. 36, astfel convenția fiind încheiată cu respectarea dispozițiilor în vigoare la momentul semnării sale.
Mai mult decât atât, potrivit art. 4.1 din Actul adițional din data de 17.09.2010, articol a cărui anulare se cere cu motivarea că reprezintă o clauză abuzivă, se modifică conținutul prevederilor contractuale cu privire la comisionul de rambursare anticipată, iar în teza finală a articolului se menționează faptul că: „Nu se solicită plata comisionului de rambursare anticipată în perioada în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă”.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor contractuale, astfel cum au fost acestea modificate în 17.09.2010, dacă dobânda datorată de reclamanți în temeiul contractului de credit este variabilă, nu se datorează comision de rambursare anticipată, contrar susținerilor reclamanților din cererea de chemare în judecată.
Cu privire la clauza 4.4 din Contractul de credit cu privire la variația dobânzii, pârâtele au învederat că aceasta este legală și temeinică, neputând fi admisă teoria reclamanților conform căreia în baza acestei clauze ”dobânda ar fi stabilită în mod unilateral de către bancă, iar clauza a fost inserată în contract cu rea-credință”, nefiind negociată de părți, cât timp variația dobânzii nu este arbitrară ci depinde de un indice de referință, la care se adaugă un procent de 4%, aspecte aduse la cunoștință reclamanților, încă dinaintea semnării contractului.
Mai mult decât atât, rata dobânzii în perioada în care a avut un caracter variabil, a fost, cu o singură excepție, mai mică decât rata dobânzii fixe de 6,5%, stabilită în art. 4.2 din contract.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii legale, pârâtele au învederat că acest contract supus analizei a fost stabilit în euro, ori prevederile legale care reglementează dreptul de acordare a dobânzii legale sunt aplicate exclusiv sumelor de bani stabilite în lei. În eventualitatea admiterii acțiunii, restituirea sumelor s-ar dispune tot în moneda creditului la cursul valabil la data restituirii, iar acordarea dobânzii legale ar reprezenta un tip de daună moratorie ce nu poate fi cumulată cu cea principală. Prin acordarea dobânzii legale s-ar realiza o dublă reparație a aceluiași eventual prejudiciu, dobânda legală nefiind altceva decât un echivalent predeterminat al prejudiciului suferit de creditorul unei sume de bani pentru întârzierea plății.
Față de cele precizate, pârâtele au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm, art.451 C.pr.civ.
În susținerea cererii, pârâtele au depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cereri de credit, oferta de credit, actul adițional, notificarea cu privire la cesiune, dovada transmiterii acesteia și jurisprudență.
Prin încheierea din data de 23.04.2015, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. E. Ipotecar IFN SA ca neîntemeiată și excepția lipsei de interes cu privire la comisionul de rambursare anticipată ca rămasă fără obiect.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantul D. G., în calitate de împrumutat, și reclamanta D. M., in calitate de codebitor, pe de o parte, si pârâta C. E. Ipotecar IFN SA, în calitate de creditor ipotecar, pe de alta parte, s-a încheiat contractul de facilitate de credit si de garanție nr._19.03.2008, prin care s-a convenit acordarea unui credit ipotecar pentru achiziție imobil în valoare de_ de euro, pe o durată de 360 de luni de la data primei trageri, la o rată a dobânzii curente de 6,50% p.a. Toate drepturile de creanța rezultate din acest contract au fost cesionate de către creditorul ipotecar către C. E. Bank NV .
În vederea soluționării cauzei, instanța urmează a analiza dacă, în lumina actualei reglementări, și prin raportare la clauzele contractuale, acestea au caracter abuziv.
Potrivit dispozițiilor art.4 din Legea nr.193/2000, „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
În ce privește condiția lipsei negocierii directe a clauzei, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul nu înlătură caracterul său abuziv, întrucât art.4 din Legea nr.193/2000 nu impune condiția inexistenței unei opțiuni pentru alt comerciant care vinde produse ori prestează servicii similare.
Ceea ce sancționează legea este că în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.
Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.
De aceea, acceptarea de către debitor a clauzelor în discuție nu înlătură nici aplicabilitatea art.4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei.
Verificând aplicarea dispozițiilor Legii nr.193/2000 în cazul contractului de credit încheiat de reclamanti, se constată că acesta este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către bancă, în condițiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Sub acest aspect instanța nu va ține seama de apărarea paratei, în sensul că nu se poate stabili caracterul abuziv al unei clauze atâta timp cât reclamanții au acceptat clauzele prin semnare. Instanța consideră că o astfel de interpretare ar lipsi de control efectiv actele juridice încheiate cu comercianți, întrucât legitimitatea procesuală este recunoscută doar părților contractante, un consumator neputând ataca în justiție decât un act la încheierea căruia a luat parte. De altfel, o astfel de interpretare contravine flagrant și jurisprudenței Curții Europene de Justiție, care a stabilit în cauza Murciano Quintero, C-240/98, că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva 93/13/CE presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv. Curtea a statuat că: „În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora”.
Procedând la analizarea clauzelor invocate ca fiind abuzive, instanța constată că cererea reclamantilor este întemeiată în ceea ce privește clauzele cuprinse în art. 5.1 lit.b si c din contract.
În privința clauzelor care se referă la comisionul de acordare a creditului si de administrare lunar, instanța urmeaza a analiza în mod unitar clauzele cuprinse în art. 5.1 lit. b si c. Astfel, art.5.1 lit. b din contract prevede un comision de acordare de 270 de euro, reprezentând 1% din valoarea totala a creditului, iar art.5.1 lit. c prevede un comision de administrare lunar de 0,15%. Conform art. 1 din Legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Potrivit lit. g din anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale. Astfel, în primul rând, instanța constată că terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat de pârâta pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision acordare, respectiv de administrare. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestor clauze, din moment ce motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate.
De asemenea, deși se prevede calcularea unui comision de administrare, nu se specifica perioada de timp pentru care se aplica.
Instanța nu poate retine susținerea paratei conform căreia aceste comisioane fac parte din prețul plătit de împrumutați pentru folosirea creditului, dobânda având acest caracter.
Prin urmare, instanța consideră că aceaste clauze contractuale privitoare la comisionul de acordare si de administrare sunt abuzive și intră sub incidența Legii nr.193/2000.
Astfel, instanța consideră că existența unui echilibru efectiv între comerciant și consumator implica ca fiecărei plăți efectuate de acesta din urmă să îi corespundă un serviciu prestat, respectiv unor costuri contractuale. Astfel, suma reprezentând comision de acordare este reținuta de banca din suma totala a împrumutului in timp ce dobânda perceputa pentru credit este calculata si in funcție de aceasta suma, de care in realitate împrumutatul nu beneficiază, insa este obligat sa suporte prețul folosinței constând in dobânda.
În cazul de față, parata nu a făcut dovada unei contraprestații sau unui cost căruia să îi corespundă această plată. Faptul că acest comision nu este aleatoriu nu este de natură a justifica perceperea acestuia, aceasta cu atât mai mult cu cât în contractele analizate au fost inserate mai multe clauze care au ca scop tocmai acoperirea riscului pe care îl implică un contract de credit. Instanța apreciază că situația fiecărui consumator, invocată de către intimată în vederea justificării acestor clauze, este un element care a mai fost analizat de bancă cu ocazia acordării creditului și a cuantumului sumei, precum și cu ocazia solicitării de garanții. În ciuda susținerii paratei că nu există identitate între aceste comisioane și garanții, acestea nefiind echivalente și nefiind acoperit de acestea din urmă, din modul de formulare a clauzelor, instanța constată că ambele clauze concordă către același scop: garantarea recuperării de către bancă a creditului acordat. În lumina acestei concluzii, instanța apreciază că este excesiv a solicita reclamantilor acordarea de garanții și, indiferent de executarea convenției, să li solicite și plata lunară a unui procent din valoarea creditului, atâta timp cât nu s-a putut face dovada existenței unei situatii de natură a obliga reclamantii la suportarea unor costuri suplimentare.
Apărările pârâtei în sensul includerii comisionului de administrare în prețul contractului și în sensul imposibilității analizării caracterului abuziv al acestuia, conform Directivei 93/13/CEE, nu pot fi reținute ca întemeiate, deoarece actul comunitar invocat vizează clauzele care sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Or, în cauza de față, clauza privitoare la plata comisionului de administrare nu îndeplineste aceste cerințe, deoarece nu s-a prevăzut în contract motivația perceperii acestuia, astfel încât împrumutatul nu poate înțelege de ce ar trebui să suporte aceste sume, distinct de dobânda convențională achitată, stabilite în abstract, independent de situația sa financiară, de garanțiile pe care le oferă în executarea obligațiilor și de conduita avută în raporturile cu banca si nici cum se calculează acest comision.
Față de aceste considerente, în baza art.14 și art.4 din Legea nr.193/2000, instanța urmează să admită cererea și să constate existența clauzelor abuzive cuprinse în art. 5.1 lit. b și c condiții speciale.
De asemenea, pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamanti, pentru restabilirea situației anterioare și pentru înlăturarea tuturor consecințelor patrimoniale produse de clauzele abuzive lovite de nulitate absolută, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantilor sumele încasate cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, aferente acestui contract, la cursul BNR de la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data încheierii convenției de credit și până la plata efectivă.
În ceea ce privește cererea de obligare a paratelor la plata cheltuielilor de judecată, instanța apreciaza ca în conformitate cu prevederile art.453 alin.1 Cod procedura civila acestea au căzut în pretenții, însă reclamantii nu au făcut dovada efectuarii unor cheltuieli de judecată în prezenta cauza, în conditiile în care, potrivit art.29 lit. f din OUG nr.80/2013, sunt scutite de taxe de timbru cererile si actiunile privitoare la protecția drepturilor consumatorilor, atunci când persoanele fizice și asociațiile pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor, astfel incat va respinge aceasta cerere ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanții D. G. și D. M., ambii cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocat D. B., în București, . nr. 8, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâtele C. E. BANK NV PRIN MANDATAR C. E. IPOTECAR IFN SA, cu sediul ales la SCA Eversheds L.&G., în București, Calea Victoriei nr.145, V. Center, ., și C. E. IPOTECAR IFN SA PRIN MANDATAR C. E. BANK (ROMANIA) S.A, cu sediul ales la SCA Eversheds L.&G., în București, Calea Victoriei nr.145, V. Center, ., astfel cum a fost modificată.
Constată nule absolut clauzele abuzive din contractul de facilitate de credit și de garanție nr._/19.03.2008 cuprinse în art. 5.1 lit. b și c.
Obligă pârâții să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, aferente acestui contract, la cursul BNR de la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data încheierii convenției de credit și până la plata efectivă.
Respinge cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.MD/Thred.EV/6 ex.
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 4467/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 3912/2015.... → |
|---|
