Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 3907/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3907/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 3907/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.3907
Ședința publică din data de 25.05.2015
Instanța constituită din
P. C. A. E.
JUDECĂTOR D. B. J.
GREFIER A. V.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect cerere în anulare ordonanță de plată, privind pe reclamanta-debitoare T. și pe pârâta-creditoare . SRL.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 18.05.2015 când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 25.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea trimisă prin poștă la data de 28.01.2015, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.02.2015, reclamanta debitoare T., în contradictoriu cu pârâta creditoare . SRL, a arătat că, prin Judecătoria Regională Gdansk - Nord din Gdansk, a făcut recurs împotriva hotărârii Judecătoriei din București deoarece prin această Judecătorie a primit hotărârea judecătorească, pe care o poate dovedi.
În motivarea cererii, reclamanta debitoare a arătat că nu știe de ce Judecătoria din București a considerat hotărârea ca fiind definitivă, în cazul în care a scris în mod clar că interpretul instanței din București nu a tradus nicio literă în poloneză, utilizând doar programul de traducere de pe internet.
Din acest motiv, toate documentele sunt ininteligibile, reclamanta debitoare fiind complet lipsită de drepturile la apărare iar, conform jurisdicției, instanța adecvată pentru a judeca cauza este Judecătoria Regională Gdansk - Nord din Gdansk.
Reclamanta debitoare a solicitat explicarea cauzei și recunoașterea recursului depus în termenul limită, arătând că anexează conținutul recursului pe care l-a depus la Judecătoria Regională Gdansk - Nord din Gdansk, pentru a-l înmâna Judecătoriei din București (traducere fila 53 dosar).
În dovedirea cererii, reclamanta debitoare a anexat la dosar, în copie, un set de înscrisuri în limba engleză și polonă.
La data de 25.03.2015, reclamanta debitoare a depus la dosar precizări la cererea în anulare formulată împotriva sentinței civile nr. 8151/04.11.2014, prin care a învederat următoarele:
Având în vedere că, în fond, litigiul a fost soluționat cu încălcarea competenței generale și teritoriale a instanțelor române, reclamanta debitoare a invocat, în temeiul art. 2 din Regulamentului CE nr.44/2001 raportat la art. 129 alin. 2 Cod procedură civilă, excepția necompetenței generale și teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6, solicitând admiterea acesteia și anularea sentinței civile nr.8151/04.11.2014.
Prin sentința civilă nr.8151/04.11.2014, Judecătoria Sector 6 a reținut că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea T. S. Expedition SRL, invocând clauza 6 „inserată în comanda de transport nr._ /T/26.09.2013, potrivit cu care părțile au stabilit competența teritorială în favoarea instanțelor din București ” .
Reclamanta debitoare a învederat instanței că pârâta creditoare a fost de rea-credință când a invocat că părțile ar fi stabilit competența instanțelor românești în soluționarea unor eventuale litigii, întrucât comanda de transport nr._ /T din data de 26.09.2013 (fila 9- poloneză, fila 43 română) nu conține un articol 6 și nici stabilirea unei competențe jurisdicționale în favoarea instanțelor române.
Pârâta creditoare a uzat de faptul că documentele de transport sunt în limba poloneză și a atașat la dosar la fila 11, 38 și 39 un înscris intitulat transport confirmation/confirmare de transport prin care unilateral a modificat/completat comanda de transport expediată de reclamanta debitoare.
Reclamanta debitoarea a arătat că această confirmare de transport nu a fost niciodată însușită de aceasta în forma modificată învederată de pârâta-creditoare, iar acest document a fost întocmit pro-causa pentru atragerea competenței instanțelor române.
Așa cum rezultă și din cerere de chemare în judecată „ca urmare a comenzii de transport ferme nr._ /T din 26.09.2013 primită din partea T. am efectuat o cursă de transport”, comanda de transport comunicată pârâtei - creditoare a fost una fermă și nu a fost modificată de către reclamanta debitoare.
Astfel, nu s-a produs nici o modificare a clauzelor contractuale însușite de părți, iar înscrisul prin care pârâta creditoare a inserat o . clauze în mod unilateral și neînsușit de reclamanta debitoare nu poate crea efecte în prezenta cauză.
Față de aceste considerente, reclamanta debitoare a apreciat că instanțele competente în soluționarea prezentei cauze sunt instanțele de la sediul debitorului, respectiv instanțele poloneze.
Un alt aspect procedural pe care reclamanta debitoare l-a invocat a fost cel referitor la modalitatea de comunicare a somației în etapa prealabilă investirii instanței de judecată.
Astfel, potrivit art. 1.014 alin. 1 Cod procedură civilă „Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia” pârâta-creditoare avea obligația ca, anterior promovării ordonanței de plată, să comunice somația fie prin executorul judecătoresc fie prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire.
Din înscrisurile depuse de către pârâta creditoare rezultă că, somația aflată la fila 19 nu a fost comunicată potrivit textului legal mai sus menționat în sensul că, nu este comunicată nici prin intermediul executorului judecătoresc și nici nu a fost transmisă cu conținut declarat.
Astfel, reclamanta debitoare a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, întrucât nu au fost respectate dispozițiile imperative ale art. 1.014 alin. 1 Cod procedură civilă, procedura de comunicare a somației fiind viciată.
Pe fondul cauzei, reclamanta debitoare a învederat că prezenta cauză nu poate fi supusă procedurii speciale reglementată de art. 1.013 și urm. Cod procedură civilă, întrucât creanța solicitată nu îndeplinește condițiile impuse de art. 1.013 alin. 1 din Cod procedură civilă.
Astfel în urma relațiilor comerciale desfășurate dintre părți, pârâta-creditoare nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale rezultate din comenzile de transport nr._ /T din data de 19.09.2013 și nr._ /T din data de 19.09.2013 în sensul că, deși a confirmat expres acceptarea acestor două comenzi prin programul Skype, la data și ora încărcării mărfurilor nu s-a mai prezentat la încărcare.
Ca urmare a încălcării acestei obligații contractuale „la întârzierea față de termenul fix executantul este penalizat cu suma de 3 50 Euro pentru fiecare oră”, pârâta creditoare a fost penalizată conform notei din data de 23.10.2013, cu suma de 1000 euro.
Această notă a fost transmisă pârâtei-creditoare la data de 23.10.2013 și i s-a adus la cunoștință de compensarea costurilor rezultate din efectuarea transportului conform comenzii nr._ /T din data de 26.09.2013 cu suma de 1.000 Euro și i s-a solicitat totodată să comunice factura și CMR ul aferent comenzii din data de 26.09.2013.
Astfel, pârâta-creditoare a avut cunoștință de faptul că a operat o compensare motiv pentru care factura în valoare de 1.700 de euro a fost achitată doar parțial, respectiv suma de 700 de euro, iar pentru restul sumei de 1.000 Euro a operat compensarea.
Pe fondul acestei penalizări de 1.000 Euro, părțile au avut o discuție online prin intermediul SKYPE din care rezultă că, deși pârâta-creditoare a primit comenzile 1466/09/201 3/T din data de 19.09.2013 și_ /T din data de 19.09.2013 și nu le-a refuzat, ba mai mult a negociat prețul de transport, a acceptat să trimită două camioane la încărcare și a încercat să înlocuiască aceste mijloace de transport.
Din discuțiile avute, rezultă fără dubiu că datorită unor întârzieri ale camioanelor pârâtei creditoare, marfa reclamantei debitoare nu a putut fi transportată, creând astfel un prejudiciu ba mai mult punând în pericol activitatea acesteia prin pierderea unor clienți importanți.
Întrucât, prin ordonanța de plată s-a solicitat plata unei sume de 1.000 Euro, sumă ce a fost compensată ca urmare a nerespectării din partea pârâtei creditoare a unor obligații contractuale, reclamanta debitoare a apreciat că se impune administrarea unui probatoriu complex (interogatoriu, martori) probatoriu ce este incompatibil cu procedura specială a ordonanței de plată.
Față de toate aceste considerente, reclamanta debitoare a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea cererii în anulare și admiterea excepției necompetenței generale și teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și anularea sentinței civile nr.8151/04.11.2014, admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată și respingerea ordonanței de plată ca inadmisibilă, respingerea ordonatei de plată ca neîntemeiată și obligarea pârâtei-creditoare la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea precizatoare a fost însoțită de următoarele înscrisuri, în copie: cererea în anulare din data de 28.01.2015 și traducerea în română a acesteia, cererea din data de 29.09.2014 și traducerea în română a acesteia, cererea din data de 02.01.2015 și traducerea în română a acesteia, contractul de transport_ /T din data de 26.09.2013, contractul de transport_ /T din data de 19.09.2013 contractul de transport_ /T din data de 19.09.2013, transcriere conversație Skype în limba engleză și traducerea în română a conversației, dovada calității de reprezentant al semnatarului cererii, împuternicire avocațială, dovada de achitare a taxei judiciare de timbru.
La data de 27.03.2015, prin compartimentul registratură, reclamanta debitoare a depus la dosar, în copie, un set de înscrisuri în limba engleză, română și poloneză, constând în factura din data de 02.10.2013, licența nr._, certificat REGON, factură și chitanță traduceri, chitanțe, factură și chitanță onorariu de avocat.
La data de 22.04.2015, prin compartimentul registratură, pârâta creditoare a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii în anulare formulată de T. ca neîntemeiată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua cu acest proces.
În fapt, în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București, debitoarea . legal citată cu copie de pe cererea de chemare în judecată, de pe notele scrise depuse la dosar de pârâta creditoare și de pe înscrisurile administrate în dovedirea cererii de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată, notele scrise și acțiunea au fost comunicate reclamantei debitoare T. în mod oficial și legal de către instanța de judecată, în limba română și traduse în limba poloneză de un traducător autorizat de Ministerul Justiției din România. Odată cu citația emisă la data de 02.07.2014, în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București i-a fost comunicată reclamantei debitoare și rezoluția din data de 27.06.2014 prin care i s-a pus în vedere că are obligația de a formula și depune la dosarul cauzei cu trei zile înainte de termenul de judecată întâmpinare sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și a invoca excepții, precum și faptul că nedepunerea întâmpinării poate fi considerată ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului, precum și extras din codul de procedură civilă român.
Reclamanta debitoare Transelenhant nu a depus întâmpinare în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București.
T. nu poate să invoce apărări și excepții direct cu ocazia formulării cererii în anulare și nici nu mai poate să propună și să administreze probe motivat de faptul că nu a depus întâmpinare în dosarul_ al Judecătoriei Sector 6 București.
Potrivit art. 1023 Cod procedură civilă prin cererea în anulare se pot invoca numai nerespectarea cerințelor prevăzute de Titlul IX Procedura ordonanței de plată. Ori, în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București au fost respectate prevederile Titlului IX, iar reclamanta debitoare nu a achitat nici până în prezent suma pe care o datorează pârâtei creditoare.
Pârâta creditoare a solicitat înlăturarea apărărilor reclamantei debitoare T. privitoare la comunicarea actelor de procedură ca neîntemeiate.
În dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București, actele procedură și sentința au fost comunicate cu respectarea prevederilor aplicabile de către instanța de judecată.
A invocat creditoarea excepția tardivității formulării cererii în anulare și a precizărilor la cererea în anulare și a solicitat respingerea cererii în anulare și precizarea la aceasta ca tardiv formulate.
Cererea în anulare trebuia formulată în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței. Legea nu prevede posibilitatea completării sau precizării cererii în anulare după împlinirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 1023 Cod procedură civilă.
Pârâta creditoare a precizat că toate actele de procedură, cererea de ordonanță de plată, notele scrise, rezoluția instanței si hotărârea judecătorească, au fost traduse de un traducător autorizat de Ministerul Justiției din România de limba poloneză.
În vederea efectuării traducerilor, pârâta creditoare a apelat la o societate specializată, societate care i-a efectuat traduceri cu conținut juridic și pentru alte dosare și nu a mai existat o altă situație în care o altă societate din străinătate să conteste conținutul traducerilor.
Pârâta creditoare a contestat în mod ferm afirmația, precum că s-ar fi utilizat un program de traducere de pe internet. Așa cum rezultă în mod cert din înscrisurile existente în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București, toate traducerile au fost efectuate de un traducător autorizat de Ministerul Justiției, care a certificat traducerile efectuate prin semnătură și ștampilă.
A mai arătat pârâta creditoare că, și notificarea somației pe care a trimis-o reclamantei debitoare T. înainte de sesizarea instanței de judecată, a fost tradusă în limba poloneză de același traducător autorizat, iar reclamanta debitoare nu i-a trimis nici o adresă de răspuns, că nu a invocat faptul că nu ar înțelege conținutul notificării sau că traducerea nu ar fi fost corect efectuată.
Pârâta creditoare a solicitat a se avea în vedere și faptul că, în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București, după ce i s-a comunicat cererea de ordonanță de plată, reclamanta debitoare nu a contestat conținutul traducerii. Astfel, este de observat că reclamanta debitoare nu a trimis nici un înscris la dosar din care să rezulte că nu ar înțelege conținutul documentelor care i-au fost comunicate. Pretinsele afirmații, precum că înscrisurile comunicate nu ar fi fost traduse corect în limba poloneză, au fost formulate pro-cauza și au fost nedovedite.
În combaterea afirmațiilor precum că traducerile nu ar fi fost corect efectuate, pârâta creditoare a administrat proba cu înscrisuri, și anume să depună la dosar extras de pe site-ul Ministerului Justiției din România și autorizația de traducător autorizat a dlui. P. T. C., precum și dovezile că a achitat serviciile de traduceri unei firme specializate.
Pârâta creditoare a solicitat respingerea excepției necompetenței generale și teritoriale a instanțelor române invocată de T. ca neîntemeiată, pentru următoare considerente:
Contractul de transport intervenit între pârâta creditoare și T. este compus din următoarele documente: comandă de transport, confirmare de transport și CMR.
În cuprinsul confirmării de transport nr.1617 din 26.09.2013, pârâta creditoare a menționat în mod expres și explicit condițiile în care acceptă comanda de transport. La punctul 6 din Confirmarea de transport, aceasta a arătat în mod expres și explicit că eventualele litigii vor fi deduse spre soluționare instanțelor competente din Municipiul București. Reclamanta debitoare nu a contestat conținutul confirmării de transport în termen de 24 de ore de la primirea acesteia, nu a contestat conținutul confirmării de transport înainte de efectuarea cursei de transport. Confirmarea de transport îi este opozabilă reclamantei debitoare.
Sunt total neadevărate, nedovedite și formulate cu vădită rea credință afirmațiile, precum că confirmarea de transport ar fi un document pro-cauza. Pârâta creditoare a anexat la prezenta întâmpinare dovada de comunicare a confirmării de transport către reclamanta debitoare T..
În concluzie, contractual a fost stabilit că instanțele judecătorești din România, București sunt competente general, teritorial și material să soluționeze eventualele litigii care decurg din contractul de transport intervenit între părți.
Din cuprinsul comenzii de transport, confirmării de transport și CMR rezultă în mod cert că locul de încărcarea a fost în Germania (Kittitz), iar locul de descărcare în România (Onești). În concluzie, nici locul de încărcare și nici locul de descărcare nu este situat pe teritoriul Poloniei. Astfel încât și din această perspectivă mențiunea din cuprinsul confirmării de transport este legală. În acest moment, reclamanta debitoare nu mai poate contesta conținutul confirmării de transport emisă de societatea pârâtei creditoare.
În conformitate cu prevederile art. 31 lit. b din Convenția din data de 19.05.1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele semnată la Geneva (CMR) pentru toate litigiile decurgând din transporturile supuse convenției CMR reclamantul poate să sesizeze orcanele de jurisdicție din țară de pe teritoriul căreia este situat locul de eliberare, predare a mărfii.
În cazul de față locul de eliberare/predare a mărfii a fost în România, motiv pentru care pârâta creditoare a înțeles să sesizeze organele de jurisdicție din România.
Instanțele din România sunt competente să soluționeze cauza și în conformitate cu prevederile art. 5 alin.1 lit. a și b din Regulamentul nr.44/2001 care prevede că în materie contractuală, o persoană care are domiciliul/sediul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în judecată într-un alt stat membru, în fața instanței de la locul în care obligația a fost executată (lit. a) sau de la locul livrării mărfii (lit. b). Locul de livrare a mărfii a fost în România.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Regulamentul CE nr.593/2008 din data de 17.06.2007 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (R. I), în măsura în care legea aplicabilă contractului de transport de mărfuri nu a fost aleasă de părți, legea aplicabilă este legea în care își are reședința obișnuită transportatorul, cu condiția ca locul de încărcare sau de livrare să fie, de asemenea, în țara respectivă.
. SRL care a avut calitatea de transportator își are sediul în București, sector 6, iar locul de livrare a fost pe teritoriul României, în localitatea Onești, județul Bacău. În plus, pârâta creditoare a înțeles să indice în cuprinsul confirmării de transport că în caz de litigiu acesta va fi dedus spre soluționare instanțelor competente din Municipiul București unde își are sediul transportatorul. Legea poloneză nu este aplicabilă în prezentul litigiu având în vedere că nici locul de încărcare, nici locul de descărcare și nici sediul transportatorului nu sunt pe teritoriul Poloniei.
În concluzie, litigiul dintre părți se soluționează în conformitate cu prevederile legii române, ori potrivit art. 1080 alin.2 Noul Cod de procedură civilă, competența de soluționare a cauzei aparține instanțelor judecătorești din România motivat de faptul că obligațiile contractuale au fost executate pe teritoriul României unde a fost predată marfa transportată la locul de descărcare/livrare. Locul unde a luat naștere contractul este București, România. Astfel, comanda de transport a fost primită în România, București, sector 6 la sediul pârâtei creditoare, locul de livrare a mării a fost în România, plata trebuia efectuată la banca noastră din România. Contractul de transport a fost îndeplinit prin predarea mărfii la destinație la locul de descărcare care este în România.
În conformitate cu prevederile 96 alin.1 lit. j Cod procedură civilă, competența materială aparține judecătoriei.
Afirmația din cererea intitulată recurs, precum că competența aparține Tribunalului din Polonia nu corespunde realității, având în vedere prevederile legale invocate mai sus, precum și faptul că pârâta creditoare are sediul în România și că locul de descărcare a fost în România. Executarea contractului de transport nu a avut loc pe teritoriul Poloniei.
Având în vedere motivele de fapt invocate mai sus, precum și prevederile legale invocate, pârâta creditoare a solicitat respingerea excepției de necompetență și să se constate că instanțele Române, și anume Judecătoria Sector 6 București, era competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Pârâta creditoare a invocat excepția tardivității formulării excepției de necompetență generale și teritoriale invocată de reclamanta debitoare T. motivat de faptul că aceasta nu a depus întâmpinare în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București.
Instanțele de judecată din Polonia nu sunt competente general, material și teritorial să soluționeze cauza, motivat de faptul că, contractul de transport a luat naștere în România, sediul transportatorului și locul de descărcare a mărfii sunt în România și nu în Polonia. Pe teritoriul Poloniei nu se află nici locul de încărcare, nici locul de descărcare a mărfii și nici sediul transportatorului.
În plus, pârâta creditoare a menționat în mod expres și explicit în cuprinsul confirmării de transport comunicată reclamantei debitoare înainte de a se începe executarea contractului condițiile în care acceptă comanda de transport, și anume că în caz de litigiu se aplică legea română, iar competența de soluționare aparține instanțelor competente din Municipiul București, România.
Pârâta creditoare a apreciat că protejarea drepturilor acestora în calitate de transportator nu poate fi asigurată decât de o instanță din România.
În principal, pârâta creditoare a invocat tardivitatea formulării precizării la cererea în anulare, iar în subsidiar pârâta creditoare să invocat decăderea T. din dreptul de a formula apărări noi și a invoca excepții pentru prima dată prin cererea precizatoare la cererea în anulare.
În această fază procesuală nu se pot formula pentru prima dată apărări privind modalitatea de comunicare a somației prevăzute de art. 1014 alin.1 Noul Cod de procedură civilă. Aspectele de la punctul 2 din precizarea la cererea în anulare puteau fi invocate numai prin întâmpinare care ar fi trebuit să fie depusă în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București.
Pârâta creditoare a invocat excepția tardivității invocării excepției inadmisibilității direct prin cererea precizatoare la cererea în anulare.
În subsidiar, în situația în care instanța va trece peste excepția tardivității a solicitat respingerea excepției inadmisibilității ca neîntemeiată.
Pârâta creditoare a depus în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București dovada că înainte de a se adresa instanței de judecată a procedat la notificarea reclamantei debitoare, pârâta creditoare a făcut dovada îndeplinirii procedurii - prealabile înainte de sesizarea instanței de judecată.
Pârâta creditoare a trimis reclamantei debitoare trei notificări somații, înainte de a se adresa instanței de judecată prin care i-a solicitat să îi achite suma datorată în cuantum de 1000 Euro. Astfel, pârâta creditoare a trimis reclamantei debitoare o primă notificare prin scrisoare recomandată și primită la destinație pe data de 14.03.2014, o a doua notificare-somație tradusă în limba poloneză prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire care a fost primită de T. la data de 31.03.2014, o a treia notificare tradusă în limba engleză prin fax și e-mail la data de 05.12.2013. Pârâta creditoare a anexat la prezenta întâmpinare somațiile pe care i le-a trimis reclamantei debitoare înainte de a se adresa instanței de judecată, precum și dovezile de comunicare a acestora.
Pârâta creditoare a solicitat a se observa că T. nu a contestat primirea notificărilor, aceasta se referă în motivarea excepției numai la modul de comunicare a notificărilor. Ori, modalitatea de comunicare a notificărilor nu i-a produs nici o vătămare.
La cererea de ordonanță de plată, pârâta creditoare a anexat dovada că, înainte de a se adresa instanței de judecată, a efectuat procedura prealabilă, a anexat notificarea trimisă reclamantei debitoare și dovada de comunicare și respectiv primire a acesteia.
În mod nereal și cu vădită rea credință se afirmă în cuprinsul precizării la cererea în anulare că, creanța pârâtei creditoare nu ar fi certă, lichidă și exigibilă. În realitate pârâta creditoare deține față de reclamanta debitoare o creanță certă, lichidă și exigibilă, însușită de reclamanta debitoare prin comanda de transport nr._ /T/26.09.2013 și prin plată parțială a facturii TSE 3641 din data de 07.10.2013, așa cum rezultă din probele administrate în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București.
În cuprinsul cererii în anulare, reclamanta debitoare T. a recunoscut că i-a trimis comanda de transport_ /T/26.09.2013, precum și faptul că a beneficiat de serviciile de transport pe care pârâta creditoare le-a efectuat în baza comenzii de transport pe care i-a trimis-o. De asemenea, T. a recunoscut că și-a îndeplinit obligațiile contractuale pe care și le-a asumat în legătură cu comanda de transport_ /T/26.09.2013. Reclamanta debitoare a recunoscut că datorează pârâtei creditoare suma de 1000 Euro, în baza comenzii de transport nr._ /T/26.09.2013.
A mai arătat pârâta creditoare că, factura TSE nr.3641 din 07.10.2013 nu i-a fost returnată de către reclamanta debitoare, care s-a înregistrat în contabilitate cu această factură din care i-a și achitat parțial suma de 700 euro. Suma înscrisă pe factura TSE nr.3641/07.10.2013 este cea stabilită contractual, și anume suma de 1700 Euro menționată de reclamanta debitoare . comenzii de transport_ /26.09.2013 și acceptată de pârâta creditoare prin confirmarea de transport. Suma a cărei contravaloare pârâta creditoare a solicitat-o rezultă din contractul intervenit între părți, contract însușit de reclamanta debitoare prin semnătură și stampilă.
În mod corect, temeinic și legal a reținut Judecătoria Sector 6 București, în motivarea sentinței civile nr.8151/2014, că între părți s-au derulat raporturi comerciale bazate pe contractul de transport-comanda de transport nr._ /T din data de 26.09.2013 din care izvorăște obligația . SRL în calitate de creditoare de a presta servicii de transport mărfuri în favoarea reclamantei debitoare T. căreia îi revine obligația corelativă de a achita contravaloarea serviciilor de transport de care a beneficiat la tariful convențional stabilit pe baza facturii emise de pârâta creditoare.
În executarea contractului încheiat între părți, pârâta creditoare a emis factura nr. TSE 3641 din 07.10.2013, pentru suma de 1700 euro, cu scadență la 45 de zile de la primire, pe care reclamanta debitoare a acceptat-o și a efectuat o plată parțială în sumă de 700 euro, după cum reiese din extrasul de cont depus la fila 15 dosar nr._ al Judecătoriei Sector 6 București.
Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar și ținând cont de regula potrivit căreia în materia răspunderii civile contractuale, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii integrale a obligației de plată, iar T. în calitate de debitor nu a făcut nici o probă în acest sens, instanța a reținut că, deși a beneficiat de serviciile . SRL în calitate de creditoare, reclamanta debitoare T. nu a achitat la scadență în integralitate contravaloarea acestora, conform facturii emise de subscrisa.
Dovada executării contractului de transport rezultă din CMR.
Instanța a mai reținut că pârâta creditoare deține față de reclamanta debitoare T. o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Sunt total neadevărate și nedovedite prin probe certe și concludente afirmațiile reclamantei debitoare, precum că între părți ar fi existat mai multe relații contractuale sau că pârâta creditoare nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale rezultate din alte comenzi care nu au nici un fel de legătură cu obiectul prezentului dosar.
Pretinsele comenzi de transport invocate de reclamanta debitoare T. nr._ /T din data de 19.09.2013 și nr._ /T din data de 19.09.2013 nu au făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Sector 6 București, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 8151 din data de 04.11.2014.
Nu există absolut nicio legătură între comanda de transport nr._ /T din data de 26.09.2013 și comenzile de transport nr._ și nr._ /T.
Comenzile de transport nr._ /T din data de 19.09.2013 și_ /T din data de 19.09.2013 nu au fost acceptate de pârâta creditoare, nu au fost confirmate de aceasta. În mod nereal și absolut nedovedit s-a afirmat că pârâta creditoare ar fi confirmat expres acceptarea celor două comenzi. În realitate, cele două comenzi nu au fost confirmate, pârâta creditoare solicitând a se observa că reclamanta debitoare nu și-a dovedit această afirmație prin nici un mijloc de probă. Reclamanta debitoare nu a anexat la cererea în anulare confirmarea de transport emisă de societatea acesteia pentru cele două comenzi ori, în lipsa confirmării de transport înseamnă că cele două comenzi nu au fost acceptate. Reclamanta debitoare nu a anexat nici măcar dovada că i-ar fi trimis prin fax sau e-mail cele două comenzi și că ar fi fost primite de pârâta creditoare. Pârâta creditoare a solicitat a se observa că, pe comenzile de transport nr._ /T din data de 19.09.2013 și_ /T din data de 19.09.2013, invocate de reclamanta debitoare nu a fost aplicată ștampila societății pârâtei creditoare, cele două comenzi de transport fiind înscrisuri unilaterale ale reclamantei debitoare care nu îi sunt opozabile pârâtei creditoare.
Sunt total neadevărate afirmațiile reclamantei debitoare, precum că cele două comenzi de transport ar fi fost acceptate prin Skype.
Afirmația reclamantei debitoare T. precum că pârâta creditoare nu și-ar fi îndeplinit o așa zisă obligație contractuală nu corespunde realității, nu a fost dovedită de partea care a formulat-o, iar pârâta creditoare a înțeles să o conteste în mod vehement. Nu se pot stabili așa zise penalități în mod aleatoriu de către reclamanta debitoare, printr-o pretinsă comandă de transport care nu a fost acceptată de pârâta creditoare și care nu îi este opozabilă, nefiind însușită în nici un mod de către aceasta.
Pârâta creditoare nu datorează reclamantei debitoare T. suma de 1000 Euro. T. nu a administrat nici un mijloc de probă care să îi fie opozabil pârâtei creditoare și din care să rezulte că aceasta i-ar datora vreo sumă de bani.
Creditoarea a trimis răspuns la adresa T. din data de 23.03.2013 prin care i-a comunicat că nu are nici o bază legală sau contractuală pentru a reține din suma datorată 1000 Euro și că are obligația să achite integral contravaloarea cursei de transport pe care a efectuat-o la solicitarea acesteia. În precizarea la cererea în anulare se susține că se impune administrarea unui probatoriu aprofundat în legătură cu așa zisa penalitate de 1000 Euro, ceea ce demonstrează încă odată că reclamanta debitoare nu deține față de aceasta o creanță certă, lichidă și exigibilă și că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a opera compensarea.
T. nu deține față de pârâta creditoare nici o creanță, certă, lichidă și exigibilă, aceasta nu datorează nici o sumă de bani către T. și, ca atare nu se poate pune problema nici unei compensări.
Nu există nici o hotărâre judecătorească prin care pârâta creditoare să fi fost obligată la plata vreunei sume de bani față de T.. În cadrul procedurii ordonanței de plată nu pot fi invocate decât creanțele certe, lichide și exigibile care rezultă dintr-un înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege. Reclamanta debitoare T. nu a depus la dosar nici un înscris însușit de pârâta creditoare prin semnătură, ștampilă sau prin alt mod admis de lege.
Înscrisul pe suport informatic trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru a fi admis ca mijloc de probă.
Discuțiile pe Skype nu sunt mijloc de probă. Pârâta creditoare a contestat în mod ferm așa zisele discuții on-line prin Skype la care a făcut referire T..
În înscrisul intitulat recurs și în precizarea la cererea în anulare s-au formulat apărări care nu au legătură cu sentința civilă nr. 8151 din data de 04.11.2014 pronunțată de Judecătoriei Sector 6 București, în dosarul nr._ .
Reclamanta debitoare T. nu a dovedit în speță o convenție a părților în temeiul căreia să se fi procedat la o compensare convențională, ceea ce înseamnă că aceasta nu există de vreme ce pârâta creditoare a introdus cerere de ordonanță de plată prin care a solicitat să fie obligată reclamanta debitoare la plata sumei de 1000 Euro, reprezentând servicii de transport. Între părți nu există încheiată nici o convenție de compensare și nici nu avea de ce să se încheie o astfel de convenție din moment ce pârâta creditoare nu datorează nici o sumă de bani T..
T. nu poate proceda în lipsa unui titlu la o compensare unilaterală a creanțelor, de vreme ce nu a dovedit că este titulara vreunei creanțe certe, lichide și exigibile pentru suma de 1000 Euro.
Pârâta creditoare a învederat că nu datorează nici o sumă de bani Transelphant.
Totodată, pârâta creditoarea a solicitat înlăturarea următoarelor înscrisuri depuse de reclamanta debitoare T. ca neconcludente, nepertinente și neutile pentru soluționarea prezentei cauze, precum și pentru faptul că nu îi sunt opozabile și anume: comanda de transport nr._ /T, comanda de transport 1498/09/T și așa-zisele discuții pe Skype.
Pârâta creditoarea a solicitat înlăturarea afirmațiilor reclamantei debitoare T. precum că ar fi fost lipsit de dreptul la apărare, având în vedere că Judecătoria Sector 6 București i-a comunicat reclamantei debitoare T. toate actele de procedură efectuate în dosarul nr._, precum și extras din Codul de procedură civilă Român. Legea română i-a acordat posibilitatea reclamantei debitoare să formuleze cerere în anulare împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București. În prezentul dosar reclamanta debitoare și-a angajat avocat.
T. nu și-a îndeplinit obligația contractuală asumată față de pârâta creditoare, și anume aceea de a-i achita contravaloarea integrală a cursei de transport pe care a efectuat-o la solicitarea acestuia, iar prin aceasta i-a produs un prejudiciu. T. a invocat diferite pretexte nereale pentru a se sustrage de la îndeplinirea unei obligații pe care și-a asumat-o, pentru a se sustrage de la plata unui serviciu de care a beneficiat.
Pârâta creditoare a solicitat înlăturarea în totalitate a apărărilor formulate de reclamanta debitoare în cuprinsul înscrisului intitulat Recurs.
Alăturat întâmpinării, pârâta creditoare a depus la dosar, în copie, dovada că a achitat serviciile de traduceri unei firme specializate pentru toate înscrisurile care au fost depuse în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București, autorizația de traducător autorizat de Ministerul Justiției din România a persoanei care a efectuat traducerile în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București, dovada că înainte de sesizarea instanței de judecată a îndeplinit procedura prealabilă constând în somarea reclamantei debitoare și că a somat-o pe aceasta de trei ori și nu odată, dovada de comunicare a confirmării de transport, dovada cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat cu acest proces.
Pârâta creditoare a solicitat să se dispună atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Sector 6 București la prezentul dosar.
La termenul de judecată din 18.05.2015, instanța a apreciat că este competentă să soluționeze pricina astfel cum arată dispozițiile art. 1023 alin. 4 C.p.c. în conformitate cu care cererea în anulare se soluționează de către instanța care a pronunțat ordonanța de plată (de altfel competența instanțelor române este atrasă și de art.31 din Convenția CMR, România fiind instanța pe teritoriul căreia se află locul eliberării mărfurilor-Onești, Convenția CMR fiind aplicabilă în cauză chiar dacă în speță s-ar aplica și Regulamentul 44/2001, după cum rezultă din Hotărârea Curții în cauza C-157/13 Nickel & Goeldenr Spedition GmbH împotriv Kintra UAB).
La termenul de judecată din 18.05.2015 instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția tardivității cererii în anulare.
În ceea ce privește cererea de repunere pe rol pentru administrarea de probe formulată de reclamanta debitoare odată cu concluziile scrise, instanța reține că în conformitate cu art.394 alin.3 Cod procedură civilă, după închiderea dezbaterilor părțile nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă.
Ca atare, având în vedere dispozițiile menționate mai sus, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile art.400 Cod procedură civilă pentru repunerea pe rol, întrucât înscrisul depus după închiderea dezbaterilor, odată cu concluziile scrise, nu poate fi luat în considerare.
În consecință, instanța reține că hotărârea judecătorească contestată a fost comunicată reclamantei debitoare la data de 23.12.2014, după cum rezultă din certificatul întocmit conform art.10 din Regulamentul 1393/2007-fila 92 dosar fond. De la această dată curge termenul prev. de art.1024 alin.1 Cod procedură civilă, termen care se împlinea la data de 05.01.2015, în speță cererea în anulare fiind trimisă prin poștă la instanță la data de 28.01.2015.
Cu privire la apărarea debitoarei în sensul că a fost lipsită de dreptul la apărare, deoarece traducerea actelor ce i-au fost comunicate a fost necorespunzătoare, instanța reține că în conformitate cu prevederile art.8 din Regulamentul 1393/2007 debitoarea a fost informată de agenția de primire că poate refuza primirea actului în condițiile în care acesta nu era tradus corespunzător, cu toate acestea, a primit hotărârea judecătorească, fără a o refuza sau returna, după cum rezultă din certificatul întocmit conform art.10 din Regulamentul 1393/2007-fila 92 dosar fond.
În ceea ce privește o eventuală cale de atac înregistrată la Tribunalul din Gdansk, instanța reține pe de o parte în hotărârea comunicată reclamantei se preciza în mod expres că cererea în anulare se depune la Judecătoria Sectorului 6, iar pe de altă parte că prin actele depuse la dosar nu se face dovada înregistrării cererii în anulare la instanța Tribunalului din Gdansk. Conform art.6 din Tratatul dintre România și Republica Polonă privind asistența juridică și relațiile juridice în cauzele civile, ratificat prin OG 65/1999, actele care emană de la instanțele judecătorești sau de la alte autorități competente ale uneia dintre părțile contractante, prevăzute cu sigiliul oficial și cu semnătura persoanei îndreptățite, pot fi folosite pe teritoriul celeilalte părți contractante fără a fi nevoie de legalizare. Această dispoziție se aplică, de asemenea, copiilor legalizate, extraselor și traducerilor unor astfel de acte. Ca atare, pentru ca cererea de recurs din 02.01.2015 să facă dovada înregistrării la Tribunalul din Gdansk aceasta trebuia să aibă sigiliul oficial și semnătura persoanei îndreptățite (parafa instanței și semnătura), condiții pe care însă nu le îndeplinește.
Cu privire la respectarea art.6 Cod procedură civilă, instanța reține că reclamanta debitoare a beneficiat în susținerea căii de atac de serviciile unui apărător ales, respectiv de asistență juridică de specialitate din partea unui cabinet de avocatură din România, astfel că i-a fost respectat dreptul la apărare având asigurate garanțiile procesuale ca orice altă parte din proces, nejustificându-se un tratament preferențial doar în considerarea faptului că reclamanta își are sediul pe teritoriul unui alt stat. Conform art.10 Cod procedură civilă părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, astfel că reclamanta putea și trebuia să facă dovada apărărilor invocate în termenele procedurale, cu atât mai mult cu cât a beneficiat de un termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinare și a-și pregăti apărarea, de asemenea neinvocând o imposibilitate de a obține înscrisurile anterior închiderii dezbaterilor.
Astfel fiind, față de cele reținute mai sus, instanța, față de dispozițiile art.1024 alin.1 Cod procedură civilă va admite excepția tardivității, respingând cererea în anulare ca tardiv formulată.
Va respinge cererea pârâtei creditoare privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, având în vedere că aceste cheltuieli nu au fost dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității.
Respinge cererea în anulare formulată de reclamanta debitoare T. cu sediul în Czaple 43, 80 298, Gdansk, Polonia, VATT_8, cu sediul procesual ales pe teritoriul României la SCPA M. R., V. T.&Asociații, cu sediul în București, .. 6, ., etaj 1, apartament 54, sector 3, în contradictoriu cu pârâta creditoare . SRL, cu sediul în București, . nr. 18, parter, sector 6, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/_/2006, C. RO19066910, ca tardiv formulată.
Respinge cererea pârâtei creditoare privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
Red.CAE/Thred.MV
4 ex./11.06.2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 3912/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3889/2015.... → |
|---|
