Acţiune în constatare. Sentința nr. 7178/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7178/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 7178/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7178
Ședința publică din data de 25.09.2015
Instanța constituita din:
P. B. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, obligația de a face, privind pe reclamantul S. B. D. în contradictoriu cu pârâta B. Românească SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul, prin apărător D. I., cu împuternicirea avocațială la fila 12 dosar, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect acțiune in constatare, aflându-se la primul termen de judecată.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției necompetenței materiale a instanței.
Reclamantul, prin apărător apreciază că valoarea obiectului cererii de chemare in judecată se raportează la valoarea creditului de la momentul semnării contractului, apreciind că valoarea nu depășește suma de 200.000 de lei prevăzută de Codul de procedură civilă, însă lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției necompetenței materiale.
Instanța rămâne in pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale.
I N S T A N T A
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 18.03.2015, sub nr._, reclamantul S. B. D., în contradictoriu cu pârâta B. ROMÂNEASCĂ SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1 pct. 2, art. 8 pct. 1, art. 14 din Contractul de credit bancar ipotecar nr._/15.10.2007 și, în consecință, să dispună eliminarea acestora din cuprinsul contractului. Totodată, reclamantul a solicitat instanței să dispună stabilizarea cursului valutar CHF - leu la momentul semnării contractului - 15.10.2007, curs aplicabil pe toată durata executării contractului; denominarea în moneda naționala a plaților, în temeiul art. 3 alin. 1 din Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar; obligarea pârâtei la restituirea diferențelor de schimb valutar în ceea ce privește plățile efectuate de reclamant în temeiul clauzei de risc valutar. În fine, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedura civilă.
În motivarea cererii în fapt, reclamantul a învederat instanței faptul că între reclamant, în calitate de împrumutat, și pârâtă, în calitate de creditor, s-a încheiat contractul de credit bancar ipotecar nr._/15.10.2007, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 65.420 CHF, pe o perioadă de 372 de luni, creditul având ca destinație achiziționarea unui imobil apartament. În acest sens, reclamantul a precizat că la data de 15.10.2007 cursul valutar BNR era de 1 CHF = 1,9875 lei.
Astfel, reclamantul a considerat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1 alin. 1-3 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat intre comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate; în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului; se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive m contractele încheiate cu consumatorii.
În plus, reclamantul a arătat că la momentul încheierii contractului, în lipsa unor cunoștințe de specialitate, acesta s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a aprecia consecințele pe termen lung ale obligațiilor asumate prin convenția de credit, cu atât mai puțin de a prevedea evoluția cursului valutar CHF - leu. Mai mult, având în vedere pozițiile de inegalitate de pe care acționează operatorul economic - banca în raport cu consumatorul, reclamantul a apreciat că pârâta nu și-a respectat obligația de consiliere a acestuia în sensul informării în mod complet, corect și precis a consumatorului cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit - creditul acordat (art. 18 din OG 21/1992) și implicit cu privire la implicațiile îndatorării și la riscurile reprezentate de volatilitatatea cursului valutar, în temeiul OG 50/2010.
În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților, reclamantul a învederat instanței faptul că, tocmai din caracterul nenegociat al clauzelor și omisiunea informării cu privire la riscul de hiper - valorizare a francului elvețian față de moneda națională, mai ales în ipoteza în care acest fenomen era previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul instituțiilor financiar-bancare, dat fiind faptul că CHF este o monedă instabilă, iar la momentul încheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creșterea valorii față de moneda naționala fiind inevitabilă, acest lucru conducând la angajarea din punct de vedere juridic a unui consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate.
Referitor la solicitarea de stabilizare a cursului valutar CHF - leu la momentul semnării contractului, respectiv 15.10.2007, curs aplicabil pe toată durata executării contractului, reclamantul a învederat instanței faptul că stipularea în cuprinsul contractului de credit a obligației împrumutatului de a restitui creditul în monedă în care a fost încheiat contractul, cu consecința suportării diferențelor de curs valutar, creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților. În acest sens, a făcut trimitere la dispozițiile art. 3 alin. 1 din Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar conform căruia: „Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda naționala (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 "Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în s care se pot efectua și în valută".
Mai mult, reclamantul a apreciat că achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de credit nu este prevăzută în Anexa 2 la Regulamentul valutar sus-menționat, astfel încât se impune ca executarea obligațiilor decurgând din acest contract să se facă în moneda naționala. În acest sens a arătat că efectuarea plaților în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului ocazionate de schimbul valutar din leu în euro și din euro în CHF, cu consecința împovărării consumatorilor, determinând o creștere a caracterului oneros al obligațiilor asumate de către aceștia, fapt "ar principiului echitații și bunei credințe, care trebuie să guverneze executarea contractelor.
Cu privire la solicitarea de obligare a pârâtei la restituirea prestațiilor constând în diferențele de risc valutar achitate de reclamant în temeiul clauzei de risc valutar, acesta a considerat-o ca fiind întemeiată pe plată nedatorata, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației reclamantei, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza cărora reclamantul și-a executat obligațiile.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, OG nr. 50/2000 privind contractele de credit pentru consumatori, Legea nr. 296/2004 privind Codul consumatorului; art. 966-970 cod civil din 1864; art. 3 alin. 1 din Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar; și art.992 și urm. Cod civil 1864, art. 453 alin.1 Cod procedura civilă.
În susținerea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (filele 11 -60)
Prin cererea precizatoare depusă prin serviciul Registratură la data de 07.04.2015, reclamantul S. B. D., a precizat faptul că primele trei capete ale cererii principale au natura unor cereri neevaluabile în bani, iar capătul de cerere nr. 4 l-a apreciat la valoarea de 32.922,89 lei, potrivit modului de calcul depus la dosarul cauzei.
Prin cererea precizatoarea înregistrată prin serviciul Registratură la data de 12.05.2015, reclamantul a arătat că, prin cel de-al doilea capăt de cerere solicită stabilizarea cursul valutar L.-CHF la cel practicat de pârâtă la data încheierii contractului de credit, respectiv 15.10.2007 – 1 CHF = 2.0244 lei. Cu privire la cel de-al patrulea capăt de cerere, reclamantul a arătat că apreciază valoarea acestuia ca fiind de 32.383,50 lei.
Prin întâmpinarea înregistrată prin serviciul Registratură la data de 19.05.2015, pârâta B. ROMÂNEASCĂ S.A a înțeles să invoce excepția netimbării acțiunii formulate de reclamantă, față de petitele de cerere privind stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - L. la momentul încheierii și semnării convenției și denominarea în moneda naționala a plăților. Pe cale de consecință, în măsura în care reclamantul nu a timbrat cererea conform dispozițiilor OUG 80/2013, pârâta a solicitat instanței să admită excepția și să dispună anularea cererii ca netimbrată.
În plus, pârâta a apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este inadmisibilă, față de întemeierea sa în drept pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate Între profesioniști și consumatori. În acest sens a învederat instanței faptul că legea aplicabilă contractului de credit bancar este Legea nr, 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investirii imobiliare și legea nr,190/1999 care stabilește în mod expres regulile pentru încheierea unui astfel de contract și ce clauze privind protecția consumatorului trebuie incluse în prevederile contractuale.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat instanței să dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant ca nelegală și neîntemeiată, având în vedere faptul că nemulțumirea reclamantului se datorează faptului că, ulterior momentului contractării creditului, au intervenit fluctuații în ceea ce privește cursul de schimb RON- CHF, în defavoarea leului, rambursarea creditului contractat în CHF devenind mai oneroasă pentru reclamant care realizează venituri numai în lei iar suma a fost împrumutată în franci elvețieni. Pârâta a arătat totodată că această situație nu este specifică numai creditelor contractate în CHF ci și creditelor contractate în Euro. deoarece și rata de schimb L.-EURO. a cunoscut o modificare semnificativă în defavoarea leului.
În ceea ce privește pretinsul caracter abuziv al clauzelor care instituie obligația împrumutatului de a restitui în CHF suma creditului, respectiv suportarea "riscului valutar” de către consumator, pârâta a considerat nejustificată și netemeinică susținerea reclamantului conform căreia întreaga argumentație duce la concluzia că sunt abuzive clauzele care stabilesc obligația de a rambursa În CHF creditul acordat. În acest sens, pârâta a apreciat că nu poate fi "abuzivă” clauza care dispune că restituirea împrumutului se va face în chiar monedă în care a fost contractat și a fost efectiv pus la dispoziția împrumutatului. S-ar putea discuta despre posibilul caracter abuziv al unei clauze care ar obliga împrumutul să restituie în CHF un credit acordat în altă monedă ceea ce a arătat că nu este cazul în prezenta cauză. Pârâta a mai arătat că această ipoteză a fost analizată de Curtea Europeană de Justiție care s-a pronunțat în contextul existenței unui litigiu aflat pe rolul instanțelor maghiare în care clienții au dat în judecată OTP Bank – Ungaria. Întrucât au considerat ca aceasta nu a procedat corect cu privire la faptul că le-a acordat un credit denominat în valută CHF la cursul de schimb de cumpărare, iar ratele trebuiau rambursate la cursul de schimb de vânzare, care era mai mare.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, Cod civil, Legea 190/1999.
În susținerea întâmpinării pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (filele 184 – 229).
Prin completarea la întâmpinare înregistrată pe rolul instanței la data de 03.06.2015, pârâta B. ROMÂNEASCĂ SA, a învederat instanței faptul că, față de petitul 2 de cerere privind stabilizarea cursului de schimb CHF-L. ul semnării contractului-15.10.2007, curs care să fie valabil pe toată perioada contractului, astfel cum a fost acesta precizat prin raportarea la valoarea francului de la data semnării convenției, a înțeles să invoce excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 6 București. În acest sens, a apreciat că data la care trebuie raportat cursul CHF este data înregistrării acțiunii pe rolul instanței de judecată și nu data la care a fost semnată convenția de credit. Totodată a precizat că soldul creditului i a cărei conversie s-a solicitat depășește suma de 200.000 lei (soldul creditului la data acțiunii în 18.03.2015 este de_,71 CHF, iar un CHF în aceeași dată este de 4.1709 lei, rezultând suma totală în lei de 230.653,73 Lei), astfel competent material în soluționarea cauzei fiind Tribunalul București.
Față de cele învederate, pârâta a solicitat instanței să dispună admiterea excepției și declinarea competentei în favoarea Tribunalului București.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea 193/2000, Cod civil, Legea 190/_, OUG 80/2003.
La data de 15.06.2015, reclamantul a depus la dosarul cauzei prin serviciul Registratură răspuns la întâmpinare, iar la data de 25.09.2015, a depus răspuns la completarea la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale, instanța reține următoarele:
Conform art. 123 alin. 1 Cod procedură civilă, cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.
În speță reclamantul a formulat mai multe capete principale de cerere, printre care a solicitat și constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate la art. 1.2 și 8.1 din contract referitoare la moneda în care va fi restituit creditul, stabilizarea cursului valutar CHF- leu la momentul semnării contractului precum și denominarea în moneda națională a plăților.
În privința acestor capete de cerere, instanța constată că acestea nu sunt evaluabile în bani, având în vedere obiectul lor.
Or, în cazul acesta competența de soluționare în primă instanță revine tribunalului, potrivit art. 95 pct.1 C.proc.civ., întrucât nu se încadrează în cazurile limitativ reglementate de art. 94 C.proc.civ. care atrag competența materială a judecătoriei.
Împrejurarea că aceste clauze influențează modul de executare a contractului, respectiv sumele care urmează a fi achitate de către împrumutați, nu este de natură a conduce către o altă concluzie, întrucât clauzele analizate nu stabilesc în sine valoarea concretă a obligațiilor, ci modalitatea de stabilire a acestora pe parcursul derulării contractului, prin raportare la celelalte clauze.
Instanța constată că această interpretare nu este contrară Deciziei ICCJ nr. 32/2008, ci, din contră, în sensul celor stabilite prin această decizie potrivit cărora sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial. Or, în cauză, instanța constată că drepturile mai sus menționate nu sunt drepturi patrimoniale, ci se referă la modalitatea de stabilire a debitului reclamantului.
Și dacă s-ar accepta ipoteza contrară, instanța constată că valoarea obligației împrumutaților ar trebui raportată la întregul contract, ipoteză în care competența de soluționare a cauzei ar reveni tribunalului față de valoarea contractului (suma împrumutată la care se adaugă toate comisioanele și dobânzile prevăzute în cuprinsul contractului), care depășește 200.000 lei.
Potrivit art. 99 C.proc.civ., „Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt”.
În consecință, din moment ce este vorba despre capete principale de cerere, dintre care unele sunt de competența tribunalului, ținând cont de prevederile art. 99 C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a întregii cereri în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S. B. D., domiciliat în București, .. 30, ., . ales la Cabinet de Avocat „T. C.-A.” din București, .. 171, .. sector 6, CNP_, în contradictoriu cu pârâta B. ROMÂNEASCĂ SA, cu sediul în București, Eurotower Building, .. 11, . și 7, sector 2, având CUI R04829576, înregistrată la ONRC sub nr. J40/_/1992, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. LB/ Tehnored.PAS/2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7287/2015. Judecătoria... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 7139/2015.... → |
|---|
