Plângere contravenţională. Sentința nr. 8150/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 8150/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 8150/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8150

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE: A. N.

GREFIER: C. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul H. G. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ-SECTOR 6 și chemata în garanție S.C. I. A. ECO S.R.L.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata, prin consilier juridic, E. D. N., cu delegație la dosar, fila 41 și chemata în garanție, prin reprezentant, Potecaru A., cu delegație la fila 58, lipsind contestatorul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța dispune introducerea în aplicația ECRIS alături de obiectul principal „plângere contravențională” și a obiectelor secundare „ anulare act” și „ pretenții”, precum și introducerea cererii de chemare în garanție, cu punctajele aferente.

Instanța având în vedere că în cauză este primul termen de judecată, în conformitate cu art. 131 din Noul codul de procedură civilă pune în discuție competența generală, materială și teritorială a instanței.

Intimata prin apărător arată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze dosarul.

Chemata în garanție prin apărător arată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze dosarul.

Instanța constată că este competentă general, teritorial și material să judece pricina, conform art. 94 pct. 3 Cod proc.civ. coroborat cu art. 31 și art. 32 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere locul săvârșirii contravenției, care este în sector 6.

Instanța în temeiul art. 238 alin. 1 din Noul Codul de procedură civilă acordă cuvântul părților cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.

Intimata prin apărător estimează durata soluționării procesului la 3 luni.

Chemata în garanție prin apărător estimează durata soluționării procesului la 3 luni.

Instanța, în temeiul art. 238 din Noul Codul de procedură civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 3 luni.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ-SECTOR 6, invocată de aceasta prin întâmpinare, pe capătul de cerere privind despăgubirile.

Intimata prin apărător solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ-SECTOR 6, pe capătul de cerere privind despăgubirile, având în vedere concluziile din întâmpinare.

Chemata în garanție prin apărător solicită respingerea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ-SECTOR 6, pe capătul de cerere privind despăgubirile, având în vedere că dispoziția de ridicare a fost emisă de această instituție.

Instanța respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ-SECTOR 6, invocată de aceasta pe capătul de cerere privind despăgubirile, având în vedere că prin cerere, contestatorul și-a întemeiat această solicitare pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta ilicită, iar verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale reprezintă chiar fondul cererii și nu poate fi făcută pe cale de excepție, toate aspectele invocate de intimată în susținerea excepției sunt de fapt apărări de fond în privința capătului de cerere privind despăgubirile.

Instanța pune în discuție admisibilitatea cererii de chemare în garanție formulate de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ-SECTOR 6 împotriva chematei în garanție S.C. I. A. ECO S.R.L.

Intimata prin apărător apreciază că cererea este admisibilă în principiu, îndeplinind toate condițiile cerute de lege.

Chemata în garanție prin apărător lasă la aprecierea instanței.

Instanța admite în principiu cererea de chemare în garanție formulată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ-SECTOR 6 împotriva chematei în garanție S.C. I. A. ECO S.R.L. în temeiul art. 74 alin. 2 coroborat cu art. 64 alin. 2 Cod proc.civ., ținând cont de faptul că suma pretinsă de contestator de la intimată a fost încasată în concret de chemata în garanție, iar intimata invocă faptul că între ea și chemata în garanție există un raport juridic în baza căruia s-ar putea regresa în cazul admiterii cererii contestatorului, urmând ca temeinicia sau netemeinicia unei astfel de cereri să facă obiectul analizării cererii de chemare în garanție pe fond.

Instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.

Intimata prin apărător solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și probei cu mijloace materiale, respectiv planșele foto depuse la dosar.

Chemata în garanție prin apărător solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, în baza art. 255 noul Cod proc.civ apreciind că proba cu înscrisuri este admisibilă și poate duce la dezlegarea pricinii, încuviințează contestatorului, intimatei și chematei în garanție proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviințează intimatei și contestatorului, proba cu mijloacele materiale, respectiv planșele foto.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Intimata prin apărător solicită respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată, contravenția a fost săvârșită, contestatorul a staționat neregulamentar. În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea dispoziției de ridicare, solicită să se observe că nu a fost contestat actul cu caracter normativ, în temeiul căruia s-a emis dispoziția de ridicare, recursul în interesul legii se referă strict la o cauză de nulitate absolută a Hotărârilor Consiliilor Locale, ori în cauza de față nu a fost contestată Hotărârea nr. 4/2010, în cauză nu poate fi analizată eventuala cauză de nulitate de care ar putea fi susținută cu privire la dispoziția de ridicare. De asemenea solicită să se aibă în vedere că în mod eronat contestatorul susține că ar fi încălcate dispozițiile O.G. nr 2/2001 art. 2, prin Hotărârea Consiliului Local 6 din 2004 care nu a fost contestată nu s-a reglementat nicio contravenție, deci nu este vorba de o unitate de drept. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect pretenții solicită să fie respins, întrucât nu au fost invocate și nu au fost probate toate condițiile cerute cumulativ de legiuitor aplicabile în momentul respectiv legale, nu poate fi invocată nicio culpă în sarcina subscrisei, nu avea de unde cunoaște că eventual Hotărârea nr. 4/2010 a Consiliului Local Sector 6, ar putea să fie în viitor o cauză de nulitate absolută. În privința cererii de chemare în garanție, în situația în care vor fi admise cele două capete de cerere, privind anularea dispoziției de ridicare și capătul de cerere pretenții, solicită să fie admisă astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, decât cu cheltuielile solicitate prin cererea de chemare în garanței, în situația în care s-ar admite cererea de chemare în garanție de la contestator.

Chemata în garanție prin apărător solicită respingerea cererii ca neîntemeiată și nesusținută. De asemenea solicită respingerea cererii de chemare în garanție a S.C. I. A. Eco S.R.L, aceasta realizând doar operațiunile de ridicare efectivă a mașinii în baza dispoziției scrise emise de intimată și în conformitate cu contractul de concesiune servicii. De asemenea arată că subscrisa are calitatea unui prestator al serviciului taxat contestatorului, serviciu ce a fost prestat legal în baza dispoziției agentului din cadrul DIRECȚIEI GENERALE DE POLIȚIE LOCALĂ-SECTOR 6, consideră că, petentul a fost vătămat în drepturile sale prin actele întocmite de intimată, iar nu prin modalitatea în care un prestator de servicii s-a conformat dispozițiilor agentului, percepând contestatorului o taxă pentru recuperarea vehiculului, iar obligația de restituie a taxei revine instituției publice ce a emis actul juridic ce a dat naștere obligației de plată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.06.2015, contestatorul H. G., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, a formulat plângere împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 25.05.2015, încheiat de agentul constatator N. G., din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, prin care a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal sus-menționat și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare a cu 5 puncte-amendă, în valoare de 450 lei și cu 3 puncte de penalizare și restituirea sumei de 180 lei, achitată cu titlu de amendă către bugetul local și anularea dispoziției de ridicare . nr._ și obligarea Poliției Locale Sector 6 București să-i plătească suma 677,32 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale, actualizată cu rata inflației, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.

În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că, în data de 5.12.2014, a parcat autoturismul BMW cu numărul_ pe ., în paralel cu o altă mașină care se afla pe trotuar.

Contestatorul a menționat că, în zona unde a parcat, nu există un indicator de avertizare ridicări auto și niciun indicator de oprire interzisă. M. mult, în locul unde a parcat, după cum reiese din fotografiile pe care le-a făcut, este un indicator care prevede că parcarea este regulamentară. Văzând că mașina a dispărut, contestatorul s-a dus la I. A. Eco, unde a fost obligat să achite suma de 677,32 lei pentru a recupera mașina, o sumă enormă pentru niște servicii nesolicitate și pentru care legea cere să existe un contract între părți. Iar Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu permite unei firme private să încaseze taxe și amenzi în numele autorităților, căci nu se poate privatiza atribuția statului de a aplica pedepse. Contestatorul a precizat că, deși a recuperat mașina după aproximativ 3 ore de la ridicare și știa că nu se achită depozitarea în primele 24 de ore, i s-a facturat totuși și taxa de depozitare, 208,41 lei, încălcând flagrant HCL S6 nr.4/2010, anexa 2, art. 11: „Tarifele de depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore, începând cu momentul depozitării, nefracționat”, ceea ce constituie un grav abuz.

La I., contestatorul a primit o dispoziție de ridicare și o comunicare cu datele sale de identificare, însă procesul verbal de contravenție a fost încheiat ulterior, pe data de 25.05.2015, la 170 de zile după ridicarea auto din 05.12.2014 și l-a primit prin poștă după 178 de zile, pe 02.06.2015. Pe data de 02.06.2015, contestatorul a plătit 180 lei, jumătate din amendă, conform procesului-verbal . nr._ din data de 25.05.2015. Prin acest proces verbal din data de 25.05.2015, contestatorul a fost sancționat pentru fapta comisă în aceeași dată: „A staționat neregulamentar cu auto marca BMW cu numărul de înmatriculare_ în intervalul orar 16.26-16.32, pe colțul intersecției, fiind înregistrat cu ajutorul mijlocului tehnic marca NIKON, seria_ certificat cu nr. 32/17.02.2012”.

În principal, contestatorul a solicitat anularea procesului-verbal sus-amintit și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare a contestatorului cu 5 puncte-amendă, în valoare de 450 de lei, și cu 3 puncte de penalizare și restituirea sumei de 180 lei achitată cu titlu de amendă către bugetul local pentru următoarele considerente:

a) procesul verbal nu conține explicit măsura ridicării auto, așa cum prevede art. 180 alin.1 din RAOUG nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „(1) Procesul verbal de contravenție va conține în mod obligatoriu: descrierea faptei contravenționale...; sancțiunea complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă;” iar ridicarea auto este o măsura tehnico-administrativă, conform art. 97 alin.1 lit. d din OUG nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

b) Conform art. 16, alin.1 din OG nr. 2/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 180 din RAOUG nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare: „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: ...descrierea faptei ..precum și arătarea tuturor împrejurărilor..; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția”. Însă, actul normativ în baza căruia s-a ridicat mașina, adică HCLS6 nr. 4/2010, nu apare în procesul verbal de constatare a contravenției, care reprezintă unicul act probator al contravenției. Potrivit practicii judiciare, „Lipsa elementelor obligatorii ale procesului de contravenție, inclusiv descrierea faptei contravenționale, nu poate fi completată prin acte extrinseci procesului verbal de contravenție.” (Decizia nr.226/R/CA/2006 a Tribunalului Bihor). De asemenea, „Actul normativ OG nr. 2/2001 nu prevede posibilitatea completării mențiunilor procesului verbal de contravenție cu constatările cuprinse în alte înscrisuri” (sentința nr.1341/14.05.2009 judecătoria Târgu N.).

Procesul verbal contestat nu menționează actul normativ în temeiul căruia i s-a ridicat vehiculul, ci precizează doar date despre amendă și puncte de penalizare. De altfel, contestatorului nu i s-a comunicat niciun alt act în care să se ia această măsură și temeiul său legal. De aceea, contestatorul a considerat măsura ridicării autovehiculului una nelegală și în mod evident abuzivă.

c) Fapta pentru care contestatorul a fost sancționat a fost constatată și înregistrată în absența sa, cu un mijloc tehnic certificat (aparat foto), de aceea procesul verbal trebuia să îmbrace altă formă decât modelul din anexa nr. 1A și anume, anexa nr.1D, potrivit art. 181 din Regulamentul de Aplicare al OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „(1) în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau a unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr.1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul”.

Nerespectarea condițiilor de formă în ceea ce privește încheierea unui proces-verbal de contravenție duce la nulitatea sa. Mai mult, din punct de vedere formal, se poate observa faptul că procesul verbal nu a fost încheiat la fața locului, ci ulterior, după 170 de zile de la ridicarea mașinii,

d) Organul care a constatat contravenția și a aplicat amenda contravențională nu este cel limitativ prevăzut de dispozițiile art.2 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se fac de către poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care are obligația să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora”.

Mai mult, aceste dispoziții se coroborează și cu cele ale art. 109 alin.1 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră”. Prin urmare, neexistând excepții de la regulă, măsurile de sancționare nu pot fi dispuse de alt organ decât cel al poliției rutiere. Ori, în mod evident, în cazul de față, poliția locală și-a depășit atribuțiile, motiv pentru care intervine nulitatea absolută a procesului verbal.

Prin urmare, procesul-verbal de constatare a contravenției săvârșită de contestator a fost întocmit fără respectarea prevederilor legale, procesul-verbal criticat fiind unul nelegal și, pe cale de consecință, contestatorul a solicitat anularea acestuia și a sancțiunilor dispuse în cadrul acestuia, inclusiv restituirea sumei de 180 lei achitată cu titlu de amendă către bugetul local.

Măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale și, prin urmare, contestatorul a solicitat anularea dispoziției de ridicare . nr._.

În acest sens, contestatorul a invoc următoarele prevederi:

Art. 64 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare: (1) Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz;

(3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin.1 se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.

Deci, Poliția Rutieră are competența să dispună ridicarea vehiculelor, și nu Poliția Locală.

Acest fapt este prevăzut și de HCL S6 nr. 4/2010, actul normativ în baza căruia a fost ridicata mașina: conform art.6 din HCL S6 nr.4/2010, în cazul constatării staționării vehiculului/remorcii în afara spațiilor special amenajate, se va proceda la blocarea/ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului/remorcii, constatarea staționării neregulamentare/abuzive se face de către Brigada de Poliție Rutieră a Municipiului București și/sau de către Direcția G. de Poliție Comunitară Sector 6, după caz, în conformitate cu normele legale.

Conform art. 5 din HCL S6 nr. 4/2010, operațiunea privind constatarea ocupării abuzive a locului de parcare de către un vehicul/remorcă, altul decât cel pentru care s-a eliberat autorizația de parcare sau blocarea accesului în instituții publice sau private ori reședințe se efectuează de agenți comunitari din cadrul Direcției Generale de Poliție Comunitară Sector 6 asistați de către angajații operatorului autorizat.

De asemenea, art. 8 din HCL S6 nr. 4/2010 prevede că aceste operațiuni se pot realiza numai în prezența agentului comunitar, în baza Dispoziției de ridicare întocmită de către intimat, cu excepția cazurilor în care dispoziția de ridicare este întocmită de către agenții Brigăzii de Poliție Rutieră pentru vehiculele/remorcile staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, prin care s-a dispus blocarea/ridicarea vehiculului/remorcii.

Operațiunile de blocare/ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor, se vor face prioritar în cazurile în care vehiculele/remorcile staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 6 sau pe domeniul public/privat de pe raza teritorială a Sectorului 6, creează blocaje sau obstrucționări ale traficului rutier.

Astfel, procesul verbal și Dispoziția de ridicare, emise de Poliția Locală, încalcă atât OUG nr.195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare cât și HCL S6 nr. 4/2010, actul normativ în baza căruia a fost ridicat autovehiculul, motiv pentru care contestatorul a solicitat anularea procesului verbal și a Dispoziției de ridicare.

În baza art. 2 din OG nr.2/2001, Curtea de Apel Ploiești a stabilit prin Decizia nr.1398 din data de 21.10.2009, că un Consiliu Local nu poate stabili contravenții prevăzute și în Codul rutier și, prin urmare, competența aplicării sancțiunilor contravenționale o au numai polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, nu și cei de la Poliția comunitară.

Conform art. 64, alin.3 din OUG nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră se realizează potrivit procedurii stabilite prin Regulament. Ori, la ora actuală, Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 este stabilit prin HG nr.1391/2006 și nu spune nimic despre procedura de ridicare a vehiculelor.

Poliția nu avea dreptul să dispună ridicarea mașinii contestatorului deoarece măsura tehnico-administrativă a ridicării, menționată în art. 97 alin.1 lit. d din OUG nr.195/2002 republicată, nu poate fi luată decât cu respectarea dispoziției din art. 64 alin.3 din aceeași OUG nr.195/2002 republicată. Ori, actul normativ indicat, anume Regulamentul de Aplicare al OUG nr.195/2002 republicat, nici cel adoptat prin HG nr.85/2003, nici cel actual în vigoare, adoptat prin HG nr.1391/2006, nu au nicio asemenea normă. Prin urmare, Poliția - agentul constatator — a luat o măsură tehnico-administrativă care, potrivit legii în temeiul căreia a emis-o, nu are mecanismul legal de aducere la îndeplinire, fiind, pentru aceasta, nelegală.

De asemenea, se încalcă art. 2 din OG nr.2/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede:

(2) Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.

(5) Hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului București, prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin.2-4, sunt nule de drept”.

De aceea, Curtea de Apel Cluj a stabilit prin Decizia nr. 4829 din data de 18.11.2011 că „OG nr.2/2001 este un act juridic cu forța unei legi ordinare, derogări de la acest act normativ se pot realiza doar prin acte normative de același rang. Hotărârile de Consiliu Local (în speță HCL nr.4/2010) nu au statut de lege specială și trebuie să nu conțină dispoziții contrare legilor constituționale, organice sau ordinare, să intervină strict în limitele competențelor teritoriale și materiale ale organului emitent și să respecte ierarhia forței juridice a actelor normative de stat”.

De asemenea, s-a stabilit că „este esențial împotriva legii fundamentale împuternicirea unei persoane juridice de drept privat cu executarea unei funcții de constrângere prin forță, proprie numai autorităților Statului Român desemnate în acest sens prin lege. O entitate de drept privat nu poate desfășura activități prin care să dispună punerea în aplicare a legilor Statului Român ori prin care să impieteze asupra proprietății private exercitând puteri de autoritate publică. Conform art.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele juridice cu scop patrimonial se organizează în vederea efectuării de acte de comerț, „fiind contrar legii și ordinii de drept ca unei persoane juridice de drept privat să-i fie încredințată forța publică proprie numai Statului Român, prin organismele sale” - sentința civilă nr. 279/CA din data de 19.09,2007 a Tribunalului Satu M..

Art.97 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare: (1) În cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: d) ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.

Ridicarea autoturismului este deci o măsură tehnico-administrativă, iar art. 97 alin.6 OUG nr.195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare prevede: „Procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament”. Se referă la RAOUG nr. 195/2002 care, la art. 180 alin.1 stabilește: „Procesul verbal va conține în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale, (...), sancțiunea complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă” însă procesul verbal contestat nu face vorbire de vreo măsură cu privire la ridicarea autoturismului, motiv pentru care ridicarea a fost ilegală și abuzivă.

Potrivit practicii judiciare: „ Având în vedere că prin procesul verbal nu s-a dispus și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, instanța apreciază că nu poate dispune înlăturarea acestei măsuri, ci ineficiența juridică a acesteia se deduce din anularea procesului verbal” (sentința nr. 1341/14.05.2009 a judecătoriei Târgu N.).

În condițiile în care nu se respectă includerea măsurii tehnico-administrative în procesul verbal întocmit, acesta este lovit de nulitate absolută, căci a produs petentului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia, deoarece petentul este lipsit de posibilitatea de a ataca sancțiunea de ridicare auto.

În timp ce măsurile tehnico-administrative au un caracter de regulă preventiv, sancțiunea contravențională complementară are întotdeauna un caracter punitiv, având scopul de înlăturare a unei stări de pericol. De asemenea, ridicarea autoturismului, potrivit Codului rutier, este o sancțiune care intervine pentru nerespectarea dispozițiilor cu privire la staționare. Până în 2007, măsura ridicării auto era chiar considerată ca o sancțiune complementară (dat fiind caracterul ei punitiv, similar unei sancțiuni penale), pe când acum este văzută ca o măsură tehnico-administrativă, în timp ce imobilizarea vehiculului este prevăzută de art. 96 din Codul rutier ca sancțiune complementară. Este evident că ridicarea auto este mai gravă decât imobilizarea autovehiculului, care este o sancțiune complementară și deci se aplică obligatoriu prin același proces verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.

Cu privire la acest aspect, într-o decizie de referință a practicii judiciare (Decizia nr. 3241/2010 a Curții de Apel Cluj) se arată: „(...) Măsura de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar este legal stabilită tot în urma săvârșirii unei contravenții. (...) Ca atare, o asemenea măsură ar trebui dispusă întotdeauna numai prin procesul verbal prin care se sancționează o contravenție referitoare la regimul de staționare al autovehiculelor”.

Față de prevederile legale mai sus menționate, măsura ridicării autoturismului a fost una nelegală, pentru următoarele motive:

Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 aprobat prin HG nr.1391/2006, nu prevede nimic despre procedura ridicării auto, la care se referă art. 64 alin.3 din OUG nr.195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce prevede ridicarea de pe partea carosabilă.

Regulamentul din HCLS6 nr.4/2010 încalcă art.2 din OG nr. 2/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare:

OG nr. 2/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare prevede că procesul verbal este singurul act prin care se constată și se sancționează o contravenție, deci dispoziția de ridicare stabilita printr-un Regulament aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local nu respectă aceste prevederi. Se încalcă astfel principiul ierarhiei actelor normative.

Procesul verbal nu conține explicit măsura ridicării auto, așa cum prevede art.180 din RAOUG nr.195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare: „(1) Procesul verbal de contravenție va conține în mod obligatoriu: descrierea faptei contravenționale...; sancțiunea complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă;” iar ridicarea auto este o măsura tehnico-administrativă, conform art. 97, alin.1 lit. d din OUG nr. 195/2002,republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Conform Deciziei nr.9 în dosarul nr.3/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a decis că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.128 alin.1 lit. d, art.134 alin.2 și art. 135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.3 alin.1, art.5, art.36 alin.1, alin.2 lit. d și alin.6 lit. a pct. 13 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.21 lit. b și art.24 lit. d din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art.97 alin.1 lit. d și alin.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale”.

Față de cele menționate mai sus, contestatorul a apreciat că măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, determinând astfel ca suma de bani achitată de contestator în vederea eliberării autoturismului să fie nejustificată din punct de vedere juridic, ceea ce a determinat o micșorare a patrimoniului acestuia fără existența unui temei legal.

În aceste condiții, contestatorul a considerat că, prin obligarea nejustificată la plata taxei de 677,32 lei de către contestator către . SRL în vederea ridicării autoturismului ca urmare a dispoziției agentului poliției locale sector 6 în acest sens, Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, i-a provocat un prejudiciu material.

Față de această împrejurare, contestatorul a solicitat instanței angajarea răspunderii civile delictuale a DGPL Sector 6 pentru prejudiciul material provocat și obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu, conform art. 998 - 999 Cod Civil.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a DGPL Sector 6, sunt întrunite condițiile cumulative după cum urmează: (i) existența unei fapte ilicite - această condiție se verifică prin dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare a autoturismului cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege; (ii) existența unui prejudiciu - suma de bani achitată de subsemnatul în vederea eliberării autoturismului a fost nejustificată din punct de vedere juridic, determinând o micșorare a patrimoniului propriu fără existența unui temei legal; (iii) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; (iv) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul - în acest caz, vinovăția rezultă din culpa agentului constatator în dispunerea măsurii de ridicare a autoturismului.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal trebuie menționat că un proces-verbal de constatare și de sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.

În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf ai art. 6 CEDO. Jurisprudența CEDO, care definește acuzația în materie penală în raport de trei criterii alternative: calificarea în dreptul intern, natura faptei și gradul de severitate al sancțiunii aplicate, a statuat că acuzația în materie penală include și domeniul contravențional (A. contra României, 2007; Lutz contra Germaniei, 1987; Otzurk contra Germaniei, 1984).

Caracterul penal al contravenției este de asemenea dovedit și de severitatea pedepsei aplicate (hotărârea Ozturk contra Germaniei).

În acest sens, trebuie notat că sancțiunea aplicată contestatorului a fost amenda de 450 lei, plus 677,32 lei (eliberarea mașinii), adică un total de 1127,32 lei, sumă cu mult peste minimul amenzii penale prevăzute de art.63 Cod civil.

Conform art. 6 CEDO, rezultă că petentul contestator beneficiază de prezumția de nevinovăție, deci nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind intimatei, care trebuie să facă dovada că aspectele consemnate în procesul-verbal de contravenție sunt întemeiate și corespund realității.

Contestatorul a solicitat instanței să pună în vedere intimatei să depună la dosarul cauzei Nota de constatare, precum și planșa foto făcută la ridicarea vehiculului (art.8 din HCL S6. nr. 4/2010 prevede foto făcute din minim 4 unghiuri, laterale, față și spate). De asemenea, contestatorul a solicitat obligarea intimatei să depună la dosar toate înscrisurile în temeiul cărora a constatat și sancționat contravenția și, totodată, să depună la dosar măsurătorile efectuate în stabilirea faptei sancționate, să indice instrumentul folosit la măsurătoare și să depună copii după certificatul metrologic al respectivului instrument și atestările operatorului.

Pentru toate aceste considerente, contestatorul a solicitat anularea procesului verbal pentru motivele arătate mai sus, ca nelegal și netemeinic, cât și Dispoziția de ridicare emisă abuziv de Poliția Locală Sector 6.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate acestuia cu măsura avertismentului.

Contestatorul a avut o conduită corectă până în prezent, astfel că i se poate aplica o sancțiune mai ușoară, în speță avertismentul. Chiar și textul legal, art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu „gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

Astfel, având în vedere lipsa de pericol social a faptei, a consecințelor negative în urma faptei (nu s-a produs nici un accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii), precum și circumstanțele personale ale subsemnatului se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art.5, art.6, art. 7, art.15, art.16, art.17, art.19, art. 21 alin.3, art. 26 alin.1, art. 38 alin. 3 din OG nr. 2/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 180, art. 181 din RAOUG. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare art.64 și art.97 din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare art. 1, art.4 și art. 5 din HCL S6. nr. 4/ 2010, Decizia nr.9 în dosarul nr.3/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar, în copie, cartea sa de identitate, procesul-verbal . nr._ din data de 25.05.2015, dispoziția de ridicare . nr._, factura nr._ din data de 5.12.2014 și bonul fiscal nr.30, care atestă achitarea taxei de 677,32 lei către . SRL, chitanța nr._ care atestă achitarea amenzii de 180 lei în 48 de ore de la comunicarea procesului-verbal, chitanța plății taxei de timbru de 20 lei, plicul care atestă primirea procesului verbal în data de 02.06.2015, fotografii realizate după ridicarea mașinii care demonstrează că aceasta a fost parcată regulamentar.

La data de 17.07.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată și admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a DGPLS 6 cu privire la capătul de cerere privind angajarea răspunderii civile delictuale a instituției sale, deoarece presupusul prejudiciu material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului este taxa privind ridicarea, transportul și depozitarea autoturismului cu numărul_ staționat neregulamentar, nefiind achitată instituției intimate.

Astfel, prin factura . MLF numărul nr._ din data de 05.12.2014, d-nul H. a achitat suma de 677,32 lei, reprezentând taxa de ridicare, taxa de transport și taxa de depozitare prevăzută expres de prevederile HCL S 6 nr. 4/2010; sarcina încasării taxei revine operatorului autorizat.

Având în vedere solicitarea anulării unui act administrativ, în situația în care instanța va dispune anularea acestuia, în temeiul efectelor nulității actului juridic suma reprezentând taxa de ridicare și transport urmează a fi restituită de la persoana juridică în contul căreia a fost efectuată plata.

În fapt, în data de 05.12.2014, în intervalul orar 08:41, o echipă operativă din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, care-și desfășura activitatea în zona de competență, a identificat autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare_, utilizat de petent, staționând neregulamentar pe colțul intersecției ., sector 6, încălcând prevederile art. 142 lit. f și art. 143 lit. a din RA al OUG nr. 195/2002.

În conformitate cu prevederile art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010 în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală „constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar” . Astfel, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din OUG nr.195/2002: „constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției” și în conformitate cu prevederile art. 109 alin.3 din același act normativ „în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal se poate încheia și în lipsa b contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori”.

Intimata a precizat că petentul nu se afla la fața locului, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 181 din HG nr. 1391/2006, datele de identificare ale contravenientului din procesul-verbal contestat, sunt datele completate în procesul verbal din data de 06.12.2014, ora 08:41, privind stabilirea identității utilizatorului autoturismului cu numărul_ staționat neregulamentar; contestatorul, recunoscând că a staționat neregulamentar pe carosabilul ., sector 6, prin care contestatorul a completat propriile date de identificare, semnând și implicit a recunoscut că a staționat neregulamentar în data de 05.12.2014, în condițiile în care fapta contravențională a fost constatată cu ajutorul mijlocului tehnic marca Nikon seria_, certificat cu numărul 32/17.02.2012. La fața locului au fost efectuate fotografii la un interval de 6 mim, respectiv intervalul orar 16:16-16:32, din care reiese cu claritate faptul că autoturismul utilizat de d-nul H. a fost staționat pe colțul intersecției ., sector 6.

De asemenea, intimata a menționat că fapta constituie contravenție, fiind prevăzută de art. 142 lit. f și de art. 143 lit. a din HG nr. 1391/2006 privind aprobarea RA al OUG nr. 195/2002,cu modificările și completările ulterioare și sancționată de art.100 alin. 2 și art. 108 alin 1 lit. b pct. 7 din OUG nr. 195/2002, cu 4-5 puncte amendă și 3 puncte penalizare.

În ceea ce privește legalitatea actului constatator, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art.16 și art.17 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată de OUG nr. 195/2002 și de RA al OUG nr. 195/2002.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, intimata a menționat că, din conținutul art. 34 al aceluiași act normativ, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, faptele cuprinse în procesul-verbal fiind constatate de către agenții constatatori, și face dovada până la proba contrară, sarcina dovedirii contrariului celor consemnate în procesul-verbal revenind, conform art. 249 Codul de procedură civilă, contestatorului.

Cât privește sancțiunea aplicată, intimata a considerat că aceasta a fost individualizată în mod legal și corect fața de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001.

Intimata a menționat că faptele care constituie contravenții încadrate în clasa a II a, sunt sancționate cu 4-5 puncte amendă, conform art. 98 afin. 4 lit. c din OUG nr.195/2002, pentru acestea calculul limitelor maxime și minime ale amenzii se face în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 și, respectiv prin înmulțirea punctelor de amendă cu 10 % din salariul minim brut pe economie stabilit prin Hotărâre a Guvernului.

Astfel, conform prevederilor HG nr. 871/2013-, începând cu data de 01.07.2013, salariul minim brut pe țară garantat în plată este de 900 lei.

Intimata a precizat faptul că agenții constatatori au aplicat amenda în cuantumul maxim prevăzut de art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rezultat din calculul prevăzut de art. 98 din același act normativ: 5 puncte amendă înmulțite cu 90 lei, respectiv 450 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termen de 2 zile lucrătoare de la comunicarea procesului verbal (conform art. 109 alin. 5 din OUG nr.195/2002 rep.), având în vedere gravitatea faptei contravenționale.

De asemenea prin procesul verbal s-au aplicat 3 puncte penalizare în conformitate cu prevederile art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG nr. 195/2002, sancțiune contravențională complementară care se aplică conform prevederilor art. 96 din același act normativ și a prevederilor art. 204 din HG nr_/2006.

În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 9 din OUG nr.195/2002 rep., prevederile OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice „se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.80/2002, cu modificările și completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanță de urgență nu se dispune.

În ceea ce plângerea contravențională formulată de contestator având ca obiect anularea procesului-verbal . nr._/25.05.2015, intimata a solicitat respingerea acestuia pentru următoarele motive:

Prin HCL S 6 nr. 216/30.12.2010, începând cu data de 01.01.2011 s-a înființat DGPL S 6 prin organizarea DGPC S 6, având în vedere . la data de 01.01.2011 a Legii nr.155/2010. Astfel, trebuie evidențiat faptul că, odată cu apariția Legii nr. 155/2010, Poliției Locale i-au fost date în competență atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice, conform prevederilor art. 7 lit. h din Legea nr.155/2010, poliția locală „constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a aplica măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar”. De asemenea, față de susținerile eronate ale contestatorului privind faptul că nu au fost respectate prevederile art.180 din OUG nr. 195/2002 acestea arată fără echivoc reaua-credință a d-lui H., deoarece constatarea faptei contravenționale s-a făcut cu ajutorul mijlocului tehnic certificat marca Nikon.

Totodată, intimata a precizat că petentul nu a invocat o cauză de anulare cu respectarea prevederilor art. 12 coroborat m art. 10 din Cod procedură civilă și nu a făcut dovada producerii unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal . nr._/25.05.2015, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în mod legal cu respectarea prevederilor legale imperative aplicabile. Astfel, contestatorul nu a arătat presupusa vătămare, nu a invocat-o și nici nu a susținut-o cu probe, așa cum a hotărât prin Decizia nr. XXII din 19.03.2007 Înalta Curte de Casație și justiție cu privire la cauzele de nulitate absolută a procesului verbal doar în condițiile încălcării prevederilor art. 17 din OG nr. 2/2001, în celelalte cazuri aplicându-se nulitatea relativă.

De asemenea, contestatorul avea obligația de a se asigura că nu a creat un pericol pentru ceilalți participanți la trafic prin modul cum a staționat. Totodată, conform art.12 Cod procedură civilă, contestatorul are obligația exercitării drepturilor procesuale cu bună credință.

De asemenea, față de susținerile eronate ale contestatorului privind faptul că măsura tehnico - administrativă a ridicării autoturismului staționat neregulamentar, nu a fost consemnată în procesul verbal, arată culpa acestuia care a primit actul administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea contenciosului administrativ prin care s-a dispus măsura tehnico-administrativă.

În concluzie, intimata a considerat că susținerile neprobate ale d-lui H. nu reprezintă o cauză de anulare a procesului-verbal contestat, cu atât mai mult cu cât conform prevederilor art. 10 Cod procedură civilă, aceasta avea obligația să „își probeze pretențiile și apărările”, motiv pentru care a solicitat menținerea procesului-verbal . nr._/22.04.2015 ca temeinic și legal încheiat.

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea dispoziției de ridicare a autoturismului staționat neregulamentar, intimata a solicitat respingerea acestuia, nefiind îndeplinite condițiile cerute cumulativ de către legiuitor.

Dispoziția de ridicare . nr._/05.12.2014, prin care s-a dispus măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului cu numărul_, este un act administrativ, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, fiind dispusă în conformitate cu prevederile art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010 și ale art.143 lit. a raportat la art. 142 lit. f din RAOUG nr. 195/2002.

Dispoziția de ridicare . nr._/05.12.2014 se bucură de prezumțiile relative ale tuturor actelor administrative unilaterale care îndeplinesc condițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, respectiv prezumția de legalitate, prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate, instituindu-se în mod legal obligația de respectare și obligația de executare. Totodată, contestatorul nu a arătat în ce ar consta eventualele cauze de nulitate și nu a făcut dovada contrară pentru a răsturna probele administrate și prezumțiile invocate de instituția intimată.

În ceea ce privește angajarea răspunderii civile delictuale a DGPL S 6, intimata a solicitat respingerea acesteia deoarece, în mod culpabil contestatorul nu a invocat și nu a probat îndeplinirea condițiilor legale obligatorii cerute cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv: existenta unui prejudiciu material, a unei fapte ilicite, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta ilicită precum și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

De asemenea, intimata a învederat că angajarea răspunderii civile delictuale a DGPLS 6, în conformitate cu prevederile art. 1357 cod civil (Legea nr. 287/2009 rep.), acestea sunt aplicabile doar în măsura probării de către petent a încălcării obligațiilor prevăzute de art. 1349 alin. 1 Cod civil erga omnes, „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Astfel, în speță, contestatorului nu i-a fost încălcat un drept, respectiv acela de a staționa în colțul intersecției, ci au fost respectate obligațiile legale pentru înlăturarea stării de pericol create de către petent, motiv pentru care, în mod legal (conform art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010 și a HCL S 6 nr.4/2010) s-a dispus măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului utilizat de d-nul H. G..

Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și nelegală, menținerea procesului-verbal . nr._/25.05.2015 a dispoziției de ridicare . nr._/05.12.2014, a sancțiunii contravenționale și a măsurii tehnico-administrative dispuse, ca temeinice și legale.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art.205 și art.249 Cod procedură civilă, dispozițiile Legii nr. 155/2010 privind Poliția Locală, pe dispozițiile OUG nr. 195/2002- privind circulația pe drumurile publice, pe dispozițiile HG nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurilor publice și pe dispozițiile OG nr. 2/2001.

Intimata a depus la dosar și cerere de chemare în garanție a . SRL, cu privire la capetele de cerere prin care se solicită anularea actului administrativ individual dispoziția de ridicare . nr._/28.11.2014, precum și restituirea taxei de ridicare, transport și depozitare a vehiculului și cheltuieli de judecată în sumă de 677,32 lei.

În temeiul art. 72 și urm. Cod procedură civilă, intimata a formulat cerere de chemare în garanție pentru ca, în situația admiterii cererii de chemare în judecată, . SRL-ca operator autorizat care a încasat suma reprezentând taxa de ridicare, transport și depozitare, să fie obligată la restituirea acesteia către contestator.

Întrucât în cauza de față este vorba despre revenirea la situația anterioară emiterii dispoziției de ridicare a cărei anulare se solicită, în cazul anulării acesteia taxa de ridicare urmează a fi restituită de către încasatorul sumei, respectiv de către . SRL.

De asemenea, în practica juridică s-a reținut că: „Anularea unui act juridic are efect retroactiv. Anularea stinge efectele actelor anulate, considerându-se că acestea din urmă nu au existat. Anularea unui act administrativ are ca efect nulitatea tuturor actelor juridice care au fost condiționate, sub aspectul legalității, de existența actului administrativ.” - Jurisprudența ICCJ - Decizia nr. 477/25.01.2007.

Intimata a menționat că, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Anexa 2 a HCLS6 nr. 4/2010 „plata sumelor aferente operațiunilor de blocare/ridicare, transport și depozitare a vehiculelor/remorcilor se cutează la reprezentantul operatorului autorizat care a efectuat operațiunile de blocare, ridicare, transport și depozitare care are obligația să eliberează chitanță fiscală”.

Precum reiese din textele mai sus menționate, persoana juridică . SRL este cea își mărește în mod direct patrimoniul, ca urmare a încasării taxei mai sus menționate, astfel că, în situația dispoziției de ridicare, numai aceasta poate fi obligată la restituirea taxei încasate. Cu alte cuvinte, având în vedere dispozițiile art. 31 din Codul civil, . SRL este titulara dreptului de a încasa taxa de ridicare menționată iar, pe cale de consecință, doar această societate comercială poate fi obligată la restituirea sumei de bani cu care și-a mărit patrimoniul în mod nejustificat.

Totodată, intimata a menționat și faptul că, în situația anulării dispoziției de ridicare, trebuie avut în vedere criteriul/cerința echității, în sensul în care doar încasatorul sumei care și-a mărit patrimoniul, poate fi obligat să îl micșoreze în mod corespunzător. Precum reiese și din dispozițiile Codului de procedură civilă, respectiv art. 5 coroborat cu art. 22 alin. 7, ținând seama de criteriul/cerința echității, in timata a solicitat instanței de judecată să constate că, o consecință logică a admiterii cererii de chemare în judecată, este obligarea încasatorului la restituirea taxei.

Intimata a apreciat că obligarea DGPLS 6 la restituirea taxei de ridicare fără obligarea subsecventă a încasatorului sumei la restituirea acesteia către aceasta ar conduce, pe de o parte, la menținerea unui efect al actului administrativ anulat iar, pe de altă parte, la încălcarea criteriului echității mai sus menționat.

Valoarea cererii de chemare în garanție este reprezentată de taxa de ridicare, transport și depozitare, respectiv 677,32 lei și eventualele cheltuieli de judecată solicitate de către contestator.

În ceea ce privește dispozițiile privind taxele judiciare de timbru, intimata a considerat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 30 din OUG nr.80/2013 - privind taxele judiciare de timbru, prezenta cerere de chemare în garanție fiind scutită de la restituirea taxei de ridicare, precum și la plata cheltuielilor de judecată către contestator.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 59 coroborat cu art. 72 și următoarele din Codul de procedură civilă, dispozițiile Legii nr. 155/2010 privind Poliția Locală, dispozițiile OUG nr. 195/2002- privind circulația pe drumurile publice, dispozițiile HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurilor publice și pe dispozițiile OG nr.2/2001.

Alăturat, intimata a anexat în copie procesul verbal de contravenție contestat, confirmare de primire, proces verbal încheiat la data de 05.12.2014, dispoziție de ridicare . nr._, notă de constatare . nr._, planșe fotografice.

La data de 09.09.2015, chemata în garanție . SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea chemării în garanție a . SRL, respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 și respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele de cerere.

Chemata în garanție a solicitat respingerea chemării în garanție a . SRL întrucât aceasta a realizat doar operațiunile de ridicare efectivă a mașinii în baza dispoziției scrise emise de către Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 București și în conformitate cu contractul de concesiune de servicii nr.3/20.04.2010 încheiat cu această instituție, taxa pretinsă reprezentând contravaloarea operațiunilor de ridicare, transport și depozitare.

De asemenea, . SRL nu are atribuții de cenzurare a legalității actelor administrative emise de Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, astfel încât are obligația contractuală de a ridica mașinile, indiferent de împrejurări.

Chemata în garanție a considerat că restituirea taxei s-ar justifica în situația în care operațiunea de ridicare s-ar realiza în lipsa unei dispoziții administrative, ceea ce nu este cazul, deoarece operațiunea de ridicare, transport și depozitare s-a realizat efectiv, presupunând anumite costuri ce trebuiesc recuperate.

Astfel, de subliniat este și faptul că nici Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 București nu a indicat care ar fi temeiul pentru obligarea societății sale la restituirea sumei de 677,32 lei, neexistând vreo culpă contractuală sau delictuală a societății.

Prejudiciul menționat nu este provocat de ridicarea și transportarea autovehiculului la locul de depozitare de către angajații societății, ci de dispoziția de ridicare emisă de către agentul din cadrul Direcția G. de Poliție Locală Sector 6.

Chemata în garanție a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, întrucât contravaloarea serviciilor privind ridicarea, transportul și depozitarea este efectul direct al emiterii dispoziției de ridicare emisă de către acesta, împrejurarea că sumele s-au vărsat în contul . SRL, neavând relevanță sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre actele juridice întocmite și nașterea obligației de plată a taxei.

În cazul anulării actului administrativ, nu se poate avea în vedere repunerea în situația anterioară, întrucât societatea comercială I. A. Eco SRL a ridicat autovehiculul contestatorului în baza dispoziției de ridicare și ca urmare a semnării contractului cu Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, generând niște costuri care trebuiesc achitate.

Prin hotărârea numărul 4/28.01.2010 a Consiliului Local al Primăriei Sectorului 6 s-a stabilit conform art. 3 că se va organiza licitația publică privind operatorul autorizat să desfășoare activități privind blocarea, ridicarea, transportul și depozitarea de pe partea carosabilă, precum și de pe domeniul public și privat de pe raza teritorială a Sectorului 6.

În urma licitației, . SRL a fost desemnată câștigătoarea contractului nr. 3/20.04.2010 de concesiune de servicii privind blocarea, ridicarea, transportul și depozitarea și eliberarea vehiculelor/remorcilor staționate neregulamentar pe partea carosabilă și drumurilor publice, precum și pe domeniul public și privat de pe raza teritoriala a Sectorului 6, cu excepția locurilor de parcare închiriate legal, conform Anexei nr. 1 din HCL S6 nr.4/28.01.2010.

Suma de 677,32 lei încasată de . SRL reprezintă cheltuielile efectuate privind operațiunile de ridicare, transport și depozitare, activități ce presupun folosirea unor utilaje și instalații specializate, combustibil și a forței de muncă aferente pentru care societatea a efectuat costuri ce trebuiesc recuperate. De asemenea, contravaloarea operațiunilor privind ridicarea, transportul și depozitarea nu reprezintă un prejudiciu material, ci o obligație legală stabilită în sarcina deținătorului autovehiculului conform art.64 alin 2 din OUG nr.195/2002.

Conform art. 5 din HCL nr 4/28.01.2010, din sumele încasate pentru serviciile prestate de către operator se achită cu titlu de taxă de redevență, un procent de 10% din încasări care se constituie ca venit la bugetul local cu destinație exclusivă pentru sporirea numărului de locuri de parcare de pe raza teritorial-administrativă a sectorului 6.

. SRL are calitatea unui prestator al serviciului taxat contestatorului, serviciu ce a fost prestat legal în baza dispoziției agentului din cadrul DGPL, și nu în mod abuziv de către societate.

Chemata în garanție a considerat că, în cazul anulării actelor administrative contestate în prezenta speță, contestatorul a fost vătămat în drepturile sale prin actele întocmite de către agenții Direcției G. de Poliție Locală Sector 6, iar nu prin modalitatea în care un prestator de servicii s-a conformat dispozițiilor agentului, percepând contestatorului o taxă pentru recuperarea vehiculului, iar obligația de restituire a taxei revine instituției publice ce a emis actul juridic ce a dat naștere obligației de plată.

Întrucât, prestarea unui serviciu public de către o persoană privată presupune subordonarea acesteia atât normelor contractuale, pe care este obligată să le respecte sub sancțiunea desființării contractului de prestări servicii, dar și dispozițiilor individuale date de autoritate, față de care nu are o poziție de egalitate.

În ceea ce privește cererea în pretenții, chemata în garanție a solicitat a se observa că . operatorul autorizat și nu a făcut decât să pună în executare o dispoziție de ridicare emisă de către DGPLS6, dispoziție ce este obligatorie pentru aceasta în baza contractului de concesiune, iar nerespectarea ar fi de natură să atragă răspunderea materială față de unitatea contractantă.

. SRL nu este competentă nici de a constata că petentul contestator a parcat neregulamentar și nici nu a comis vreo contravenție la regimul circulației, aceste măsuri revenind Poliției Locale. Totodată, nu are competența de a verifica oportunitatea sau legalitatea măsurii de ridicare, și nici nu poate refuza îndeplinirea obligațiilor ce-i revin prin semnarea contractului cu Primăria Sector 6.

În acest context, chemata în garanție a solicitat respingerea pretențiilor formulate de petent, în sensul restituirii sumei de 677,32 lei, ca fiind netemeinice și nelegale, întrucât . SRL este operatorul autorizat pe raza sectorului 6.

În drept, au fost invocate dispozițiile 205 Cod procedură civilă, OUG nr.80/2013, dispozițiile OUG nr.195/2002, HCLS6 nr.4/2010 și Legea nr.155/2010 a Poliției Locale.

La termenul de judecată din 21.10.2015 instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimată pe capătul de cerere privind despăgubirile și a admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată de intimată împotriva . SRL. De asemenea, a încuviințat contestatorului, intimatei și chematei în garanție proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și intimatei și contestatorului mijloacele materiale de probă, respectiv planșele foto depuse la dosar.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin dispoziția de ridicare . nr._/05.12.2014 încheiată de un agent al intimatei, s-a constatat că vehiculul marca BMW, nr.BIL-27-H., se află staționat neregulamentar în pe colțul intersecției ., în intervalul orar 16.26-16.32, agentul dispunând ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului în locul special amenajat.

Operațiunile de ridicare, transport și depozitare au fost efectuate de . SRL, în baza dispoziției menționate, iar pentru recuperarea vehiculului contestatorul a achitat acestei societăți suma de 677,32 lei (f.23).

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 25.05.2015 de către intimata DGPL Sector 6, contestatorul a fost sancționat cu amenda de 450 lei și aplicarea a 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.143 lit.a raportat la art.142 lit.f din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002. S-a reținut în procesul-verbal că la data de 05.12.2014, în intervalul orar 16.26-16.32, contestatorul a staționat neregulamentar vehiculul marca BMW, nr._, pe colțul intersecției din ..

Instanța nu a reținut motivele de nelegalitate a procesului-verbal invocate de contestator.

Astfel, instanta nu a retinut sustinerea contestatorului privind nulitatea procesului-verbal pentru lipsa menționării măsurii ridicării in procesul-verbal de contraventie și nici pentru încheierea lui la 170 zile după ce s-a dispus ridicarea. Nicio normă juridică nu impune agentului încheierea procesului-verbal chiar în momentul constatării săvârșirii contravenției, art.13 alin.1 din O.G. 2/2001 prevăzând doar un termen de prescripție de 6 luni de la data săvârșirii faptei pentru aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, termen care în mod evident nu a fost împlinit în cauza de față. Chiar art.181 din H.G.1391/2006 prevede că este posibil ca fapta să fie constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, caz în care polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției (…) după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul – ceea ce include, evident, și posibilitatea încheierii procesului-verbal ulterior momentului săvârșirii faptei de către contravenient, după derularea operațiunilor menționate de textul legal enunțat - . Prin urmare, in cazul constatării faptei cu ajutorul unui mijloc tehnic, încheierea procesului-verbal este ulterioară luării măsurii tehnico-administrative de ridicare – al cărei scop de înlăturare a obstacolelor din circulația rutiera nu poate fi atins decât daca măsura se ia imediat după momentul constatării faptei. Lipsa mențiunii măsurii tehnico-administrative a ridicării nu poate atrage nulitatea procesului-verbal, pentru că este vorba despre acte juridice diferite, iar soarta procesului-verbal nu depinde de soarta măsurii de ridicare – deja dispuse. Pe cale de consecință, instanța a înlăturat și susținerea contestatorului privind nelegalitatea procesului-verbal pentru neindicarea HCL Sector 6 nr.4/2010, în baza căruia s-a dispus ridicarea vehiculului.

Instanța nu a reținut nici susținerile contestatoarei privind nelegalitatea măsurii ridicării pentru că nu ar fi putut fi luată decât de agenții din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră Astfel, instanța reține că în legea specială, nr.155/2010, se prevede expres în art.7 lit.h că poliția locală are și dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.

În final, instanța a înlăturat și argumentul contestatorului privind nelegalitatea procesului-verbal pentru nefolosirea formularului din anexa 1D, constatând că procesul-verbal îndeplinește condițiile impuse de art.16-19 din OG 2/2001 și că petentul nu a indicat ce mențiuni din formularul invocat, din anexa 1D, nu se regăsesc în procesul-verbal de față și care a fost vătămarea produsă, în concret, contestatorului, prin încheierea actului în acest mod.

Instanța constată prin urmare că motivele de nelegalitate invocate de contestator sunt neîntemeiate.

În privința temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că prin planșele fotografice depuse de intimată la dosar s-a făcut dovada săvârșirii de către contestator a contravenției pentru care a fost sancționat, acesta staționând autoturismul în colțul intersecției menționate în procesul-verbal, ceea ce înseamnă că aceasta se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute de art.143 lit.a raportat la art.142 lit.f din Regulamentul de aplicare a OUG 195/_.

Instanța apreciază că sancțiunile aplicate – amenda și punctele de penalizare - se situează în limitele legale și sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei, având în vedere că prin locul staționării – într-o intersecție circulată -, și ora constatării – la o oră la care traficul este foarte intens -, în mod evident autoturismul constituia un obstacol pentru circulația rutieră din zonă, pentru că prin modul de staționare se obtura vizibilitatea celorlalți participanți la trafic ( vehiculul fiind oprit chiar în colțul intersecției), creând pericol de accident prin faptul că ceilalți conducători auto nu se puteau asigura în mod corespunzător la pătrunderea în intersecție. Astfel, instanța constată că nu se impune nici înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.

Prin urmare, instanța va respinge capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenție și, pe cale de consecință, și pe cel privind restituirea amenzii, ca neîntemeiate.

În privința dispoziției de ridicare, instanța reține că aceasta a fost luată de intimată HCL Sector 6 nr.4/2010.

Or, prin decizia nr.9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii – obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, 06.07.2015 – s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) și art. 135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 21 lit. b) și art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 și art. 97 alin. (1) lit. d) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local. Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice, aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret, a măsurii, autorității administrației publice locale. Se poate aprecia că autoritatea administrativă publică locală nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico - administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă. Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.

Înalta Curte a concluzionat că, în condițiile în care au fost adoptate hotărâri ale consiliilor locale pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de nulitate. Sancțiunea nulității intervine ca urmare a nerespectării competenței de reglementare a autorităților administrației publice locale în această materie și pentru încălcarea normelor de tehnică legislativă consacrate prin art. 4 alin. (3), art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului, inclusiv actele autorităților administrației publice locale, se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, și prin art. 81 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale nu pot contraveni Constituției României și reglementărilor din actele normative de nivel superior. Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ, este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior. Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzute prin lege și nici nu își poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor norme de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat. Autoritățile administrației publice au competența de a acționa pentru organizarea executării și executarea în concret a legii, ceea ce implică și adoptarea, în acest scop, a unor reglementări specifice de nivel secundum legem, însă competența de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a fost concepută de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competența exclusivă a autorității centrale, astfel încât vidul de reglementare existent la nivelul Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu poate fi acoperit prin adoptarea unor hotărâri de către autoritățile deliberative ale autorităților administrației publice locale.

Înalta Curte a concluzionat că, în această privință, competența de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a fost concepută de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competența exclusivă a autorității administrației centrale, iar autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico-administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă. În cazul în care autoritatea administrației publice locale adoptă hotărâri pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de nulitate.

Prin urmare, în temeiul art.18 din Legea 554/2004, întrucât actul a fost emis în aplicarea unei hotărâri nule ( HCL Sector 6 nr.4/2010), conform interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr.9/2015, instanța va dispune anularea dispoziției de ridicare contestate, fără a analiza celelalte argumente ale contestatorului privind nelegalitatea dispoziției.

Instanța reține, în acest context, că este neîntemeiată apărarea intimatei conform căreia decizia ÎCCJ nu poate fi incidentă în cauză, întrucât este ulterioară emiterii dispoziției de ridicare. Instanța este obligată să facă aplicarea deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, întrucât decizia este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art.517 alin.4 c.proc.civ., și ea trebuie aplicată inclusiv în cazul proceselor în curs, indiferent de momentul emiterii actului ce se contestă.

În privința despăgubirilor solicitate de contestator, instanța constată că în temeiul art.18 alin.3 din Legea 554/2004, contestatorul este îndreptățit la recuperarea sumei plătite pentru operațiunile de ridicare, transport și depozitare a vehiculului său, cu titlu de despăgubiri materiale, conform art.18 alin.3 din Legea 554/2004.

Din considerentele expuse anterior, instanța va admite în parte cererea formulată de contestator, va anula dispoziția de ridicare . nr._/05.12.2014 emisă de intimată și va obliga intimata la plata către contestator a sumei de 677,32 lei despăgubiri, respingând ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/25.05.2015 și restituirea amenzii.

În privința cererii de chemare în garanție formulată de intimată împotriva . SRL, pentru despăgubirile de 677,32 lei, instanța constată că cererea este neîntemeiată. Temeiul juridic invocat de intimată este principiul echității, statuat în art.5 alin. 3 c.proc.civ. Însă din reglementarea art.5 rezultă clar că acest principiu nu poate fi aplicat decât în cazul în care cauza nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor. Or, în cazul de față nu ne aflăm într-o astfel de situație, în condițiile în care activitatea desfășurată de chemata în garanție a avut la bază un contract de natură administrativă (contractul de concesiune de servicii nr.3/20.04.2010), încheiat cu autoritatea publică locală, Consiliul Local Sector 6, și, de asemenea, a fost executată pentru punerea în aplicare a dispoziției de ridicare emise chiar de intimată. Or, în acest caz este vorba despre raporturi juridice de drept administrativ, cu privire la care există reglementări cuprinse în Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ și în alte legi speciale, care pot fi coroborate cu dispozițiile privind actele și faptele juridice cuprinse în codul civil. Ca atare, față de caracterul subsidiar al principiului echității, instanța constată că acesta nu este aplicabil prezentei cereri de chemare în garanție, motiv pentru care instanța va respinge această cerere, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de contestatorul H. G., domiciliat în București, ..19, scara 2, etaj 2, apartament 102, sector 6, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, cu sediul în București, Șoseaua Orhideelor nr. 2 d, sector 6, C.._.

Anulează dispoziția de ridicare . nr._/05.12.2014 emisă de intimată.

Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 677,32 lei despăgubiri, sumă ce se va actualiza cu rata inflației de la data plății.

Respinge capetele de cerere având ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/25.05.2015 și restituirea amenzii, ca neîntemeiate.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 în contradictoriu cu chemata în garanție . SRL, cu sediul în București, Bulevardul Uverturii nr. 248-252, parter, sector 6, având număr de înmatriculare la Registrul Comerțului J40/_/2008 și CUI RO_, ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. NA/Thred.MV/6 ex.

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7238/2015. Judecătoria...		Validare poprire. Sentința nr. 8140/2015. Judecătoria SECTORUL... →

Plângere contravenţională. Sentința nr. 8150/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8150/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI