Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 7139/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7139/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 7139/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.7139
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE A. C.
JUDECĂTOR C. Ș.
GREFIER M. C.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect cerere în anulare somație de plată privind pe reclamanta-reclamanta creditoare A. România S.R.L. în contradictoriu cu pârâta-pârâta - debitoare N. S.R.L..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la termenul de judecată din data de 9.09.2015, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp mai îndelungat pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.09.2015 și ulterior la data de 24.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea în anulare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 17.06.2015, sub nr._, reclamanta A. R. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta N. S.R.L, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, anularea sentinței civile nr 2793/2015 din. ședința publică din data de 21.04.2015, pronunțată în dosarul nr._ .
Pe cale de consecință, reclamanta a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta la plata sumei de 25,867,52 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată în urma comenzilor efectuate, la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenței fiecărei facturi până la data efectivă a plății așa cum este determinată de art. 4 și art. 20 din Legea nr. 72/2013, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii în fapt, reclamanta a învederat instanței faptul că instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că toate facturile emise și solicitate la plată de reclamantă nu au fost semnate de societatea pârâtă și drept urmare nu ar fi acceptate de aceasta din urmă. De asemenea a reținut că pârâta a arătat că produsele livrate pentru care s-au emis facturile fiscale solicitate la plată ar fi prezentat anumite vicii nerespectând art. 6 și art.12 din contractul încheiat între părți.
Cu privire la cele reținute de instanța de fond, reclamanta a invocat dispozițiile art. 155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, apreciind că criticile aduse de pârâtă cu privire la produsele livrate au fost pur formale, aceasta nedepunând nici un fel de dovadă în dovedirea celor susținute. Totodată, reclamanta a considerat că instanța de fond a reținut în mod eronat că, pentru dovedirea situației juridice și de fapt dintre părți ar fi necesare administrarea probei testimoniale sau cea a expertizei juridice, atât timp cât prin modul în care a fost formulat contractul încheiat între părți orice act sau fapt juridic ar fi fost menționat într-un înscris. Având în vedere că toate produsele menționate în facturile fiscale solicitate la plată au fost recepționate, conform documentelor de transport, iar pârâta nu a formulat nici o obiecție cu privire ia aceste produse conform contractului, reclamanta a apreciat că nu pot fi primite ca apărări întemeiate simplele afirmații la mai bine de un an de zile că ar exista vicii cu privire la acele produse.
În continuare, reclamanta a considerat că, atâta timp cât relațiile comerciale dintre părți au fost reglementate printr-un contract valabil încheiat între părți, contract care prevede pentru fiecare etapă comercială (comandă, facturare, livrare, recepția și acceptarea mărfurilor, plată) întocmirea de documente justificative, pentru dovedirea situației juridice și de fapt dintre părți sunt admisibile ca probe utile, pertinente șl concludente cauzei doar înscrisurile. În acest sens, a precizat că între părți s-a încheiat un contract cadru de vânzare-cumpărare însușit prin semnătură și ștampilă în baza căruia s-au efectuat comenzi de produse și au fost emise facturile fiscale solicitate la plată. De asemenea produsele pentru care s-au emis facturile fiscale solicitate la plată au fost recepționate de societatea pârâta - debitoare așa cum reiese din avizele de expediție ale societății de transport, avize însușite prin semnătură și ștampilă de către pârâtă. Reclamanta a mai arătat că aceasta din urmă nu a fost formulate obiecții în scris cum că ar exista vicii privind calitatea sau nu ar fi îndeplinite condițiile de acceptare așa cum este prevăzut în contract, neexistând nici un document în acest sens. Totodată, a apreciat că obligația vânzătorului de predare a bunurile a fost îndeplinită, rămânând a mai fi îndeplinită doar obligația de plată a cumpărătorului, obligație îndeplinită doar parțial în cauză, prin plățile parțiale efectuate de pârâtă.
Cu privire la caracterul cert al creanței, în temeiul art. 663 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamanta a considerat că acest caracter este îndeplinit, existența creanței fiind neîndoielnică așa cum rezultă din întreg materialul probator. Totodată, în temeiul art. 663 alin. 3 Cod procedură civilă, reclamanta a apreciat că deține împotriva pârâtei o creanță lichidă, cuantumul rezultând din facturile fiscale emise și exigibilă, în temeiul art. 663 alin. 4 Cod procedură civilă deoarece a ajuns la scadență și nu a fost achitată în totalitate de pârâtă.
Față de cele învederate, reclamanta a considerat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1014 Cod procedură ciivilă, suma de_,52 lei, solicitată constituind o creanță certă, lichidă și exigibilă care rezultă din înscrisuri însușite de către pârâtă, motiv pentru care a solicitat instanței să dispună admiterea prezentei cereri astfel cum a fost formulată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1014-1025 Cod procedură civilă, art. 4 și art. 20 din Legea nr. 72/2013, art. 155 din Legea nr. 571/2003.
Pârâta-pârâta - debitoare, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2793/ 21.04.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București în dosarul nr._ instanța a respins cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de reclamanta creditoarea A. România S.R.L. în contradictoriu cu pârâta - debitoarea N. S.R.L. pentru suma de_,52 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată de către reclamanta creditoare și a dobânzii legale penalizatoare de la data scadenței fiecărei facturi până la data efectivă a plății, așa cum este determinată de art.4 si art.20 din Legea 72/2013 ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că pârâta - debitoarea a arătat că produsele livrate nu au calitatea convenită, nu au fost traduse în limba română și nici nu au fost însoțite de certificate de calitate, fiind astfel nerespectate dispozițiile art. 6 și art. 12 din contract (caz în care pârâta - debitoarea avea dreptul să refuze primirea mărfurilor, conform art. 12 din contract).
Analizând hotărârea atacată, instanța reține faptul că între părți a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 1067/05.06.2013, având ca obiect articole din sfera tehnologiei informației.
Reclamanta creditoare a emis facturile fiscale nr._, scadentă la data de 26.05.2014, în valoare de 8437,58 lei, nr._, scadentă la data de 27.05.2014, în valoare de 4595,91 lei, nr._, scadentă la data de 30.05.2014, în valoare de 1209,48 lei, nr._, scadentă la data de 02.06.2014, în valoare de 647,32 lei, nr._, scadentă la data de 06.06.2014, în valoare de 6456,43 lei, nr._, scadentă la data de 07.06.2014, în valoare de 284,28 lei, nr._, scadentă la data de 10.06.2014, în valoare de 1401,00, nr._, scadentă la data de 24.06.2014, în valoare de 1401lei, nr._, scadentă la data de 24.06.2014, în valoare de 382,09, nr._, scadentă la data de 01.07.2014, în valoare de_,52 lei și a livrat produsele cumpărate de pârâta - debitoare conform avizelor de la filele 19-27, acceptate sub semnătură și ștampilă de către aceasta din urmă.
Mai mult, întrucât livrarea produselor s-a realizat printr-o firmă de curierat, sunt incidente dispozițiile art. 13 din contractul de vânzare cumpărare conform cărora pârâta - debitoarea era obligată ca în termen de 48 ore de la recepționarea mărfurilor să comunice în scris obiecțiile cu privire la eventualele neconcordanțe, conform art. 8-12 din contract, fila 30, inclusiv prin urmare cu privire la calitatea produselor livrate sau lipsa traducerii în limba română, art. 9, art. 12.2, în caz contrar nemaiputând să invoce aceste aspecte.
În speță, pârâta - debitoarea nu a făcut dovada formulării acestor obiecții, în conformitate cu dispozițiile contractuale, prin urmare instanța urmează să acorde eficiență clauzei mai sus enunțate, în considerarea dispozițiilor art. 1270 Cod civil.
Se va mai reține și faptul că, pe parcursul derulării relațiilor contractuale dintre părți, pârâta - debitoarea efectuat o . plăți parțiale, necontestate de către aceasta.
În consecință, reținând dovedită obligația vânzătorului de predare a bunurilor a fost îndeplinită, de altfel, necontestată de către pârâta - debitoare, rămâne a mai fi îndeplinită doar obligația de plată a prețului care a luat naștere în sarcina cumpărătorului.
Admisibilitatea unei somații de plată întemeiata pe prevederile art. 1013 Cod procedură civile este supusă dovedirii de către creditor a următoarelor condiții cumulative: existența unei creanțe certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Cercetând actele dosarului sub aspectul condițiilor de admisibilitate mai sus invocate, instanța constată următoarele:
În ceea ce privește prima condiție, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin somație să fie născută dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris însușit de părți sub semnătură instanța constată că este îndeplinită.
Astfel, în derularea raporturilor comerciale dintre părți stabilite în conformitate cu art.1270 Cod civil, în conformitate cu dispozițiile contractului nr. 1067/05.06.2013, filele 28-32, reclamanta creditoarea a livrat produse pârâta - debitoarei, în valoare totală de_,52 lei, emițând în acest sens facturile fiscale mai sus menționat, cu termen de scadență stabilit în 7 zile potrivit art. 16 din contractul nr. 1067/05.06.2013.
In consecință, instanța constată că raportul juridic dintre părți este un contract civil, fiind încheiat între un profesionist și o persoană fizică, act juridic care, în conformitate cu prevederile art. 1013 Cod procedură civilă, se încadrează în ipoteza acestui text legal.
În ceea ce privește condiția certitudinii creanței reclamanta creditoarei, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 662 alin. 2 Cod procedura civila, creanța certă este aceea a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Prin urmare, în aprecierea instanței ceea ce conferă caracter cert unei creanțe este constatarea acesteia într-un act scris semnat de debitor.
În speța de față, instanța constată că este îndeplinită această condiție deoarece contractul menționat a fost semnat de pârâta - debitoare.
În ceea ce privește caracterul lichid al creanței, instanța constată că, potrivit art. 662 alin. 3 Cod procedura civila, o creanță este lichidă când atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
Analizând conținutul contractului încheiat între părți rezultă că părțile prin acordul lor de voință au înțeles să determine valoarea exactă a debitului, astfel cum rezultă din facturile fiscale emise coroborate cu art. 17 din contract, aspect necontestat de către pârâta - debitoare.
Prin urmare, instanța constatând că, la dosarul cauzei, există clar individualizat cuantumul datoriei debitorului, consideră că și cea de-a patra condiție cumulativă a admisibilității unei ordonanțe este îndeplinită.
În ceea ce privește ultima condiție, respectiv aceea a exigibilității obligației, instanța constată următoarele:
Exigibilitatea unei obligații echivalează cu ajungerea ei la termen, respectiv cu momentul în care un creditor poate să solicite debitorului executarea acesteia de bunăvoie, putând, însă, să apeleze în caz de nevoie (în caz de neexecutare) la forța de constrângere a statului prin intermediul formulării unei acțiuni în justiție.
Analizând înscrisurile depuse de reclamanta creditoare la dosarul cauzei, instanța constată că termenul de plată a sumei de_,52 lei, contravaloare produse livrate a ajuns la scadență, ceea ce înseamnă că, la data introducerii acțiunii, respectiv 22.01.2015, termenul de scadență era deja împlinit.
Prin urmare, termenul de scadență a acestora fiind îndeplinit, instanța consideră că cerința cumulativă a exigibilității creanței este îndeplinită în speță.
Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului, acestuia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai exista nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsa anterior prin plată.
Având în vedere că, în speța de față, reclamanta creditoarea, prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv facturile fiscale semnate și acceptate în mod tacit de pârâta - debitoare a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitor, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi potrivit art. 249 Cod procedură civilă că, în speță, a executat propriile obligații.
În consecință, având în vedere considerentele de mai sus și faptul că debitul principal nu a fost achitat de pârâta - debitoare în termenul stabilit de părți în acest sens, instanța consideră pretențiile reclamanta creditoarei justificate și, prin urmare, va admite cererea, obligând pârâta - debitoarea la achitarea sumei de_,52 lei, contravaloare produse livrate.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect dobânda legală solicitată de către reclamanta creditoare, instanța constată că prin dispozițiile art. 19 din contract, fila 31, părțile au inserat în contract o clauză penală pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a prețului produselor livrate, prin urmare evaluarea prejudiciului în această ipoteză este realizată de către cocontractanți, iar voința acestora primează în fața evaluării realizate de către legiuitor, în temeiul art. 1270 Cod civil.
Prin urmare, acordând eficiență voinței părților, exprimată în conținutul dispozițiilor art. 19 din contractul nr. 1067/05.06.2013, va fi respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect dobânda egală, în condițiile în care evaluarea prejudiciului produs reclamantei creditoare prin neîndeplinirea obligației de plată a prețului produselor livrate a fost realizată de către părți, astfel că nu este incidentă aceea realizată de legiuitor.
În scopul executării obligațiilor de plată, instanța va fixa un termen de plată de 30 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.
În conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedura civila, instanța poate obliga partea care pierde procesul, la cererea părții care a câștigat, să plătească cheltuieli de judecată. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din taxa judiciara de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc.
Efectuarea tuturor cheltuielilor amintite mai sus trebuie dovedită prin înscrisuri depuse în acest sens la dosarul cauzei de partea care a solicitat prin cererea de chemare în judecată sau cerere reconvențională ori întâmpinare obligarea la plată a părții ce a căzut în pretenții.
Cercetând din acest punct de vedere actele depuse la dosar de către reclamanta creditoare, instanța constată că există la dosar înscrisuri din care rezultă efectuarea unor cheltuieli de către reclamanta creditoare în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru, fila 5, 5, motiv pentru care, având în vedere faptul că, în speța de față, debitorul este partea care a căzut în pretenții, va admite cererea reclamanta creditoarei și, prin urmare, va obliga debitorul să plătească în favoarea acesteia suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea în anulare formulată de reclamanta A. R. S.R.L., cu sediul în Splaiul Independenței, nr. 319, Sema Parc, Ob, 5, Etaj 2, sector 6, București, RO_, în contradictoriu cu pârâta N. S.R.L., cu sediul în ., loc. Sibiel, jud. Sibiu, CUI RO_, J_ .
Pe fond, admite în parte cererea având ca obiect ordonanță de plată.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de_,52 lei reprezentând contravaloare produse livrate și neachitate, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.
Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiat.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă constând în taxa de timbru în sumă de 400 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
Red. AMC/ Tehnored. PAS
4 ex.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 7178/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7238/2015. Judecătoria... → |
|---|
