Anulare act. Sentința nr. 2022/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2022/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 2022/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2022
Ședința publică din data de 13.03.2015
Instanța constituita din:
P. E. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare –anulare act privind pe reclamanții D. C. A. și D. D. F. în contradictoriu cu pârâta O. B. Romania S.A.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 20.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 27.02.2015, iar ulterior având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 06.03.2015 și pentru azi 13.03.2015.
După deliberare,
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 20.12.2013, sub numărul_, reclamanții D. C. A. și D. D. F. au formulat, în contradictoriu cu pârâta O. B. Romania SA, cerere de chemare în judecată solicitând instanței următoarele: să constate caracterul abuziv al clauzelor stipulate în Contractul de credit nr.C2204/1000 /_ din 17.09.2008 la art.5 - 5.2 și 5.7; art. 6 - 6.1 și 6.3.; art. 7- 7.6.; art.9-9.1. art.17-17.1. și 17.6. și pe cale de consecință să dispună înlăturarea acestora din contract; să se constate caracterul abuziv al comisionului perceput în scadențarul de credit de 0,29%, fără a fi trecut în Contractul de credit și în consecință să dispună înlăturarea acestui comision din scadențarul de credit; să se dispună anularea clauzelor abuzive din Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din l7.09.2008 privind art. 5 - 5.2 și 5.7; art. 6 - 6.1 și 6.3.; art. 7- 7.6.; art.17-17.1. și 17.6. și în consecință modificarea contractului de credit nr. C2204/1000/_ din 17.09.2008 și al scadențarului, aflate în curs de executare prin eliminarea clauzelor abuzive; obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei în cuantum de_,65 CHF echivalent în lei la suma de_ lei pe ultimii trei ani cu titlu de diferență de comision de administrare de 0,29% perceput ca procent lunar aplicat la soldul creditului rămas de rambursat în urma scadenței - plată nedatorată aferentă perioadei 17.11._13, precum și a dobânzii legale calculate de la data achitării fiecărei sume nedatorate la data plății efective a acestui debit; obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei în cuantum de 6.000 curo, cu titlu de daune morale, precum și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și alte taxe care vor fi percepute în cadrul procesului.
În motivarea cererii, în fapt, reclamanții au arătat că între reclamanta D. C. A., în calitate de împrumutat, reclamantul D. D. F. în calitate de codebitor și pârâta O. B. ROMÂNIA SA, prin sucursala/agenția Ag Bulevardul Timișoara București, s-a încheiat un contract de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice cu nr. C2204/1000/_ din 17.09.2008 având ca obiect acordarea unui credit de consum - nevoi personale în sumă de 107.500 CHF pe o durată de 360 de luni.
În data de 8.09.2010 pârâta O. B. SA a trimis o Notificare prin poștă cu confirmare de primire însoțită de un act adițional încheiat în 27.09.2010 și intrat în vigoare la 20.09.2010, primit de către reclamant în 01.10.2010.
Actul adițional comunicat prin poștă vizează modificarea unilaterală a procentului de dobândă, taxe, comisioane, servicii, etc. în defavoarea consumatorului contrar clauzei din contractul de credit art. 17 pct.1, de unde reiese că „prezentul contract de credit poate fi modificat, completat prin acordul părților prin acte adiționale scrise și semnate."
Pârâta O. B. S.A., cu rea credință, abuziv, pe calea Notificării face cunoscut faptul că: „nesemnarea de către consumator a actelor adiționale este considerată acceptare tacită", și mai mult, au arătat reclamanții, în mod abuziv actul adițional este încheiat în 27.09.2010 iar data intrării în vigoare este 20.09.2010.
În data de 20.09.2010 reclamanta D. C. A. prin avocat a înaintat o sesizare către pârâta O. B. S.A. cu privire la plata unor sume nedatorate conform contractului, cu privire la comision aplicat de 0,29% care nu se regăsește trecut în contractul de credit însă este trecut mascat în scadențarul de plăți, emis la 22.09.2008 la cinci zile după semnarea contractului de credit.
Reclamanta, prin sesizarea trimisă băncii arată că acel comision de administrare de 0,29% care nu este prevăzut în contract, ar echivala cu schimbarea condițiilor contractuale care nu pot opera decât cu acordul ambelor părți. Comisionul aferent serviciilor prestate de către bancă este de 50 RON conform art. 6 pct. 2, din contractul semnat cu banca.
Răspunsul pârâtei O. B. S.A. din 21.10.2010 este unul lacunar în sensul că invocă OG 50/2010 (Ordonanță ulterioară încheierii contractului de credit) și arată că: „clauzele contractului dvs. de credit au fost aliniate la prevederile ordonanței inclusiv majorarea comisionului de la 50 RON la 150 RON".
În data de 6.12.2010 reclamanta D. CONSTANTA A. a formulat o sesizare la A.N.P.C. înregistrată sub nr._ din 14.12.2012, împotriva O. B. S.A., prin care a semnalat toate neregulile din contractul de credit, scadențar, notificare, actul adițional propus, arătând că atât dobânda din scadențar propunerile din Notificare și actul adițional încalcă grav clauzele din contractul de credit.
Răspunsul primit de la A.N.P.C. înregistrat sub nr. 288 din 14.01.2013 le este favorabil reclamanților arătând că operatorul economic O. B. S.A. a fost sancționat contravențional și i s-a trasat măsura remedierii deficiențelor constatate prin proces-verbal, cu mențiunea ca reclamanții să se adreseze instanței competente.
Reclamanții au arătat că până la data depunerii acțiunii pârâta nu a respectat măsurile trasate de A.N.P.C. Prin comisionul abuziv de 0,29 %, reclamanților li s-au încasat în plus până la 14.11.2013 suma de_,93 lei la cursul B.N.R. aplicat la soldul creditului plătit.
Prima clauză considerată abuzivă în contractul de credit este cea prevăzută la art. 5-5.2. privind modificarea unilaterală a dobânzii și art. 5.7 care privește aplicarea dobânzii penalizatoare.
Cele două clauze abuzive modificarea unilaterală a dobânzii și dobânda penalizatoare creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Clauza care dă dreptul băncii de a modifica în mod unilateral clauzele contractuale este considerată abuzivă - ex lege.
A doua clauză considerată abuzivă din contractul de credit este cea prevăzută la art. 6-6.1. care se referă la comisionul de acordare care nu corespunde cu cel din scadențarul de plăți, acesta fiind mărit abuziv de bancă.
La art. 6.3 banca își rezervă dreptul de a modifica unilateral nivelul comisioanelor și taxelor pe parcursul derulării creditului-clauza abuzivă.
A treia clauză abuzivă din contractul de credit este cea de la art. 9 - 9.1. unde banca are dreptul să modifice unilateral graficul de rambursare.
A patra clauză considerată abuzivă din contractul de credit este cea stipulată la art. 7 cu privire la garantarea creditului unde la art. 7.6. se stipulează că: „dacă pe parcursul derulării contractului banca consideră în mod unilateral că valoarea proprietății prezentate drept garanție descrește și nu mai asigură acoperirea obligațiilor, clientul se obligă să aducă garanții imobiliare suplimentare".
Cu încălcarea cerinței bunei credințe ce trebuie să caracterizeze raporturile juridice contractuale, banca a stipulat o clauză, fără a lua în considerare aspectul prejudicierii inerente a consumatorului.
A cincea clauză abuzivă din contractul de credit este stipulată la art. 17 - 17.1. la dispoziții finale unde se prevede că: „prezentul contract pate fi modificat, completat doar cu condiția existenței acordului părților numai prin acte adiționale scrise și semnate"
Cu toate că există această dispoziție în contractul de credit, pârâta O.T.P. B. cu rea credință notifică pe reclamanta D. COSTANȚA A. și în același timp îi pune la dispoziție un act adițional încheiat în 27.09.2010 și intrat în vigoare la 20.09.2010 (cu o săptămână mai devreme), cu privire la modificarea procentului de dobândă, taxe, comisioane ,servicii, în defavoarea consumatorului.
Contrar clauzei din Contractul de credit art. 17.1. pârâta O. B., pe calea notificării face cunoscut faptul că „nesemnarea de către consumator a actelor adiționale este considerată acceptare tacită".
La art. 17.6.: „clientul declară că prevederile prezentului contract nu sunt abuzive în sensul Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comerciant și consumator, cu modificările și completările ulterioare pe care le acceptă integral, fiind conforme intereselor sale financiare".
Reclamanții au apreciat că acest ultim paragraf demonstrează reaua credință a băncii în relația cu consumatorii.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, art. 1 alin. 3, art. 4, art. 13 alin. 1 și 4, art. 944, 998, 1478 Cod civil, art. 120 alin. 1 și 7 Cod procedură civilă.
În susținerea cererii, reclamanții au atașat la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: C. CI. Reclamant; C. contract de credit; C. chitanță; C. scadențar; C. Notificare; C. act adițional; C. sesizare către O. B.; C. confirmare de primire; C. răspuns O. B.; C. reclamație către ANPC; C. răspuns ANPC; Extrase de cont; C. Invitație la mediere; C. Proces-verbal încheiat de mediator.
La data de 30.12.2013 reclamanții au depus prin serviciul Registratură cerere precizatoare cu privire la capătul 5 de cerere, prin care au arătat că au suferit un prejudiciu moral prin fapta pârâtei de a insera o . clauze abuzive din Contractul de credit prin care reclamanții sunt situați pe o poziție net defavorabilă, cu încălcarea egalității juridice ce trebuie să caracterizeze raporturile de drept civil, pârâta profitând de nevoia reclamanților de acordare a sumei de bani ce constituie obiectul creditului pentru nevoi personale de natură a îi obliga pe consumatori să adere la un contract nenegociat cu nesocotirea bunei credințe ce constituie baza derulării raporturilor dintre partenerii contractuali, considerând că pârâta a săvârșit o faptă ilicită.
Pentru aceste considerente, reclamanții au apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de dispozițiile art.998 – 999 Cod civil, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 6000 euro cu titlu de daune morale.
La data de 21.02.2014 pârâta a depus prin serviciul Registratură întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București; excepția lipsei calității procesual pasive a O. B. ROMÂNIA SA - Agenția . de obiect a solicitării privind constatarea caracterului presupus abuziv al următoarelor clauze: art.5.2, art.5.7, art.6.1, art.6.3, art.9.1 din contract; excepția lipsei de obiect a solicitării privind eliminarea următoarelor clauze din contract: art.5.2, art.5.7, art.6.1, art.6.3, art.9.1 din contract și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii.
Cu privire la excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, potrivit prevederilor art.107 Cod Proc. Civ. cererea se introduce la sediul pârâtului. Potrivit prevederilor art. 16.2 din contractul semnat si asumat de către cele doua păți: „în cazul in care o soluție amiabila nu este posibila, litigiul se va supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente din localitatea in care este înregistrat sediul social al băncii”
Reclamanții au chemat in judecata O. B. România SA cu sediul social in București, .-68, sector 1.
Având in vedere faptul ca sediul social al subscrisei se afla in localitatea București, sectorul 1, pârâta a solicitat instanței admiterea excepției si declinarea competentei către Judecătoria Sectorului 1 București.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a O. B. ROMÂNIA SA - Agenția . in loc. București, . A, sector 6, pârâta a arătat că prin cererea de chemare in judecată reclamanții au precizat in mod expres faptul ca solicită judecata in contradictoriu cu O. B. România SA prin Agenția . personalitate juridică ce nu poate avea calitate procesual pasivă.
Astfel, potrivit prevederilor art.43 (1) din Legea nr.31/1990: "Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridica ale societăților comerciale si se înregistrează, înainte de începerea activității lor, in registrul comerțului din județul in care vor funcționa."
În conformitate cu prevederile art.95(5) din OUG nr.50/2010, care a intrat in vigoare la 21.06.2010, clauzele contractului de credit semnat cu reclamanții au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței începând cu data de 21.09.2010, inclusiv prin indicarea in contractul a formulei de calcul prevăzuta in art. 37 lit. a) din OUG nr. 50/2010.
Astfel, prevederile art.5.2, art.5.7, art.6.1, art.6.3, art.9.1 din contractul de credit au fost eliminate din contract începând cu data de 21.09.2010.
Cu privire la excepția lipsei de obiect a solicitării privind eliminarea următoarelor clauze din contract: art.5.2, art.5.7, art.6.1, art.6.3, art.9.1 din contract, pârâta a arătat că în fapt, după cum a arătat la punctul anterior, clauzele art.5.2, art.5.7, art.6.1, art.6.3, art.9.1 din contractul inițial au fost eliminate din contract încă din anul 2010 astfel ca solicitarea de eliminare este lipsita de obiect.
Pe fondul cauzei pârâta a solicitat instanței sa respingă acțiunea.
În fapt, potrivit art. 4 alin. l din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, o clauza va fi considerata abuziva daca sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: clauza nu a fost negociata cu clientul, adică aceasta a fost stabilita fără a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei; clauza nenegociata prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.
Pârâta a arătat că niciuna din condițiile prevăzute in art. 4 alin.l din Legea nr. 193/2000 nu este întrunită in cazul contractului aflat in litigiu.
Cu privire la art.5.2 si 5.7 din contractul de credit pârâta a arătat că, în fapt, contractele au fost încheiate la solicitarea scrisa a reclamanților. Aceștia au cunoscut oferta subscrisei înainte de semnarea contractului.
Contractele au fost semnate prin acordul pârtilor. Potrivit art.17.6 din contractul de credit, semnat si asumat de către părți, reclamanții:„declară ca i-au fost prezentate spre analiza, anterior semnării prezentului document, in mod integral, clauzele contractului de credit, inclusiv toata documentația aferente a analizării si aprobării creditului…pe care le accepta integral, fiind conforme intereselor sale financiare." Prin urmare, reclamanții au fost de acord cu toate clauzele contractuale.
Din prevederile art. 17.6 din contractul de credit rezulta atât faptul ca instituția noastră le-a oferit clienților posibilitatea de a analiza clauzele contractuale cat si buna credința a pârâtei, din moment ce aceștia au avut posibilitatea de a studia clauzele contractuale atât înainte de semnarea contractelor, (având posibilitatea sa solicite modificarea sau negocierea clauzelor propuse).
În fapt, pârâta le-a comunicat clienților o propunere de contract, iar aceștia au studiat clauzele contractuale si au fost de acord cu clauzele propuse de pârâtă.
Pârâta a mai arătat că cei doi clienți nu au solicitat in scris modificarea sau negocierea clauzelor propuse de subscrisa, înainte de semnarea contractului. Împrumutații au fost informați în mod concret și precis asupra condițiilor si caracteristicilor esențiale ale produselor si serviciilor oferite de subscrisa si in cunoștința de cauza au semnat contractele.
În fapt, premisa de la care trebuie pornit în analiza presupusului caracter abuziv al clauzelor o constituie faptul ca dobânda convenita de părți la încheierea contractului este o dobânda variabila, care se poate modifica luând in considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valuta(EURIBOR/LIBOR/ROBOR etc.), politica băncii si fără a exista consimțământul clientului in acest sens (situație existenta anterior intrării in vigoare a OUG nr.174/2008).
Pârâta a precizat că odată cu . OUG nr. 174/2008, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobânda, nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act adițional la contractul de credit, cu excepția modificărilor impuse prin lege. O astfel de modificare a fost impusa prin OUG nr.50/2010.
Ceea ce omit reclamanții, a arătat pârâta, atunci când rețin prevederile Legii nr.193/2000 sunt prevederile art.4 alin.6 care arata că:"evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil".
Cu privire la art. 6.1 si 6.3 din contract, pârâta a arătată că respectivele clauze au fost eliminate din contract prin actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010.
Reclamanții susțin cu rea credința faptul ca pârâta le-ar fi perceput comision de acordare.
După cum rezultă din contractul de credit unde se menționează in mod expres ca valoarea comisionului de acordare este zero, iar in extrasul de cont anexat chiar de către reclamanții, nu este menționata plata vreunei sume cu acest titlu.
Referitor la art. 7.6 din contractul de credit, pârâta a arătat că de esența creditului garantat prin constituirea unor garanții este dreptul creditorului de a-si recupera creanța datorata, dar neplătită conform graficului de rambursare, la scadentele stabilite de comun acord cu clienții, prin executarea silita a garanțiilor. In cazul in care garanțiile aduse nu mai acoperă datoriile, subscrisa s-ar afla in imposibilitatea de a recupera de la client sumele datorate de aceștia conform contractelor agreate de părți.
Referitor la clauza cuprinsă la art. 9.1 din contractul de credit, pârâta a arătat că aceasta nu are un caracter abuziv, deoarece menționează doar modul de plata al datoriei reclamanților si nu creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtiilor, din moment ce subscrisa nu a modificat niciodată in creștere rata dobânzii sau datoria clientului si nu mai are dreptul sa modifice unilateral contractul si implicit scadențarul cu excepția modificărilor impuse prin lege ( de ex. modificările impuse prin art.95 din OUG nr.50/2010).
În ceea ce privește clauza cuprinsă în art. 17.1 din contractul de credit, pârâta a arătat că articolul respectiv reglementează in principal modul de modificare al contractului și a precizat faptul ca singura modificare efectuata in contract de subscrisa O CONSTITUIE includerea in contract a prevederilor OUG nr.50/2010. Aceasta modificare a fost făcuta exclusiv in favoarea reclamanților, o constituie includerea in contract a prevederilor OUG nr.50/2010.
Referitor la clauza cuprinsa la art. 17.6 din contractul de credit, pârâta a arătat că, în fapt clauza respectivă reprezintă o declarație data de client. O atare declarație nu este de natura să creeze în sarcina consumatorului niciun dezechilibru contractual. Această declarație nu îngrădește in niciun fel drepturile clientului. O atare declarație nu produce niciun efect juridic, astfel ca nu poate avea caracter abuziv.
Cu privire la capetele 2 si 4 din cerere, pârâta a solicitat respingerea acestora, arătând că în data de 17.09.2008, reclamanții au încheiat cu aceasta contractul de credit. Conform ofertei subscrisei de la data încheierii contractului (anexa 3) subscrisa avea doua tipuri de produse pe care le oferea clienților: - un produs care nu cuprindea comision de administrare cu dobânda de 6,99%; - un alt produs ce cuprindea comisionul de administrare cu dobânda de 3,99%. Reclamanții au optat pentru încheierea unui contract cu dobânda de 3,99% si plata unui comision de administrare.
Contractul a fost încheiat prin acordul părților.
Potrivit prevederilor art.9.1 din contractul de credit, semnat de către cele doua părți "rambursarea creditului se va face in rate lunare egale, conform graficului de rambursare din Anexa nr.l, care face parte integranta din prezentul contract."
Clauza creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului. Pârâta a arătat faptul că niciuna din condițiile prevăzute în art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 nu este întrunită în cazul comisionului de administrare prevăzut în contractul inițial încheiat între părți.
Astfel, contractul a fost încheiat prin acordul părților devenind incidente prevederile art.969 Cod civil. Potrivit pct.17.6, din contract, reclamanții „declara ca i-au fost prezentate spre analiza, anterior semnării prezentului document, in mod integral, clauzele contractului de credit, inclusiv toata documentația aferente a analizării si aprobării creditului, pe care le accepta integral, fiind conforme intereselor sale financiare."
Dreptul pârâtei de a percepe acest comision este prevăzut și în OUG nr.50/2010. Potrivit prevederilor art. 36(1) din OUG nr.50/2010:" Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor".
Cu privire la plata daunelor morale, pârâta a solicitat instanței respingerea capătului de cerere ca neîntemeiat. Este evident faptul ca in cazul in care reclamanții nu erau de acord cu modul de desfășurare a contractului semnat cu pârâta au avut posibilitatea oricând sa renunțe la aceasta.
Judecătorii Înaltei Curți de Casație si Justiție au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 2356 din 20 aprilie 2011 având ca obiect obligarea unei autorități publice la plata de daune morale) ca, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusa existentei fizice a persoanei, integrității corporale si sănătății, demnității si onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficienta stabilirea culpei unei instituții, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicita acordarea daunelor morale este obligata sa dovedească producerea prejudiciului si legătura de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta instituției.
Aceasta presupune un probatoriu adecvat din care sa rezulte existenta prejudiciului moral, întinderea sa si gravitatea măsurii abuzive, sau cel puțin toate acestea sa poată fi prezumate, lucru care in cauza nu s-a realizat.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a solicitat instanței respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, iar in subsidiar, aplicarea prevederilor art.451 (2) Cod Proc. Civ.
Pârâta a arătat că niciuna dintre chitanțele anexate de către reclamanți, fiind eliberate pe numele unui terț.
În susținerea întâmpinării, pârâta a anexat la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010 (anexai); decizia Curții de Apel București (anexa 2); oferta de creditare de la data încheierii contractului (anexa 3); scadențarul inițial la contractul de credit (anexa 4).
În drept, pârâta a invocat art.204 si urm. Cod de Procedură Civilă, art.969 Cod civil, Legea nr. 193/2000, OUG nr.50/2010.
La data de 27.03.2014 reclamanții au depus prin serviciul Registratură răspuns la întâmpinare.
Prin încheierea din data de 30.05.2014, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale, excepția lipsei calității procesuale pasive și cele două excepții privind lipsa de obiect ca neîntemeiate.
În cauză au fost administrate proba cu proba cu înscrisuri și cu interogatoriul părților.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între reclamanți în calitate de împrumutați și pârâtă în calitate de împrumutător s-a încheiat Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_/17.09.2008 (filele 9-21) având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 107.500 CHF reprezentând credit pentru nevoi personale.
Totodată, instanța reține că pârâta a emis scadențarul aferent contractului mai sus menționat, scadențar semnat de către părți și aflat la filele 122-130 din dosar.
Prin notificarea nr._/08.09.2010 (fila 36) comunicată reclamanților la data de 01.10.2010 (fila 37), pârâta a înștiințat reclamanții cu privire la emiterea unui act adițional la contract (filele 39-44), începând cu data de 21.06.2010, potrivit O.U.G. nr. 50/2010 în sensul că: a fost eliminat comisionul de rambursare anticipată pentru toate produsele de credit din ofertă, dobânda de credit este raportată la indici de referință publici (ROBOR/EURIBOR/LIBOR) la care se adaugă o marjă care, ca regulă generală, rămâne fixă pe toată durata creditului; posibilitatea restructurării creditului, în anumite circumstanțe prevăzute de ordonanță; limitarea dobânzilor penalizatoare în anumite circumstanțe prevăzute de ordonanță. Totodată, pârâta a înștiințat reclamanții că nesemnarea actelor adiționale este considerată acceptare tacită.
De asemenea, reclamanții au fost informați că nivelul ratei de dobândă începând cu data de 01.10.2010 reprezentând următorul trimestru calendaristic (octombrie, noiembrie decembrie 2010) va fi actualizat cu valoarea indicatorului de referință aferent valutei de acordare a creditului.
Instanța mai reține că pârâta a fost sancționată contravențional în conformitate cu prevederile O.G. nr. 21/1992 și s-a trasat ca măsură remedierea deficiențelor constatate prin procesul-verbal, astfel cum rezultă din adresa nr. 288/14.01.2013 a ANPC (fila 54), respectivul proces-verbal fiind anulat prin decizia civilă nr. 838/24.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._/299/2013 (filele 283-284). Prin această hotărâre s-a reținut că eventuala neinformare completă a reclamanților cu privire la obligațiile contractuale au a fi analizate prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000 și nu în cadrul unei proceduri contravenționale.
Din extrasele de cont aflate la filele 56-90 rezultă că reclamanții au plătit pârâtei comisionul cuprins în graficul de rambursare ce face parte integrantă din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_/17.09.2008 în perioada 17.11._13.
Analizând acțiunea, instanța o apreciază ca fiind parțial întemeiată, pentru următoarele considerente:
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanții având calitatea de consumatori în sensul art. 2 alin. 1 din actul normativ, respectiv de persoane fizice părți la un contract încheiat în afara activităților lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. 2 din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 6 din aceeași lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Dispozițiile art. 4 alin. 6 din lege au fost inspirate de dispozițiile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE în varianta sa în limba franceză care a reprezentat punctul de plecare al transpunerii în limba română. Așa cum se poate observa, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 reprezintă o traducere a dispozițiilor 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE.
Cu privire la aceste dispoziții, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare „Curtea”) a stabilit faptul că „trebuie să se constate că articolul 4 alineatul (2) din directivă prevede doar că „aprecierea caracterului abuziv” nu se referă la clauzele avute în vedere de această dispoziție, în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.” (Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C 484/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 31). Altfel spus, sunt exceptate de la aprecierea caracterului lor abuziv în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de comerciant în mod clar și inteligibil.
De asemenea, Curtea a stabilit faptul că „întrucât articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede astfel o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă. Aceasta vizează, în primul rând, clauzele care privesc „obiectul principal al contractului”, iar în al doilea rând, clauzele care privesc „caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte” sau, potrivit celui de al nouăsprezecelea considerent al acestei directive, clauzele „care descriu […] raportul[…] calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate” (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kasler, C 26/13, nepublicată în Repertoriu, punctele 42-43, 52). În aceeași hotărâre, la punctul 58, Curtea arată că această excludere nu se aplică în cazul în care nu există un serviciu de schimb care să fie furnizat de împrumutător, și care nu cuprinde, în consecință, nicio „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Având în vedere această jurisprudență a Curții rezultă că nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive acele clauze care (i) sunt redactate în mod clar și previzibil și care (ii) reprezintă o contraprestație pentru un serviciu prestat de către comerciant. Aceste condiții trebuie, însă, îndeplinite cumulativ.
În ceea ce privește clauza stipulată în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_/17.09.2008 cuprinsă în art. 5.2 în forma existentă la data încheierii contractului (potrivit căreia dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii, iar dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către pârâtă luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută fără a exista consimțământul reclamanților), instanța constată că aceasta vizează obiectul principal al contractului, impunându-se, astfel, analiza întrunirii condițiilor prevăzute mai sus.
În ceea ce privește prima condiție, respectiv redactarea în mod clar și previzibil a clauzelor, instanța reține că înțelesul acestei cerințe a fost clarificat prin pct. 75 din Hotărârea Kasler, anterior citată. Potrivit Curții, „având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca respectivul contract să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.”. Astfel cum rezultă din interpretarea dată de Curte, contractul trebuie să expună în mod clar și să permită consumatorului să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din acesta în ceea ce îl privește.
De asemenea, instanța reține că standardul la care trebuie raportată capacitatea de analiză a reclamantului este aceea a unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat. Altfel spus, culpa consumatorului care constă în neacordarea unei atenții suficiente și a unei informări prealabile este imputabilă acestuia și nu poate constitui motiv al invocării clauzelor abuzive.
Analizând din această perspectivă clauza cuprinsă în art. 5.2 din contractul de credit în forma în vigoare la data încheierii contractului, instanța constată că aceasta nu enunță în mod clar care este mecanismul efectiv de majorare a dobânzii, simpla indicare a unui criteriu raportat la Euribor/Libor/Robor nefiind suficientă în lipsa indicării formulei de calcul în cadrul căreia este cuprins acest criteriu.
Prin urmare, de la momentul acceptării ofertei și a semnării contractului, un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, nu putea cunoaște modalitatea de stabilire și de evoluție a dobânzii.
Pentru aceste considerente, instanța va constata caracterul abuziv al acestei clauze.
În ceea ce privește clauza stipulată în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_/17.09.2008 cuprinsă în art. 5.7 (potrivit căreia pentru sumele restante datorate rezultate din prezentul contract - dobândă, principal etc. -, reclamanții vor plăti o dobândă penalizatoare – o rată a dobânzii majorată cu 10 punct procentuale față de rata de dobândă curentă aplicabilă contractului de credit la data intrării în restanță; dobânda penalizatoare se stabilește în forma procentuală ca rată anuală de dobândă), instanța constată că și aceasta vizează obiectul principal al contractului.
Astfel, instanța constată că, în cauză, clauza mai sus menționată întrunește condițiile stabilite de jurisprudența Curții, clauza fiind redactată în mod clar și previzibil, fiind indicată în mod expres modalitatea de stabilire a dobânzii penalizatoare prin menționarea formulei de calcul și data de la care este datorată. Totodată, instanța constată că dobânda este datorată pentru întârzierea la plată a sumelor percepute în temeiul contractului, existând, astfel, o justificare pentru perceperea acestei sume dat fiind caracterul de clauză penală a acestor dispoziții contractuale.
Referitor la susținerile reclamanților privitoare la dispozițiile art. 6.1 din contract, instanța constată că, în cauză, corespondența dintre aceste dispoziții și cele cuprinse în graficul de rambursare au a fi analizate în cadrul capătului doi de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al comisionului perceput în scadențarul de credit în cuantum de 0,29 %.
În ceea ce privește clauza stipulată în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_/17.09.2008 cuprinsă în art. 6.3 în forma existentă la data încheierii contractului (potrivit cărora pe parcursul derulării creditului, pârâta poate modifica unilateral nivelul comisioanelor și taxelor, fără consimțământul reclamanților, noul nivel al comisioanelor urmând a fi publicat în tariful de taxe și comisioane și a fi afișat la sediile pârâtei),instanța constată că, potrivit dispozițiilor alin. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000, „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care profesionistul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul”.
Astfel, instanța constată că dispozițiile mai sus menționate prevăd în mod expres că asemenea clauze au caracter abuziv, neimpunându-se, astfel, analiza întrunirii celorlalte condiții prevăzute de dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Sub acest aspect, instanța constată că dispozițiile contractuale inserate în clauza nr. 6.3 din contract este o clauză vizată de alin. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000, pârâta rezervându-și dreptul de a modifica unilateral nivelul comisioanelor și al taxelor fără consimțământul reclamanților, fără a-l notifica în prealabil, fără a exista o motivație întemeiată și fără a exista posibilitatea ca reclamanții să rezilieze contractul în cazul în care nu sunt de acord cu modificările aduse în mod unilateral de către pârâtă.
În consecință, instanța va constata caracterul abuziv al acestei clauze contractuale.
Referitor la clauza cuprinsă în art. 7.6 din contract (potrivit căreia în orice moment, valoarea garanțiilor creditului nu va fi mai mică de 125 % din soldul creditului; dacă pe parcursul derulării contractului pârâta consideră, în mod unilateral, că valoarea proprietății prezentate drept garanție descrește sau nu mai asigură acoperirea obligațiilor rezultate din prezentul contract, reclamanții se obligă să aducă garanții imobiliare suplimentare, astfel încât valoarea totală a garanțiilor să acopere minimum 125 % din soldul creditului), instanța constată că, în cauză, nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Sub acest aspect, instanța constată că, în cauză, reclamanții nu au contestat caracterul negociat al clauzei, ci au invocat existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Instanța nu poate reține susținerile reclamanților sub acest aspect în condițiile în care garanția trebuie să acopere 125 % din soldul creditului și nu din credit, iar pârâta urmărește asigurarea posibilității executării silite reale prin micșorarea riscului de insolvabilitate a debitorilor. Având în vedere aceste considerente, instanța nu poate reține nici reaua-credință a pârâtei cu privire la inserarea acestei clauze în contract.
În ceea ce privește clauza cuprinsă în art. 9.1 din contract (potrivit căreia rambursarea creditului se va face în rate lunare egale la data scadențelor lunare conform graficului de rambursare din anexa nr. 1 care face parte integrantă din contract; reclamanții acceptă faptul că acest grafic poate fi modificat unilateral de către pârâtă în cazul modificării nivelului ratei de dobândă curentă conform art. 5.2.), instanța constată că această clauză nu întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 având în vedere faptul că această clauză prevede concordanța între sumele datorate de către reclamanți și graficul de rambursare, grafic care trebuie să evidențieze evoluția sumelor datorate în baza contractului, aspect care nu este de natură a crea, în sine, un dezechilibru semnificativ între părți.
Referitor la clauza cuprinsă în art. 17.1 din contract (potrivit căreia contractul poate fi modificat/completat doar cu condiția existenței acordului părților, numai prin acte adiționale scrise și semnate, dacă nu este prevăzut altfel pe parcursul contractului de credit), instanța constată că nici această clauză nu prezintă un caracter abuziv, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, această clauză consacrând contractual principiul mutus consensus mutus disensus.
În ceea ce privește modificarea contractului astfel cum a fost notificată reclamanților la data de 01.10.2010, instanța constată că, potrivit art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 (în forma în vigoare la data de 11.06.2010), pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență; modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență; creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale; se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept; nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. 2 este considerată acceptare tacită.
Având în vedere că notificarea nr._/08.09.2010 a fost emisă în baza acestor dispoziții legale, instanța constată că modificarea contractuală și modalitatea de însușire a modificărilor sunt prevăzute de lege prin derogare de la dreptul comun și, implicit, de la dispozițiile contractuale cuprinse în art. 17.1, astfel încât modificările cuprinse în actul adițional aflat la filele 39-44 nu pot fi considerate ca fiind abuzive, acestea fiind prevăzute de O.U.G. nr. 50/2010.
În ceea ce privește clauza cuprinsă în art. 17.6 din contract (potrivit căreia reclamanții declară că le-au fost prezentate spre analiză, anterior semnării contractului, în mod integral, clauzele contractului de credit, inclusiv toată documentația aferentă analizării și aprobării creditului; reclamanții declară că prevederile contractului nu sunt abuzive în sensul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, cu modificările și completările ulterioare, pe care le acceptă integral, fiind conforme intereselor lor financiare), instanța constată că nici aceasta nu întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, aceasta nefiind o clauză care să genereze drepturi și obligații între părți prin prisma cărora să fie analizată negocierea sau un eventual dezechilibru între părți. Mai mult, instanța constată că, prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, instanța a fost învestită cu analizarea caracterului abuziv al clauzelor invocate de către reclamanți, temeinicia susținerilor reclamanților fiind analizată prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
În ceea ce privește obligația de plată a comisionului cuprinsă în graficul de rambursare care face parte integrată din contractul de credit încheiat între părți, instanța constată că, în acest grafic a fost inclus, pe lângă rata lunară și dobândă, și un comision lunar fără a se menționa natura acestuia.
În acest sens instanța constată cu privire la comisionul contestat (calificat de pârâtă drept comision de administrare) că nu există o clauză în contractul propriu zis care să definească acest comision și să stipuleze condițiile perceperii lui, obligația de plată fiind totuși cuprinsă în graficul de rambursare ce face parte integrantă din contract. Referitor la această clauză ce stipulează obligația de plată cuprinsă în graficul de rambursare instanța o apreciază ca fiind abuzivă, pentru că aceasta se circumscrie literei b din Anexa la Legea nr. 193/2000, respectiv obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.
Astfel, instanța apreciază că reclamanții nu au putut lua cunoștință efectivă de condițiile contractuale în care se percepe acest comision, obligația de informare presupunând nu numai stipularea unei valori a comisionului în graficul de rambursare ci și definirea comisionului respectiv, a condițiilor de percepere a acestuia, a contraserviciului pe care instituția de credit îl prestează consumatorului pentru perceperea lui cu atât mai mult cu cât în contract s-a stipulat faptul că toate comisioanele pot fi modificate unilateral de bancă. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru modificarea comisioanelor este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, comisionul va fi mărit.
D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.
Nu pot fi reținute de instanță susținerile pârâtei în sensul că nu se poate stabili caracterul abuziv al unei clauze atâta timp cât reclamanții au acceptat clauzele prin semnarea contractului și au declarat în art. 17.6 din contract că respectivele clauze nu sunt abuzive. Instanța consideră că o astfel de interpretare lipsește de control efectiv actele juridice încheiate de consumatori cu comercianți și contravine flagrant și jurisprudenței Curții Europene de Justiție, care a stabilit în cauza Murciano Quintero, C-240/98, că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva 93/13/CE presupune ca instanța națională să poată verifica și din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Referitor la apărarea pârâtei în sensul că reclamanții au cunoscut cuantumul comisionului și au semnat în acest sens graficul de rambursare, astfel cum a reținut mai sus, instanța constată că reclamanții nu au putut lua cunoștință efectiv de condițiile contractuale în care se percepe acest comision, obligația de informare presupunând nu numai stipularea unei valori a comisionului în graficul de rambursare ci și definirea comisionului respectiv, a condițiilor de percepere a acestuia, a contraserviciului pe care instituția de credit îl prestează consumatorului pentru perceperea lui, cu atât mai mult cu cât în contract s-a stipulat faptul că toate comisioanele pot fi modificate unilateral de bancă.
Instanța reține astfel că, în ceea ce privește clauza contractuală privind obligația de plată a comisionului, cuprinsă în graficul de rambursare ce face parte integrantă din contractul încheiat între părți, nu au fost respectată de către bancă obligația de informare, consumatorul fiind obligat să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului, motiv pentru care în baza art. 1 din Legea nr. 193/2000 rap. la litera b din Anexa la Legea nr. 193/2000 va constata caracterul abuziv al acesteia.
În consecință, pentru considerentele mai sus expuse, instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor stipulate în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_/17.09.2008 cuprinse în art. 5.2 (în forma existentă la data încheierii contractului) și 6.3 (în forma existentă la data încheierii contractului) precum și al clauzei contractuale privind obligația de plată a comisionului cuprinsă în graficul de rambursare ce face parte integrantă din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_/17.09.2008, și, în consecință, declară nulitatea absolută a acestor clauze.
De asemenea, pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamanți, pentru restabilirea situației anterioare și pentru înlăturarea tuturor consecințelor patrimoniale produse de clauzele abuzive lovite de nulitate absolută, instanța va obliga pârâta să restituie reclamanților sumele încasate în perioada 17.11._13 în temeiul clauzei contractuale privind obligația de plată a comisionului cuprinsă în graficul de rambursare ce face parte integrantă din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_/17.09.2008 și să plătească dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data fiecărei plăți și până la restituirea sumelor.
În ceea ce privește acțiunea în restituirea prestațiilor, aceasta este întemeiată pe plata nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației reclamanților, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza cărora aceștia și-a executat obligațiile. Referitor la plata dobânzii actualizată cu rata inflației, instanța reține că se impune acordarea acesteia către reclamanți în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului conform art.998,999 C civ (cât timp nu suntem în ipoteza clasică a răspunderii contractuale a pârâtei pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale ci a răspunderii delictuale, respectiv a faptei ilicite a pârâtei de a include clauze abuzive în contract), iar reclamanții au fost lipsiți nejustificat de folosința sumelor de bani încă de la data plății, suportând de asemenea și eventuala devalorizare.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 6.000 euro reprezentând daune morale, instanța constată că, pentru a fi atrasă răspunderea delictuală a intimatei în temeiul art. 1357 N.C.civ., trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită și prejudiciu precum și săvârșirea faptei cu vinovăție.
Totodată, instanța constată că sarcina probei îndeplinirii cumulative a acestor condiții incumbă exclusiv reclamanților potrivit art. 249 NCPC. Or, reclamanții nu au făcut dovada existenței unui prejudiciu moral, aceștia nefăcând proba impactului psihic efectiv pe care l-a avut inserarea de către pârâtă a unor clauze abuzive în contractul încheiat între părți.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale ca neîntemeiat.
În ceea ce privește cererea formulată de către reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța constată că pârâta este parțial căzută în pretenții, astfel încât, față de dispozițiile art. 453 NCPC, va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus (fila 180), având în vedere admiterea doar în parte a cererii formulate de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanții D. C. A., CNP_4, domiciliată în București, . nr.8, ., apartament 40, sector 5 și D. D. F., CNP_6, domiciliat în București, Calea Griviței nr.216, ., etaj 12, apartament 47, sector 6 în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, Calea Buzești nr.66 – 68, sector 1, J40/_/1995, CUI_ citată și prin sucursala Agenția . sediul în București . sector 6.
Constată caracterul abuziv al clauzelor stipulate în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_/17.09.2008 cuprinse în art. 5.2 (în forma existentă la data încheierii contractului) și 6.3 (în forma existentă la data încheierii contractului) precum și al clauzei contractuale privind obligația de plată a comisionului cuprinsă în graficul de rambursare ce face parte integrantă din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_/17.09.2008, și, în consecință, declară nulitatea absolută a acestor clauze.
Obligă pârâta să restituie reclamanților sumele încasate în perioada 17.11._13 în temeiul clauzei contractuale privind obligația de plată a comisionului cuprinsă în graficul de rambursare ce face parte integrantă din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_/17.09.2008 și să plătească dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data fiecărei plăți și până la restituirea sumelor.
Respinge, în rest, cererea ca neîntemeiată.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
RED.E.L./Thred.Z.F/2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 1646/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
