Anulare act. Sentința nr. 4653/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4653/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 4653/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4653
Ședința publică de la data de 15.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. D.
GREFIER: M. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect anulare act, privind pe reclamantul A. D. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâta, prin consilier juridic T. L., care depune delegație la dosar, lipsind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că Judecătoria Sectorului 6 este competentă să soluționeze cererea, având în vedere soluționarea conflictului negativ de competență de către Curtea de Apel București.
Instanța acordă cuvântul pârâtei, prin consilier juridic, asupra estimării duratei procesului.
Pârâta, prin consilier juridic, estimează durata procesului la 3 luni.
În temeiul art. 238 Cod procedura civilă, instanța estimează durata procesului la 3 luni.
Instanța acordă cuvântul pârâtei, prin consilier juridic, pentru propunerea de probe.
Pârâta, prin consilier juridic, solicită, de asemenea, admiterea probei cu înscrisurile aflate la dosar și proba cu planșe fotografice.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, precum și proba cu planșe fotografice, pentru intimată, considerând că acestea sunt utile și că pot conduce la soluționarea cauzei.
Acordă cuvântul pârâtei, prin consilier juridic, pe fondul plângerii.
Pârâta, prin consilier juridic, solicită respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal și a dispoziției de ridicare, ca legale și temeinice. Învederează instanței că nu au fost răsturnate prezumțiile de legalitate și temeinicie ale procesului verbal, acesta fiind întocmit în forma lui prescurtată, prevăzută de art. 181 Anexa 1 din Regulamentul de Aplicare a Codului Rutier, fapta fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice, planșe fotografice, care surprind autoturismul la locul, data și ora menționate în cuprinsul procesului verbal, contestatorul fiind sancționat pentru staționarea neregulamentară pe o perioadă mai mare de 5 minute. Solicită respingerea capătului de cerere privind anularea dispoziției de ridicare, ca neîntemeiat, să se constate că la momentul constatării faptei dispozițiile actului normativ care reglementau ridicarea autoturismelor erau în vigoare. Solicită respingerea capătului de cerere privind achitarea taxei de ridicare, transport de și depozitare, ca neîntemeiat, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Instanța rămâne în pronunțare pe fondul plângerii contravenționale.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.02.2014, contestatorul A. D., în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, a formulat plângere împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 14.01.2014, prin care a solicitat, în principal, anularea procesului verbal sus-menționat și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare cu 4 puncte-amendă, în valoare de 320 lei și cu 3 puncte de penalizare și restituirea sumei de 160 lei achitată cu titlu de amendă către bugetul local, anularea dispoziției de ridicare și obligarea Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 la repararea prejudiciului material în sumă de 677, 32 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, actualizată cu rata inflației, prejudiciu cauzat prin emiterea nelegală a dispoziției de ridicare a autoturismului, cu nerespectarea reglementărilor incidente în această materie iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că, în data de 05.09.2013, la ora 11:41, a staționat voluntar autoturismul cu numărul de înmatriculare_ parțial pe trotuar pe . sectorul 6 al Municipiului București, iar la ora 13:15, s-a întors la locul staționării autoturismului, unde a constatat că acesta dispăruse și a întrebat un comerciant ambulant prezent în zonă dacă știe ceva și astfel a aflat că mașina fusese ridicată.
Aflând acest lucru și știind că firma care ridică autoturisme în zonă este . SRL, s-a îndreptat de urgență în vederea recuperării autoturismului la sediul unității mai sus menționate din București, .. 14-16, sector 6, unde a găsit depozitat autoturismul. Aici, a fost pus să completeze un proces verbal de identificare, prin care a declarat că a utilizat autovehiculul în ziua de 05.09.2013 și i s-a înmânat o dispoziție de ridicare și acel proces verbal de identificare mai sus menționat.
Ulterior, contestatorul a fost informat că, pentru a i se elibera autoturismul, este necesară achitarea pe loc a unei taxe de 677,32 lei. În aceste condiții, contestatorul a solicitat de la polițistul local prezent la fața locului informații în legătură cu temeiul legal în baza căruia . SRL a efectuat operațiunea de ridicare a autoturismului și în baza căruia este autorizată să condiționeze eliberarea autoturismului de plata unei astfel de taxe, răspunsul la această întrebare fiind unul extrem de evaziv, în sensul că . SRL este autorizată să efectueze ridicarea autoturismelor și ca nu există nicio posibilitate prin care să îi fie eliberat autoturismul fără achitarea taxei de 677,32 lei.
În data de 16.01.2014, adică după 133 de zile de la data ridicării autoturismului, contestatorul a primit prin poștă procesul verbal . nr._ întocmit în data del4.01.2014, adică la 131 de zile după ridicarea autoturismului, de către agentul constatator Gîrd P., din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6.
Prin acest proces-verbal, contestatorul a fost sancționat pentru fapta comisă în data de 05.09.2013, și anume „staționarea neregulamentară” cu auto numărul_, învederând instanței că, prin procesul-verbal mai sus amintit, a fost sancționat cu 4 puncte de amendă, în cuantum de 320 lei și 3 puncte de penalizare, fără a fi dispusă măsura ridicării autoturismului.
În data de 16.01.2014, contestatorul a achitat suma de 160 lei, adică jumătate din amendă, pentru care i s-a eliberat chitanța nr._.
Prin acest proces verbal din data de 14.01.2014, contestatorul a fost sancționat pentru fapta comisă în data de 05.09.2013, ora 11:54: „A staționat neregulamentar cu auto marca RENAULT cu nr._ pe Calea Crângași nr. 36, în intervalul orar 11:47 -11:54 și nu a asigurat un spațiu de cel puțin 1 (unu) metru pentru circulația pietonală”, fiind înregistrat cu ajutorul mijlocului tehnic marca NIKON, seria_, certificat cu nr. 41/07.03.2012.
Acest procesul verbal mai arată că fapta săvârșită este prevăzută de art. 142 lit. n din RAOUG nr.195/2002 republicată („Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor”) și de art. 143 lit. a din RAOUG 195/2002 republicata(„Se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară”) și la sancționarea faptei apar doar articolele din lege privind amenda și punctele de penalizare, nu și actul normativ în baza căruia s-a ridicat mașina.
În principal, contestatorul a solicitat anularea procesului-verbal sus-amintit, deoarece nu respectă condițiile de fond impuse de lege și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare cu 4 puncte-amendă, în valoare de 320 de lei, și cu 3 puncte de penalizare și restituirea sumei de 160 lei achitată cu titlu de amendă către bugetul local.
În primul rând, conform art.14 alin.1 din OG nr.2/2001: „Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”.
Ridicarea auto a avut loc pe 05.09.2013, iar procesul verbal a fost încheiat după 131 de zile, pe data de 14.01.2014 (cu mult peste termenul legal de o lună) și l-a primit prin poștă după 133 de zile, pe data de 16.01.2014.
Contestatorul a arătat că procesul verbal nu conține explicit măsura ridicării auto, așa cum prevede art. 180, alin. 1 din RA a OUG nr. 195/2002 republicată și că în procesul verbal nu apare niciun act normativ privind sancționarea cu ridicarea auto a faptei descrise și prevăzute de art. 142 lit. n din RA a OUG nr.195/2002 republicată, tocmai pentru că în Codul rutier această faptă se sancționează doar cu amendă, nu cu ridicarea auto.
Contestatorul a mai arătat că organul care a constatat contravenția și a aplicat amenda contravențională nu este cel limitativ prevăzut de dispozițiile OUG nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice. Or, în mod evident, în cazul de față, poliția locală și-a depășit atribuțiile, motiv pentru care intervine nulitatea absolută a procesului verbal.
Ca urmare a situației de fapt expuse mai sus, contestatorul a solicitat instanței să constate faptul că măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale și, în consecință, impunerea taxei de eliberare a autoturismului s-a efectuat în lipsa unui temei legal, ceea ce atrage anularea dispoziției de ridicare și obligarea Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin emiterea nelegală a dispoziției de ridicare a autoturismului, cu nerespectarea reglementărilor incidente în această materie.
În acest sens, contestatorul a învederat instanței prevederile relevante aplicabile în speță, și anume: art. 64, art. 97, art. 100, art. 108, art. 128 și art. 135 din OUG nr.195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice, art. 2 și art.15 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art.142. art. 143 și art.180 din HG nr.1391/2006 pentru aprobarea RA a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Din interpretarea coordonată a prevederilor art. 97 alin.1 lit. d, art. 97 alin.6 și art. 135 din OUG nr.195/2002 republicată, rezultă că ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar este o măsură tehnico-administrativă și, încă o dată, rezultă cu claritate că procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulamentul privind aplicarea OUG nr.195/2002 aprobat prin Hotărârea Guvernului României.
Arătând mai sus cum rezultă cu claritate că procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulamentul privind aplicarea OUG nr.195/2002 aprobat prin Hotărârea Guvernului României, reiese în mod evident că art. 64 și art. 97 din OUG nr.195/2002 republicată nu se referă la Regulamentul unei Hotărâri de Consiliu Local, așa cum este HCL S6 nr.4/2010.
Așadar, prin OUG nr.195/2002 republicată, care este un act normativ cu forță juridică superioară hotărârii HCL S6 nr. 4/2010, s-a stabilit că atribuția constând în reglementarea procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar este de competența exclusivă a Guvernului.
Prin urmare, Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 - agentul constatator - a luat o măsură tehnico-administrativă ce, potrivit legii în temeiul căreia a emis-o, nu are mecanismul legal de aducere la îndeplinire, fiind, pentru aceasta, nelegală, motiv pentru care contestatorul a solicitat anularea dispoziției de ridicare.
În condițiile în care nu se respectă includerea măsurii tehnico administrative în procesul verbal întocmit, acesta este lovit de nulitate absolută, căci a produs petentului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia, deoarece petentul este lipsit de posibilitatea de a ataca sancțiunea de ridicare auto.
În timp ce măsurile tehnico administrative au un caracter de regulă preventiv, sancțiunile contravenționale complementare au întotdeauna un caracter punitiv și, conform art.96 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată: „au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului”. Până în 2007 măsura ridicării auto era chiar considerată ca o sancțiune complementară (dat fiind caracterul ei punitiv, similar unei sancțiuni penale), pe când acum este văzută ca o măsură tehnico administrativă, în timp ce imobilizarea vehiculului este prevăzută de Codul rutier prin art. 96 alin. 2 lit. d din OUG nr.195/2002 republicată ca sancțiune complementară. Este evident că ridicarea autovehiculului are ca efect împovărare mult mai gravă a contravenientului decât imobilizarea autovehiculului, imobilizare care este o sancțiune complementară și deci se aplică obligatoriu prin același proces verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.
Însă, procesul verbal contestat nu face vorbire de vreo măsură cu privire la ridicarea autoturismului, motiv pentru care ridicarea a fost ilegală și abuzivă. Astfel, prin emiterea dispoziției de ridicare, Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 încalcă RA a OUG nr.195/2002 republicată, motiv pentru care contestatorul a solicitat anularea dispoziției de ridicare.
Potrivit art. 128 alin.1 lit. d din OUG nr.195/2002 republicată:„Autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții:... d) stabilesc reglementări referitoare la regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul poliției rutiere”.
Regulamentul din Anexa 2 a HCL Sector 6 nr. 4/2010 stabilește procedura de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar în sectorul 6 și prevede la art. 1: „(1) Vehiculele/remorcile staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 6 sau pe domeniul public și privat de pe raza teritorială a Sectorului 6, sunt supuse blocării/ridicării, transportului și depozitării lor în spații special amenajate, până la eliberarea acestora proprietarilor sau îndeplinirea formalităților legale de valorificare. (2) Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată imobilizarea se consideră staționare. (3) Se consideră parcare staționarea vehiculelor în spații special amenajate sau stabilite și semnalizate corespunzător. (4) Vehiculul staționat pe partea carosabilă trebuie așezat lângă și în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rând, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele pot fi staționate și câte două, una lângă alta. (5) Sunt supuse procedurilor prevăzute la alin.1 și vehiculele/remorcile staționate pe trotuar, dacă nu asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor”.
Potrivit art.1 de mai sus, din alin. 5 coroborat cu alin.1 reiese că: „(5) ...și vehiculele/remorcile staționate pe trotuar, dacă nu asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor.... (1) ...sunt supuse blocării/ridicării, transportului și depozitării lor în spații special amenajate, până la eliberarea acestora proprietarilor...”. Cu alte cuvinte, una dintre faptele săvârșite pentru care vehiculele sunt supuse ridicării, transportului și depozitării lor în spații special amenajate este staționarea vehiculelor pe trotuar, dacă nu asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor.
Revenind la OUG nr.195/2002 republicată și la RA a OUG nr.195/2002 republicată, rezultă chiar din procesului-verbal . nr._ din data de 14.01.2014 încheiat de agentul constatator Gîrd P., din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, că fapta săvârșită este prevăzută de art. 142 lit. n din RA a OUG nr.195/2002 republicată („Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor”) și de art. 143 lit. a din RA a OUG nr.195/2002 republicată („Se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară”) și la sancționarea faptei apar articolele din lege privind amenda și punctele de penalizare, adică art. 100 alin.2 din OUG nr.195/2002 („Amenda contravențională prevăzută la alin.1 se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin.1 lit. b”) și art. 108 alin.1 lit. b pct. 7 din OUG nr.195/2002 („(1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:... b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:... 7. staționarea neregulamentară...”). Altfel spus, una dintre faptele săvârșite pentru care se sancționează cu amendă și puncte de penalizare este staționarea voluntară a vehiculelor pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor.
Din ultimele două paragrafe, se observă că pentru aceeași faptă contravențională, și anume staționarea voluntară a vehiculelor pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor, pe de-o parte se sancționează cu amendă și puncte de penalizare conform prevederilor OUG nr.195/2002 republicată și la RA a OUG nr.195/2002 republicată iar, pe de altă parte, vehiculele sunt supuse ridicării, transportului și depozitării lor în spații special amenajate conform Regulamentului din Anexa 2 a HCL Sector 6 nr. 4/2010.
În acest sens, contestatorul a învederat instanței prevederile art. 2 alin.2 din OG nr.2/2001: „Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului”. Or, tocmai în paragraful de mai sus, contestatorul a arătat cum, pentru aceeași faptă contravențională, și anume staționarea voluntară a vehiculelor pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor, pe lângă sancțiunile cu amendă și puncte de penalizare acordate conform prevederilor OUG nr.195/2002 republicată și la RA a OUG nr.195/2002 republicată, Regulamentul din Anexa 2 a HCL Sector 6 nr. 4/2010 adaugă aplicarea măsurii tehnico-administrative de ridicarea a vehiculelor staționate neregulamentar. Astfel, potrivit art. 2 alin.5 din OG nr.2/2001: „Hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului București, prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin.2 - 4, sunt nule de drept”. HCL Sector 6 nr. 4/2010 devine nulă de drept, deci nelegală, motiv pentru care contestatorul a solicitat anularea dispoziției de ridicare emisă în baza acestei HCL.
Conform Legii nr.31/1990, art.1, privind societățile comerciale, persoanele juridice cu scop patrimonial se organizează în vederea efectuării de acte de comerț, fiind contrar legii și ordinii de drept ca unei persoane juridice de drept privat să-i fie încredințată forța publică proprie numai Statului Român, prin organismele sale - sentința civilă nr. 279/CA din 19.09.2007 a Tribunalului Satu M..
Contestatorul a mai arătat că Regulamentul din Anexa 2 a HCL S6 nr. 4/2010 decide prin art. 8 ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe baza dispoziției de ridicare în loc de proces verbal, contrar prevederilor art. 15 alin.1 din OG nr.2/2001 care prevede: „Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția denumiți în mod generic agenți constatatori”, nerespectând prin aceasta principiul ierarhiei actelor normative.
Față de cele menționate mai sus, contestatorul a apreciat că măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, determinând astfel ca suma de bani achitată de contestator în vederea eliberării autoturismului să fie nejustificată din punct de vedere juridic, ceea ce a determinat o micșorare a patrimoniului acestuia fără existența unui temei legal.
În aceste condiții, contestatorul a considerat că, prin obligarea nejustificată la plata taxei de 677,32 lei de către acesta către . SRL în vederea ridicării autoturismului ca urmare a dispoziției de ridicare întocmită de agentul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, în acest sens Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, i-a provocat un prejudiciu material. Față de această împrejurare, contestatorul a solicitat instanței angajarea răspunderii civile delictuale a Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 pentru prejudiciul material provocat, și obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu.
În susținerea acestei pretenții, contestatorul s-a întemeiat pe prevederile art.998-999 Cod civil. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, sunt întrunite condițiile cumulative după cum urmează: (i) existența unei fapte ilicite - această condiție se verifică prin dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare a autoturismului cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege; (ii) existența unui prejudiciu - suma de bani achitată de contestator în vederea eliberării autoturismului a fost nejustificată din punct de vedere juridic, determinând o micșorare a patrimoniului propriu fără existența unui temei legal; (iii) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; (iv) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul - în acest caz, vinovăția se rezultă din culpa agentului constatator în dispunerea măsurii de ridicare a autoturismului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal trebuie menționat că un proces-verbal de constatare și de sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Prin urmare, contestatorului nu i se poate reține sarcina dovezii celor constate în procesul-verbal a cărui anulare a solicitat-o.
În sprijinul susținerilor sale se află atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României.
Astfel, în raport de prevederile art. 20 alin.2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Legea internă română, prin art. 34 din OG nr. 2/2001 și art. 1169 din Codul civil, conține prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Prin urmare, intimata trebuie să facă dovada celor reținute în procesul-verbal.
Pentru toate aceste considerente, contestatorul a solicitat anularea procesului verbal pentru motivele arătate mai sus ca nelegal iar, în cazul în care intimata nu va face dovada celor reținute în procesul-verbal, ca netemeinic, și anularea dispoziției de ridicare emisă abuziv de Direcția Generale de Poliție Locală Sector 6 iar, pe cale de consecință, să se dispună obligarea intimatei DGPL Sector 6 la repararea prejudiciului material cauzat contestatorului, constând în taxa de 677,32 lei achitată către . SRL.
În subsidiar, contestatorul a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 2, 5, 6, 7,15,16,17,19, 21 alin. 3, 26 alin.1, 38 alin.3 din OG nr. 2/2001, art. 2, 64, 96, 97,100,108,109,128,135 din OUG nr.195/2002 republicata, art.142, 143, 180, 181 din RA a OUG nr. 195/2002 republicată, art. 1, 8, 9 din HCLS 6 nr. 4/2010.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal . nr._ din data de 14.01.2014, plicul cu data poștei la primirea procesului verbal, bonul fiscal și factura . MLF nr._ care atestă achitarea taxei de 677,32 lei către . SRL, chitanța nr._ care atestă achitarea amenzii de 160 lei în 48 de ore de la comunicarea procesului-verbal, dispoziția de ridicare . nr._, cartea de identitate a contestatorului.
La data de 21.02.2014, prin serviciul registratură, contestatorul a depus la dosar precizările solicitate de instanță conform rezoluției din data de 07.02.2014, însoțite de un set de înscrisuri, în copie-filele 26-32.
La data de 31.03.2014, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, pe toate capetele de cerere, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește legalitatea și temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței următoarele:
În ceea ce privește legalitatea actului constatator, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001- privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată OUG nr. 195/2002 și HG nr. 1391/2006.
Cât privește sancțiunea aplicată, intimata a considerat că aceasta se încadrează în limitele prevăzute de lege și a fost individualizată în mod legal și corect față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, polițiștii locali aplicând amendă în cuantum de 320 lei.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, conform art. 34 din OG nr.2/2001, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie și face dovada până la proba contrară, făcută prin mijloacele de probă prevăzute de lege, probă care nu a fost făcută în cazul de față, iar în concluzie prezumția nu a fost răsturnată.
În conformitate cu dispozițiile art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010, Poliția locală constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.
Din planșele foto efectuate la fața locului în data de 05.09.2013, în intervalul orar 11:47-11:54, cu un aparat foto certificat, reiese faptul că autoturismul marca Renault, având numărul de înmatriculare_, a staționat neregulamentar pe Calea Crângași nr.36 fără să asigure spațiul de cel puțin 1 m pentru circulația pietonală.
Intimata a precizat faptul că procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/ 14.01.2014 a fost întocmit în termenul legal prevăzut de dispozițiile art.13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, respectiv în termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei, fiind comunicat contestatorului prin poștă cu aviz de primire în data de 16.01.2014, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art.25 alin.2 din OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește argumentul contestatorului care a invocat faptul că procesul-verbal de contravenție nu cuprinde măsura ridicării vehiculului, intimata a menționat faptul că măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului a fost dispusă prin dispoziția de ridicare . nr._/05.09.2013, fapt pentru care nu a fost menționată această măsură în conținutul procesului-verbal, încheiat ulterior identificării persoanei care a utilizat vehiculul, în conformitate cu procedura prevăzută de dispozițiile art. 39 din OUG nr. 195/2002.
Dispozițiile art. 180 din HG nr. 1391/2006, invocate de către contestator, sunt inaplicabile prezentei cauze întrucât modelul procesului-verbal utilizat de către agentul constatator este cel prevăzut de art. 181 din același act normativ, specific cazului în care fapta a fost constatată cu ajutorului unui mijloc tehnic certificat.
Intimata a menționat faptul că agentul constatator a indicat, în mod corect, actul normativ care prevede fapta contravențională săvârșită de contestator, cu indicarea articolelor corespunzătoare, respectiv art. 143 lit. a coroborat cu art. 142 lit.n din HG nr. 1391/2006.
Argumentele contestatorului cu privire la nelegalitatea Anexei nr. 2 la HCL S6 sunt irelevante prezentei cauze, având în vedere că nu a fost contestat actul administrativ normativ, respectiv hotărârea mai sus-menționată.
Intimata a precizat faptul că agentul constatator a efectuat măsurătorile, din care reiese faptul că vehiculul era staționat neregulamentar pe trotuar fără să asigure spațiul de cel puțin 1 m pentru circulația pietonală, cu ajutorul riglei gradate flexibile, omologată prin certificatul de etalonare nr. 01.01-1689/2010.
Referitor la legalitatea dispoziției de ridicare, intimata a făcut următoarele precizări:
Dispoziția de ridicare este un act administrativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, cu respectarea dispozițiilor legale. Intimata a menționat faptul că dispoziția de ridicare se bucură de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate.
Măsura ridicării, transportului și depozitării în locuri special amenajate a fost efectuată în fapt de către operatorul autorizat . SRL, pentru care acesta a încasat suma de_ lei.
Intimata a precizat că Nota de constatare/Fișa vehiculului a fost întocmită în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 2 la HCL S6 nr. 4/2010 de către angajatul operatorului autorizat care are obligația să predea la eliberare o copie deținătorului legal al vehiculului la cererea acestuia.
Referitor la capătul de cerere în pretenții, prin care s-a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a DGPL S6 și obligarea la repararea prejudiciului în cuantum de 677,32 lei, intimata a solicitat respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat, având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a instituției intimate, respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului, a vinovăției, precum și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Solicitarea contestatorului privind înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului este nesusținută, întrucât acesta nu a indicat și probat motivele pentru care s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională.
Pentru aceste motive, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele de cerere ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea procesului-verbal și a dispoziției de ridicare, ca fiind temeinice și legale.
În drept, intimata și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile Codului de procedură civilă, OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.155/2010, OUG nr. 195/2002, HG nr. 1391/2006 și a tuturor celorlalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat, în copie, procesul verbal de contravenție contestat, confirmare de primire, proces verbal din data de 09.09.2013, chitanță, dispoziția de ridicare . nr._, notă de constatare . nr._, planșe fotografice, certificat de etalonare nr.01.01-1689/2010.
La data de 16.04.2014, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimata Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și argumentelor invocate prin întâmpinare și admiterea cererii sale, așa cum a fost formulată, pentru următoarele motive:
În data de 07.04.2014, contestatorul a mers la sediul operatorului autorizat cu luarea măsurilor de ridicare, transport și depozitare în locuri special amenajate a autovehiculelor, . SRL, din București, ..14-16, sector 6, unde a solicitat să i se elibereze Nota de constatare/Fișa vehiculului despre care s-a făcut referire în întâmpinarea formulată de către Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 (la pag. 3) și despre existența căreia nu a avut cunoștință până la citirea întâmpinării.
Așa cum rezultă și din întâmpinare, angajatul operatorului autorizat are obligația să predea la eliberare o copie deținătorului legal al autovehiculului la cererea acestuia, lucru prevăzut în art. 9 din Anexa nr.2 la HCLS 6 nr. 4/28.01.2010. Însă, la data recuperării autovehiculului, adică 05.09.2013, când i s-a eliberat autovehiculul, nu a cerut această copie, neștiind despre existența acestei Note de constatare - Fișa vehiculului, neavând totodată cunoștință despre prevederile art. 9 din anexa nr. 2 la HCLS 6 nr. 4/28.01.2010. Astfel, în data de 07.04.2014, la . SRL, contestatorului i s-a spus că, din cele 3 exemplare (autocopiative) ale acestei Note de constatare - Fișa vehiculului întocmite conform art. 9 din anexa nr. 2 la HCLS 6 nr. 4/28.01.2010, unul a rămas la agentul constatator, firma păstrând la dosar doar unul dintre celelalte 2 exemplare întocmite, iar cel de-al treilea exemplar (pe care i l-ar fi putut elibera acestuia, la cererea sa) l-au casat, l-au aruncat.
La rugămintea contestatorului, reprezentanții . SRL i-au eliberat o copie după exemplarul lor din Nota de constatare/Fișa vehiculului pe care au certificat-o pentru conformitate cu originalul și au aplicat ștampila firmei (Nota de constatare - Fișa vehiculului/remorcii staționate regulamentar, . nr._, din data de 05.09.2013, pe care a anexat-o prezentului răspuns la întâmpinare).
Contestatorul a considerat că prin modalitatea de eliberare a acestui document, și anume, cu îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, adică la eliberarea autovehiculului și la cererea deținătorului legal, se aduce atingere dreptului la apărare al contestatorului, având în vedere că este absurd să ceri unui cetățean de rând să știe la orice oră, toate drepturile sale ce izvorăsc din diferitele legi și hotărâri ce îi guvernează viața în societate.
În ceea ce privește argumentele intimatei cu privire la legalitatea și temeinicia procesului-verbal, contestatorul a învederat instanței următoarele:
Dispozițiile art. 181 din HG nr. 1391/2006, invocate de către intimată, nu sunt mai relevante decât dispozițiile art. 180 din HG nr. 1391/2006 invocate de către contestator, având în vedere că modelul procesului-verbal utilizat de către agentul constatator nu corespunde în integralitatea lui cu cel prevăzut de art. 181 din HG nr.1391/2006 (anexa 1D) așa cum nu corespunde în integralitatea lui nici cu cel prevăzut de art. 180 din HG nr. 1391/2006 (anexa 1A).
Astfel, procesul verbal din anexa 1D conține sintagma „Sancționarea contravențională complementara aplicată”, sintagmă ce nu există în procesul verbal contestat.
D. fiind că la data adoptării HG nr. 1391/2006 a fost clară intenția legiuitorului de a evidenția și sancțiunile complementare aplicate, intenție exprimată clar prin sintagma „Sancționarea contravențională complementară aplicată”, printre aceste sancțiuni complementare aflându-se, la data adoptării HG nr. 1391/2006, și sancțiunea ridicării vehiculului, chiar dacă între timp sancțiunea ridicării autovehiculului și-a schimbat denumirea într-o măsură tehnico¬administrativă, deși sensul intrinsec al acestei măsuri rămâne la fel de sancționator pentru contravenient ca și atunci când a fost denumită sancțiune contravențională complementară, contestatorul nu a putut decât să constate că procesul verbal întocmit de către intimată a omis în mod premeditat și cu rea-voință sintagma „Sancționarea contravențională complementară aplicată”.
În același timp, argumentul intimatei, prin care a invocat faptul că măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului nu a fost menționată și în conținutul procesului-verbal datorită faptului că această măsură a fost dispusă prin dispoziția de ridicare . nr._/05.09.2013, coroborat cu reaua-credință demonstrată în paragrafele de mai sus și cu prevederile HG nr. 1391/2006, anexa 1D, precum și cu faptul că lipsa elementelor obligatorii ale procesului verbal de contravenție nu poate fi completată prin acte extrinseci procesului verbal de contravenție, iar actul normativ OG nr. 2/2001 nu prevede posibilitatea completării mențiunilor procesului verbal de contravenție cu constatările cuprinse în alte înscrisuri, contestatorul a solicitat respingerea argumentelor privind legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție reținute de intimata Direcția G. de Poliție Locală Sector 6.
În ceea ce privește argumentele intimatei cu privire la legalitatea dispoziției de ridicare, contestatorul a evidențiat atitudinea totală de dispreț la adresa spiritului legii cu care intimata a menționat în întâmpinare că argumentele contestatorului cu privire la nelegalitatea Anexei nr. 2 la HCL S6 sunt irelevante prezentei cauze. Și asta când tocmai dispoziția de ridicare . nr._/05.09.2013 a fost luată în baza prevederilor Anexei nr. 2 a HCL Sector 6 nr. 4/2010.
Pentru aceste motive, contestatorul a solicitat aprobarea cererii de chemare în judecată pe toate capetele de cerere, respingerea argumentelor intimatei exprimate în întâmpinare, acceptarea tuturor argumentelor legale ale contestatorului, așa cum au fost prezentate în plângerea inițială de chemare în judecată.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 2, 5, 6, 7,15,16,17,19, 21 alin. 3, 26 alin.1, 38 alin.3 din OG nr. 2/2001, art. 2, 64, 96, 97,100,108,109,128,135 din OUG nr. 195/2002 republicată, art. 142, 143, 180,181 din RA a OUG nr. 195/2002 republicată, art. 1, 8, 9 din HCLS 6 nr. 4/2010.
Răspunsul la întâmpinare a fost însoțit de copii de pe Nota de constatare - Fișa vehiculului/remorcii staționate regulamentar, . nr._ din data de 05.09.2013, plicul cu data poștei la primirea comunicării, adresa emisă la data de 1 aprilie 2014 de către Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._ prin care i s-a comunicat ca în termen de 10 zile de la primirea acestei comunicări are obligația de a depune răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 16.05.2014, intimata, prin consilier juridic, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Prin sentința civilă nr. 4153 din data de 16.05.2014 instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București Secția contencios administrativ și fiscal.
Prin decizia civilă nr. 639/29.01.2015, Tribunalul București Secția a II a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București-Secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.
Prin decizia civilă nr. 1086/17.04.2015, Curtea de Apel București Secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a stabilit competența soluționării cauzei la Judecătoria Sectorului 6.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 6, cauza a fost înregistrată la data de 13.05.2015 sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._/14.01.2014 s-a constatat săvârșirea de către contestator a contravenției constând în faptul că, la data de 05.09.2013, în intervalul orar 11:47-11:57, a staționat neregulamentar pe cu autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_ pe Calea C., nr. 36 și nu a asigurat un spațiu de cel puțin 1 metru pentru circulația pietonală, faptă incriminată de art. 143 lit. a) și art. 142 lit. n) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aplicându-i-se contestatorului o amendă în cuantum de 320 de lei și 3 puncte de penalizare (proces-verbal – fila 10).
La aceeași dată, autoturismul condus de contestator a fost ridicat în urma dispoziției de ridicare . nr._/05.09.2013 (fila 14).
Plângerea contravențională împotriva acestui proces-verbal a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Referitor la legalitatea procesului – verbal de contravenție, instanța constată că acesta conține toate mențiunile a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută conform dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, agentul constatator a făcut mențiunile corespunzătoare cu privire la numele, prenumele și calitatea sa, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data și locul comiterii acesteia.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că aceasta nu a fost contestată de către intimat. Astfel, din planșele foto atașate la dosar (fil. 58-59) rezultă în mod evident săvârșirea faptei de către contestator.
Pe de altă parte, potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În cauză, constatând că petentul a parcat autovehiculul, lăsând aproximativ 80 cm liberi (față de minimul de 1 metru prevăzut de lege) pe trotuar pentru pietoni, instanța reține că fapta acestuia are un pericol social minim, nepunând în pericol traficul în zonă și nici pietonii, care se putea deplasa în continuare pe trotuar prin dreptul autovehiculului petentului.
În aceste condiții, instanța va admite în parte cererea și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 320 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._/14.01.2014 cu sancțiunea avertismentului.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea dispoziției de ridicare . nr._/05.09.2013, instanța reține că, prin Decizia nr. 9/2015 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 526 din_ s-a stabilit că procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 și art. 97 alin. (1) lit. d) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Dispoziția de ridicare . nr._/05.09.2013 a fost emisă de către intimată în baza H.C.L. Sector 6 nr. 4/2010, act normativ, care, potrivit deciziei mai sus menționate nu poate reglementa procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă.
Prin urmare, actul administrativ individual reprezentat de dispoziția de ridicare, întemeiat pe respectiva hotărâre de consiliu local, este, implicit, lovit de nulitate.
Deși la data emiterii dispoziției de ridicare contestate hotărârile consiliilor locale prin care se stabilea procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor nu fuseseră declarate nelegale, trebuie avută în vedere și Decizia nr. 10/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel C. – Secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în, potrivit căreia hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești.
Pentru aceste motive, instanța va admite acest capăt de cerere și va dispune anularea dispoziției de ridicare . nr._/05.09.2013.
Pe de altă parte, având în vedere raționamentul de mai sus și faptul că, la momentul emiterii dispoziției de ridicare, aceasta se întemeia pe o hotărâre de consiliu local legală, instanța reține că nu sunt îndeplinite, în cauză, condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel, fapta intimatei de a emite dispoziția de ridicare în baza unei hotărâri de consiliu local cu aparență de legalitate la acel moment, nu constituie o faptă ilicită, pentru a atrage răspunderea acesteia potrivit prev. art. 1357 și urm C.Civ.
Pentru aceste motive, instanța va capătul de cerere privind obligarea intimatei la repararea prejudiciului material în cuantum de 677,32 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de contestatorul A. D., CNP-_, domiciliat în București, . nr. 48, ., etaj 4, apartament 23, în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, cu sediul în București, ., sector 6.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 320 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._/14.01.2014 cu sancțiunea avertismentului.
Dispune anularea dispoziției de ridicare . nr._/05.09.2013.
Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.DD/Thred.AM
4 ex./ 07.08.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4931/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6422/2015.... → |
|---|
