Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6212/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6212/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 6212/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6212
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. N.
GREFIER: C. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta M. I.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 28.04.2015, reclamanta . a chemat în judecată pârâta M. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 206,08 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale și la plata dobânzii contractuale de 0, 2 % de la 30.09.2013 pentru factura nr._/20.08.2013, de la data de 31.10.2013 pentru factura nr._/18.09.2013 și de la data de 30.11.2013 pentru factura nr._/18.10.2013, cu cheltuieli de judecată, în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă de timbru.
Reclamanta a depus o cerere în data de 24.06.2015 prin care a arătat că renunță la judecarea cauzei.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora „ reclamanta poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată”, față de manifestarea de voință a reclamantei, care au capacitate deplină de exercițiu, constatând că cererea de renunțare a fost depusă anterior primului termen de judecată și a fost comunicată pârâtei, va lua act de renunțarea creditoarei la judecata cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
În baza art.406 c.proc.civ. ia act de renunțarea reclamantei ., CUI_, J 40/_/1994, cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building Faza I, sector 5, la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâta M. I., CNP_, domiciliată în București, ., nr. 8, .. A, ., sector 6.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6213/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6211/2015. Judecătoria... → |
|---|








