Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7548/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7548/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 7548/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7548

Ședința din camera de consiliu din data de 6 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. I. C.

GREFIER: P. O.

Pe rol soluționarea cauzei civile, privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . contradictoriu cu pârâții G. I., G. D. V., P. D., G. M., I. V. G., G. I. D. A., prin reprezentant legal Cosmoleata I. și prin curator P. Vernon, având ca obiect - cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, au răspuns pârâții G. I., personal, legitimată cu CI, datele de identificare ale acesteia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință și pârâtul G. D. V., legitimat cu carte provizorie de identitate, datele de identificare ale acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință, lipsind reclamanta și pârâții P. D., G. M., I. V. G., G. I. D. A., prin reprezentant legal Cosmoleata I. și prin curator P. Vernon.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 131 raportat art. 1024 alin.4 și 107 Cod procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Instanța, în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata necesară pentru soluționarea prezentei cauze la 3 luni de zile.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului.

La interpelarea instanței de judecată, pârâtul G. D. V., arată că nu a mai plătit întreținere datorită faptului că are niște probleme cu ei. Precizează că a fost un dosar de delapidare. Arată că sunt 17 miliarde care s-au furat și a dispărut dosarul. Pârâtul G. D. V. depune la dosarul cauzei înscrisuri: contestație, rezoluție dată în dosarul nr. 5074/P/2006, extras de cont privind calcului penalitatilor, adresă emisă de P. de pe lângă Tribunalul București către G. D. V.. În continuare, arată că acest caz l-a prezentat și domnului Președinte Iohannis. Mai arată că nimeni nu a fost arestat.

Cu privire la probe, instanța încuviințează, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri și pentru pârâții G. I., G. D. V., proba cu înscrisuri, ca fiind utilă soluționării cauzei.

Pârâtul G. D. V. arată că nu mai are alte cereri, la interpelarea instanței de judecată, precizând că să mai aducă niște acte de divorț, pentru că vede că le cheamă pe surorile sale, dar nu au nici un drept. Arată că tatăl său este divorțat de mama sa din 2001.

Instanța aduce la cunoștința pârâtului G. D. V. faptul că există o hotărâre de partaj.

Pârâtul G. D. V. arată că nu s-a făcut partaj, precizând că tatăl său a rămas cu o casă la țară și mama sa a rămas cu o casă la București, cu datorii gârlă.

Pe fondul cauzei, pârâtul G. D. V. solicită să se soluționeze o dată cauza asta, plus cel penal.

La interpelarea instanței de judecată, cu privire la faptul dacă este de acord să plătească cotele de întreținere, pârâtul G. D. V. arată că nu, atâta timp cât nu vede și el banii înapoi.

La interpelarea instanței de judecată, cu privire la faptul dacă este de acord să plătească cotele de întreținere, pârâta G. I. arată că nu. Arată că băiatul său nu are serviciu, este bolnav.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 20.05.2015, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . cu pârâții G. I., G. D. V., P. D., G. M., I. V. G. și G. I. D. A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 3.210,69 RON, la care se adaugă dobânzi. Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu avocat, conform chitanței 203/6.04.2015 și 110.26 reprezentând onorariu notar legalizare acte și copii xerox.

În motivarea cererii în fapt, reclamanta a învederat instanței faptul că pârâții datorează suma de 3.210,69 RON reprezentând cotele de întreținere și fonduri pentru perioada mai 2014 - martie 2015. Totodată, reclamanta a arătat că a învederat în repetate rânduri pârâților care locuiesc în apartament (G. I. și G. D. V.) să își achite datoriile față de asociația de locatari, dar aceștia nu au înțeles să dea curs solicitărilor. Mai mult, a arătat că pentru plata cu întârziere a cotelor la cheltuielile comune de întreține Adunarea generală a Asociației de proprietari a hotărât în ședința din data de 17.01.2009 obligarea restanțierilor la plata unei penalități de 0,2% pe zi de întârziere în conformitate cu prevederile art 49 din Legea230/2007, obligație care a arătat că se menține, prin procesul verbal al adunării generale din data de 16.02.2014.

Față cele învederate, reclamanta a solicitat instanței să dispună admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul de a dispune obligarea pârâților la plata sumei de 3.210,69 RON lei, reprezentând cote la cheltuielile comune cu întreținere neachitate pentru lunile parte din luna mai 2014 - martie 2015, pentru apartamentul situat în București, calea Giulești, nr. 107, ., ., sector 6: la plata de penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, penalități ce vor fi calculate până la achitarea integrală a cotelor la cheltuielile comune de întreținere aferente lunilor mai 2014 - martie 2015, fără ca acestea să depășească suma la care se aplică și, care până la data de 05.05.2015 se ridică la suma de 573,78 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în acest proces în cuantum total de 910, 26 lei.

În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: extras de cont privind calculul penalităților, încheierea de cameră de consiliu din 2.11.1999, certificat de înregistrare fiscală,proces verbal din 1.03.2015, din 16.02.2014 și din 19.01.2013, contract de vânzare cumpărare cu plata în rate nr._/6/1992, copie CI, sentința civilă nr. 323/26.04.2007, cerere de chemare în judecată formulată de pârâta G. M., dispoziție, sentința civilă nr. 3806/5.06.2008, liste de plată perioada mai 2014 – martie 2015.

Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 19.06.2015, pârâții G. I. și G. D. V. au învederat instanței faptul că fosta Administrație a blocului de proprietari, condusă de președintele Tălingă I. și administratorul și casierul R. E. A. – M., au săvârșit infracțiunea penală de delapidare, formându-se dosarul penal nr. 5074/P/2006, aflat în curs de soluționare. În aceste condiții, pârâții au arătat că, în calitate de parte vătămată, nu au putut să-și recupereze prejudiciul material produs și cheltuielile de judecată. Totodată, au arătat că au adresat un memoriu Președintelui țării și au înaintat o adresă la DNA.

În susținerea întâmpinării, pârâții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv rezoluția emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul penal nr. 5074/P/2006.

Analizând cererea, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța reține că pârâții G. I., G. D. V., P. D., G. M., I. V. G., G. I. D. A. au calitatea de proprietari al apartamentului nr. 54 din imobilul situat în București, .. 107, ., . (f.29-32) care face parte din Asociația de Proprietari . calitate, au obligația suportării cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere, în conformitate cu actele normative incidente și prevederile Statutului Asociației.

Astfel, potrivit art. 46 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, în același sens fiind și dispozițiile art. 32 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, aprobate prin H.G. nr. 1588/2007.

Art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 alin.1 din Normele metodologice mai sus amintite prevăd obligația proprietarilor din condominiu de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare dintre aceștia, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

În temeiul art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Examinând listele de plată aferente perioadei mai 2014 – martie 2015 depuse de reclamantă la dosarul cauzei, aduse la cunoștința pârâților prin afișare și opozabile acestora, prin raportare și la fișa centralizatoare, instanța constată că pretențiile principale ale reclamantei, sunt întemeiate, respectiv pentru sumă de 3210,69 lei cote de întreținere aferente perioadei mai 2014 – martie 2015, sumele înscrise în listele de plată concordând cu cele pretinse prin acțiune.

Potrivit art. 12 pct. A lit. d din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1588/2007, proprietarii membri ai asociației au dreptul să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată.

Or, pârâții, nu au contestat calculul cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere în modalitatea prevăzută de lege.

Instanța nu reține susținerile pârâților G. I. și G. D. V. în sensul că fosta administrație ar fi săvârșit infracțiunea de delapidare în anul 2006, deoarece aceste aspecte nu au legătură cu prezenta acțiune, pârâții fiind chemați în judecată pentru cotele de întreținere aferente perioadei mai 2014 – martie 2015.

Astfel, în condițiile în care aceștia sunt proprietarii apartamentului aceștia datorează cotele de întreținere aferente, cu atât mai mult cu cât cei doi pârâții G. I. și G. D. V. sunt și cei care locuiesc efectiv în imobil și folosesc utilitățile (apa, căldură, salubritate, etc).

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că, potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, cu mențiunea că penalizările nu pot fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. În același sens, art. 25 alin. 1 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1588/2007 prevede că asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, suma acestora neputând depăși suma cotei restante la care s-a aplicat. Asupra acestora, instanța reține că asociația reclamantă a stabilit un sistem propriu de penalități, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal al Adunării Asociației de proprietari din data de 16.02.2014, penalitățile fiind în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere.

Față de dispozițiile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 și ale art. 25 alin. 1 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1588/2007 mai sus enunțate, instanța reține că și pretențiile accesorii ale reclamantei, privind penalitățile de întârziere sunt întemeiate.

Astfel, instanța va obliga pârâții la plata către reclamantă 573,78 lei aferente aceleiași perioade calculate până la data de 05.05.2015, precum și la plata de penalități de întârziere de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere calculate în continuare, fără ca acestea să depășească suma la care se aplică, până la achitarea integrală a cotelor de întreținere.

Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată și va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 3210,69 lei cote de întreținere aferente perioadei mai 2014 – martie 2015, a sumei de 573,78 lei penalități de întârziere aferente aceleiași perioade calculate până la data de 05.05.2015, precum și la plata de penalități de întârziere de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere calculate în continuare, fără ca acestea să depășească suma la care se aplică, până la achitarea integrală a cotelor de întreținere.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art.453 C.p.c., având în vedere că pârâții au căzut în pretenții și culpa procesuală a acestora, instanța îl va admite urmând a obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 910,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 800 lei onorariu avocat potrivit chitanței nr.203/06.04.2015 (f.50) și 99,20 lei reprezentând onorariu legalizare (f.49 lei) și 11,05 lei copii xerox (f.49).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . în Calea Giuleșit, nr. 107, ., și cu sediul ales la Av. Săcășanu C., cu sediul în București, ., nr. 25, ., C._, în contradictoriu cu pârâții G. I., cu domiciliul în București, sector 6, .. 107, ., ., CNP_, G. D. V., cu domiciliul în București, sector 6, .. 107, ., CNP_, P. D., cu domiciliul în București, sector 5, .. 60, G. M., cu domiciliul în București, sector 1, ., I. V. G., cu domiciliul în București, sector 2, ., ., ., G. I. D. A., cu domiciliul în comuna Blejești, CNP_ prin reprezentant legal Cosmoleata I., cu domiciliul în . și prin curator P. Vernon, cu domiciliul în Blejești, jud. Teleorman.

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 3210,69 lei cote de întreținere aferente perioadei mai 2014 – martie 2015, a sumei de 573,78 lei penalități de întârziere aferente aceleiași perioade calculate până la data de 05.05.2015, precum și la plata de penalități de întârziere de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere calculate în continuare, fără ca acestea să depășească suma la care se aplică, până la achitarea integrală a cotelor de întreținere.

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 910,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 6.10.2015

PREȘEDINTE GREFIER

Red. CCI/ Tehnored.PAS

9 ex/ 06.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7548/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI