Pretenţii. Sentința nr. 7714/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7714/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 7714/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7714

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE M. D.

GREFIER O.-L. H.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta . prin lichidator judiciar Valor SPRL în contradictoriu cu pârâta H. V..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta, reprezentată de avocat C. Popară, cu împuternicire avocațială la dosar, fila 54, lipsind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța acordă cuvântul asupra cererii de probe formulate de reclamantă, și anume proba cu înscrisuri.

Reprezentantul pârâtei arată că există o . neconformități din punct de vedere financiar-contabil, acele înscrisuri nu sunt completate în mod corect, nu sunt semnate de conducătorul unității, nu prezintă niciun fel de viză din partea compartimentului financiar-contabil. Sub aspectul admisibilității probei cu înscrisuri, arată că sunt admisibile.

Instanța, față de dispozițiile art. 255 și 258 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Având în vedere că este vorba despre înscrisurile care au fost atașate cererii, în mod evident reclamanta nu mai are alte înscrisuri de depus în susținerea acesteia, în consecință, instanța acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Arată că prin probatoriile administrate în cauză nu se face dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile. Cele două dispoziții de plată din octombrie și decembrie 2010 nu sunt completate în mod corespunzător, respectiv nu sunt semnate de către conducătorul unității, nu prezintă viza departamentului de control financiar preventiv. Mai mult decât atât, pe chitanța cu suma cea mai mare nu este înscrisă suma care se plătește, nu se știe cu ce titlu sunt plătite acele sume, iar dispozițiile de plată nu au număr de înregistrare, nu sunt semnate, nu sunt înregistrate.

Așa cum recunoaște și reclamanta prin cererea de chemare în judecată, pârâta a fost concediată încă din iulie 2011, la acel moment nu s-a întocmit o fișă de lichidare, pur și simplu au fost concediați colectiv și au plecat acasă. A intrat în insolvență și lichidatorul judiciar a ajuns la concluzia că ar mai avea societatea de recuperat de la un fost angajat suma de 990 de lei pe baza acelor înscrisuri contabile care sunt completate în mod necorespunzător. Pentru toate aceste motive, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 09.03.2015, reclamanta . prin lichidator judiciar Valor SPRL, în contradictoriu cu pârâta H. V., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata debitului principal în cuantum total de 990,26 de lei și la plata daunelor-interese de întârziere, în cuantum de 226 de lei, respectiv daune moratorii de întârziere, calculate de la data exigibilității creanței, respectiv de la data prezentării decontului de cheltuieli din data de 07.06.2011 și până la data introducerii prezentei acțiuni.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a deținut calitatea de angajat în perioada 17.05.2010 și până la data de 07.07.2011. În virtutea calității de angajat, pârâta a deținut și dreptul de a ridica direct de la casierie de la sediul secundar din localitatea Carani, jud. T., locație în care pârâta și-a desfășurat activitatea de serviciu, sume de bani în avans pentru acoperirea diverselor tipuri de cheltuieli (transport, cazare, hrana, s.a.) ocazionate de deplasarea în interes de serviciu.

În ceea ce privește debitul care constituie obiectul prezentului dosar, reclamanta a reiterat că la data de 07.10.2010 pârâta a ridicat din casieria societății, angajatoarea acesteia, suma de 200 de lei, întocmind în acest sens dispoziția de plată menționată. La data de 24.12.2010 pârâta a ridicat din casieria societății suma de 1.000 de lei, motiv pentru care a întocmit și dispoziția de plată corespunzătoare.

De asemenea, reclamanta a învederat că pârâta avea obligația de a prezenta documentele justificative privind suma efectiv întrebuințată ca urmare a serviciilor care au fost achitate de pârâta pentru desfășurarea activității sale de serviciu în afara sediului societății angajatoare, ceea ce s-a realizat abia la data de 07.06.2011, dată la care pârâta a prezentat documente justificând întrebuințarea doar a sumei de 209,74 de lei din totalul de 1.200 de lei ridicat din casieria societății pentru acest scop.

În contextul dat și datorită faptului că pârâta nu a prezentat documente justificative pentru diferența neîntrebuințată în cuantum de 990,26 de lei, aceasta avea obligația legală de a restitui suma în cauza la casieria societății, ceea ce nu s-a realizat nici până în prezent, având în vedere că de la data încetării raporturilor contractuale de muncă (07.07.2011) pârâta a ignorat toate demersurile de soluționare amiabilă a prezentului litigiu, inclusiv ultima notificare receptată și semnată de primire de către aceasta la data de 23.12.2014.

Reclamanta a precizat că a depus toate eforturile necesare în vederea soluționării amiabile a prezentului litigiu și pentru recuperarea debitului efectiv, dar pârâta nu a înțeles să achite creanța restantă datorată nici până în prezent.

Pentru aceste considerente, reclamanta a apreciat că obligația pârâtei, asumată în mod legal și valabil, nu a fost respectată nici până în prezent, fiind pe deplin îndreptățită a solicita recuperarea sumei totale de 1.216 lei (debit principal + daune moratorii de întârziere), având în vedere și îndeplinirea obligației sale corelative legale.

Reclamanta a considerat că în situația dată sunt întrunite toate condițiile legale pentru admiterea prezentei acțiuni: există o faptă ilicită constând în încălcarea obligației asumate de către pârâtă, prin această faptă i s-a cauzat un prejudiciu material; fapta pârâtei a fost săvârșită cu vinovăție; există clar raportul de cauzalitate între fapta săvârșită de pârâtă și prejudiciul astfel cauzat, pârâta are deplină capacitate juridică pentru a răspunde și suporta rigorile legii.

Neîndeplinirea unei obligații de plată atrage în mod automat prejudicierea titularului dreptului, aspecte pe care acesta nu mai este ținut să le dovedească, prejudiciul astfel cauzat fiind unul cert și exigibil.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 102 alin. 1 din Legea nr.71/2011 pentru aplicarea Legii nr. 287/2009 privind Noul Cod Civil, art. 148 și urm, art. 194 și urm. Noul Cod de Procedură civilă.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copie CI privind pe pârâtă, dispoziție de plată din 071.0.2014, dispoziție de plată din data de 24.12.2010, decont cheltuieli din 07.06.2011, bon fiscal, somație, confirmare de primire, extras ONRC, extras de pe portalul Tribunalului București privind dosarul cu nr._/3/2011, certificat de grefă din 4 noiembrie 2014 emis de către Tribunalul București în dosarul cu nr._/3/2011, adresa emisă de către Tribunalul București către lichidatorul judiciar Valor S.P.R.L si certificat de grefă emis de către Tribunalul București la data de 11.11.2011 în dosarul cu nr._/3/2011.

Pârâta nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.

La termenul din data de 10.09.2015, parata a invocat excepția prescriptiei dreptului la acțiune, respinsa de instanța ca inadmisibila.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La datele de 07.10.2010 și 24.12.2010, parata, în calitate de angajat al reclamantei, incaseaza suma totala de 1200 de lei, cu titlu de avans.

În conformitate cu decontul semnat de parata la data de 07.06.2011, din totalul sumei incasate, aceasta a justificat doar suma de 209,74 de lei, trebuind sa restituie diferența de 990,26 de lei.

Potrivit art. 998-999 din Codul Civil în vigoare la data incasarii de către parata a sumei de 1200 de lei, cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita este obligat sa il repare. Autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa. În cauză, sunt dovedite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, și anume, cele referitoare la existența prejudiciului, a unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, în speță, a pârâtei.

Prejudiciul, elementul esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul negativ suferit de reclamanta ca urmare a faptei ilicite săvârșite de pârâta, în concret, paguba în cuantum de 990,26 de lei, suma insusita de parata.

Fapta ilicită a pârâtei constă într-o acțiune, aceea de a-si însuși fără drept suma de 990,26 de lei, ceea ce a avut drept consecința prejudicierea patrimoniului reclamantei.

În ceea ce privește latura subiectivă, răspunderea delictuală este antrenată atât în situația săvârșirii faptei cu intenție, ca și în cazul culpei.

Pentru aceste considerente, având in vedere si disp. OG nr.132011, instanța va admite cererea, obligând pârâta la plata sumei de 990,26 de lei, reprezentând avans nedecontat, și 226 lei, dobândă legală de la data de 07.06.2011, data la care parata trebuia sa prezinte decontul avansului incasat, si până la data de 07.02.2015, precum și în continuare dobânda legală de la data introducerii cererii, 09.03.2015, până la data plății integrale, către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ., prin lichidator judiciar VALOR SPRL, cu sediul în București, .. 31, ., ., sector 1, având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J40/_/2011 și CUI RO_, în contradictoriu cu pârâta H. V., CNP_, cu domiciliul în București, Calea Giulești nr. 125, ., ., sector 6.

Obligă pârâta la plata sumei de 990,26 de lei, avans nedecontat, și 226 de lei, c/val dobândă legală de la data de 07.06.2011 și până la data de 07.02.2015, precum și în continuare dobânda legală de la data introducerii cererii, 09.03.2015, și până la data plății, către reclamantă.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cerere care va fi depusă la Judecătoria sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7714/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI