Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7796/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7796/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 7796/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7796
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 12.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: I. L. T.-D.
GREFIER: C. I. T.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect cerere de valoarea redusă privind pe reclamanta . ROMANIA TRADING SRL în contradictoriu cu pârâta R. S. SRL.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța având în vedere că în cauză este primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, în conformitate cu art. 131 C.pr.civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, în temeiul disp. art. 94 lit. k și art. 107 alin. 1 C.pr.civ.
În temeiul art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind această probă ca fiind admisibilă și utilă pentru soluționarea cauzei.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 14.07.2015, sub nr._, reclamanta . (România) Trading SRL în contradictoriu cu pârâta R. S. SRL, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 7.908,87 lei, valoarea obligației principale, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între creditoare și debitoare au avut loc acte de comerț. În urma desfășurării relațiilor comerciale, societatea creditoare a furnizat mărfuri specifice către societatea debitoare. S-au emis astfel o . facturi fiscale, ce fac dovada executării obligațiilor de către creditoare, respectiv furnizarea mărfurilor specifice către societatea debitoare. A mai arătat faptul că aceste facturi fiscale nu au fost achitate nici până în prezent, cu toate că societatea debitoare a beneficiat de mărfurile specifice astfel furnizate.
Reclamanta a învederat faptul că facturile fiscale poartă semnătura și ștampila societății pârte, dovadă a faptului că acestea au fost primite și acceptate la plată.
Prin natura comercială a relațiilor dintre părți, sarcina dovedirii executării obligației în materie contractuală revine debitorului, creditorul nefiind ținut să probeze decât existența obligației. În cauză, reclamanta consideră că a dovedit relațiile comerciale cu debitoarea și obligația acesteia de a achita suma pretinsă, prin înscrisurile de la dosar.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.1025 – 1032 di Noul Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus somație de plată nr.91N/06.04.2015 și dovada comunicării acesteia, factura fiscală FBAT/_/06.08.2014, certificat de înregistrare . nr._/05.05.2008, procură specială, ordin de plată nr.53/16.06.2015.
Pârâta, legal citată, nu a depus formularul de răspuns completat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantă și pârâtă s-au desfășurat raporturi juridice care au avut ca rezultat livrarea de către reclamantă a unor produse facturate prin factura fiscală FBAT/_/06.08.2014 în cuantum total de 7908,87 lei.
Potrivit art. 1025 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
Instanța reține că, în derularea raporturilor juridice comerciale, reclamanta a emis factura fiscală FBAT/_/06.08.2014, factură care a fost acceptată la plată prin ștampilare și semnare de către pârâtă.
În drept, potrivit art.1270 C.civ., convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia și, întrucât acesta nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanța reține că, pârâta, deși a beneficiat de livrarea mărfurilor de către reclamantă, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.
Conform art. 1350 C.civ., (în vigoare la data nașterii obligației), contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale. Instanța reține că factura este emisă și acceptată la plată de către pârât. În materia răspunderii civile contractuale, atunci când, fără justificare, o parte nu își îndeplinește obligațiile pe care le-a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Astfel, având în vedere că pârâta nu a făcut dovada executării obligației de plată a prețului și nici nu a invocat vreo cauză justificată de neexecutare a obligațiilor, constatându-se culpa acesteia în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia.
În aceste condiții, constatându-se culpa pârâtei în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia și, în consecință, va admite acțiunea și o va obliga la plata sumei de 7908,87 lei reprezentând contravaloarea debitului neachitat în urma emiterii facturii menționate, către reclamantă.
În temeiul art. 1031 raportat la art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (chitanță – f. 12 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta . (România) Trading SRL, cu sediul în București, ..1, clădirea Bucharest Business Park, B2, sector 1, J_, CIFRO8808452 în contradictoriu cu pârâta R. S. SRL, cu sediul în București, ., sector 6, J_, CUI17367266.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7908,87 lei reprezentând contravaloarea bunurilor livrate de aceasta conform facturii fiscale nr._/06.08.2014.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10.2015.
P. GREFIER
Red. TDIL/ Tehnored. MM
4 ex/ 16.10.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7785/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7787/2015.... → |
|---|








