Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7115/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7115/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 7115/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7115
Ședința din Camera de Consiliu de la 24.09.2015
Instanța constituită din
P. C. A. E.
GREFIER A. V.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta . și pe pârâta . SRL.
La apelul nominal făcut in Camera de Consiliu, la prima și la cea de-a doua strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează instanței că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea, raportat la dispozițiile art. 1028 C.p.c. și art. 107 alin. 1 C.p.c.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.p.c., în raport de actele dosarului, estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 30 de zile, durata medie de soluționare a cauzelor având ca obiect cerere de valoare redusă.
În baza art. 255 C.p.c. rap. la art. 258 C.p.c. încuviințează reclamantei proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei, probe solicitate prin cererea introductivă.
Constată că reclamanta a depus la dosar interogatoriul propus spre a fi luat pârâtei, iar pârâta a fost citată cu copia interogatopriului cu mențiunea de a răspunde în scris, prin reprezentant legal, pârâta nedepunând la dosar răspunsul la interogatoriu.
Ia act că pârâta nu a depus întâmpinare, aceasta fiind decăzută din dreptul de a mai propune probe și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 04.06.2015, sub nr._, reclamanta ..A. în contradictoriu cu pârâta . S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 687,25 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale, la care se adaugă dobânzi contractuale de 0,2 % care ar trebui să curgă de la emiterea facturilor nr._/18.12.2013,_/20.01.2014 și_/ 18.02.2014. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 53 de lei, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
În motivarea cererii în fapt reclamanta a arătat că la data de 12.08.2013 între părți s-a încheiat Contractul nr._ prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de servicii specificate în contracte, internet, CATV și telefonie, în schimbul plații tarifelor stabilite prin contracte. În acest sens, pârâta, în calitate de beneficiar al serviciilor furnizate și-a asumat obligația să achite contravaloarea facturilor până la împlinirea termenului scadent, fapt care nu s-a petrecut. Astfel, în temeiul art. 3.7 din contract, reclamanta a înțeles să solicite plata penalităților de întârziere calculate pentru fiecare factură de la data scadenței până la plata efectivă a acestora pentru neachitarea la scadență a contravalorii serviciilor de internet, CATV și telefonie furnizate și facturate cu facturile mai sus menționate.
Prin urmare, reclamanta a considerat că se află în posesia unei creanțe certe, lichide și exigibile,asumate de către pârâtă prin contractele semnate pentru serviciile solicitate și prin acceptarea la plata a facturilor. Mai mult, reclamanta a arătat că pârâta a beneficiat de serviciile oferite pe care le-a acceptat și avea obligația de a achita contravaloarea abonamentelor de internet și telefonie conform clauzelor contractuale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 -1032, titlul X, NCPC și Contractele menționate.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: certificat ONRC, raport de constatare, contract unic pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice nr._/ 12.08.2013, certificat de înregistrare, declarație pe proprie răspundere pârâtă, declarație, facturile nr._/18.12.2013,_/20.01.2014 și_/ 18.02.2014.
Pârâta nu a formulat întâmpinare sau alte cereri.
Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Între cele două părți s-a încheiat contractul UNIC de furnizare servicii de comunicații electronice nr._/12.08.2013, prin care reclamanta se obliga să furnizeze servicii de comunicații electronice, iar pârâta avea obligația corelativă de a achita contravaloarea serviciilor contractate aferente fiecărei luni, până în ultima zi a lunii în care sunt furnizate serviciile.
Instanța reține că la dosar sunt atașate facturile fiscale nr._/18.12.2013,_/20.01.2014,_/18.02.2014, împreună cu anexele acestora reprezentând desfășurătorul facturilor enumerate mai sus. Aceste facturi atestă un debit principal de 687,25 lei reprezentând contravaloare servicii furnizate.
Acestea constată o obligație certă, lichidă și exigibilă, existența ei rezultând neîndoielnic din contract, fiind cuantificată prin facturi, necontestate de pârâtă.
În drept, potrivit art. 1270 C.civ., contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.
În plus, așa cum rezultă din art. 1082 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale menționate și situația de fapt expusă, instanța reține, în temeiul principiului conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părți, că părțile au încheiat un Contract de prestări servicii și că reclamanta a făcut dovada acestuia, prin atașarea lui la dosar, cât și dovada existenței facturilor, iar pârâta nu a făcut niciun fel de apărare, nedepunând întâmpinare și nici răspunsul la interogatoriul ce i-a fost comunicat. Instanța reține că reclamanta a făcut dovada debitului principal, drept pentru care urmează să admită primul capăt de cerere și să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 687,25 lei, cu titlu de contravaloare servicii furnizate și neachitate.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, privitor la plata penalităților de întârziere, instanța reține că acestea au fost stabilite de comun acord de către părți ca fiind de 0.2% pe zi de întârziere (art.3.7 din contract, fila 17 dosar).
Instanța, în soluționarea acestui petit, va corobora dispoziția contractuală privitoare la procentul datorat stabilit de părți în cuantum de 0,2%, cu cea din Codul Civil, art. 1535, ce atestă dreptul creditorului la daune moratorii în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, în cuantumul prevăzut de lege sau cel convenit de părți, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Pentru aceste considerente, va admite cel de-al doilea capăt de cerere și va obliga pârâta la plata penalităților contractuale în cuantum de 607,94 lei, penalități de întârziere calculate până la data de 18.05.2015, urmând ca acestea să curgă în continuare până la data plății integrale.
În baza art. 453 Cod procedura civila, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru-fila 61 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta R. & R. S.A., cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, Faza I, sector 5, înregistrată la ONRC sub nr. J40/_/1994, CUI_ în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în .. 18L, biroul nr. 2, București, sector 6, înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI RO31540973.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 687,25 lei cu titlu de debit principal - contravaloare servicii prestate și neachitate, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 607,94 lei calculate până la data de 18.05.2015, urmând ca penalitățile să curgă în continuare, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâta la plata sumei de 50 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în 30 zile, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. AEC/Tehnored. PAS
4 ex/ 09.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7093/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 7089/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








