Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 631/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 631/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 631/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 631
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: T. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA și pe pârâta B. G. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile cauza judecându-se fără citarea părților, conform art. 1029 al. 1, al. 2 C.pr.civ.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cerere de valoare redusă; pricina se află la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită, după care;
Având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă, este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 C. pr.civ., încuviințează reclamantei proba cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei.
Față de proba cu interogatoriul solicitată de către reclamantă ca nefiind utilă cauzei, având în vedere probatoriul deja administrat, instanța respinge reclamantei cererea de încuviințare a probei cu interogatoriul.
Instanța în temeiul art. 394 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, declară închise dezbaterile în fond și, față de poziția părților, actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 20.10.2014 sub nr._, reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA a chemat în judecată pe pârâta B. G. M. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata debitului principal în valoare de 524,13 lei, dobânzi și majorări de întârzieri în valoare de 82,05 lei pentru perioada 23.01._14.
În fapt, reclamanta a arătat că între G. S. Energy România SĂ (succesoare în calitate de furnizor de gaze naturale a fostei . și pârâtă s-au derulat raporturi contractuale, în baza cărora reclamanta a livrat către pârâtă gaze naturale. Corelativ, s-a născut și obligația de plată a pârâtei, conform facturilor emise de către G. S. Energy România SA.
În continuare, reclamanta a menționat că începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care pârâta a început să consume gaze naturale, însușindu-și totodată și toate obligațiile contractului de furnizare a gazelor naturale.
Totodată, reclamanta G. S. Energy România SA a mai precizat că avea obligația să furnizeze gaze naturale iar pârâta avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către societatea G. S. Energy România SA în termen de 30 zile calendaristice de la data emiterii facturii de către furnizor (art. 3 alin. 2 din contractul-cadru pentru furnizarea gazelor naturale la consumatorii casnici), aceasta fiind data scadentei facturilor, pentru serviciile prestate și neachitate la termen, calculând majorări de întârziere conform contractului.
De asemenea, reclamanta a punctat faptul că și-a onorat obligația de a furniza pârâtei gaze naturale, fără ca acesta din urmă să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor emise pentru acest serviciu, în contextul în care nu a tăgăduit existenta raportului juridic obligațional invocat de creditoare ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecțiune cu privire la obligația de plată a debitului restant și a majorărilor de întârziere.
În motivarea cererii introductive, reclamanta a precizat că între G. S. Energy România SA și B. G.-M. s-au derulat raporturi contractuale în temeiul cărora s-a atribuit codul de client_. În baza relațiilor contractuale, reclamanta a livrat către pârâtă gaze naturale, iar corelativ, s-a născut și obligația de plată a pârâtei, conform facturilor emise, care însă nu fost achitate integral.
Reclamanta a mai relevat că derularea relațiilor contractuale s-a realizat la data la care pârâta a început să consume gaze naturale, însușindu-și totodată și toate obligațiile legale și contractuale care derivă din utilizarea serviciului de furnizare a gazelor naturale și a menționat faptul că între părți este încheiat un contract de adeziune, având în vedere că prin Ordinul ANRE nr. 77/2009, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 632/2009 privind aprobarea contractelor-cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, au fost aprobate contractele-cadru pentru consumatorii de gaze naturale.
De asemenea, reclamanta a făcut referiri la art. 11, alin. 1 din Ordinul A.N.R.E. nr. 42/2012 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 875/2012 pentru aprobarea regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali, din care rezultă că furnizarea reglementată a gazelor naturale se face numai conform contractului comercial încheiat în baza contractelor-cadru aprobate de A.N.R.E., făcând trimitere la principiul conform căruia, nimeni nu poate invoca necunoașterea legii și neînsușirea clauzelor prevăzute. În acest sens, reclamanta a arătat că potrivit art. 9, lit. a) din condițiile standard pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici, aprobate prin Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009, consumatorul are obligația achitării integrale și la termen a facturii emise de furnizor, reprezentând contravaloarea serviciului pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, precum și după caz, a majorărilor de întârziere aferente.
De asemenea, reclamanta a făcut trimiteri la dispozițiile art. 3 alin. 2 din contractul-cadru pentru furnizarea gazelor naturale la consumatorii casnici, aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009 conform cărora „plata contravalorii facturii reprezentând serviciul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale se face în termen de 30 zile calendaristice de la data emiterii facturii”, precum și la dispozițiile art. 10 alin. 1 lit. a) din condițiile standard pentru furnizarea reglementată a pazelor naturale la consumatorii casnici, aprobate prin Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009 care prevede că „neachitarea facturii reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor naturale, în termenul stipulat în contractul de furnizare, atrage perceperea de majorări de întârziere, dacă obligația de plată nu a fost îndeplinită în termen de 15 zile calendaristice de la data scadenței; nivelul majorării de întârziere este calculat asupra valorii neachitate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare scadenței și până la achitarea integrală a facturii, inclusiv ziua plății; nivelul majorării de întârziere este egal cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, stabilit în condițiile precizate de Codul de procedură fiscală; totalul majorărilor de întârziere nu poate depăși nivelul debitului.”
Totodată, prin acțiunea introductivă, reclamanta a învederat faptul că obligația de plată a consumatorilor pentru gazele naturale consumate este expres prevăzută de Legea gazelor naturale, potrivit prevederilor art. 41 din vechea lege a gazelor nr. 351/2004 conform cărora: „Furnizorul de gaze naturale are, în principal, următoarele drepturi: a) să încaseze contravaloarea gazelor naturale furnizate, conform contractelor încheiate cu consumatorii eligibili, operatorii de sistem și/sau cu alți furnizori; b) să încaseze contravaloarea gazelor naturale furnizate în regim reglementat, conform prețurilor stabilite de ANRGN și prevederilor contractelor-cadru” iar potrivit prevederilor art. 145, alin. 1 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naționale „Clienții finali au obligația să achite facturile reprezentând contravaloarea servii prestate de către furnizorul/operatorul sistemului, în termenul și în condițiile prevăzute contractul încheiat cu acesta.”
Reclamanta a mai menționat faptul că expedierea facturilor de gaze naturale se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale și care se afla în proprietatea statului român, acesta fiind furnizor unic al acestui serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României și că remiterea facturilor se realizează conform art. 155 alin. 28 Codului fiscal care precizează că semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.
Reclamanta a făcut trimiteri, prin cererea de chemare în judecată, la jurisprudența Curții de Apel Iași, care prin decizia nr. 29/E/12.01.2005 a admis un recurs formulat deoarece în prima instanță, Judecătoria lași respinsese acțiunea pe motiv că facturile depuse la dosar nu erau acceptate la plată de către pârâtă, prin semnătură și ștampilă. În mod similar, reclamanta a specificat că, contractul încheiat între părți și depus la dosar, are ca obiect furnizarea de gaze naturale, iar clauzele acestuia conțin mențiuni cu privire la durata contractului, mod facturare, mod de calcul majorări de întârziere, clauze care au fost acceptate de pârât odată cu semnarea contractului. Astfel, a specificat reclamanta că obligația pârâtului de a plăti contravaloarea gazelor naturale furnizate s-a născut odată cu semnarea contractului (acesta reprezentând „legea părților” în accepțiunea art. 969 din Vechiul Cod Civil) și nu odată cu emiterea facturii lunare. Reclamanta a mai considerat că nu se poate interpreta că obligația de plată se naște pentru fiecare factură în parte, la data acceptării acesteia, fără a se lua în considerare existența contractului și a clauzelor referitoare la executarea obligației de plată și că o astfel de interpretare ar da loc la refuzul abuziv de acceptare a facturilor și, deci, la nerespectarea clauzelor contractuale de către beneficiar.
Nu în cele din urmă, reclamanta a precizat că ar fi nelegală interpretarea potrivit căreia neacceptarea la plată a facturii echivalează cu nedovedirea acțiunii, în condițiile în care contractul încheiat între părți și atașat prezentei, reprezintă „legea părților” (art. 1.270 Noul Cod Civil, corespondent art. 969 Vechiul Cod Civil), iar obligația de plata s-a născut ca efect al încheierii contractului și nu ca efect al emiterii ori acceptării facturii.
Reclamanta a mai adus precizări cu privire la faptul că pentru serviciile prestate și neachitate la termen s-au calculat majorări de întârziere în valoare de 82,05 lei, conform contractului, respectiv art. 3 alin. 2 din contractul-cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici și art. 10 alin. 1 lit. a din condițiile standard pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici, majorări egale cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, conform reglementărilor legale în vigoare, cu expunerea modului de calcul al acestora, respectiv valoarea de bază pentru care se percepe majorarea, perioada de calcul, numărul de zile de întârziere și coeficientul de calcul aplicat.
În aceeași ordine de idei, reclamanta a solicitat instanței să ia act de faptul că înțelege să solicite la plată doar o parte din suma totală de pe extrasul de cont, având în vedere că suma de 606.18 lei reprezintă datoria certă, lichidă și exigibilă față de G. S. Energy România SA, că reclamanta a respectat modul de facturare reglementat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și de Codul de Procedură Fiscală, că a facturat lunar pârâtului contravaloarea serviciului pentru furnizarea gazelor naturale și majorările de întârziere pentru facturile neachitate; de asemenea, a solicitat a se lua în considerare faptul că pentru facturile neachitate au fost calculate majorări de întârziere pe fiecare zi până la data emiterii extrasului de cont, însă aceste majorări au fost facturate efectiv până la emiterea ultimei facturi de consum, în cuantum total de 82.05 lei, sumă de care pârâta a luat cunoștință la momentul comunicării facturilor.
În finalul cererii introductive, reclamanta a făcut referiri la dispozițiile art. 1.516, alin. 1 Noul Cod Civil, conform cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, precum și la dispozițiile art. 1.535 alin. 1 Cod Civil, care prevăd că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, caz în care, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. De asemenea, reclamanta a învederat faptul că a încercat rezolvarea pe cale amiabilă, prin notificări și note telefonice adresate pârâtei, arătând că demersurile nu au avut rezultate.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe art. 150, alin. 1 și alin. 2, art. 223, alin. 3, art. 277, art. 453, art. II2H. alin. 2, art. 662, art. 1.025-1.032, art. 1.270, art. 1.516, art.1.535, art. 1031 și art. 223 alin. 3 din Cod de Procedură civilă, art. 969 și urm., art. 1.073 din Vechiul Codul Civil, art. 120, alin. 7 din Codul de Procedura Fiscală (OG 92/2003), art. 155, alin. 28 din Codul Fiscal; Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 632/2009 pentru Aprobarea contractelor cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale; Ordinul A.N.R.E. nr. 42/2012 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 875/2012 pentru »probarea regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali; Vechea lege a gazelor nr. 351/2004 publicată în Monitorul Oficiai, Partea I, Nr. 679/28 iulie 2004; Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 485/16 iulie 2012.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri aflate la filele 12-44 dosar și proba cu interogatoriul.
Pârâta B. G. M. nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 27.07.2011, între reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMANIA S.A. în calitate de vânzător și pârâtă în calitate de client, s-a încheiat contractul de furnizare reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr._/27.07.2011 (f. 43-44 dosar), având ca obiect prestarea serviciului de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat, la locul de consum.
Contractul a fost însușit prin semnare de ambele părți. Conform contractului, clientul avea obligația de a achita integral și la termen facturile emise de furnizor (art. 5.3 contract), în caz contrar fiind percepute penalități de întârziere.
În urma furnizării serviciilor, în temeiul contractului mai sus menționat, reclamanta a emis facturile fiscale atașate la dosar (f.28-41) pentru perioada 29.04.2013 – 28.07.2014, care însumează un debit restant de 524,13 lei, pentru care pârâta nu a făcut dovada plății.
Totodată, instanța reține că pârâta nu a contestat aceste facturi sau faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit propriile obligații și că pârâta nici nu a făcut dovada denunțării unilaterale a contractului în conformitate cu dispozițiile art. 7.1 din contract, printr-o notificare scrisă cu 30 de zile înainte de data la care se dorea încetarea acestui raport juridic.
Instanța reține și faptul că termenele de plată ale sumelor cuprinse în facturile menționate mai sus au expirat, având în vedere dispozițiile art. 5.3 din contract prin care a fost stabilită scadența – în 30 de zile de la data emiterii facturii.
Cu privire la procedura aplicabilă, dispozițiile art. 1025 C.pr.civ. privind cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
În drept, potrivit art. 969 C.civ., contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.
În plus, așa cum rezultă din art. 1082 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale menționate și situația de fapt expusă, instanța reține, în temeiul principiului conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părți, că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita serviciile furnizate de reclamantă, urmând să o oblige la achitarea contravalorii acestora, în cuantum de 524,13 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere privitor la plata penalităților, instanța reține următoarele:
Așa cum rezultă din art. 1082 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.
În plus, potrivit art. 1087 v.C.civ., „Când convenția cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune interese, nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare nici mai mică”. Conform art. 1084 v. C.civ, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprins în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit afară de excepțiile prevăzute de lege.
Prin urmare, din analiza textelor legale anterior menționate rezultă, în mod clar, faptul că un creditor, suferind o neexecutare din partea debitorului a obligației acesteia din urmă, beneficiază de dreptul la dezdăunări cu excepția situației în care debitorul justifică prin dovezi depuse la dosar intervenția unei cauze străine exoneratoare de obligație.
Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada achitării facturilor emise de către reclamantă, aceasta din urmă este îndreptățită și la plata penalităților, pârâta fiind pusă de drept în întârziere, de la data scadenței facturilor. Conform art. 5.4 din contract „neachitarea de către consumatorul casnic în termen de 15 zile de la data scadentă a facturii reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale atrage perceperea unei cote a majorărilor de întârziere calculate asupra valorii neachitate egală cu nivelul majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare pentru fiecare zi de întârziere” . Astfel, potrivit extrasului de cont atașat dosarului la fila 15, pârâta datorează majorări de întârziere în cuantum de 82,05 lei pentru debitul restant.
În temeiul art. 1031 raportat la art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA cu domiciliul procesual ales în București, la mandatar EOS KSI ROMANIA SRL, .. 10 A, Clădirea C3, etaj 7, sector 2, în contradictoriu cu pârâta B. G. M. cu domiciliul în București, sector 6, ..3, ..
Obligă pârâta la plata sumei de 524,13 lei reprezentând debit principal și la plata sumei de 82,05 lei cu titlu de dobândă contractuală.
Obligă pârâta la plata sumei de 50 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere care va fi depusă la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțară în ședință publică astăzi, 27.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 717/2015. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
