Contestaţie la executare. Sentința nr. 1681/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1681/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 1681/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1681
Ședința publică de la 02.03.2015
Instanța constituită din
P. C. A. E.
GREFIER A. V.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul C. D. A. și pe intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut in ședința publica, la prima și la cea de-a doua strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează instanței că prin cererea introductivă, contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, învederează instanței că intimata a depus la dosar note scrise, prin serviciul registratură, iar B. C. V. și M. A. D. a depus înscrisurile din dosarul de executare nr._/2014.
Instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea, raportat la dispozițiile art. 711 C.p.c. și art. 650 C.p.c.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.p.c., în raport de actele dosarului, estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 6 luni, durata medie de soluționare a cauzelor având ca obiect contestație la executare.
În baza art. 255 N.C.p.c. rap. la art. 258 C.p.c. încuviințează părților proba cu înscrisuri.
Constată că prin rezoluția din data de 10.02.2015 s-a pus în vedere contestatorului să achite taxa judiciară de timbru aferentă capetelor de cerere privind întoarcerea executării și suspendarea executării silite, iar acesta nu s-a conformat.
În baza art. 716 alin. 2 C.p.c., față de cererea executorului judecătoresc de la fila 68 dosar pune în vedere contestatorului să achite cheltuielile necesare xerocopierii dosarului de executare, în sumă de 24,8 lei.
Astfel, instanța rămâne în pronunțare cu privire la anularea capetelor de cerere privind întoarcerea executării și suspendarea executării silite și cu privire la fondul cauzei.
INSTANȚA
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.12.2014, contestatorul C. D. A., în contradictoriu cu intimata C., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de B. C. V. și M. A. D., în dosarul de executare nr._/2014, constând în: somația din data de 24.11.2014, efectuată conform art. 667 Noul Cod de procedură civilă, în baza titlului executoriu proces verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012, proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției, proces verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012, proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției, înștiințarea de plată din data de 24.11.2014, încheierea de încuviințare a executării silite din data de 17.10.2014, încheierea nr. 2 din data de 24.11.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare, prin care a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare, conform art. 718 Noul Cod de procedură civilă, admiterea contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare menționate mai sus, conform art.719 Noul Cod de procedură civilă, întoarcerea executării în conformitate cu art. 722 Noul Cod de procedură civilă, în situația admiterii contestației le executare și anularea actelor de executare contestate, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată avansate în acest dosar ce vor rezulta din chitanțele atașate dosarului.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 718 Noul Cod de procedură civilă, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare având în vedere că, executarea silită începută este nelegală, supraevaluată, efectuată în temeiul unor dispoziții legale abrogate și va produce un prejudiciu imediat și irecuperabil contestatorului.
Având în vedere iminența executării silite pentru un debit nelegal pentru care a fost emisă somația, precum și dificultățile ulterioare în recuperarea acestei sume achitată pe nedrept, prin întoarcerea executării silite, contestatorul a solicitat aplicarea art. 718 Noul Cod de procedură civilă, conform căruia: „( 1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
(2) Dacă bunurile urmărite sunt supuse stricăciunii, pieirii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea prețului.
Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin.1-2, instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat”.
Practic, încuviințarea executării silite s-a efectuat având în vedere două înștiințări de plată aferente celor două procese verbale de constatare a contravenției, înștiințări reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin.3 din OG nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, la valoarea totală de 56,00 Euro, astfel: 28,00 euro, aferentă procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012; 28,00 euro, aferentă procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012.
Textul de lege în baza căruia au fost aplicate tarifele de despăgubire este abrogat la acest moment de pct. 2 al art. I din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 509 din 24 iulie 2012, astfel încât încuviințarea executării silite s-a efectuat în mod abuziv și nelegal, fără a se fi verificat temeiul legal al solicitării de plată.
De altfel, abrogând temeiul legal al tarifului de despăgubire, legiuitorul a avut în vedere tocmai caracterul abuziv al acestuia, întrucât suma cuvenită C. drept valoare de despăgubire reprezintă contravaloarea unei roviniete pe 12 luni.
Conform art. 8 alin. 3 din OG nr.15/2002, abrogat la acest moment, contravenientul avea „obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul de vehicul folosit fără a deține rovinietă valabilă, sumele stabilite conform Anexei nr. 4”.
Conform sus-citatei anexe nr. 4, cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil pentru un autoturism era de 28 de euro, adică identic cu tariful de utilizare pentru 12 luni a drumurilor naționale. Această situație era valabilă pentru toate categoriile de vehicule menționate în anexele nr. 1 (care reglementează nivelul de utilizare a drumurilor naționale) și nr. 4 (care reglementează cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil) din Ordonanța nr. 15/2002, cu modificările ulterioare.
Întrucât acel tarif de despăgubire reprezenta contravaloarea rovinietei pe 12 luni, odată achitat, s-ar fi putut susține ca utilizatorul drumurilor naționale ar fi avut o rovinietă valabilă. Însă, acest aspect a fost contrazis de comportamentul C. SA care, în mod abuziv, percepea tariful de despăgubire la fiecare nouă presupusă „contravenție” constatată.
În eventualitatea în care un vehicul tranzita drumurile naționale timp de câteva luni, fără să aibă cunoștință că nu o deține rovinietă valabilă, putea fi amendat contravențional de câteva zeci de ori și, pe lângă această sancțiune, trebuia să achite către C. SA tot atâtea tarife de despăgubire câte presupuse contravenții a săvârșit. Or, dacă s-ar procedat în continuare în asemenea fel, ar fi luat naștere o situație extrem de dificilă pentru contravenient, disproporționată față de pericolul social generat, motiv pentru care a intervenit abrogarea textului de lege sus-menționat.
Contestatorul, ulterior comunicării proceselor verbale sancționatorii, în termen legal, cu bună credință, a procedat la achitarea amenzii contravenționale în contul bugetului local, conform chitanțelor datate 30.01.2012, mai puțin această despăgubire care însoțea amenda contravențională, întrucât avea un caracter disproporționat, fapt demonstrat și prin intervenirea abrogării exprese a acestuia.
Este netemeinică și abuzivă solicitarea executorului judecătoresc de plată a unor despăgubiri pe care legiuitorul le-a abrogat expres, iar actele de executare silită sunt nule. La momentul întocmirii actelor de executare silita B. C. V. și M. A. D., avea obligația de a efectua verificarea temeiniciei și legalității solicitării de plată.
În practica instanțelor au fost cauze frecvente când, instanțele au concluzionat că executările silite sunt abuzive, întrucât tariful de despăgubire nu poate fi pus în executare la doi ani de la abrogarea sa.
Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubite - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinietă - s-a instituit o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin.2 din Constituția României. În acest context intervine aplicarea legii contravenționale mai favorabile în conformitate cu art.12 alin. 2 din OG nr. 2/2001 și art. 15 alin. 2 din Constituția României. De asemenea, prin Decizia nr.228/2007 Curtea Constituțională a stabilit faptul că legea mai favorabilă se aplică retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii. Așadar, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. În această situație, efectele care s-au produs sub imperiul actului normativ anterior încetează de la data apariției noului act normativ.
Astfel, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare silită la data intrării în vigoare a legii noi, sancțiunile nu se mai execută.
În sensul celor de mai sus, se impune și anularea încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr.188/2000, ale Ordinului Ministrului Justiției nr.2561/2012, ale Hotărârii UNEJ nr.2/2007, precum și cele ale Codului Fiscal cu privire la TVA.
Încheierea contestată a fost întocmită cu încălcarea dispozițiile Ordinului Ministerului Justiției nr. 2561/2012. Potrivit acestui act normativ, în cazul unei executări (indiferent de modalitatea de executare (poprire, executare silită mobiliară sau imobiliară) „pentru sume mai mici de 50.000 lei onorariul este de maxim 10%”. Această dispoziție legală se interpretează în sensul că debitul (creanța) la care se referă este cel din titlul executoriu și nu debitul actualizat. Dacă voința legiuitorului ar fi fost în sensul celor arătate în considerentele hotărârii atacate (în speță creanța actualizată), atunci s-ar fi menționat în mod expres, or unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).
Așa cum s-a învederat și în practica judecătorească, dispoziția legală privitoare la onorariu trebuie interpretată restrictiv în sensul că plafonul nu trebuie depășit sub nicio formă.
De asemenea, fără nicio justificare în afara de onorariul executorului judecătoresc aferent activității de executare silită, se solicită și alte cheltuieli de executare nedovedite, care sunt de asemenea nelegale, pe care contestatorul a înțeles să le conteste. Astfel, executorul a inclus taxe poștale într-un cuantum prea mare întrucât comunicarea s-a făcut printr-un simplu plic, nerecomandat, cheltuieli cu comunicarea actelor de procedură nedovedite, sume care nu se justifică.
Ca temei legal, executorul judecătoresc a invocat dispozițiile art.39 din Legea nr.188/2000 și Ordinul nr.2550/2006.
Contestatorul a precizat că în cuprinsul Ordinului Ministrului Justiției nr.2561/2012 nu sunt menționate alte cheltuieli în afara onorariilor minimale și maximale cuvenite executorului judecătoresc pentru munca prestată. Pe de altă parte în Hotărârea UNEJ nr.2/2007 sunt menționate alte cheltuieli ce pot fi pretinse de executorii judecătorești. Cheltuielile privind taxele de comunicare acte (taxe poștale), nu sunt prevăzute în cele expres și limitativ menționate prin Hotărârea UNEJ nr.2/2007 și nu există niciun temei legal pentru solicitarea acestora.
Nici în cuprinsul Ordinului Ministrului Justiției nr. 2561/2012 nu sunt menționate alte cheltuieli în afara onorariilor minimale și maximale cuvenite executorului judecătoresc pentru munca prestată.
Pe de altă parte în Hotărârea UNEJ nr.2/2007 sunt menționate alte cheltuieli ce pot fi pretinse de executorii judecătorești însă cuantumul acestora este diferit de cel stabilit de executorul judecătoresc prin încheierea contestată. Cheltuielile privind emiterea încheierii de deschidere a dosarului de executare și taxele de comunicare acte, nu sunt prevăzute în cele expres și limitativ menționate prin Hotărârea UNEJ nr.2/2007 și nu există niciun temei legal pentru solicitarea acestora.
Din cele arătate, rezultă fără niciun dubiu că, executorul judecătoresc a pretins cheltuieli cu mult mai mari decât valorile maxime admise de lege, dar și alte cheltuieli pentru care nu există temei legal.
Mai mult, nicio o cheltuială nu se justifică, întrucât culpa este a B. care nu a verificat faptul că declanșează o executare silită pentru care nu mai există temei legal.
Cu privire la taxele judiciare de timbru pentru investirea cu formulă executorie a titlurilor executorii, contestatorul a considerat că acestea sunt nelegale și nejustificate, având în vedere următoarele prevederi legale:
Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr.76/2012 de punere în aplicare a Noului Cod de procedură civilă, în vederea punerii în executare, nu mai este necesară formalitatea investirii cu formulă executorie a hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.665 alin.7 Noul Cod de procedură civilă „în partea finală a încheierii de încuviințare a executării silite va fi adăugată formula executorie. Din cele arătate, rezultă fără niciun dubiu că, executorul judecătoresc pretinde cheltuieli cu mult mai mari decât valorile maxime admise de lege, dar și alte cheltuieli pentru care nu există temei legal.
Având în vedere noile modificări ale Codului de procedură civilă, încuviințarea executării silite a fost trecută în sarcina executorului judecătoresc și nu a instanței de executare, caz în care executorul judecătoresc odată cu depunerea cererii de încuviințare, depunea și dovada achitării taxei de timbru aferente.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 696-697, ale art. 711 Noul Cod de procedură civilă, precum și toate celelalte dispoziții legale menționate în textul contestației la executare.
În dovedirea contestației la executare, contestatorul a depus la dosar în copie, somație imobiliară din data de 24.11.2014, înștiințare din data de 24.11.2014, încheierea nr.2 din data de 24.11.2014 a B. C. V. și M. A. D., încheierea de ședință din data de 17.10.2014 pronunțată de Judecătoria sector 6 București, procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 și . nr._/11.01.2012, chitanță din data de 30.01.2012.
La data de 21.01.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite formulată de către contestatorul C. D. A., ca nefondată, respingerea contestației la executare formulată de către contestatoare împotriva executării silite efectuată de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M. - A. D. în baza titlurilor executorii procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 și . nr._/11.01.2012 generate și semnate electronic, conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr.1259/2001, ca nelegală și netemeinică și menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M. - A. D. în baza titlurilor executorii menționate și continuarea executării silite.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatorul C. D. A., intimata a solicitat instanței de judecată să o respingă ca nefondată.
În acest sens, intimata a învederat instanței de judecată faptul că nu se impune ordonarea acestei măsuri provizorii, întrucât nu este un caz grabnic și nici nu sunt lezate anumite drepturi ale contestatorului precum nici nu se creează o pagubă iminentă care nu se poate repara.
Mai mult decât atât, intimata a învederat instanței de judecată faptul că de la data comunicării proceselor - verbale de contravenție, respectiv 30.01.2012 și până la data încuviințării executării silite, contestatorul nu a îndeplinit de bună voie plata creanței stabilită în titlurile executorii, deși procedura de comunicare a acestora a fost îndeplinită cu respectarea dispozițiilor legale.
În acest sens, dispozițiile art. 622, alin. 1 și 2 Noul Cod de procedură civilă prevăd faptul că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie.
Astfel, reiese în mod evident nu numai reaua - credință a contestatorului care a refuzat în mod nejustificat să-și îndeplinească obligația legală, dar și faptul că a încercat prin prezenta solicitare de suspendare a executării silite să inducă în eroare instanța.
De asemenea, referitor la acest aspect, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că aceasta a dat dovadă nu numai de bună - credință, dar și de indulgență în toată această perioadă, sperând ca debitorul să iasă din pasivitate și să-și execute de bună voie obligațiile stabilite prin titlurile executorii.
Mai mult decât atât, cât timp procesele verbale de contravenție adresate pe seama debitorului nu au fost contestate în termenul legal de 15 zile de la comunicare, neexistând o hotărâre judecătorească de anulare chiar și în parte a măsurilor dispuse prin acestea, respectiv a tarifelor de despăgubire, intimata deține titluri executorii apte de executare silită pentru valorificarea creanței prevăzută în actele sancționatoare, care au intrat în putere de lucru judecat.
Astfel, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate in vederea suspendării.
În baza acestor considerente, intimata a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite formulată de către contestatorul C. D. A., ca nefondată.
Referitor la fondul cauzei, intimata a arătat că, urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul că în data de 29.07.2011, ora 11:55, pe Autostrada A1 km 70+460m, P., județul Dâmbovița și în data de 31.07.2011 ora 11:46 pe DN7 km 411+865m, Sacamaș, județul Hunedoara, vehiculul categoria A, cu număr înmatriculare_ aparținând domnului C. D. A. a circulat pe drumurile naționale fără să dețină rovinietă valabilă, așa cum este definită de prevederile art. 1 (11) din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Conform dispozițiilor art. 8, alin.1 din OG nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012), faptele săvârșite de către C. D. A. au constituit contravenții continue și s-au sancționat cu amendă contravențională în valoare totală de 500 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 8, alin.3 din actul normativ invocat anterior, contravenientul, respectiv contestatorul, a fost obligat să achite și tarifele de despăgubire în valoare totala de 56 Euro.
P. urmare, în scopul apărării valorilor sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală, a sancționării faptei contravenționale, precum și a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, în temeiul art.8, alin.1 și 3 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012), au fost emise procesele - verbale de constatare a contravenției în cauză.
Emiterea și comunicarea proceselor - verbale de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
P. urmare, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că procesele - verbale de contravenție în cauză au fost emise în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestora s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În acest sens, intimata a învederat instanței de judecată faptul că perioada cuprinsă între datele săvârșirii faptelor contravenționale, respectiv 29.07.2011 și 31.07.2011 și data de emitere a proceselor - verbale de contravenție, respectiv 11.01.2012, nu depășește termenul de 6 luni.
Comunicarea proceselor - verbale de contravenție în cauză s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, în data de 30.01.2012, fără a se depăși termenul de 1 lună de la data aplicării sancțiunii, operațiune confirmată de semnătura martorului prezent.
Totodată, intimata a solicitat instanței de judecată să aibă în vedere și dispozițiile art. 273 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă potrivit cărora „Mențiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părților fac, de asemenea, dovada până la proba contrară, iar celelalte mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă”.
Astfel, nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a proceselor - verbale de contravenție a fost viciată sau că debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
De asemenea, intimata a învederat instanței de judecată faptul că, de la data comunicării proceselor - verbale de contravenție și până la data încuviințării executării silite, contestatorul nu a îndeplinit de bună voie plata creanței stabilită în titlul executoriu, deși procedura de comunicare a acestora a fost îndeplinită cu respectarea dispozițiilor legale.
În acest sens, dispozițiile art. 622, alin. 1 și 2 Noul Cod de procedură civilă, prevăd faptul că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie.
În cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire în executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.
În acest sens, conform art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Totodată, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că aceasta a dat dovadă nu numai de bună - credință, dar și de indulgență în toată această perioadă (aproape 3 ani), sperând ca debitorul să iasă din pasivitate și să-și execute de bună voie obligația stabilită prin titlurile executorii.
Totodată, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2014 instanța a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 și . nr._/11.01.2012.
De asemenea, în temeiul art. 665 alin. 7 Noul Cod de procedură civilă, instanța de executare a dat împuternicire și a ordonat executorilor judecătorești să pună în executare titlurile executorii în cauză.
Or, instanța de judecată, în mod legal și temeinic în baza dispozițiilor art. 632 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, a constatat faptul că procesele - verbale de contravenție constituie titluri executorii, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Totodată, în situația în care instanța de executare constată faptul că titlurile executorii nu vot fi puse în executare sau că nu ar fi valabile, nu ar fi încuviințat și ordonat punerea în executare.
De asemenea, instanța de executare, în temeiul art. 252 Noul Cod de procedură civilă privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului in vigoare în România, în momentul încuviințării executării silite a respectat dispozițiile art. 5 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă care stabilesc: „Dispozițiile Codului de procedură civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de procedură civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie”.
Referitor la afirmația contestatorului că tariful de despăgubire reprezintă contravaloarea rovinietei pe 12 luni și că odată achitat utilizatorul drumurilor naționale va avea rovinietă valabilă, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că aceasta este nefondată.
Astfel, în ceea ce privește noțiunile de „tarif de despăgubire”, pe de o parte și „rovinieta” pe de altă parte, contestatorul face o evidentă confuzie.
Intimata a precizat faptul că cele două noțiuni au atât înțelesuri, cât și aplicabilitate diferite.
Astfel, intimata a învederat instanței de judecată faptul că prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Potrivit art. 1, alin. 1, lit. J din OG nr. 15/2002, termenul de rovinietă este definit ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost în vigoare la data emiterii verbale de constatare a contravenției generate și semnate electronic conform dispozițiilor Legii nr.455/2001 și ale HG nr. 1259/2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinietă valabilă.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat C. - SA în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, astfel cum este statuat de dispozițiile OUG nr.4/2003, cu modificările și completările ulterioare.
P. urmare, reiese fără echivoc că solicitarea intimatei se referă strict la recuperarea unei creanțe de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanță care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 Noul Cod de procedură civilă.
P. urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul C. - SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și, în consecință, și recuperarea creanței aferente.
Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
Această creanță este supusă regulilor de procedură civilă iar, în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se execută la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
În ceea ce privește trimitere la prevederile Legii nr. 144/2012 pentru modificarea și completarea OG nr. 15/2002, intimata a învederat instanței de judecată faptul că acestea sunt nefondate.
Astfel, așa cum s-a precizat mai sus, emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție în cauză a fost efectuat în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, perioada cuprinsă între data săvârșirii faptei contravenționale și data de emitere a procesului - verbal de contravenție nu depășește termenul de 6 luni, iar comunicarea acestuia s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, fără a se depăși termenul de 1 lună de la data aplicării sancțiunilor.
La momentul săvârșirii contravenției, respectiv în anul 2011, art. 8 alin.3 din OG nr. 15/2002 prevedea faptul că „Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinietă valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.
Ulterior, prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG nr.15/2002, alin. 3 al art. 8 din OG nr.15/2002 a fost abrogat.
Astfel, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că dispozițiile astfel modificate se aplică de la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, deci pentru faptele contravenționale săvârșite după această dată.
P. urmare, în ceea ce privește procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 și . nr._/11.01.2012, intimata a precizat faptul că dispozițiile prevăzute de Legea nr. 144/2012 nu au aplicabilitate întrucât faptele contravenționale au fost săvârșite în datele de 29.07.2011 și 31.07.2011, deci anterior datei la care aceasta a intrat în vigoare.
Mai mult decât atât, intimata a învederat instanței de judecată faptul că însăși debitorul a recunoscut faptul că ulterior comunicării proceselor verbale „cu bună credință” a achitat amenzile contravenționale aferente acestora, însă nu a achitat și tarifele de despăgubire, recunoscând implicit faptul că avea cunoștință despre procesele verbale de constatare a contravenției în cauză anterior intrării în vigoare a Legii nr.144/2014.
Astfel, atâta timp cât contravenientul a încălcat dispozițiile legale în ceea ce privește achiziționarea rovinietei și plata tarifelor de despăgubire aferente proceselor verbale de constatare a contravenției în cauză, intimata a învederat instanței de judecată faptul că, potrivit principiului fundamental de drept procesual civil „nimeni nu poate invoca propria culpă în apărarea sa” (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
De asemenea, conform dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012, legiuitorul a statuat în mod evident faptul că „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 (....) aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.
P. urmare, reiese în mod evident faptul că legiuitorul a avut în vedere numai contravenienții care au fost sancționați în baza OG nr. 15/2002 și care au contestat în instanță tarifele de despăgubire.
Astfel, norma instituită de art. II din Legea nr. 144/2012 având natura contravențională, a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care au contestat în instanță.
În baza acestor considerente, precum și a principiului de drept civil „dacă legea nu prevede nici legiuitorul nu are dreptul să o interpreteze”, intimata a solicitat instanței de judecată să constate susținerile debitorului ca nefondate.
Mai mult decât atât, în temeiul art. 20 Noul Cod de procedură civilă, judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.
De asemenea, intimata a învederat instanței de judecată faptul că începând cu data comunicării proceselor - verbale în cauză, debitorul a avut la dispoziție posibilitatea formulării plângerii împotriva acestora în conformitate cu dispozițiile OG nr. 2/2001.
Or, aceasta nu a apelat la această cale procesuala, deși comunicarea proceselor - verbale în cauză s-a făcut conform dispozițiilor legale.
P. urmare, cât timp procesele verbale de contravenție adresate pe seama debitorului nu au fost contestate în termenul legal de 15 zile de la comunicare, neexistând o hotărâre judecătorească de anulare chiar și în parte a măsurilor dispuse prin acestea, respectiv a tarifelor de despăgubire, intimata deține titluri executorii apte de executare silită pentru valorificarea creanței prevăzută în actele sancționatoare, care au intrat în putere de lucru judecat.
Mai mult decât atât, întrucât legea trebuie interpretată atât în litera, cât și în spiritul ei, încuviințarea executării silite nu poate fi privită ca o modalitate suplimentară de desființare a titlului executoriu, atât timp cât legea nu permite o astfel de distincție.
De asemenea, intimata a precizat faptul că în speța de față nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silită a creanțelor rezultată dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu a fost t contestat în instanță.
Totodată, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12, alin. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia „dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”, nu este aplicabilă în speță, întrucât Legea nr 144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinietă valabilă, ci exclude doar obligația de plată a tarifului de despăgubire.
Având în vedere cele prezentate, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că susținerile debitorului sunt nefondate și să le respingă în consecință.
În ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de debitor, intimata a precizat că acestea se încadrează în limitele legale admise de OMJ nr.2561/2012.
Potrivit dispozițiilor art.39 din Legea nr.183/2000 privind executorii judecătorești, republicată, coroborate cu art. 669 Noul Cod de procedură civilă, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit.
Debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlu j executoriu, chiar dacă el a executat-o de bunăvoie, precum și onorariul executorului judecătoresc stabilit potrivit legii.
De asemenea, dispozițiile art. 39 din actul normativ invocat mai sus, coroborate cu art. 669 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă, reglementează care sunt cheltuielile de executare.
P. urmare, suma datorată intimatei de către contestator este compusă din: 56 euro, reprezentând contravaloare tarifelor de despăgubire, echivalentul în lei în ultima zi a lunii anterioare datei plății; 501,73 lei, reprezentând onorariu de executor și cheltuieli de executare rezultate din demararea procedurii de executare silită împotriva debitorului.
În acest sens, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că cererea contestatorului cu privire la suma datorată acesteia este nefondată.
Mai mult decât atât, intimata a solicitat instanței de judecată să aibă în vedere și comportamentul pasiv al debitorului care a refuzat nejustificat să-și execute de bunăvoie obligația stabilită prin titlurile executorii.
În acest sens, intimata a învederat faptul că executorul judecătoresc, în mod corect și legal în baza art.669 Noul Cod de procedură civilă a Legii nr.188/2000, republicată și ale Ordinului MJ nr.2561/2012, a stabilit cheltuielile de executare până la acest moment procedural.
În baza acestor considerente, intimata a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegală și netemeinică, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M. - A. D. în baza titlurilor executorii menționate și continuarea executării silite.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 - 208 Noul Cod de procedură civilă, precum și dispozițiile legale cuprinse în prezenta întâmpinare.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat în copie, titlurile executorii – procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 si . nr._/11.01.2012, dovezile comunicării proceselor - verbale contestate.
La data de 09.02.2015, prin faxul instanței, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care, în esență a invocat faptul că prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare silită la data intrării în vigoare a legii noi, sancțiunile nu se mai execută.
Urmare solicitării instanței, la data de 24.02.2015, Biroul Executorilor judecătorești Asociați C. V. si M. - A. D. a înaintat la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisurile din dosarul de executare nr._/2014 (filele 68-86).
La data de 25.02.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar note scrise.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar la termenul de judecată din 02.03.2015 a rămas în pronunțare cu privire la anularea ca netimbrate a capetelor de cerere privind suspendarea executării silite și întoarcerea executării silite și cu privire la fondul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește timbrarea capetelor de cerere privind capetele de cerere privind suspendarea executării silite și întoarcerea executării silite, instanța reține că prin rezoluția din data de 10.02.2015 i s-a pus în vedere contestatorului să facă dovada completării taxei judiciare de timbru cu valoarea de 47,58 lei (taxa a fost stabilită astfel -50 lei aferentă capătului de cerere privind suspendarea executării silite, stabilită conform art.10 lit. b din OUG 80/2013 și 57,58 lei aferentă capătului de cerere având ca obiect contestație la executare, calculată la valoarea debitului urmărit de 751,18 lei, în total taxă de 107,58 lei, din care s-a scăzut taxa de 60 lei achitată), de asemenea, în funcție de valoarea obiectului capătului de cerere privind întoarcerea executării, să achite taxa judiciară de timbru de 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 5000 lei, respectiv 300 de lei dacă valoarea depășește 5000 de lei, rezoluția fiind comunicată contestatorului la data de 18.02.2015, conform procesului verbal de la fila 87 dosar.
Ca atare, constatând că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente capetelor de cerere privind suspendarea executării silite și întoarcerea executării silite (taxa achitată fiind imputată asupra capătului de cerere privind contestația la executare), în baza art.197 Cod procedură civilă și art.33 din OUG 80/2013 instanța va dispune anularea acestor capete de cerere.
În ceea ce privește contestația la executare (în speță instanța apreciind că motivele invocate de contestator vizează nelegalitatea executării silite înseși), instanța reține următoarele:
În dosarul de executare nr._/2014 al B. R. G. I., creditorul C. solicită punerea în executare silită a creanțelor constând în sumă de câte 28 EUR reprezentând tarife de despăgubire stabilite prin titlurile executorii – procesele-verbale de contravenție . nr._/11.01.2012 și . nr._/11.01.2012 – întocmite de C..
Instanța reține astfel că în speță se execută silit creanțele constând în tarifele de despăgubire de câte 28 EUR, stabilite în fiecare din procesele-verbale de contravenție ce constituie titlurile executorii, potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, în vigoare la acel moment.
P. Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirilor de câte 28 de euro, creanțe a căror executare se solicită a fi executată silit.
Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța apreciază că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite de debitor, chiar dacă aceste fapte au fost săvârșite înainte de . legii menționate. În aceste condiții, dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța apreciază că petentul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația acestuia de a plăti suma de 28 de euro nemaiavând nici un suport legal în prezent.
În sensul calificării dispozițiilor din art. II din Legea 144/2012 drept lege în materie contravențională mai favorabilă este și decizia Curții Constituționale nr.385/2013, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a acestui articol, invocată de C., Curtea motivând că „prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art.15 alin.2 din Legea fundamentală”.
Este adevărat că art. II din Legea 144/2012 se referă doar la tarifele „aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Însă instanța reține că această diferențiere între tarifele contestate în instanță și tarifele care nu au fost contestate în instanță, reprezintă o formă de discriminare. Potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă,religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.";
Instanța apreciază că art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile, bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective. Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, instanța a înlăturat de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
P. urmare, din motivele expuse, instanța reține că în sarcina contestatorului nu mai subzista, la data depunerii de către creditorul C. a cererii de executare silită, obligația de plată a sumei de 56 EUR reprezentând tarifele de despăgubire stabilite prin cele două procese-verbale de contravenție, executarea silită fiind, ca atare, nelegală, motiv care face de prisos analizarea celorlalte apărări invocate de contestator.
Astfel, în temeiul art.711 c.proc.civ. instanța va anula executarea silită efectuată în dosarul nr._/2014 înregistrat la B. C. V. și M. A. D., precum și încheierea de încuviințare a executării silite din data de 17.10.2014 pronunțată în dosarul nr._/303/2014.
Întrucât intimatul este în culpă procesuală, prin demararea, în mod nelegal, a formalităților de executare silită, determinând contestatorul să promoveze prezenta contestație la executare, în care instanța a dispus comunicarea unei copii a dosarului de executare, conform art.716 alin.2 c.proc.civ., instanța va obliga intimatul la plata către B. R. G.-I. a sumei de 14 lei cheltuieli legate de comunicarea dosarului de executare silită, în temeiul art.262 alin.2 c.proc.civ.
În baza art.453 Cod procedură civilă va obliga intimata să plătească suma de 82,38 lei cheltuieli de judecată contestatorului, din care 57,58 lei taxa judiciară de timbru și 24,8 lei cheltuieli xerocopiere dosar de executare ce au fost puse în sarcina contestatorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de contestatorul C. D. A., domiciliat în București -_, Bulevardul Timișoara nr. 63, . A, apartament 23, sector 6, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, Bulevardul I. M. nr. 401A, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, Codul Unic de înregistrare_.
Anulează executarea silită efectuată în dosarul nr._/2014 înregistrat la B. C. V. și M. A. D., precum și încheierea de încuviințare a executării silite din data de 17.10.2014 pronunțată în dosarul nr._/303/2014.
Anulează capetele de cerere privind suspendarea executării silite și întoarcerea executării silite, ca netimbrate.
Obligă intimata să plătească suma de 82,38 lei cheltuieli de judecată contestatorului.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.CAE/Thred.MV
4 ex./03.04.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Sentința nr. 1802/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
