Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1585/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1585/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 1585/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1585
ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN DATA DE 26.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. D. G.
GREFIER: T. P. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată de creditoarea ., în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect ordonanță de plată, OUG 119/2007/art. 1013 C. ș.u.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauza.
În temeiul dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata procedurii la un termen de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 255 raportat la dispozițiile art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București, sub nr._, la data de 09.01.2015, creditoarea ., în contradictoriu cu debitoarea ., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea debitoarei la plata sumei de_,74 lei, a dobânzii legale produsă de acest debit, începând cu data de 04.12.2014, calculată conform dispozițiilor art. 1017 din Codul de procedură civilă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în data de 20.05.2014 între părți s-a derulat un raport juridic de drept comercial, fără ca el să fi fost reglementat printr-un contract scris, dar care a fost constatat prin factura fiscală nr._/20.05.2014, însușită de către debitoare prin semnătură și ștampilă. Creditoarea s-a obligat să predea produse de morărit societății debitoare, iar aceasta se obliga să plătească prețul acesteia însumând_,74 lei.
Creditoarea a precizat că debitoarea a achitat numai 2000 lei, însemnând doar o parte din debitul constatat prin factura fiscală nr._/20.05.2014, rămânând o diferență neachitată de_,74 lei.
De asemenea, creditoarea a precizat că după încercări repetate de soluționare pe cale amiabilă a acestei situații, încercări rămase fără niciun rezultat, la data de 10.12.2014, a somat debitoarea însă aceasta deși verbal a răspuns pozitiv solicitării sale, faptic, a achitat doar o parte din debitul datorat, adică doar suma de 2000 lei, rămânând o diferență neachitată de_,74 lei.
Întrucât debitul menționat este constatat printr-un înscris însușit de ambele părți prin semnătură și ștampilă și pentru că el constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, creditoarea a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile titlului IX din Noul Cod de procedură civilă, privitoare la procedura ordonanței de plată, cu toate consecințele juridice care decurg din aceasta.
În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 453 și pe dispozițiile art. 1013 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Creditoarea a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei factura . EEX nr._/20.05.2014, extras de cont, somație de plată.
Prin cererea depusă la dosarul cauzei în data de 27 ianuarie 2015, creditoarea s-a conformat dispozițiilor instanței stabilite prin rezoluția din data de 16.01.2015 (f.12).
Debitoarea, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererii formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Conform facturii . EEX nr._/10.05.2014, însușită de ambele părți prin semnare și ștampilare, fila 3, creditoarea a livrat debitoarei produse dar debitoarea nu a achitat contravaloarea.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se divide între părți, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitoarei îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât debitoarea, în speță, nu a făcut nici o probă în acest sens, astfel cum prevede art. 249 din Codul de procedură civilă, instanța reține că debitoarea, deși a beneficiat de produsele furnizate de către creditoare, până în prezent nu a achitat integral contravaloarea acestora.
Față de cele arătate și în temeiul art. 1.021 din Codul de procedură civilă, instanța va admite cererea și va emite ordonanța de plată, în care se va preciza suma și termenul de plată.
Deoarece raporturile s-au desfășurat între profesioniști, cererea creditoarei de obligare a debitoarei și la plata dobânzii legale este întemeiată conform art. 1.017 din Codul de procedură civilă.
În temeiul art. 451 din Codul de procedură civilă, având în vedere că debitoarea a căzut în pretențiile sale și deci se află în culpă procesuală, instanța o va obliga și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200,00 lei către creditoare, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea ., cu sediul în or. Huși, .. 96B, jud. V., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI RO_, în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în mun. București, .. 3, ., ap. 70, . înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO_.
Ordonă debitoarei să plătească creditoarei suma de 12.031,74 lei, reprezentând contravaloare marfă precum și dobândă legală aferentă debitului principal de la data de 4 decembrie 2014 și până la data achitării integrale și efective a debitului principal, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei sentințe.
Obligă debitoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200,00 lei către creditoare, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitoare, ce se va depune la această instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2015.
Președinte,Grefier,
Redactor – C.D.G.
Tehnoredactor – T.P.C.
Număr de exemplare – 4
| ← Anulare act. Sentința nr. 1863/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1681/2015. Judecătoria... → |
|---|








