Contestaţie la executare. Sentința nr. 6510/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6510/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 6510/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6510
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: A. N.
GREFIER: C. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea C. M. E. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.
La apelul nominal făcut in ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează depunerea la dosar în data de 20.08.2015 a întâmpinării formulate de intimată la cererea modificatoare depusă de contestatoare.
Instanța invocă excepția insuficientei timbrări pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite și admite această excepție, având în vedere că prin rezoluția inițială din data de 04.06.2015, comunicată contestatoarei, i s-a pus în vedere să achite pentru contestație suma de 41,11 lei și 50 lei pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite. Contestatoarea a formulat cerere de ajutor public judiciar, care a fost respinsă ca neîntemeiată, soluția instanței rămânând definitivă. Ulterior contestatoarea a achitat doar taxa de timbru de 50 lei, taxă care este imputată de instanță pe contestația la executare și doar diferența pe capătul de cerere privind suspendarea executării silite. Prin urmare, constatând că pentru cererea de suspendare a executării silite s-a achitat doar o taxă de 8,99 lei, insuficientă pentru soluționarea acestui capăt, admite excepția insuficientei timbrări pentru acest capăt de cerere.
Pe fondul cauzei, instanța, apreciind că proba cu înscrisuri este admisibilă și poate duce la dezlegarea pricinii, în baza art. 255 noul Cod proc.civ, încuviințează contestatoarei și intimatei proba cu înscrisuri. De asemenea, încuviințează pârâtei proba cu mijloacele materiale, respectiv cu planșele foto depuse la dosar.
Instanța, constatând încheiată cercetarea procesului, reține cauza în pronunțare pe fondul plângerii contravenționale și a contestației la executare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 02.06.2014, contestatoarea C. M. E., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, a formulat contestație la executare împotriva executării pornite în dosarul nr.713/B/2015 al B. S. I. C., prin care a solicitat admiterea contestației, anularea formelor de executare, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că nu a primit niciodată procesul verbal de constatare a contravenției din 02.05.2012, fiind atașat somației în data de 27.05.2015 și nici o altă înștiințare de plată a amenzii. Suma de 387,87 lei, reprezentând cheltuieli de executare este disproporționat de mare față de datoria efectivă de 128,0 lei debit.
Contestatoarea a menționat că în perioada 2012 -2015 nu figurează la secția financiară cu nici o datorie.
Față de starea de fapt, enunțată, contestatoarea a solicitat admiterea contestației, anularea formelor de executare până la soluționarea prezentei contestații și suspendarea executării silite.
Fiind vorba de un caz urgent, contestatoarea a solicitat în baza art.401 Cod procedură civilă, suspendarea executării înainte de orice înfățișare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.399 – 401 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, contestatoarea a depus în copie următoarele înscrisuri: somație din 22.05.2015, încheiere de stabilire cheltuielilor de executare nr.713/B/2015 emis la 22.05.2015, procesul verbal de contravenție . nr._/02.05.2012, încheiere de la 29.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2015, încheiere din 22.05.2015 și plicul cu care au fost comunicate înscrisurile.
La data de 22.06.2015, s-au depus la dosar relațiile solicitate de la Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, iar la data de 23.06.2015, relațiile de la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București.
La data de 07.07.2015, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite, ca nefondată, respingerea contestației la executare formulata împotriva executării silite efectuata de către Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C. în baza titlului executoriu PVCC . nr._/02.05.2012 generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, ca nelegală și netemeinică, menținerea tuturor actelor si formelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C. în baza titlului executoriu menționat și continuarea executării silite.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite formulata de către contestatoarea E. C. M., intimata a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
În acest sens, intimata a învederat faptul că nu se impune ordonarea acestei masuri provizorii, întrucât nu este un caz grabnic si nici nu sunt lezate anumite drepturi ale contestatoarei precum nici nu se creează o paguba iminenta care nu se poate repara.
Mai mult decât atât, intimata a învederat faptul ca de la data comunicării procesului - verbal de contravenție si până la data încuviințării executării silite, contestatorul nu a îndeplinit de buna voie plata creanței stabilita în titlul executoriu, deși procedura de comunicare a acesteia a fost îndeplinita cu respectarea dispozițiilor legale.
În acest sens, dispozițiile art. 622, alin. 1 si 2 NCPC prevăd faptul ca obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de buna voie.
Astfel, reiese în mod evident nu numai reaua - credința a contestatoarei care a refuzat în mod nejustificat sa-si îndeplinească obligațiile legale, dar si faptul ca încearcă prin prezenta solicitare de suspendare a executării silite sa inducă în eroare instanța.
De asemenea, referitor la acest aspect, intimata a solicitat să se constate faptul ca a dat dovada nu numai de buna ~ credința, dar si de indulgență în toata aceasta perioada, sperând ca debitorul sa iasă din pasivitate si sa-si execute de buna voie obligația stabilita prin titlul executoriu.
Mai mult decât atât, cat timp procesul verbal de contravenție adresat pe seama debitorului nu a fost contestat în termenul legal de 15 zile de la comunicare, neexistând o hotărâre judecătoreasca de anulare chiar si în parte a măsurilor dispuse prin acesta, respectiv a tarifului de despăgubire, intimata deține un titlu executoriu apt de executare silita pentru valorificarea creanței prevăzută în actul sancționator, care a intrat în putere de lucru judecat.
Astfel, solicită instanței de judecata să constate faptul ca nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate în vederea suspendării.
Referitor la fondul cauzei, urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul ca în data de 09.03.2012 ora 10:51, pe DN 1, Romanești, județul Prahova, vehiculul categoria A, cu număr înmatriculare_ aparținând petentei a circulat pe drumurile naționale fără să dețină rovinieta valabila, așa cum este definita de prevederile art. 1 (1A1) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare.
Conform dispozițiilor art. 8, alin. L din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012), fapta săvârșită a constituit contravenție continua si s-a sancționat cu amenda contravenționala în valoare de 250 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 8, alin. 3 din actul normativ invocat anterior, contravenientul, respectiv contestatorul, a fost obligat sa achite si tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro.
Prin urmare, în scopul apărării valorilor sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală, a sancționării faptei contravenționale, precum și a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, în temeiul art. 8 alin. 1 si 3 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012), a fost emis procesul - verbal de constatare a contravenției în cauza.
Emiterea si comunicarea procesului - verbal de contravenție în cauza au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege. respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, intimata a solicitat să se constate în baza înscrisurilor pe care le va depune faptul ca procesul - verbal de contravenție în cauza au fost emise în termenul lezat de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
În acest sens, intimata a învederat faptul ca perioada cuprinsa între data săvârșirii faptei contravenționale, respectiv 09.03,2012 si data emiterii procesului - verbal de contravenție, respectiv 02.05.2012 nu depășește termenul de 6 luni.
Comunicarea procesului — verbal de contravenție s-a efectuat conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, în data de 18.05.2012. operațiune confirmata de semnătură martorului prezent, fără a se depăși termenul de 1 luna de la data aplicării sancțiunii.
Intimata a solicitat să se constate faptul că procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la același domiciliu ca cel precizat de către contestator în contestația la executare.
Astfel, nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciată sau ca debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
Mai mult decât atât, de la data comunicării procesului - verbal de contravenție si până la data încuviințării executării silite, contestatorul nu a îndeplinit de buna voie plata creanței stabilita în titlul executoriu, deși procedura de comunicare a acestuia a fost îndeplinita cu respectarea dispozițiilor legale.
În acest sens, dispozițiile art. 622, alin. 1 si 2 NCPC prevăd faptul ca obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de buna voie.
În cazul în care debitorul nu executa de buna voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, care începe odată cu sesizarea organului de executare.
În acest sens, conform art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționai plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
De asemenea, intimata a solicitat să se constate faptul că a dat dovada nu numai de bună - credință, dar si de indulgență în toata aceasta perioada, sperând ca debitorul sa iasă din pasivitate si să-și execute de buna voie obligațiile stabilite prin titlul executoriu.
Mai mult decât atât, prin încheierea din Camera de Consiliu, instanța de executare a dispus investirea cu formula executorie a .titlului executoriu reprezentat de PVCC . nr._/02.05.2012.
De asemenea, în temeiul art. 640 NCPC instanța de executare a dat împuternicire si a ordonat executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu în cauza.
Or, instanța de judecata în mod legal si temeinic în baza dispozițiilor art. 640 NCPC a constatat faptul ca procesul - verbal de contravenție constituie titlu executoriu, iar creanța este certa, lichida si exigibila.
Totodată, în situația în care instanța de executare constată faptul că titlu executoriu nu poate fi pus în executare sau că nu ar fi valabil, nu ar fi dispus investirea sa cu formula executorie si nu ar fi ordonat punerea în executare.
În ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de către debitor, intimata a precizat ca acestea se încadrează în limitele legale admise de O.M.J. nr. 2561/2012.
Potrivit dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicata, țipi forate cu art. 669 NCPC cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit. Debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare si până la data realizării obligației stabilite în titlu executoriii, chiar daca el a executat-o de bunăvoie, precum și onorariul executorului judecătoresc stabilit potrivit legii.
De asemenea, dispozițiile art. 39 din actul normativ invocat mai sus, coroborate cu art. 669 alin.3 NCPC reglementează care sunt cheltuielile de executare.
Prin urmare, suma datorata intimatei de către contestatoare este compusa din 28 euro reprezentând contravaloare tarif de despăgubire, echivalentul în lei în ultima zi a lunii anterioare datei plații și 387,87 lei reprezentând onorariu de executor si cheltuieli de executare rezultate din demararea procedurii de executare silita împotriva debitorului.
În acest sens, intimata a solicitat să se constate faptul că cererea contestatorului cu privire la suma datorata este nefondata.
Intimata a solicitat să se aibă în vedere si comportamentul pasiv al debitorului care a refuzat nejustificat să-și execute de bunăvoie obligația stabilita prin titlul executoriu.
În acest sens, intimata a învederat faptul că executorul judecătoresc în mod corect si legal în baza art. 669 NCPC, a Legii nr.188/2000,, republicata si ale Ordinului MJ nr.2561/2012, a stabilit cheltuielile de executare pana 1a acest moment procedural.
În baza acestor considerente, intimata a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegală si netemeinică, menținerea tuturor actelor si formelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C. în baza titlului executoriu menționai si continuarea executării silite.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 - 208 NCPC, precum si dispozițiile legale cuprinse în prezenta întâmpinare.
La data de 24.06.2015, B. S. I. C., a depus în copie certificată actele din dosarul de executare silită nr.713/B/2015 (f.64-72).
La termenul de judecată din data de 06.08.2015, contestatoarea a depus la dosar cerere modificatoare, arătând că solicită și anularea procesului verbal de contravenție, care din anul 2012 și până în prezent nu i-a fost comunicat.
La data de 20.08.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare la cererea modificatoare, arătând că procesul verbal de constatare a contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic ai contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere. Gestiune. Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R.. contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese ca procesul verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a tos! generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CcrtSIGN S.A.
În momentul aplicării sancțiunii contravenționale agentul constatator a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, în sensul ea a aplicat minimul amenzii contravenționale prevăzut de anexa nr. 2 din OG 15/2002.
Pe lângă procesul verbal, dovada săvârșirii contravenției o reprezintă proba foto emisă de sistemul SIEGMCR, care atestă prezența autovehiculului în data, la ora și în locul stipulat în procesul verbal.
Pentru aceste motive intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. O.G, nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România,
La întâmpinare, intimata a anexat proba foto obținută cu sistemul S1LGMCR, autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătura electronică eu valoare legală și dovada de comunicare.
La termenul de judecată din 09.09.2015 instanța a admis excepția insuficientei timbrări a capătului de cerere privind suspendarea executării silite și a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și, în plus, pentru intimată, mijloacele materiale de probă – planșele foto depuse la dosar.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Instanța va analiza în continuare plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/02.05.2012 încheiat de intimată.
În primul rând, instanța reține că plângerea contravențională a fost formulată de contestatoare în termenul de 15 zile prevăzut de art.31-32 din OG 2/2001. Art. 25 alin. 1 din același act normativ prevede că procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate. Potrivit art. 27 din ordonanță, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Prin Decizia nr. 10/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a stabilit cu efect obligatoriu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Decizia pronunțată în interesul legii are rol de interpretare a textelor legale, iar nu de legiferare, nepunându-se problema retroactivității acesteia. Astfel, deciziile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești de la data publicării acestora în Monitorul Oficial, însă, acest fapt nu înseamnă că anterior acestei date, instanțele sau alte instituții implicate în aplicarea legii nu puteau interpreta în mod corect textele legale în discuție.
Instanța constată că procesul-verbal a fost comunicat debitoarei exclusiv prin afișare, fără a se încerca anterior comunicarea prin poștă cu aviz de primire, iar contestatoarea a susținut faptul că nu a primit procesul-verbal contestat. Ca atare, raportat la dispozițiile legale menționate anterior, în interpretarea obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța constată că procesul-verbal nu a fost legal comunicat contestatoarei.
Abia odată cu somația de plată emisă de executorul judecătoresc procesul-verbal i-a fost comunicat contestatoarei, deci la data de 27.05.2015 (f.8 verso), astfel că plângerea introdusă de contestatoare la data de 02.06.2015 a fost cu respectarea termenului din art.31-32 din OG 2/2001.
Prin procesul-verbal menționat încheiat de intimată, contestatoarea a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, ea fiind totodată obligată la plata tarifului de despăgubire conform art.8 alin.3 din OG 15/2002, în valoare de 28 EUR. S-a reținut că la data de 09.03.2015, ora 10.51, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând contestatoarei, a circulat pe DN1, pe raza localității Romanești, jud. Prahova, fără a deține rovinietă valabilă, contrar prevederilor art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de Drumuri Naționale din România, cu modificările si completările ulterioare.
Potrivit Deciziei pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nr.6/16.02.2015, publicată în Monitorul Oficial nr.199/25.03.2015 – general obligatorie de la această dată conform art.517 alin.4 c.proc.civ. -, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Ținând cont de decizia pronunțată în recurs în interesul legii menționată anterior, constatând că procesul-verbal contestat în cauza de față nu poartă semnătura olografă a agentului constatator și a fost comunicat contestatoarei pe suport de hârtie, instanța reține că procesul-verbal încalcă prevederile art.17 din OG 2/2001, încălcare care se sancționează cu nulitatea actului.
Prin urmare, în temeiul art.34 din OG 2/2001, instanța va anula procesul-verbal de contravenție contestat.
În privința contestației la executare, instanța reține următoarele:
În temeiul titlului executoriu procesul-verbal de contravenție menționat, intimata a demarat procedura executării silite pentru creanța de 28 EUR reprezentând tarif de despăgubire, fiind format dosarul de executare silită nr.713/B72015 al B. S. I. C..
Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 6 prin încheierea de ședință pronunțată la data de 29.04.2015 în dosarul nr._/303/2015.
Având în vedere că va fi anulat însuși titlul executoriu pe care intimata și-a întemeiat cererea de executare silită și s-a format dosarul de executare, instanța constată că executarea silită este nelegală, motiv pentru care în temeiul art.720 c.proc.civ. și art.712 alin.3 c.proc.civ., va anula actele de executare silită efectuate în dosarul de executare menționat.
Având în vedere soluția instanței din ședința publică din 09.09.2015, de admitere a excepției insuficientei timbrări a capătului de cerere privind suspendarea executării silite, instanța va anula acest capăt, ca insuficient timbrat.
În privința capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, instanța reține că petenta nu a făcut dovada suportării altor cheltuieli în afara taxei de timbru privind contestația la executare, pentru care însă are posibilitatea să ceară restituirea în temeiul art. 45 alin.1 lit.f din OUG 80/2013, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, astfel că ea nu este îndreptățită de la recuperarea acestei sume de la intimată. Iar în privința taxei de timbru aferente cererii de suspendare a executării silite – plătită de contestatoare parțial -, instanța nu poate obliga intimata la plata acestei sume, având în vedere că acest capăt de cerere nu a fost admis, ci a fost anulat ca insuficient timbrat. Ca atare, instanța va respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiat, cererea contestatoarei urmând a fi admisă în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de contestatoarea C. M. E., CNPCNP_, domiciliată în București, ., ., apartament 75, sector 6 împotriva intimatului C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, ..401A, sector 6, J_, CUI_.
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr.12 nr._/02.05.2012 încheiat de intimată.
Anulează actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr.713/B/2015 al B. SPIRIDINESCU I. C..
Anulează capătul de cerere privind suspendarea executării silite, ca insuficient timbrat.
Respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiat.
Cu apel în 10 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sector 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.09.2015.
P. GREFIER
Red.A.N./Thred.MM/5 ex
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Validare poprire. Sentința nr. 6294/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|








