Contestaţie la executare. Sentința nr. 2001/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2001/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 2001/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
......
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2001/2015
Ședința publică de la 12 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F.-C. M.
Grefier V. A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul I. N. DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU PROTECTIA MEDIULUI și pe intimata D. DE I. SI TAXE LOCALE SECTOR 6, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal efectuat în ședința publică au răspuns răspuns contestatorul prin av. M. Mustăciosu și intimata prin consilier juridic I. M..
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 27.02.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare, după care:
Instanța înmânează contestatorului, prin apărător, un exemplar al întâmpinării depusă de intimată la cererea completatoare.
La întrebarea instanței cu privire la inadmisibilitățile invocate prin întâmpinare, intimata, prin consilier juridic, arată că nu invocă excepția inadmisibilități, ci este o apărare pe fondul cauzei.
Instanța, în ceea ce privește cererea completatoare depusă de contestator la termenul anterior, invocă din oficiu excepția tardivității completării contestației cu privire la motivele invocate prin această cerere completatoare, față de disp. art. 712 alin. 3 din NCPC.
Contestatorul, prin apărător, arată că raportat la temeiul de drept invocat, respectiv art. 204 alin. 1 din NCPC solicită respingerea excepției tardivității completării contestației.
Intimata, prin reprezentant, solicită admiterea excepției tardivității completării contestației cu privire la motivele invocate prin această cerere completatoare.
Instanța, deliberând asupra excepției tardivității completării contestației la executare, reține că potrivit disp. art. 713 alin. 3 din NCPC, care se aplică în completare potrivit disp. art. 2 din O.G. nr. 92/2003, nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații.
Cu toate acestea, contestatorul își poate modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație, dacă în privința acestora din urmă este respectat termenul de exercitare a contestației la executare.
Nefiind vorba de noi acte de executare în speța de față, ne aflăm în ipoteza reglementată de disp. art. 712 alin. 3 Teza I din NCPC.
Instanța nu a invocat excepția tardivității completării contestației în raport de disp. art. 204 alin. 1 din NCPC, căci din acest punct de vedere contestatorul era în termen să depună o cerere adițională în sensul art. 204 alin. 1 din NCPC, ci în raport de art. 712 alin. 3 din NCPC, care sunt dispoziții speciale, însă aplicabile numai în materia contestației la executare.
Având în vedere că motivele completatoare ale contestației la executare au fost depuse în ședința publică din data de 19.02.2015 și ele vizează critici aduse aceluiași titlu executoriu din data de 11.11.2014, contestația la executare în ceea ce privește aceste noi motive invocate este depusă cu depășirea termenului prevăzut de art. 173 din O.G. nr. 92/2003 de introducere a contestației la executare.
Instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Contestatorul, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata, prin reprezentant, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, având în vedere disp. art. 255 art. 258 NCPC, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate a probei putând conduce la soluționarea procesului.
Nemaifiind alte mijloace de probă de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Contestatorul, prin apărător, solicită admiterea contestației, anularea titlului executoriu, anularea întregii executări silite și restituirea taxelor judiciare de timbru achitate.
Menționează că partea contestatoare este scutită de la plata taxelor și impozitelor aferente imobilelor construcții și terenuri. Arată că în drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 257 alin. 1 lit. f) și 250 alin.1 din Codul Fiscal.
Precizează că prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata are o singură critică, respectiv a invocat disp. art. 249 alin. 3 din Codul Fiscal. Solicită instanței să constate că acest articol nu este incident în cauză. Arată că disp. art. 249 alin. 3 au reglementat și reglementează situația în care este datorată plata impozitelor și taxelor.
Depune la dosar un istoric al relatării art. 250 și 257 din Codul Fiscal și înmânează un exemplar părții adverse. Menționează că pentru întreaga perioadă care este dedusă judecății prin contestație, partea contestatoare a fost scutită de la această plată. Pentru motivele arătate, solicită admiterea contestației.
Arată că nu solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata, prin reprezentant, solicită respingerea contestației, precizând că este vorba de o contestație la executare silită. Menționează că în speța de față au fost emise o . decizii de impunere pe care contestatoarea avea posibilitatea să le conteste. Apreciază că toate apărările pe fondul titlului executoriu la acest moment sunt inadmisibile, iar actele de executare sunt legale și temeinice.
În replică, contestatorul prin apărător, apreciază că disp. art. 712 nu sunt incidente în cauză. Arată că pe calea executării silite invocă apărări de fond în ceea ce privește titlul executoriu, dar titlul executoriu astfel cum a fost identificat prin cererea de chemare în judecată și așa cum a fost transmis de către partea intimată, nu a putut fi supus vreunei căi de atac până la momentul comunicării sale.
Intimata, prin reprezentat, arată că deciziile de impunere sunt titluri de creanță care la scadență sunt titluri executorii. Menționează că exista o cale de atac separată pentru atacarea acestor decizii. Apreciază că sunt inadmisibile apărările pe fondul titlului executoriu.
Având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 1 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra contestației la executare fiscală de față constată:
- Contestația introductivă de instanță
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.12.2014, cu nr._, contestatorul I. NAȚIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE I. ȘI TAXE LOCALE SECTOR 6, a formulat contestație la executare prin care a solicitat:
a) anularea titlului executoriu nr._/11.11.2014, conținând creanțe bugetare pentru care contestatorul este scutit de plată;
b) anularea întregii executări silite pornită în baza titlului executoriu mai sus menționat;
c) restituirea integrală a taxelor judiciare de timbru, precum și
d) obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că, la data de 18.11.2014, acesta a primit titlul executoriu nr._/11.11.2014 (anexa 1) și somația nr._/11.11.2014 (anexa 2), ambele emise de intimată.
Titlul executoriu privește două categorii de creanțe la bugetul local al Sectorului 6 București: (i) impozit pe clădiri — 379.479,31 lei și 510.002.33 lei accesorii și (ii) taxă folosință teren - 60.779,91 lei și 81.093,48 lei accesorii.
Pe calea prezentei contestații la executare, contestatorul a contestat atât legalitatea titlului executoriu cât și executarea silită însăși, întrucât intimata a procedat în mod nelegal la impunerea din oficiu și la urmărirea silită pentru impozite și taxe pentru care contestatorul este scutit de plată.
Din cuprinsul titlului executoriu contestat, rezultă că intimata a declanșat executarea silită în baza unui act fiscal, emis în baza dispozițiilor OG nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală.
Conform dispozițiilor art.172 alin.1 Codul de procedură fiscală „Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare. . . ”, iar potrivit dispozițiilor art.172 alin. 3 Codul de procedură fiscală „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea,...”.
Întrucât contestatorul a contestat titlul executoriu și întreaga executare silită pentru creanțe ce se constituie ca venit la bugetul local al Sectorului 6 București, contestatorul a solicitat să se constate că în cauza de față sunt pe deplin aplicabile dispozițiile Codului fiscal și ale Codului de procedură fiscală, adat în ceea ce privește procedura pe care intimata trebuia să o urmeze în vederea emiterii unui titlu executoriu legal și a executării silite, cât și în ceea ce privește procedura de soluționare a prezentei contestații la executare.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art.2 alin.3 Codul de procedură fiscală potrivit cu care: „Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă”, contestatorul a apreciat că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile Codului de procedură civilă, acolo unde Codul de procedură fiscală nu dispune.
Contestatorul a învederat instanței că prezenta acțiune reprezintă contestația la executare prevăzută de dispozițiile art.172 din Codul de procedură fiscală raportate la cele ale art. 711 din Cod procedură civilă, având: (i) un capăt principal de cerere (în sensul dispozițiilor art.30 alin.2 și 3 Cod procedură civilă), respectiv anularea titlului executoriu nr._/11.11.2014, conținând creanțe bugetare pentru care contestatorul este scutit de plată; (ii) trei capete de cerere accesorii, urmare a admiterii capătului principal de cerere, respectiv: 1. anularea executării înseși. 2. restituirea taxelor de timbru și 3. obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit dispozițiilor art.172 alin.4 Codul de procedură fiscală „Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedura de urgență”.
Întrucât Codul de procedură fiscală nu dispune cu privire la modul de determinare a competenței materiale și teritoriale a instanțelor, în virtutea dispozițiilor art.2 alin.3 Cod procedură civilă, în cauza de față, instanța judecătorească competentă material și teritorial se va stabili în baza dispozițiilor Codului de procedură civilă, respectiv cele ale art. 111, art.630 și art.713 alin.1 Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.713 alin. 1 Cod procedură civilă, contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar conform prevederilor art.630 Cod procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în raza căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
Având în vedere că executarea silită se face prin intermediul executorilor fiscali din cadrul intimatei cu sediul în circumscripția Judecătoriei Sectorului 6 București, dar având în vedere și dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, contestatorul a solicitat să se constate că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză.
Potrivit dispozițiilor art.36 Cod procedură civilă „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății”.
Din conținutul titlului executoriu și al somației contestate rezultă existența unui raport de drept fiscal între intimată și contestator având ca obiect creanțe fiscale datorate la bugetul local.
În aceste condiții, contestatorul a solicitat să se constate că în cauză există identitatea prevăzută de art.36 Cod procedură civilă și, pe cale de consecință, că petentul contestator are calitatea procesuală activă, iar intimata calitate procesuală pasivă.
Conform dispozițiilor art.10 alin.2 din OUG nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru în cazul contestației la executare se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite, taxa aferentă acestei contestații neputând depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată.
Având în vedere că încă nu au fost identificate bunuri urmăribile, contestatorul a apreciat că taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea debitului urmărit, respectiv la valoarea de 1.031.355,03 lei înscrisă în titlul executoriu și în somație.
Taxa de timbru aferentă sumei de 1.031.355,03 lei, calculată potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 lit. e din OUG nr.80/2013 ar fi fost în cuantum de 13.919 lei însă, conform art.10 alin.2 teza finală din OUG nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru în acest caz nu poate depăși 1.000 lei, astfel încât taxa de timbru datorată de contestator în cauză este de 1.000 lei.
Dovada plății taxei judiciare de timbru în valoare contestatorul o va face în condițiile legii.
Titlul executoriu și actul de executare contestate au fost comunicate contestatorului prin intermediul serviciului poștal, la data de 18.11.2014.
Termenul de 15 zile prevăzut de art.173 alin.1 lit. a Codul de procedură fiscală înăuntrul căruia contestatorul poate introduce contestația la executare se calculează pe zile libere, conform dispozițiilor art.181 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, astfel încât acest termen s-ar împlini joi, 04.12.2014.
Întrucât contestația va fi înaintată instanței prin intermediul serviciului poștal, astăzi 28.11.2014, contestatorul a solicitat să se constate că prezenta contestație a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, prin aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.183 alin.1 și 3 Cod procedură civilă.
Cu privire la motivele de fapt și de drept ale capătului principal de cerere privind anularea titlului executoriu nr._/11.11.2014 conținând creanțe bugetare pentru care contestatorul este scutit de plată, din analiza titlului executoriu și a somației, rezultă că față de contestator a început executarea silită pentru creanțe bugetare constând în: (i) impozit pe clădiri — 379.479,31 lei și 510.002.33 lei accesorii și (ii) taxă folosință teren - 60.779,91 lei și 81.093,48 lei accesorii.
Potrivit dispozițiilor art.249 alin.1 din Codul de procedură fiscală „Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit”.
Conform prevederilor art.249 alin.3 Codul de procedură fiscală „Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului, ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri”.
În mod similar, dispozițiile art.256 Cod fiscal prevăd că impozitul pe teren este datorat de către proprietarii de terenuri din România, iar taxa pe teren este datorată, în condiții similare impozitului pe teren, de titularii drepturilor de concesiune, închiriere, administrare ori folosință.
Codul fiscal prevede însă scutiri exprese de la plata impozitului pe teren și pe clădiri și, pe cale de consecință și a taxei pe teren și pe clădiri, după cum urmează: (i) art. 257 alin.1 lit. f Codul fiscal „impozitul pe teren nu se datorează orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice”; (ii) art.250 alin.1 pct.1 Codul fiscal „Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează 1. clădirile proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice, altele decât cele desfășurate în relație cu persoane juridice de drept public”.
Față de cele de mai sus, contestatorul a învederat că acesta este o persoană juridică de drept public (instituție publică, având în administrare bunuri (terenuri și clădiri care fac parte din domeniul public al statului, astfel încât este scutit de la plata impozitului/taxei pe teren și clădiri.
În susținerea afirmației de mai sus, contestatorul a învederat că a fost înființat prin art.1 din HG nr.1442/2009, modificată, potrivit cu care „Se înființează I. Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului, persoană juridică de drept public român, în coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului, denumită în continuare minister coordonator, prin desființarea Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare „Delta Dunării” - INCDDD Tulcea, Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului - ICIM București și a Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare M. „G. A.” - INCDM C., ca urmare a comasării prin fuziune”.
De asemenea, așa cum rezultă din prevederile art.4 alin.6 din Regulamentul de organizare și funcționare a Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului prevăzut în Anexa nr.2 la HG nr.1442/2009, modificată „(6) I. Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului și subunitățile sale administrează bunurile din domeniul public al statului prevăzute în anexele care fac parte integrantă din prezentul regulament”.
Mai mult, patrimoniul contestatorului a fost menționat în Anexa nr.1 la Regulamentul aprobat prin la HG nr.1442/2009, modificată (anexa 3), cu titlul „Bunurile din domeniul public al statului administrate de I. Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului”.
Câtă vreme a dovedit că petentul contestator este o instituție publică (persoană juridică de drept public) având în administrare bunuri din domeniului public al statutului, contestatorul a apreciat că a făcut dovada aplicării în cauza de față a prevederilor legale privind plata impozitelor/taxelor pe teren și pe clădiri pentru bunurile în discuție.
În privința impozitelor/taxelor pe teren și clădiri pe care intimata a pretins că le datorează, contestatorul a învederat că acestea sunt aferente primelor 13 din cele 15 bunuri înscrise în mai sus menționata Anexă nr.1 la Regulamentul aprobat prin la HG nr.1442/2009, modificată (anexa 3).
În susținerea acestei afirmații, contestatorul a învederat că anterior emiterii titlului executoriu și a somației atacate, intimata a procedat emiterea unui număr de 13 decizii de impunere din oficiu, având numere de înregistrare de la nr. 117-12-_/31.03.2014 la nr. 117-12-_/31.03.2014 (anexa 4).
Din analiza descrierii fiecărui bun menționat în aceste decizii, contestatorul a solicitat să se constate că există o corespondență perfectă cu descrierea primelor 13 din cele 15 bunuri înscrise în mai sus menționata Anexă nr. 1 la Regulamentul aprobat prin la HG nr.1442/2009, modificată {anexa 3).
Față de toate cele mai sus expuse, în considerarea dispozițiilor art.719 alin.1 teza finală Cod procedură civilă, contestatorul a solicitat anularea titlului executoriu nr._/11.11.2014, dat fiind faptul că acesta conține creanțe bugetare pentru care acesta este scutit de plată.
Motivele de fapt și de drept ale primului capăt accesoriu de cerere privind anularea executării silite înseși.
Având în vedere prevederile art.632 alin.1 Cod procedură civilă „Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu” și dispozițiile art.642 teza I Cod procedură civilă „Dacă s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept, dacă prin lege nu se prevede altfel”, contestatorul a solicitat să se dispună și anularea executării silite înseși, în temeiul dispozițiilor art. 719 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă.
Motivele de fapt și de drept ale cererii accesorii privind restituirea integrală a taxelor judiciare de timbru.
Potrivit dispozițiilor art.45 alin.1 lit. i din OUG nr.80/2013: „Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”.
Conform prevederilor art.45 alin.2 teza a II-a din OUG nr.80/2013: „(2) ... în cazul prevăzut la alin.1 lit. f taxa se restituie proporțional cu admiterea contestației”.
În aceste condiții, contestatorul a solicitat să se dispună restituirea integrală a taxei judiciare de timbru achitate de acesta (1.000 lei), la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care a fost admisă integral prezenta contestație la executare.
Motivele de fapt și de drept ale cererii accesorii privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, urmare a admiterii celor primelor două capete de cerere (principal și accesoriu) și a pierderii procesului de către aceasta, în temeiul dispozițiilor art. 453 raportate la cele ale art. 451 alin. 1 teza I și a II-a Cod procedură civilă, contestatorul a solicitat obligarea intimatei și la plata în întregime a cheltuielilor de judecată, constând în taxe judiciare de timbru, onorarii expert și onorariu avocat.
În dovedirea contestației la executare, contestatorul a depus la dosar, în copie, titlu executoriu nr._ din data de 11.11.2014, somație nr._ din data de 11.11.2014, extras din Monitorul Oficial al României, decizie de impunere din oficiu pe anul 2014, decizii de impunere din oficiu pentru stabilirea impozitului pe clădiri, în cazul persoanelor juridice nr.441, nr.443, 442, 444, 445, 446, 450, 449, 448, 447, 463, 461 din data de 01.04.2014.
- Întâmpinarea
La data de 30.12.2014, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare la contestația la executare depusă de contestator, prin care solicităm respingerea contestației ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiată, pentru motivele pe care le vom expune.
În fapt, prin Hotărârea nr. 1442/2009, a fost înființat I. Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a acestuia, prin desființarea Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului - ICIM București și a altor două institute, ca urmare a comasării prin fuziune.
Potrivit art. 7 din HG nr. 1442/2009, institutul nou înființat a preluat patrimoniul fostului Institut Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului - ICIM București.
În evidentele fiscale ale instituției intimate, fostul Institut Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului -ICIM București figura la rolul fiscal cu bunuri imobile reprezentând clădiri și terenuri aflate în administrare, pentru care a achitat taxa pe clădiri și taxa pe terenuri până în anul 2008.
Începând cu data înființării, I. Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului avea obligația de a depune declarație fiscală pentru bunurile ce au fost preluate de la vechiul institut, având obligația totodată să achite taxele restante.
Contestatorul a fost înștiințat, prin mai multe adrese, că are obligația de a depune declarație fiscală.
Întrucât acesta nu a depus declarație fiscală pentru bunurile ce au fost preluate în patrimoniu deja fostul institut, organul fiscal, în conformitate cu art.83 alin.4 din Codul de procedură fiscală a procedat la impunerea din oficiu, fiind emise un număr de 34 de decizii de impunere din oficiu înregistrate cu numere cuprinse între 147-14-_/31.03.2014 și 147-14-_/31.03.2014, din care numai 13 conțin obligații fiscale pentru perioada 23.12._10 (atunci când a apărut Legea nr.76/2010, privind modificarea Legii nr.571/2003), restul fiind emise pentru construcții speciale care nu conțin obligații fiscale.
Ulterior, au fost emise titlul executoriu nr._/11.11.2014 și somația nr._/11.11.2014, ce au fost comunicate prin poștă, cu confirmare de primire.
Contestatorul a formulat apărări de fond împotriva titlului executoriu ce formează obiectul contestației la executare silită, susținând că este scutit de la plata taxei pe clădiri și a taxei pe teren.
Potrivit art. 712 alin.2 din noul Cod de procedură civilă ,,în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființare lui”.
Or, intimata a solicitat a se constata că sunt inadmisibile apărările de fond împotriva titlului executoriu, având în vedere că actele de executare au fost emise în baza deciziilor de impunere împotriva cărora contestatoarea are deschisă cale contestației administrative prevăzută de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală și a contenciosului administrativ.
Potrivit art. 141 alin.2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ,,Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.
Astfel, întrucât contestatorul nu și-a achitat obligațiile fiscale, în conformitate cu art.141 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost emis titlul executoriu nr._/11.11.2014.
În ceea ce privește fondul cauzei, intimata a precizat că, potrivit art. 249 alin. 3 în vigoare pe perioada impunerii ,,Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ - teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, se stabilește taxa pe clădiri care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după care, în condiții similare impozitului”.
Prin Legea nr. 76/2010 din 14 mai 2010 s-a adus o modificare articolului 249 alin.3 Cod fiscal, prevăzându-se faptul că nu se datorează taxa pe clădiri în cazul clădirilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ -teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință persoanelor juridice de drept public.
Scopul modificării a fost acela de a elimina sarcina fiscală care, în considerarea vechii forme a art. 249 alin.3 Cod fiscal, revenea și persoanelor juridice de drept public.
Așadar, începând cu data apariției Legii nr. 76/2010, contestatoarea este scutită de la plata taxei pe clădiri, impunerea efectuându-se în mod întemeiat până la data apariției Legii nr. 76/2010.
În ceea ce privește actele de executare silită, acestea au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Având în vedere toate aceste considerente, în raport de motivele invocate de contestator, intimata a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiată.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205, 712 alin.2 noul Cod de procedură civilă, art. 249 alin. 3 Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, art. 83 alin. 4, art. 205, 141, OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și celelalte prevederi legale invocate în întâmpinare.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat un set de înscrisuri, în copie (filele 41-59).
La data de 13.02.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar, în copie, decizii de impunere, titlu executoriu nr._ din data de 11.11.2014, somația nr._ din data de 11.11.2014 și confirmarea de primire a acestora (filele 71-88).
- Completarea motivelor contestației la executare
La termenul de judecată din data de 19.02.2015, contestatorul a depus la dosar o cerere de completare a acțiunii introductive privind contestația împotriva titlului executoriu nr._/11.11.2014.
Suplimentar față de motivele arătate prin cererea introductivă, contestatorul a invocat faptul că impunerea realizată din oficiu de către DITLS 6 și care a format obiectul executării silite privește și imobile care nu se află în administrarea contestatorului, după cum va argumenta în continuare.
Așa cum s-a arătat și prin contestația inițială, intimata a stabilit din oficiu în sarcina contestatorului obligația de plată a unor taxe și impozite aferente clădirilor și terenurilor pe care aceasta a considerat că le are în administrare.
Emiterea deciziilor de impunere s-a realizat prin raportare la prevederile Anexei nr.1 la Regulamentul aprobat prin HG nr.1442/2009, modificată, anexă în cadrul căreia sunt enumerate bunurile imobile care formează patrimoniul contestatorului.
În realitate însă, o parte din aceste bunuri imobile, deși figurează în anexa la HG nr.1442/2009 ca fiind în administrarea INCDPM, sunt proprietatea altor persoane fizice și juridice.
Totodată, un alt imobil (teren) dintre cele menționate în anexa la HG nr.1442/2009 a fost supus unei duble înregistrări, determinând astfel, în mod incorect, dubla impozitare pentru același imobil.
Cu privire la bunurile imobile care, deși figurează ăn anexa la HG nr.1442/2009 ca fiind parte a patrimoniului INCDPM, sunt proprietatea altor persoane fizice și juridice.
Prin Ordinul nr. 4262/16.08.2002 al Ministrului Educației și Cercetării (anexa 1) a fost dispusă intabularea dreptului de proprietate asupra unor construcții și terenuri aferente care fac parte din baza materială a Universității Politehnice din București.
Printre aceste imobile, în anexa 6 a ordinului, se regăsește și un teren în suprafață de 13.973,14 mp, care potrivit anexei la HG nr.1442/2009, face parte din patrimoniul dat în administrare contestatorului. Acest fapt rezultă din planul de situație realizat de Integroup Engineering SRL {anexa 2).
Cu toate acestea, în condițiile în care acest teren este intabulat în numele Universității Politehnice București, contestatorul nu poate fi titular al obligației de plată a impozitelor și taxelor aferente.
Pe una din suprafețele de teren care, potrivit anexei la HG nr.1442/2009, face parte din patrimoniul dat în administrare contestatorului, se află edificat un . îi este aferentă suprafața de teren de 2.325,70 mp, așa cum rezultă din același plan de situație mai sus-menționat {anexa 3).
Contestatorul a identificat, în acest caz, un număr de 18 persoane fizice care dețin titluri de proprietate asupra unor cote-părți din suprafața de teren de 2.325,70 mp (aferente apartamentelor ale căror proprietari sunt), însă deține numai un număr de două acte doveditoare în acest sens, pe care le va anexa prezentei {anexa 4).
Unul dintre imobilele teren care din anexa la HG nr.1442/2009 a fost supus unei duble înregistrări, determinând astfel, în mod incorect, dubla impozitare pentru același imobil.
O situație care a fost aflată cu ocazia inventarierii patrimoniului fostului ICIM a fost aceea a înregistrării în evidențele acestuia de două ori a suprafeței de 7.814,85 mp, fapt care a condus la augmentarea artificială a patrimoniului acestuia.
Așa cum s-a arătat și prin acțiunea introductivă, contestatorul I. Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului a fost înființat prin HG nr. 1442/2009, modificată, în cadrul art. 1 alin.1 menționându-se: „(1) Se înființează I. Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Mediului, persoana juridică de drept public român, în coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului, denumită în continuare minister coordonator, prin desființarea Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare „Delta Dunării” - INCDDD Tulcea, Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Mediului -ICIM București și a Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare M. „G. A.” - INCDM C., ca urmare a comasării prin fuziune”.
Patrimoniul contestatorului a fost constituit, potrivit art.7 alin.1 din HG nr. 1442/2009 astfel: „Patrimoniul Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului este constituit prin preluarea patrimoniului fostului Institut Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului - ICIM București, desființat potrivit prevederilor Legii nr. 329/2009”.
Suprafața de teren de 7.814,85 mp, la care a făcut referire mai sus, a fost atribuită fostului institut ICIM mai întâi prin Decizia nr.2272/22.11.1968 a Consiliului Popular al Municipiului București (anexa 5) și, respectiv, Deciziunea cu număr și data ilizibile, a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei RPR (anexa 6).
Consecutiv acestor acte, suprafața de 7.814,85 mp a fost inițial înregistrată în evidențele ICIM prin cea dintâi dintre deciziile menționate însă, ulterior, fără temei actual sau juridic, aceasta a fost înregistrată suplimentar și urmare a deciziei din 1968, conducând la crearea în evidențele patrimoniale a unui surplus de 7.814,85 mp, care însă, în realitate nu există.
Suprafața de teren care a fost supusă dublei înregistrări și impozitări a fost evidențiată și în planul de situație realizat de Integroup Engineering SRL (anexa 7).
Acest surplus a fost impozitat de către intimata DITLS 6, generând o datorie fiscală faza baza legală.
Cererea completatoare a fost însoțită de un set de înscrisuri, în copie (filele 94-113).
- Întâmpinarea la cererea completatoare
La data de 27.02.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare la cererea de modificare a acțiunii inițiale în fapt, prin cererea de modificare a acțiunii inițiale, reclamantul invocă faptul că impunerea realizată din oficiu privește și imobile ce nu s-ar afla în patrimoniul acesteia, precum și faptul că terenul în suprafață de 7.814.85 mp a fost supus unei duble înregistrări în evidențele acesteia.
Față de motivele invocate de contestator, intimata a precizat că, odată cu înființarea Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului și preluarea patrimoniului de la fostul institut ICIM, contestatorul trebuia să depună declarație de impunere pentru bunurile preluate în administrare, conform prevederilor legale.
Contestatorului i s-a adus la cunoștință, în mai multe rânduri, că trebuie să declare bunurile ce au fost preluate de la fostul ICIM, dar acesta nu a dat curs numeroaselor adrese ce i-au fost transmise.
Ca urmare, s-a procedat la stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale, astfel cum este prevăzut la art. 83 alin.4 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, bunurile pentru care s-a efectuat impunerea fiind cele menționate în Anexa nr. 1, modificată, din cadrul Regulamentului de organizare și funcționare a Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului (Anexa 2) din HG nr.1442/2009 privind înființarea Institutului de Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Mediului. Obligațiile fiscale au fost stabilite prin emiterea deciziile de impunere, reclamantul având posibilitatea, ca în termen de 60 de la comunicarea deciziilor de impunere, să depună declarație fiscală, așa cum este prevăzut la alin.4,indice 1 al art. 83 din OG nr. 92/2003.
Totodată, împotriva deciziilor de impunere, contestatorul avea deschisă calea contestației administrative prevăzută la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală și respectiv a contenciosului administrativ.
Astfel, intimata a considerat că, în raport de dispozițiile 712 alin.2 codul de procedură civilă și art.205 -218 din OG nr. 92/2003, în cadrul contestației la executare, toate apărările privitoare la fondul dreptului cuprins în titlului executoriu sunt inadmisibile.
În ceea ce privește Ordinul nr. 4262/16.08.2002 al Ministrului Educației și Cercetării, așa cu se poate observa, prin acesta s-a dispus procedarea în viitor la intabularea dreptului de proprietate a imobilelor prevăzute în anexe, nefăcându-se dovada că acestea au fost intabulate.
Pe de altă parte, imobilele din anexa Ordinului nr. 4262/16.08.2002 figurează la numărul 290, iar imobilele deținute de contestator figurează la numărul 294.
De asemenea, nu se face vreo dovadă că suprafața de 13.973,14 mp, face parte din suprafața de teren menționată în anexa la HG nr. 1442/2009 și că aceasta a fost intabulată pe numele Universității Politehnica București. Planul de situație depus la dosar nu face dovada celor susținute de contestator și nici nu constituie un document cadastral înregistrat la Oficiul de Cadastru.
În ceea ce privește susținerile conform cărora pe suprafața de teren de 2.325,70 mp se află un . combaterea acestora intimata își va menține argumentele invocate mai sus, cu precizarea că atât în titlul de proprietate nr. 7/616/23 decembrie 1976, cât și în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/6/1991, imobilele respective figurează la numărul 292 A.
În ceea ce privește susținerile potrivit cărora suprafața de 7.814,85 mp a fost înregistrată de două ori în evidențele contabile ale ICIM, intimata a solicitat să se constate că nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens.
Având în vedere cele expuse mai sus, precum și susținerile intimatei din întâmpinarea la cererea inițială, intimata a solicitat respingerea cererii astfel cum a fost modificată, ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
În drept, art.205, 712 alin.29 Noul Cod de procedură civilă, art. 83 alin.4 și alin.4 indice 1, art. 205- 218 Cod procedură fiscală, precum și celelalte prevederi legale invocate în întâmpinare.
În ședința publică de astăzi, instanța a invocat excepția tardivității completării contestației la executare sub aspectul motivelor invocate, pe care a admis-o, motivele consemnate în partea introductivă a hotărârii.
Analizând contestația la executare introductivă, prin prisma motivelor invocate, mijloacelor de probă administrate și dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
- În ceea ce privește contestația împotriva titlului executoriu nr._/11.11.2014, emis de intimata DITL Sector 6:
Contestatorul a invocat faptul că titlul a fost emis pentru creanțe bugetare de la plata cărora acesta este scutit, în temeiul prevederilor art. 249 alin. (1) 249 alin. (3) Cod fiscal, 256 cod fiscal, 257 alin. 1 lit. f) și 250 alin. (1) pct. 1 Cod fiscal în considerarea faptului că este persoană juridică de drept public român, invocând în sprijinul acestor afirmații art. 1 din HG nr. 1142/2009.
Intimata a susținut că apărările de fond împotriva titlului executoriu sunt inadmisibile, având în vedere că actele de executare au fost emise în baza deciziilor de impunere împotriva cărora contestatoarea are deschisă calea contestației administrative prevăzută de art. 205 CPF și legea contenciosului administrativ.
Contestația introdusă împotriva titlului executoriu fiscal nr._/11.11.2014, în condițiile art. 172 alin. (3) CPF, este nefondată și va fi respinsă ca atare.
Pentru a hotărî astfel, instanța reține că titlului executoriu nr._/11.11.2014 (fila 12) a fost emis de intimată pentru obligații fiscale totale în valoare de 1 031 355,03 lei, reprezentând impozit pe clădiri – 379 479,31 lei și taxă de folosință teren – 60 779,91 lei și accesorii impozit clădiri – 510 002,33 lei și taxă de folosință teren - 141 873,39 lei.
Aceste obligații fiscale au fost stabilite de intimată în data de 31.03.2014, pentru obligații fiscale constând în impozit pe clădiri și taxă pe teren aferente anilor 2009-2010, atașate de contestator la dosar (filele 45-57) și de către intimată (filele 76-88).
Potrivit art. 172 alin. (3) CPF, Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Codul de procedură fiscală folosește noțiunea de titlu executoriu în două sensuri: înscris care poate fi pus în executare silită și care devine titlu executoriu în condițiile legii (art. 141 alin. (2) CPF), sens folosit, de exemplu, în art. 110 alin. (2) CPF, în art. 141 alin. (11) CPF, în art. 141 alin. (12) CPF sau în art. 141 alin. (6) CPF. În acest înțeles, față de prevederile art. 141 alin. (2) CPF (Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege) se poate spune că orice titlu de creanță poate deveni titlu executoriu, în măsura în care nu se stinge benevol obligația și poate fundamenta începerea executării silite, din punctul de vedere al substanței raporturilor juridice.
În această categorie se înscriu cele 13 decizii de impunere emise de intimată în data de 31.03.2014, acestea fiind titluri de creanță în sensul art. 110 alin. (3) rap. la art. 85 alin. (1) șit. b), 86, 87 și CPF și acte administrativ fiscale tipice prin care s-a stabilit obligația fiscală în sarcina contestatorului; aceste titluri de creanță, prin expirarea termenului de plată, au devenit executorii și susceptibile de a fundamenta executarea silită pentru colectarea creanțelor fiscale înscrise în acestea (impozit/taxă pe teren).
Într-un al doilea sens, codul de procedură fiscală folosește noțiunea de titlu executoriu ca și formalitate necesară derulării executării silite (similar formulei executorii și încuviințării executării silite din dreptul comun), ce dă expresie manifestării de voință a organului de executare fiscală de a iniția și derula, în condițiile legii, desigur, executarea silită împotriva debitorului fiscal și care îmbracă forma unui tipizat reglementat de lege (ordin emis de Ministerul Finanțelor sau alte structuri din cadrul acestuia), ce poartă chiar această denumire de titlu executoriu.
În acest al doilea sens este folosită noțiunea de titlu executoriu, spre exemplu, în art. 141 alin. (1), 141 alin. (11) teza I, 141 alin. (3), 141 alin. (4), precum și în decizia în interesul legii nr. XV/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
Fără emiterea și a acestui titlu executoriu, ca formalitate procedurală de drept execuțional fiscal, executarea silită nu poate începe, întrucât potrivit art. 141 alin. (1) CPF Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu
De asemenea, art. 141 alin. (11) teza a II-a CPF prevede că, exceptând cazul în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.
Titlul executoriu nr._/11.11.2014, emis de intimată se include în această a doua categorie, iar, în condițiile art. 141 alin. (11) CPF, preia informațiile cuprinse în titlul executoriu în primul înțeles (titlul pus în executare-cele 13 decizii de impunere), respectiv toate obligațiile fiscale scadente, stabilite prin titluri de creanță devenite executorii, pentru a fi colectate pe calea executării silite, precum și celelalte elemente prevăzute la alin. (4) al art. 141.
În ceea ce privește creanța fiscală a intimatei care face obiectul executării silite și obligația corelativă a contestatorului de a achita respectiva sumă (raportul de impunere propriu-zis), se observă că emiterea titlului executoriu nr._/11.11.2014, în sensul art. 141 alin. (1) și 141 alin. (11) teza I CPF, nu aduce nimic nou, întrucât creanța fiscală și obligația fiscală corelativă preexistă, acestea fiind stabilite prin titlurile de creanță, respectiv prin cele 13 decizii de impunere de validitatea sau nevaliditatea cărora depinde și titlul executoriu nr._/11.11.2014 (tipizatul).
Prin urmare, titlul executoriu nr._/11.11.2014, nu are o existență de sine stătătoare, fiind accesoriu și subsidiar unui titlu de creanță (decizia de impunere, care și aceasta este un act administrativ fiscal, dar cu un alt regim juridic de contestare), având doar menirea de a fundamenta din punct de vedere formal aducerea la îndeplinire a titlului de creanță.
Pe cale se consecință, împotriva titlului executoriu nr._/11.11.2014 (ca tipizat), care este și acesta un act administrativ fiscal (natură juridică ce rezultă din art. 141 alin. 4 CPF care trimite la art. 43 alin. (2) CPF), se poate formula contestație la executare, însă nu potrivit art. 172 alin. (3) CPF, așa cum susține contestatorul, ci potrivit art. 172 alin. (1) CPF potrivit cu care Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, fără însă să se mai poată pune în discuție fondul raportului de drept material fiscal.
Contestația la care se referă art. 172 alin. (3) CPF are în vedere contestația împotriva titlului executoriu, în primul înțeles, de act supus executării, iar din prevederile acestui alineat rezultă că pentru a se putea invoca apărări de fond împotriva unui asemenea titlu, trebuie îndeplinite două cerințe cumulative:
- titlul pus în executare să nu fie o hotărâre pronunțată de o instanță judecătorească sau de un alt organ cu activitate jurisdicțională, întrucât altfel s-ar repune în discuție puterea de lucru judecat;
- să nu existe o altă procedură prevăzută de lege pentru contestarea titlului.
În speță, deși titlul (titlurile) pus(e) în executare (deciziile de impunere din data de 31.03.2014) nu emană de la o instanță judecătorească sau de un alt organ cu activitate jurisdicțională, pentru contestarea acestora există o altă procedură prevăzută de lege pentru a pune în discuție legalitatea sa, inclusiv sub aspectul raportului de drept material fiscal, respectiv contestația fiscală în condițiile art. 205 și urm. CPF și contenciosul administrativ fiscal tipic.
Or, în speță, așa cum a arătat și intimat, contestatorul nu a contestat titlurile de creanță nici în procedura administrativă și nici în contencios administrativ, ci a pus în discuție fondul raportului de drept fiscal direct în cadrul contestației la executare, formulată greșit în temeiul art. 172 alin. (3) împotriva titlului executoriu nr._/11.11.2014 (întrucât acesta nu se referă la aspecte de fond așa cum s-a arătat mai sus).
În aceste condiții, pe calea contestației la executare îndreptată împotriva titlului executoriu nr._/11.11.2014, contestatorul nu mai poate invoca motive ce țin de fondul raportului juridic fiscal, respectiv faptul că nu datorează suma de 1 031 355,03 lei, reprezentând impozit pe clădiri – 379 479,31 lei și taxă de folosință teren – 60 779,91 lei și accesorii impozit clădiri – 510 002,33 lei și taxă de folosință teren - 141 873,39 lei, întrucât se opune prezumția de legalitate a titlurilor puse în executare ce nu a fost răsturnată într-una dintre cele două căi anterior-menționate.
În planul contestației la executare, această prezumție de legalitate se răsfrânge și asupra titlului executoriu nr._/11.11.2014 care, așa cum s-a arătat anterior, nu aduce nimic nou și nu stabilește drepturi sau obligații fiscale (acestea fiind deja stabilite în mod definitiv prin deciziile de impunere nedesființate) și, din acest motiv, nu este susceptibil de contestare pe fond în condițiile art. 172 alin. (3) CPF, ca titlu pus în executare, ci numai în condițiile art. 172 alin. (1) ca oricare alt act de executare.
Se admite, ca și în dreptul execuțional civil comun că singurele apărări de fond ce se pot invoca în cadrul contestației la executare sunt cele referitoare la stingerea obligațiilor de plată, ulterior emiterii titlului executoriu fiscal, în același înțeles avut de art. 172 alin. (3) CPF de titlu de creanță ca înscris ce încorporează un act juridic și care a devenit executoriu conform art. 141 alin. (2) CPF; aceasta întrucât, așa cum s-a arătat anterior, titlul executoriu ca formalitate procedurală (tipizat) neavând o existență de sine stătătoare, în acesta sunt trecute numai obligațiile neachitate, în vederea începerii executării silite, nu și cele achitate și care nu se mai justifică a fi reluate. În acest caz, prin ipoteză, prin contestația la executare nu se mai pune în discuție legalitatea titlului pus în executare (titlul de creanță), ci întinderea (câtimea) creanței fiscale rămase de executat silit.
Or, nu aceasta este situația în speță, în care contestatorul invocă însăși inexistența obligațiilor fiscale, stabilite prin deciziile de impunere, iar nu prin titlul executoriu nr._/11.11.2014, așa cum în mod eronat susține contestatorul, astfel că pune în discuție fondul raportului materia fiscal în alt mod decât cel permis de lege, și care, față de prevederile art. 172 alin. (3) CPF teza finală nu poate fi analizat în contestația la executare.
Definitivat raportul de drept material fiscal dintre părți prin neatacarea deciziilor de impunere, în procedura art. 205 și urm. CPF sau a contenciosului administrativ tipic, obligația de plată a sumei de 1 031 355,03 lei, reprezentând impozit pe clădiri – 379 479,31 lei și taxă de folosință teren – 60 779,91 lei, precum și accesorii impozit clădiri – 510 002,33 lei și taxă de folosință teren - 141 873,39 lei, în total 1 031 355,03 lei a fost definitiv stabilită și, prin urmare, cu respectarea prevederilor 110 alin. (3) rap. la art. 141 alin. (2) CPF, aceste creanțe fiscale au fost înscrise în titlul executoriu nr._/11.11.2014, cu titlu de creanțele fiscale neachitate la scadență.
. În aceste condiții și având în vedere argumentele mai sus-expuse, nu există niciun motiv de nelegalitate a titlului executoriu nr._/11.11.2014, așa cum susține contestatorul, întrucât acesta a fost legal emis de intimată.
Prin urmare, în limitele criticilor invocate de contestator, contestația împotriva titlului executoriu nr._/11.11.2014, este neîntemeiată și respinsă ca atare de către instanță.
- În ceea ce privește capătul 2 de cerere, privind contestația la executarea silită însăși pornită în baza titlului executoriu anterior-menționat, instanța reține, că în speță sunt incidente, cu prioritate, dispozițiile cuprinse în codul de procedură fiscală, respectiv art. 141 alin. (1) CPF și 174, și numai în completare cele ale codul de procedură fiscală, așa cum prevede art. 2 alin. 2 și 3 din codul de procedură fiscală.
Art. 141 alin. (1) CPF, într-o redactare ce are aceeași esență cu cea inserată în art. 632 alin. 1 NCPC, prevede că Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
În speță, un asemenea titlu executoriu există și este reprezentat de titlul executoriu nr. titlului executoriu nr._/11.11.2014, care nu a fost anulat de către instanță, din considerentele mai sus-arătate.
Cum titlul executoriu nu a fost desființat, nu există temei pentru anularea executării silite însăși, în sensul solicitat de contestator, astfel că și acest capăt de cerere este neîntemeiat.
- În ceea ce privește cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, având în vedere soluția dată contestației la executare și prevederile art. 45 alin. 1 lit. f) și 2 teza a II-a din OUG nr. 80/2013, invocate și de contestator în motivarea acestei cereri, rezultă că taxa nu poate fi restituită nici măcar proporțional atunci când contestația la executare este respinsă. Prin urmare, această cerere se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității completării contestației la executare sub aspectul motivelor, invocată din oficiu.
Respinge, ca tardiv depuse, motivele completatoare ale contestației la executare.
Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare introdusă în dosarul de executare fiscală nr._/11.11.2014, de contestatorul I. NAȚIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, sector 6, cod de identificare fiscală_, cu sediul procesual ales în București, Bulevardul Unirii nr.10, ., etaj 6, apartament 46, sector 4, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE I. ȘI TAXE LOCALE SECTOR 6, cu sediul în București, .. 18, sector 6, cod de identificare fiscală_.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea contestatorului de restituire a taxei de timbru achitată pentru contestația la executare.
Cu drept numai de apel, de competența Tribunalului București, în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se depun, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F. – C. M. V. – A. M.
Red.FCM/Thred.MV
4 ex./19.03.2015
Comunicat 2 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2003/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 2215/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
