Anulare act. Sentința nr. 2215/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2215/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 2215/2015
Acesta nu este document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2215
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. B.-J.
GREFIER: B. C.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect anulare act, privind pe reclamanții I. M. și I. A., în contradictoriu cu pârâtele C. E. Bank NV și C. E. Ipotecar IFN SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de astăzi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea disjunsă la data de 08.12.2014 din dosarul nr._, al acestei instanțe, reclamanții I. M. și I. A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. E. Bank NV, C. E. Ipotecar IFN SA și C. E. Bank Romania SA, ca prin hotărârea ce se va pronunța: 1. Să se constate caracterul nul absolut și abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 4.4, art. 5.1 lit. b și 5.1 lit. c din contractul de facilitate de credit si de garanție nr._/08.05.2008. 2. Obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii având în vedere evoluția indicelui Euribor la 6 luni, începând cu data încheierii convențiilor de credit și până în prezent. 3. Obligarea pârâtei la calcularea si perceperea pe viitor a dobânzii în funcție de evoluția indicelui de referința Euribor la 6 luni și marja fixa a băncii. 4. Exonerarea reclamanților de la plata comisionului de administrare pentru viitor, ca urmare a anularii clauzei contractuale abuzive aferente. 5. Obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate abuziv, fără temei legal, în baza clauzelor contractuale abuzive, cu titlu de comision de acordare, comision de administrare și cu titlu de dobânda excedentară. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că, la data de 08.05.2008, între I. M. și I. A. în calitate de împrumutat, respectiv codebitor, pe de o parte, și C. E. Ipotecar IFN SA în calitate de împrumutătoare, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de facilitate de credit si de garanție nr._, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 133.950 Euro pentru o perioadă de 336 luni.
Contractul de facilitate credit și de garanție nr._/08.05.2008, încheiat între I. M. și I. A., în calitate de împrumutat, respectiv codebitor, pe de o parte, și C. E. Ipotecar IFN SA, în calitate de împrumutătoare, pe de altă parte, prevede la art. IV art. 4.4 „creditorul va avea dreptul, fără a fi însă obligat în nici un fel, sa revizuiască nivelul dobânzii, după primul an de la prima utilizare a creditului, în funcție de indicele de referința Libor 6M + 4% p.a.” De asemenea la art. 5.1 lit. b se prevede obligativitatea împrumutatului la achitarea unui „comision de acordare 1339,5 CHF, reprezentând 1% din valoarea totală a creditului, plătibil integral la data semnării prezentului contract sau cel mai târziu la data primei trageri din creditul aprobat”. Art. 5.1 lit. c din același contract de credit prevede obligativitatea plații unui „comision de administrare lunar: 0.15 % plătibil începând cu scadenta a 13-a.”
Referitor la dobândă, clauza enunțată de art. 4.4 din contractul de facilitate de credit și de garanție încheiate între reclamanți, pune problema sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar să fie înștiințat. Conform articolului 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000, în principiu o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția că acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, unilateral nu este abuzivă, cu condiția că acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a realiza imediat contractul.
Art.5.1 lit. c din contractul de credit menționat, prevede obligația de plată a unui comision de administrare lunar de 0,15% plătibil începând cu scadența a 13-a. Astfel, terminologia folosită în convenția de credit nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat cu pârâta pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. Față de acest aspect, atâta timp cât motivarea perceperii acestui comision nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cuprinsul condițiilor generale, această clauză este abuzivă și intră sub incidența Legii nr. 193/2000.
Comisionul de acordare în cuantum de 2,00% prevăzut la art. 5.1 lit. b, este o clauză abuzivă, întrucât perceperea comisionului nu este justificată în mod clar și echivoc în cadrul contractului, nu se menționează care sunt serviciile oferite de bancă pentru aceste comision. De asemenea, consideră că acesta este abuziv întrucât este calculat raportat la cuantumul creditului și nu la volumul de muncă. Complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului, demonstrarea caracterului negociat al comisionului de acordare cade în sarcina băncii. Din modul de formulare rezultă că acesta nu a fost negociat.
Raportând situația de fapt la dispozițiile art. 992 și urm. cod civil ce reglementează instituția plății nedatorate, reclamanții au solicitat să se constate întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamanți – solvens cu privire al comisionul de risc a avut semnificația operației juridice a unei plăți, ca datoria vizată, deși a existat iniția, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulității absolute, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretinsă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.
În motivarea în drept a cererii, reclamanții au enumerat Legea nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 99/2006, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, art. 15 din Constituția României, art. 194 și urm. Cod procedură civilă, art. 480, art. 992 din Codul civil de la 1864, Directiva nr. 93/CEE, art. 276 din TFUE, decizia C-26/13 a CJUE.
În dovedire, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor și proba cu expertiza contabilă.
Prin cererea completatoare depusă la dosar în data de 24.07.2014, reclamanții au arătat că nu insistă în administrarea interogatoriului.
Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a C. E. Bank (Romania) SA, arătând că nu există identitate între aceasta și subiectul pasiv al raportului dedus judecății.
Pe fond, pârâtele au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că, clauzele contestate nu pot fi analizate din perspectiva caracterului abuziv. O clauză contractuală este exclusă din domeniul de control al caracterului abuziv potrivit Legii nr. 193/2000 (și implicit al Directivei 93/13/CEE) dacă aceasta privește obiectul sau prețul contractului și este clar și inteligibil exprimată/redactată. Prin urmare, pentru ca instanța să poată sancționa o clauză ca fiind abuzivă, aceasta trebuie (i) să fie parte integrantă dintr-un contract de adeziune și să nu fi fost negociată, (ii) să fie excesivă și (iii) să nu se refere la obiectul sau prețul contractului. Or, asemeni celorlalte comisioane, atât comisionul de administrare, cât și cel de acordare reprezintă un element al prețului creditului. Tocmai de aceea, prin preluarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE, legiuitorul român a reglementat la rândul său excluderea clauzelor privind prețului contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. 6.
Clauzele contestate au fost redactate în mod clar și inteligibil. Potrivit jurisprudenței constante a CJUE, pentru ca o clauză contractuală să fie exclusă de la controlul de legalitate din perspectiva caracterului său abuziv, aceasta trebuie să fie redactată în mod clar și inteligibil, lipsit de echivoc .Clauzele contestate îndeplinesc această cerință deoarece: a) sunt formulate clar și inteligibil din punct de vedere gramatical; b) pentru înțelegerea acestora un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, nu are nevoie de cunoștințe juridice sau economice de specialitate pentru a putea înțelege consecințele economice ale acestei clauze asupra obligațiilor sale de plată în cadrul contractului de împrumut; c) în esență, aceste clauză transpun în contractele de credit regulile de drept comun în materia împrumutului de bani, stipulate în Codul civil 1864 și a căror necunoaștere și neînțelegere reclamanții nu o pot invoca.
Clauzele contestate nu au caracter abuziv. În aprecierea caracterului abuziv al clauzei trebuie determinată atitudinea subiectivă a comerciantului, respectiv dacă inserarea clauzei are la bază intenția acestuia de a-și crea un avantaj ca urmare a unei poziții speciale în care s-ar fi aflat la momentul încheierii contractului. Pornind de la textul consacrat în art. 970 din Codul civil de la 1864, buna credință a fost conturată ca fiind acea atitudine prezumată de lege, de corectitudine pe care un contractant trebuie să aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului, iar noțiunea a fost clarificată prin dispozițiile Legii nr. 363/2007, prin definirea practicilor comerciale incoerente, care pot fi înșelătoare sau agresive. Art.4-7 ale acestui act normativ conturează conduita consumatorului mediu și sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr.193/2000.
Standardizarea unui contract nu echivalează cu lipsa lui de negociere, deoarece clientul are la alegere mai multe bănci pentru a decide cu cine dorește să încheie contractul, alegând astfel condițiile cele mai avantajoase, iar acordarea termenului de 30 zile de valabilitate a ofertei - la beneficiul căruia clientul poate renunța - presupune posibilitatea de a lua la cunoștință de toate clauzele contractuale. Prin urmare, nu poate fi reținută neîndeplinirea obligației de informare a clientului, atâta vreme cât instituția de credit a prezentat costurile creditului printr-o manieră clară și transparentă.
Neîndeplinirea condiției creării unui dezechilibru contractual semnificativ și a clauzei contrare bunei-credințe. Art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 al Directivei 93/13/CEE prevăd noțiunea de „dezechilibru semnificativ. Fiind inovatoare în blocul de legalitate național, doctrina a explicat și a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care și-a pierdut utilitatea socială și personală”. Rezultă că partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebui să dovedească faptul că acesta a devenit lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului. În cauza de față o astfel de dovadă nu poate fi făcută de către reclamantă ținând cont de împrejurarea că acesta a cunoscut încă de la momentul încheierii contractului de credit termenii în care acesta urma să se deruleze, termeni acceptați în cunoștință de cauză.
Perceperea comisionului de administrare este justificată, în mod rezonabil, prin efectuarea de către bancă, prin mijloace specifice, a operațiunilor de supraveghere lunară a situației acestuia. În speță, comisionul de administrare a creditului este inclus în costurile pe care banca le are pentru a pune la dispoziția clientului suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp, astfel că nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Clauza referitoare la modificarea dobânzii nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 l din legea nr. 193/2000. Având în vedere dificultatea de a dovedi în practică dacă o clauză creează un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului, Legea nr. 193/2000 a transpus prevederile Directivei nr. 93/13 în ceea ce privește modalitatea de evaluare a naturii abuzive a unei clauze contractuale, stabilind criterii care trebuie avute în vedere. În acest sens, art. 4 alin. 5 și 6 din Legea nr. 193/2000 stabilește cu titlu de principiu că evaluarea se face în funcție de natura produselor sau serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toți factorii care au determinat încheierea contractului și de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Anularea clauzelor nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor, pârâtele au solicitat să se constate că anularea clauzelor invocate de reclamanți nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor. Admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toată durata contractuală. Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explică, prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte.
În dovedire, pârâtele au solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților.
Reclamanții nu au formulat răspuns la întâmpinare.
Prin încheierea din data de 15.12.2014, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C. E. Bank (Romania) și a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor pe capătul de cerere privind restituirea sumelor, invocată de pârâte, oral.
Instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri, iar pentru pârâte, proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților.
În ședința din data de 09.03.2015, a fost administrat interogatoriul reclamantei I. M..
Reclamantul I. A. nu s-a prezentat în vederea administrării interogatoriului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 08.05.2008, reclamanții au încheiat cu pârâta C. Ipotecar IFN SA, contractul de facilitate de credit și de garanție nr._, obținând astfel un credit ipotecar în sumă de 133.950 euro, pentru o durată de 336 luni.
Ulterior, reclamanții au încheiat cu pârâta C. E. Bank NV, 3 acte adiționale la acest contract.
Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanții solicită, în principal, să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.4, privitoare la dobândă, precum și al clauzelor prevăzute la art. 5.1 lit. b și 5.1 lit. c, privitoare la comisionul de acordare și comisionul de administrare, toate prevăzute în contractul nr._/08.05.2015.
Pentru a verifica temeinicia susținerilor reclamanților în sensul că în contractul supus analizei au fost inserate clauze abuzive, instanța urmează să aibă în vedere prevederile art. 4 Legea nr. 193/2000, conform cărora o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Acest text stabilește cu caracter general condițiile cumulative care trebuie întrunite pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă: clauza să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și dezechilibrul să fie în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.
Natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, factorii care au determinat încheierea contractului, alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Contractul încheiat între părțile cauzei este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către bancă, în condițiile generale de finanțare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Faptul că reclamanții au acceptat clauzele contractului prin semnare, nu înseamnă că nu se poate aprecia asupra caracterului abuziv al unor clauze. Soluția contrară ar lipsi de control efectiv actele juridice încheiate cu comercianți, întrucât legitimitatea procesuală este recunoscută doar părților contractante, un consumator neputând ataca în justiție decât un act la încheierea căruia a luat parte.
În ceea ce privește clauzele privind comisioanele de acordare și de administrare, instanța reține că nu a fost încălcată obligația de informare stabilită de Legea nr. 193/2000 în sarcina pârâtelor.
Reclamanții au luat cunoștință de comisioanele de acordare și administrare anterior încheierii contractului, având astfel posibilitatea de a refuza semnarea acestuia dacă erau nemulțumiți de condițiile menționate în oferta de credit, existând astfel o negociere a părților contractuale prin compararea diferitelor oferte și a prețurilor creditului solicitat, în condițiile în care, așa cum rezultă din oferta de credit de la fila 39, aceasta cuprindea date privind comisioanele datorate și avea o valabilitate de 30 de zile calendaristice; împrejurarea că reclamanții au înțeles să accepte oferta în aceeași zi, a reprezentat o opțiune a acestora.
În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ, nu poate fi reținută susținerea reclamanților în sensul că au fost nevoiți să accepte contractul în forma respectivă întrucât aveau nevoie de bani. Sistemul de protecție introdus prin directiva 93/13/CE pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Ori, în speța de față având în vedere gradul de pregătire al reclamantei I. M., absolvent al unei facultăți de management și al unui master în drept, potrivit răspunsurilor sale la interogatoriu, nu se poate susține că aceasta s-ar fi aflat într-o poziție dezavantajoasă față de instituția de credit întrucât ar fi avut un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta. Având în vedere gradul său de pregătire, reclamanta ar fi putut să refuze contractarea în condițiile date, având în vedere că în speță comisioanele contestate erau cuprinse în ofertă și în contract și prevăzute de asemenea și în graficul de rambursare.
Perceperea sumei cu titlu de comision de acordare este justificată prin prisma demersurilor efectuate de bancă anterior încheierii creditului, pentru verificarea bonității clienților, verificări care se impuneau a fi făcute având în vedere suma substanțială împrumutată și perioada lungă de timp pentru care era solicitat creditul. Cât timp legiuitorul sancționează producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, este normal ca la stabilirea sumei percepute banca să se raporteze la valoarea creditului acordat (care reprezintă prestația sa). Instanța reține, prin urmare, că nu este vorba despre lipsa contraprestației din partea creditoarei. Deși demersurile băncii au avut loc anterior acordării creditului, această împrejurare nu echivalează cu inexistența unei contraprestații din partea sa, din moment ce ea a efectuat, în concret, aceste verificări.
Comisionul de administrare este prevăzut atât în oferta de creditare, în contract cât și în graficul de rambursare care face parte integrantă din contract și a cărui semnare reclamanții o puteau refuza, dacă apreciau că acest cuantum este disproporționat față de serviciile oferite de bancă.
Comisionul de administrare a creditului este inclus în costurile pe care banca le are pentru a pune la dispoziția clientului suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp astfel că nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, de vreme ce cuantumul comisionului și obligația de plată a acestuia au fost convenite prin clauze clare, asumate de părți și cunoscute încă de la momentul semnării contractului și menționate în mod distinct în graficul de rambursare, atât sub aspectul cuantumului, cât și a scadenței obligației de plată.
Mai mult, instanța reține că aceste clauze, referitoare la comisioanele de acordare și de administrare, se asociază cu obiectul principal al contractelor de credit, care nu este supus cenzurii prin raportare la dispozițiile Directivei nr. 93/2006.
O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator. Or, clauzele privind comisionul administrare și cel de acordare fac parte din chiar obiectul contractului, iar art. 4 al Directivei nr. 93/13/CEE care a fost transpusă de către Legea nr. 193/2000 a exclus cauzele privind prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin. 2, dispoziția corespunzătoare din Legea nr. 193/2000 fiind cuprinsă în art. 4 alin 6.
Prin urmare, plecând de la dispozițiile art. 4 pct. 2 din Directiva nr. 93/13, Legea nr. 193/2000 a prevăzut că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Această prevedere reprezintă transpunerea art. 4 al Directivei nr. 93/13 care exclude prin alin. 2 clauzele privind obiectul și prețul contractului de la controlul caracterului abuziv deoarece aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, fața de serviciile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, in măsura în care aceste clauze sunt exprimate in mod clar și inteligibil.
Astfel, considerentul 19 al Directivei nr. 93/13 specifică faptul că aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate; ...acestea pot fi însă luate în calcul la aprecierea caracterului abuziv al altor clauze...".
Prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului care nu poate profita de calitatea aceasta pentru a obține beneficii referitoare la preț, principalul element pe care un consumator trebuie să-l ia în calcul atunci când încheie un contract.
Standardizarea unui contract nu echivalează cu lipsa de negociere deoarece clientul are la alegere mai multe bănci pentru a alege cu cine dorește să încheie condițiile, alegând astfel condițiile cele mai avantajoase, iar acordarea termenului de 30 zile de valabilitate a ofertei, termen prevăzut în favoarea celui care se obligă și la beneficiul căruia acesta poate renunța, precum s-a întâmplat în speță, presupune posibilitatea de a lua cunoștință de toate clauzele contractuale.
Prin urmare instanța reține că dispozițiile contractuale privitoare la comisioanele de administrare și acordare nu au un caracter abuziv, nejustificându-se astfel nici restituirea vreunei sume plătite cu acest titlu.
În privința clauzei privitoare la dobândă, instanța reține că, potrivit art. 4.2 din contract, „Dobânda creditului va fi dobânda anuală de 6,5% p.a., se va aplica la soldul creditului, începând cu luna a 7-a de la prima tragere și se va calcula la un număr de 360 zile pe an, după următoarea formulă: D=SxP%*NEZ/360 (S-sold, P-procent de dobândă, NEZ-număr efectiv de zile)”.
Prin clauza cuprinsă la art. 4.4 din contract s-a prevăzut: „Creditorul va avea dreptul, fără a fi însă obligat în niciun fel, să revizuiască nivelul dobânzii, după primul an de la prima utilizare a creditului, în funcție de indicele de referință Euribor 6M + 4% p.a. Cotația Euribor 6M este cea de la 31 decembrie din fiecare an și se aplică începând cu 1 ianuarie și până la 30 iunie anul următor, iar cotația de la 30 iunie se aplică începând cu 1 iulie și până la 31 decembrie din același an. Creditorul va înștiința împrumutatul asupra noilor nivele de dobândă, prin afișare la sediile mandatarului creditorului C. E. Bank (Romania) SA sau pe site ul C. E. Bank, la momentul intrării în vigoare. În cazul în care împrumutatul, în termen de 10 zile de la data modificării dobânzii, nu restituie integral creditul, dobânda și orice alte sume datorate, creditorul va considera acceptat noul nivel de dobândă. Noul nivel al dobânzii se aplică la soldul curent al creditului existent la data modificării. Împrumutatul va obține, la cerere, graficul de rambursare la zi, în cazul în care dobânda aplicabilă creditului se majorează”.
În cauza de față se invocă caracterul abuziv al clauzei din contractul de credit, care prevede că banca are doar dreptul, nu și obligația, de a modifica dobânda în funcție de indicele de referință Euribor 6M + 4% p.a.
Solicitarea reclamanților apare însă ca nefiind justificată, în condițiile în care prin actul adițional nr. 1/01.11.2011, prin care reclamanților le-a fost acordată o reeșalonare, art. 4.4 din contract a fost modificat, sintagma „va avea dreptul, fără a fi însă obligat în niciun fel”, fiind eliminată.
Prin urmare, instanța va respinge cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.4 în contractul de credit, ca neîntemeiată.
Pretenția reclamanților de recalculare a dobânzii în funcție de evoluția indicelui Euribor la 6 luni, începând cu data încheierii contractului, este de asemenea neîntemeiată, în condițiile în care convenția părților a privit pentru primul an o dobândă fixă de 6,5%. Ulterior, dobânda a fost modificată de bancă în raport de indicele Euribor la 6 luni și marja fixă (cu excepția perioadelor de reeșalonare), indiferent dacă acesta a crescut sau a scăzut, aspect reieșit din calculul prezentat de pârâte în anexa întâmpinării, necontestat de reclamanți, astfel încât, în concret, până la intervenirea actului adițional nr. 1/01.11.2011, banca nu s-a folosit de clauza prevăzută la art. 4.4 din contract, „creditorul va avea dreptul, fără a fi însă obligat în nici un fel”, pentru a se putea justifica returnarea vreunei sume către reclamanți.
Dobânda stabilită de părți prin contractul de credit, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale ulterioare, este calculată în funcție de indicele Euribor 6M și marja fixă a băncii (cu excepția perioadelor de reeșalonare), astfel încât cererea reclamanților de obligare a băncii în sensul de a calcula și pe viitor dobânda în funcție de evoluția indicelui Euribor 6M și marja fixă a băncii, apare ca nefondată.
În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, reclamanții vor suporta cheltuielile avansate de pârâte cu prilejul judecării prezentei cauze, în cuantum de 1.091,94 lei, reprezentând ¼ din onorariul de avocat achitat pentru dosarul nr._, din care a fost disjuns prezentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâta C. E. Bank (Romania) SA, J40/_/1993, CUI_, cu sediul ales la SCA Țuca Z. și Asociații, în București, .. 4-8, . House, ., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea formulată de reclamanții I. M., CNP_ și I. A., CNP_, ambii cu domiciliul în C., . nr. 2, ., . și cu domiciliu ales la CA C. M. V., în București, Calea Rahovei nr. 266-268, corp 60, ., Electromagnetica Business Park, Sector 5, în contradictoriu cu pârâtele C. E. Ipotecar IFN SA, J40/_/2004, CUI_ și C. E. Bank NV, cu sediul în Karspeldreef 6A, 1101 CJ Amsterdam, Olanda, prin mandatar C. E. Ipotecar IFN SA, ambele cu sediul ales la SCA Țuca Z. și Asociații, în București, .. 4-8, . House, ., ca neîntemeiată.
Obligă reclamanții la plata sumei de 1.091,94 lei către pârâte, cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2015.
Președinte, Grefier,
D. B.-J. B. C.
Red.DBJ/Thred.MM/7ex./2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2001/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 2212/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
